Adrian Mihalcea este noul antrenor al echipei Dinamo Bucureşti
Featured

Adrian Mihalcea este noul antrenor al echipei Dinamo Bucureşti

Fostul atacant Adrian Mihalcea a fost numit, miercuri, în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, a anunţat managerul general Florin Prunea, citat de site-ul oficial al clubului.

"Sunt la fel de emoţionat şi de onorat ca în prima zi când am venit ca jucător la Dinamo. Nu este cel mai fericit moment al echipei, dar sunt convins că împreună cu jucătorii, staff-ul tehnic şi suporterii noştri vom reuşi să vorbim din nou de performanţă la Dinamo. Ca jucător am trăit momente unice la Dinamo, ca antrenor vreau să retrăiesc aceleaşi sentimente", a declarat Adrian Mihalcea, care va fi prezentat oficial joi, într-o conferinţă de presă ce va avea loc la sala de evenimente a cantonamentului de la Săftica (ora 15:00).

Ultima oară antrenor secund la echipa naţională a României, în mandatul lui Cosmin Contra, fostul mare atacant dinamovist a câştigat cinci trofee în aproape şapte sezoane jucate în tricoul alb-roşu. A fost campion al României în 2000 şi 2002, iar Cupa României a cucerit-o în 2000, 2001 şi 2005. Adrian Mihalcea a înscris 68 de goluri în 181 de meciuri pentru Dinamo în Liga 1, fiind în primii 10 marcatori din istoria clubului din Ştefan cel Mare.

Adrian Mihalcea, născut pe 24 mai 1976, a mai jucat la Dunărea Călăraşi, Genoa FC 1893, Hellas Verona, Chunnam Dragons (Coreea de Sud), FC Vaslui, Aris Limassol, Astra Ploieşti, Unirea Urziceni, Concordia Chiajna şi Unirea Slobozia. A adunat 16 meciuri la naţionala României, pentru care nu a marcat niciun gol.

Mihalcea şi-a început cariera de tehnician la Unirea Slobozia, echipa din oraşul său natal, pe care a pregătit-o în perioada iulie 2013-martie 2015. Le-a mai antrenat pe ACS Berceni (martie 2015-iunie 2015), Dunărea Călăraşi (ianuarie 2016-iunie 2017), UTA Arad (iunie 2017-august 2017), CS Mioveni (septembrie 2017), iar din toamna anului 2017 până la finalul anului trecut a fost secundul selecţionerului Cosmin Contra la prima reprezentativă a României.

Clubul de fotbal FC Dinamo a anunţat, luni, că a reziliat de comun acord contractul cu Dusan Uhrin Jr (52 de ani), antrenor care se afla la conducerea formaţiei alb-roşii din 13 august 2019.

FC Dinamo a pierdut primele două partide din play-out-ul Ligii I şi se află pe poziţia a treia în clasament, cu 17 puncte.

sursa www.agerpres.ro

Comitetul de Urgenţă a decis ca jocurile din cadrul competițiilor de seniori organizate de AJF Calarasi, programate până la data de 31.03.2020 inclusiv, să se desfășoare fără spectatori
Featured

Comitetul de Urgenţă a decis ca jocurile din cadrul competițiilor de seniori organizate de AJF Calarasi, programate până la data de 31.03.2020 inclusiv, să se desfășoare fără spectatori

In conformitate cu Hotararea Comitetul de Urgenţă al FRF din 08.03.2020 si având în vedere punctul 2 al Hotărârii nr. 6 a Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, Comitetul de Urgenta al AJF Calarasi, intrunit in data de 10.03.2020, a luat urmatoarele hotarari:

- Dispune ca jocurile din cadrul competițiilor de seniori organizate de AJF Calarasi, programate până la data de 31.03.2020 inclusiv, să se desfășoare fără spectatori în conformitate cu prevederile art. 59 alin. 2 din ROAF: În cazul în care jocul se desfăşoară fără spectatori (“cu porţile închise“), au acces în stadion persoanele prevăzute la alin.1, lit.a)–j), la care se adaugă:

  1. Maximum 30 de oficiali, jucători, sponsori din cadrul fiecărui club, pe bază de tabel nominal semnat de delegatul clubului;
  2. Personalul angajat al clubului, strict necesar pentru funcţionarea instalaţiilor stadionului şi organizarea jocului, pe bază de tabel nominal şi legitimaţie de serviciu;
  3. Forţe de ordine; numărul de persoane din dispozitivul de siguranță va fi consemnat în planul de acțiune;
  4. Ziarişti, câte unul de la fiecare organ de presă, pe bază de tabel nominal întocmit de clubul organizator;
  5. Cel mult 5 persoane, reprezentând autorităţile publice locale;
  6. Reprezentanţii FRF/LPF/AJF/AMFB, pe baza legitimaţiei de serviciu sau a delegaţiei emisă de forul competent.
  7. Delegatul de joc va supraveghea respectarea prevederilor de mai sus si va fi direct raspunzator.

