Dunărea / Dan Alexa: Am pretenţia să arate că sunt fotbaliştii pe care-i ştiu eu
Featured

Dunărea / Dan Alexa: Am pretenţia să arate că sunt fotbaliştii pe care-i ştiu eu

Antrenorul Dunării, Dan Alexa a admis vineri că un eşec în faţa sibienilor de la Hermannstadt, etapa trecută, ar fi compromis aproape total şansele de supravieţuire în liga 1 Betano. În plus, antrenorul Dunării a avut şi un mesaj pentru elevii săi înaintea jocului de azi cu Dinamo, de la Călăraşi. „Dacă am fi pierdut cu Hermannstadt-ul, probabil, în proporţie de 99% şansele de a ne menţine în Liga I erau compromise. Ştiam lucrul ăsta. Sigur din afară pare altfel dar dacă Hermannstadt-ul ar fi câştigat s-ar fi dus la 4 puncte în meciul direct la ei. Şi cu Dinamo, fiind favorită, din punctul meu de vedere ca şi joc, nu avem de pierdut nimic. Le-am spus-o şi jucătorilor. Am pretenţia de la ei să arate că sunt fotbaliştii pe care îi ştiu eu, care în momentele grele au reuşit să se motiveze. Paradoxal, presiunea este mult mai mică pe noi decât a fost cu Hermannstadt-ul şi e normal. Dacă am fi câştigat cu Hermannstadt-ul era fantastic. Dacă pierdem chiar putea fi o catastrofă.” a spus Dan Alexa.

Liga a 3-a / Et. 26: Agricola Borcea – CS Tunari, azi, de la ora 18.00
Featured

Liga a 3-a / Et. 26: Agricola Borcea – CS Tunari, azi, de la ora 18.00

Etapa a 26-a a ligii a 3-a, în Seria a 2-a, se va desfăşura astăzi. De la ora 14.00 se vor confrunta ocupantele locurilor 3 şi 2, respectiv CS Afumaţi şi Unirea Slobozia. Celalte 5 partide sunt programate de la ora 18.00.

Agricola revine acasă după insuccesul din Regie, în faţa liderului FC Rapid, pentru duelul cu CS Tunari. Ilfovenii, învinşi în runda precedentă acasă de CS Afumaţi, sscor 0-2, ocupă locul 7 cu 35 de puncte. „Venim după o înfrângere în Regie suferită în faţa ocupantei locului întâi, FC Rapid, o echipă cu o istorie greu de reprodus în câteva cuvinte şi cu o susţinere financiară consistentă asigurată de una din primăriile Capitalei. Poate cea mai „bogată”. Am avut acolo un start bun, trecând în două rânduri pe lângă deschiderea scorului. Multe nume grele din fotbalul românesc prezente la acest joc au evidenţiat evoluţia băieţilor noştri din startul partidei. Din păcate, m-am rezistat şi am cedat, repet, în faţa unei echipe care fără doar şi poate va reveni în scurt timp în primul eşalon.” a declarat pentru www.arenamedia.ro, primarul Borcei, Aniel Nedelcu – Paţurcă, domnia sa continuând „Sâmbătă vom juca acasă cu CS Tunari, o echipă solidă, aflată pe 7 cu 35 de puncte. A pierdut etapa precedentă dar am convingerea că vine la Borcea cu gândul să nu plece cu mâna goală. Meciul se anunţă extrem de disputat. Suporterii noştri pe care-i aşteptăm în număr cât mai mare vor avea ce vedea. Estimez că spectacolul va fi garantat.”

Partida Agricola – CS Tunari va fi arbitrat de o brigadă buzoiană, condusă la centru de Adrian Frăţilă (Vadu Paşii). „Ajutoarele” sale sunt Silviu Andreiu (Rm. Sărat) şi Andreea Nicoleta Sava (Mărăcineni). Observatori au fost desemnaţi Petrea Cârlig (Tulcea) şi Costel Petre (Constanţa).

Cu 25 de puncte, Agricola Borcea e pe 11 şi, fără nici un dubiu, va rezista în liga a 3-a şi în sezonul viitor. Eforturile depuse de primarul Aniel Nedelcu – Paţurcă şi Consiliul Local sunt evidente.

Până la finalul sezonului, Agricola va mai juca acasă cu Înainte Modelu (et. 28 – 11 mai) şi Progresul Spartac (et. 30 – 25 mai) şi în deplasare cu Unirea Slobozia (et. 27 – 8 mai) şi Axiopolis Cernavodă (et. 29 – 18 mai)

Tot sâmbătă şi tot de la ora 18.00, ACSM Olteniţa va da piept pe teren propriu cu FC Rapid.

 

Etapa a 26-a

Sâmbătă, 4 mai, ora 14.00

CS Afumaţi – Unirea Slobozia

Sâmbătă, 4 mai, ora 18.00

ACSM Olteniţa – FC Rapid

Agricola Borcea – CS Tunari

CS Medgidia – Axiopolis Cernavodă

CS Făurei – Progresul Spartac

Sportul Chiscani – SC Popeşti Leordeni

FCSB 2 – Delta Dobrogea Tulcea 3-0

Înainte Modelu stă.

 

Clasament

  1. FC Rapid                     23  19   3   1  76-15   60
  2. Unirea Slobozia          23  18   1   4  57-23   55
  3. CS Afumaţi                  23  16   4   3  60-19   52
  4. Progresul                     24  16   3   5  57-24   51
  5. SC Popeşti Leordeni 24  13   3   8  45-29   42
  6. Înainte Modelu             24  11   3 10  38-39   36
  7. CS Tunari                    23    9   8    6  50-26   35
  8. Axiopolis                      24    7   8    9  27-38   29
  9. CS Făurei                    23    7   5  11  24-48   26
  10. CS Medgidia               23    7   4  12  27-52  25
  11. Agricola Borcea          23    8   1  14  35-69  25
  12. Sportul Chiscani          23    6   4  13  39-51  22
  13. FCSB 2                        23    6   2  15  39-56   20
  14. ACSM Olteniţa            23    5   5  13  24-45   20
  15. Delta Dobrogea          24    0   0  24    4-68     0

 

PLAY-OUT / Et. 8: Dunărea – Dinamo, azi, de la ora 18.00
Featured

PLAY-OUT / Et. 8: Dunărea – Dinamo, azi, de la ora 18.00

Prima rundă a returului pplay-out-ului ligii 1 Betano continuă azi la Călăraşi. De la ora 18.00, pe arena Ion Comşa se vor confrunta pentru a 4-a oară în acest campionat Dunărea şi Dinamo Bucureşti.

1 aprilie 2019, FC Botoşani - Dunărea 1-2: a fost singura victorie bifată de echipa lui Dan Alexa în precedentele 10 meciuri disputate în campionat, interval în care a mai înregistrat șase remize şi trei înfrângeri.

Bucureştenii trec printr-o formă excelentă, cu șapte victorii în ultimele opt jocuri, singurul insucces fiind pe 17 martie 2019, Gaz Metan - Dinamo 2-1.

41 de goluri au marcat dinamoviştii în stagiunea curentă, dintre care 25 în repriza secundă.

Dunărea este echipa cu cele mai puţine goluri înscrise, doar 20. Călărăşenii au înregistrat 18 meciuri fără gol marcat.

Dinamo este echipa cu cele mai puţine goluri primite din faze fixe, doar șase din totalul celor 42 încasate având la bază momente statice.

15 remize sunt trecute în contul grupării călărăşeni în ediţia curentă, cele mai multe dintre toate 14 competitoare (opt de 0-0 şi șapte de 1-1).

Dunărea Călăraşi şi Dinamo s-au mai întâlnit pe prima scenă doar în stagiunea curentă, de trei ori, două jocuri încheindu-se la egalitate şi unul cu victoria bucureştenilor.

- 22 octombrie 2018, Dinamo - Dunărea 1-1. Mediop Ndiaye a deschis scorul în minutul 22, din pasa lui Honciu. Egalarea a venit în partea secundă, minutul 56, prin Daniel Popa, care a finalizat cu capul centrarea lui Sorescu.

- 24 februarie 2019, Dunărea - Dinamo 0-0, meci în care Nabil Jaadi, fratele lui Reda Jaadi, a debutat în tricoul bucureştenilor, cei doi formând prima pereche străină de fraţi din istoria formaţiei din "Ştefan cel Mare".

- Cea mai recentă confruntare a avut loc pe 8 martie 2019, Dinamo - Dunărea 2-0, goluri înscrise de Dan Nistor şi Mattia Montini.

Se vor duela echipele care au utilizat cei mai mulţi jucători în ediţia curentă, Dunărea - 47 (17 debutanţi), respectiv Dinamo - 45 (21 debutanţi).

26 de fotbalişti străini au evoluat în tricoul roş-albilor pe durata campionatului, cifră întâlnită în istoria Ligii 1 doar în dreptul celor de la CFR Cluj în sezonul 2008/2009.

Dinamo are în prezent în lot cel mai bun marcator din 2019, Mattia Moontini - 6 goluri, dar şi cel mai bun pasator decisiv din acest an calendaristic, Dan Nistor - 8 assisturi.

Cele mai multe prezenţe în echipa etapei din cele două loturi: Cătălin Straton (Dunărea) - 5 prezenţe / Dan Nistor (Dinamo) - 8 prezenţe.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: Dunărea Călăraşi - 27 ani şi 9 luni; Dinamo - 24 ani şi 9 luni, a doua cea mai mică.

 

Duelul antrenorilor

Partida va fi una specială pentru Dan Alexa, cel care a evoluat timp de trei sezoane în tricoul roş-albilor, câştigând cu aceştia titlul în 2004.

Dan Alexa a adunat 90 de meciuri ca antrenor pe prima scenă (ACS Poli 2013/2014, 2015/2016; ASA Tg. Mureş 2016/2017; Concordia 2016/2017, 2017/2018; Dunărea 2018/2019), palmaresul său cuprinzând 20 de victorii, 29 de remize şi 41 de înfrângeri. Născut în octombrie 1979, Dan Alexa este cel mai tânăr tehnician activ din Liga 1 Betano.

Mircea Rednic (născut în aprilie 1962) este tehnicianul activ cu cele mai multe partide pe bancă în prima ligă din România, 321 de jocuri (155 victorii - 85 remize – 81 înfrângeri).

Pe lângă cele două titluri câştigate ca principal cu Rapid în 2002/2003 şi Dinamo în 2006/2007, strict statistic, în contul său apare şi titlul din 1999, când a bifat o partidă pe banca giuleştenilor, pe 5 decembrie 1998, Rapid - U Cluj 3-0, acesta fiind şi meciul de debut.

1,44 goluri/meci este media golurilor marcate de echipele antrenate de Mircea Rednic în campionatul României, cea mai bună raportată la cei 14 tehnicieni activi.

Dan Alexa vs Mircea Rednic în Liga 1: 4 jocuri - două remize - două succese Mircea Rednic.

Sursa www.lpf.ro

 

Etapa a 8-a

Concordia Chiajna - FC Botoșani 2-2

Au marcat: Moussa (9), Cadamuro (69) / J. Meira (64 – aut.), M. Roman II (71)

Gaz Metan Mediaș - FC Hermannstadt 4-1

Au marcat: Rondon (25, 67 – pen., 72), Caiado (70) / Dâlbea (89)

Sâmbătă, 4 mai

Ora 18.00 Dunărea Călărași - Dinamo București

Duminică, 5 mai

Ora 15.00 FC Voluntari - Politehnica Iași

Partidele vor fi transmise în direct de LOOK SPORT / PLUS, DIGI SPORT şi TELEKOM SPORT.

 

Clasament

  1. Gaz Metan Mediaş  8    7   1   0 16-4    38
  2. Dinamo Bucureşti    7    6   0   1 12-5    34
  3. FC Botoșani             8    2   2   4   8-9     26
  4. Politehnica Iași         7    2   1   4   5-10  24
  5. FC Voluntari             7    3   2   2 10-8     22
  6. Hermannstadt           8    0   3   5   4-13  19
  7. Dunărea Călărași    7    1   3   3   4-9     18
  8. Concordia Chiajna   8   1   4   3 11-12   16

 

Etapa a 9-a

Vineri , 10 mai

Ora 18.00 FC Botoșani – FC Voluntari

Ora 21.00 Dinamo – Gaz Metan Mediaș

Sâmbătă, 11 mai

Ora 15.00 FC Hermannstadt – Concordia Chiajna

Ora 17.30 Politehnica Iași – Dunărea Călărași

Partidele vor fi transmise în direct de LOOK SPORT / PLUS, DIGI SPORT și TELEKOM SPORT.

Liga a 4-a ACERBIS / Astăzi vor avea loc partidele din cadrul etapei a 28-a. Vezi programul!
Featured

Liga a 4-a ACERBIS / Astăzi vor avea loc partidele din cadrul etapei a 28-a. Vezi programul!

AJF Călăraşi programează astăzi de la ora 18.00 partidele din cadrul rundei a 28-a a ligii a 4-a ACERBIS.

Mostiştea, echipă clasată pe locul 1 şi creditată cu şansele aproape maxime de a deveni campioană, va juca acasă cu Partizan Crivăţ. Ocupanta locului 2, Dunărea Ciocăneşti se va deplasa la Chirnogi pentru meciul cu Victoria, locul 6. Unirea Mânăstirea va evolua acasă unde va primi replica celor de la Tricolorul Jegălia. Campioana “la zi”, Venus se va deplasa la Lehliu Gară pentru confruntarea cu Victoria.

 

Etapa a 28-a / Sâmbătă, 4 mai, ora 18.00

Progresul Fundulea – Victoria Dragoş Vodă

Unirea Dragalina – Dunărea Grădiştea

ACS Roseţi – Steaua Radovanu

Unirea Mânăstirea – Tricolorul Jegălia

Mostiştea Ulmu – Partizan Crivăţ

Zarea Cuza Vodă – Spicul Vâlcelele 0-3

Victoria Chirnogi – Dunărea Ciocăneşti

Victoria Lehliu – Venus Independenţa

Clasament

  1. Mostiştea Ulmu             25  22   2   1  110-10    68
  2. Dunărea Ciocăneşti     26  17   5   4    65-28    56
  3. Unirea Mănăstirea        25  16   5   4    73-40    53
  4. Partizan Crivăţ              25  14   3   8    62-45    45
  5. Venus Independenţa    26  14   2 10    71-36    44
  6. Victoria Chirnogi          26  13   2 11    64-48    41
  7. Tricolorul Jegălia          25  11   8   6    44-35    41
  8. Dunărea Grădiştea      25  12   3 10    46-52    39
  9. ACS Roseţi                  25    9   9   7     65-41    36
  10. Spicul Vâlcelele           26  10   3  13   42-61    33
  11. Progresul Fundulea     25    8   6  11    31-47   30
  12. Viitorul Curcani             26    8   5  13   39-58   29
  13. Steaua Radovanu        25    9   1  15    53-69   28
  14. Unirea Dragalina          25    8   4  13   39-68   28
  15. Victoria Lehliu               26   7   2  17    38-67   23
  16. Victoria Dragoş Vodă  25   4   3  18    20-80   15
  17. Zarea Cuza Vodă         26   2   1  23    23-100   7

 

Dunărea / Mediop Ndiaye, indisponibil până la finalul play – out-ului
Featured

Dunărea / Mediop Ndiaye, indisponibil până la finalul play – out-ului

Pentru Mediop Ndiaye, sezonul s-a încheiat. Introdus în minutul 30 în partida de acasă cu Hermannstadt, atacantul senegalez a fost nevoit să părăsească terenul 34 de minute mai târziu, suferind o accidentare severă (mână luxată şi entorsă la genunchi). El va sta departe de gazon cel puţin 2 luni. “Nu-l vom avea pe Mediop, cel puţin două luni. Este şi asta o problemă. În acest moment, nu avem atacant. Mediop a fost pentru noi un jucător foarte important, ştiţi bine, este acum o accidentare nefericită a lui şi îmi doresc foarte mult ca jucătorii care îi vor lua locul să fie dinamici şi să pună probleme.” a declarat vineri în conferinţa de presă premergătoare jocului cu Dinamo, Dan Alexa care a continuat “Este o problemă că dăm goluri foarte greu dar am încredere în jucătorii care au execuţie. Sunt jucători importanţi care şi-au spus cuvântul în chiar în fotbalul românesc şi am aşteptări foarte mari de la ei.”

Născut în Senegal, la Saint – Louis pe 2 iunie 1991, Mediop Ndiaye a bifat 24 de prezenţe sub tricoul Dunării, marcând şi 6 goluri fiind golgeterul echipei. Contractul său cu Dunărea expiră la 30 iunie 2018.

PLAY-OUT / Rezultat „bun” pentru Dunărea la...Mediaş
Featured

PLAY-OUT / Rezultat „bun” pentru Dunărea la...Mediaş

Vineri au avut loc primele două jocuri din cadrul etapei inaugurale a returului play – out-ului ligii 1 Betano. La Chiajna, Concordia şi FC Botoşani au încheiat la egalitate, 2-2. Moussa a deschos scorul pentru gazde încă din minutul 9, oaspeţii egalând în partea a doua, mai exact în minutul 64 prin autogolul lui J. Meira. Concordia revine la conducere după doar 5 minute, graţie golului marcat de Cadamuro. FC Botoşani restabileşte egalitatea după doar 2 minute, M. Roman trecându-şi şi el numele pe lista marcatorilor.

La Mediaş, Gaz Metan a „surclasat-o” pe Hermannstadt în „derby-ul judeţului Sibiu”. Echipa antrenată de Edi Iordănescu s-a impus cu 4-1, rezultat care-i pică exact ca o mânuşă Dunării. Rondon şi-a trecut în cont tripla, marcând în minutul 25, 67 şi 72. Caiado a înscris şi el în minutul 70, oaspeţii reducând din diferenţă prin R. Dâlbea în minutul 89.

Bizar sau nu, Dunărea, echipă atât de mult hulită acasă, a smuls un punct Gazului, echipă care în play – out n-a pierdut decât un punct. Şi acela, fireşte, în faţa lui Dan Alexa&Co.

Aprops de Dunărea, echipa noastră va juca sâmbătă, de la ora 18.00 cu Dinamo Bucureşti. În sezonul regulat, ambele meciuri s-au încheiat nedecis. A fost 1-1 în tur, la Bucureşti şi  0-0 în retur, la Călăraşi la finele lui februarie 2019.

În play – out, Dinamo s-a impus cu 2-0, beneficiind din plin de serviciile unui jucător de „rasă”, Dan Nistor!

 

Etapa a 8-a

Concordia Chiajna - FC Botoșani 2-2

Au marcat: Moussa (9), Cadamuro (69) / J. Meira (64 – aut.), M. Roman II (71)

Gaz Metan Mediaș - FC Hermannstadt 4-1

Au marcat: Rondon (25, 67 – pen., 72), Caiado (70) / Dâlbea (89)

Sâmbătă, 4 mai

Ora 18.00 Dunărea Călărași - Dinamo București

Duminică, 5 mai

Ora 15.00 FC Voluntari - Politehnica Iași

Partidele vor fi transmise în direct de LOOK SPORT / PLUS, DIGI SPORT şi TELEKOM SPORT.

 

Clasament

  1. Gaz Metan Mediaş 8    7   1   0 16-4     38
  2. Dinamo Bucureşti   7    6   0   1 12-5     34
  3. FC Botoșani            8    2   2   4   8-9     26
  4. Politehnica Iași        7    2   1   4   5-10   24
  5. FC Voluntari             7    3   2   2 10-8     22
  6. Hermannstadt          8    0   3   5   4-13   19
  7. Dunărea Călărași    7    1   3   3   4-9     18
  8. Concordia Chiajna   8   1   4   3 11-12   16

 

Etapa a 9-a

Vineri , 10 mai

Ora 18.00 FC Botoșani – FC Voluntari

Ora 21.00 Dinamo – Gaz Metan Mediaș

Sâmbătă, 11 mai

Ora 15.00 FC Hermannstadt – Concordia Chiajna

Ora 17.30 Politehnica Iași – Dunărea Călărași

Partidele vor fi transmise în direct de LOOK SPORT / PLUS, DIGI SPORT și TELEKOM SPORT.

 

Sursa foto www.turnulsfatului.ro

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.