- Prin excepție de la prevederile de mai sus, în situația obținerii avizului prealabil al Direcției de Sănătate Publică competente la nivel local, jocurile vor putea fi organizate cu spectatori cu respectarea următoarelor condiții: (I) numărul de participanți să fie mai mic de 1.000 și (II) să fie efectuată o analiză a riscului cu privire la organizarea jocului respectiv cu spectatori elaborată la nivelul Institutului Național de Sănătate Publică (anexată).

- Suspendarea competitiilor de copii si juniori organizate la nivel judetean respectiv, Cupa Satelor, Juniori U19 Judetean, Juniori C-U15, Juniori D-U13 si Juniori E-U11, pana la redeschiderea scolilor, 22.03.2020 inclusiv.

 

Handbal (B) / Et. 23: AHC Dobrogea Sud – AHC Dunărea, joi, 12 martie, ora 18.00
Featured

Handbal (B) / Et. 23: AHC Dobrogea Sud – AHC Dunărea, joi, 12 martie, ora 18.00

Dunărea Călăraşi e pe val. După 4 victorii consecutive, echipa antrenată de Gabi Armanu şi-a asigurat prezenţa în play – off-ul Ligii Zimbrilor. În ultimele 4 etape, echipa noastră va juca de două ori în deplasare (succesiv cu Dobrogea Sud şi CSM Reşiţa) şi de tot atâtea ori acasă (în ordine cu Politehnica Timişoara şi HC Buzău)

Joi, în cadrul rundei a 23-a, Dunărea se va deplasa la Constanţa pentru duelul cu AHC Dobrogea Sud. Programat de la ora 18.00, fără spectatori, meciul va fi arbitrat de G. Badiu şi I. Barbu, ambii din Cluj Napoca, observator fiind desemnat V. Dăncescu (B).

În tur, constănţenii s-au impus cu 24-21!

Etapa a 23-a / Joi, 12 martie

16.30 CSM Bucureşti – CSM Reşiţa

18.00 AHC Dobrogea Sud – Dunărea Călăraşi

18.00 CSM Vaslui – CSM Bacău

18.00 CSM Făgăraş – CS Minaur

18.25 Dinamo – Potaissa Turda (TVR1)

18.30 CSM Focşani – CSA Steaua

Duminică, 29 martie

Politehnica Timişoara – HC Buzău

Clasament

1. Dinamo Bucureşti        20   17   1     2   620-531     52

2. Potaissa Turda             21   16   2     3   628-565     50

3. Minaur Baia Mare        22   13   1     8   620-598     40

4. AHC Dobrogea Sud    22   12   3     7   580-520     39

5. CSM Bucureşti             22   12   3     7   592-561     39

6. CSA Steaua                 22   12   2     8   624-613     38

7. Dunărea Călăraşi         22   12   1     9   584-547     37

8. Politehnica Timişoara  22   10   3     9   567-563     33

9. CSM Focşani                22   10   1   11   522-546     31

10. CSM Bacău                 21     7   1   13   551-570     22

11. CSM Făgăraş             22     7   1   14   555-613     22

12. CSM Vaslui                 22     7   0   15   563-600     21

13. HC Buzău                    22     3   2   17   542-605     11

14. CSM Reşiţa                22     3   1   18   516-632     10

Confruntări directe

14.11.2019 Dunărea – Dobrogea Sud 21-24

08.05.2019 Dobrogea Sud – Dunărea 33-33

24.04.2019 Dunărea – Dobrogea Sud 22-27

02.02.2019 Dunărea – Dobrogea Sud 27-30

23.09.2018 Dobrogea Sud – Dunărea 27-26

AHC Dunărea / Adversarii de până la finalul sezonului regulat

Et. 24 / Duminică, 15 martie, ora 18.00

Dunărea – Politehnica Timişoara

Et. 25 / Joi, 19 martie

Dunărea – HC Buzău

Et. 26 / Joi, 26 martie

CSM Reşiţa – Dunărea

Liga a 2-a / Dan Alexa, director tehnic la Rapid!
Featured

Liga a 2-a / Dan Alexa, director tehnic la Rapid!

Antrenorul Dan Alexa a ajuns, marţi seara, la un acord cu conducerea clubului FC Rapid, el urmând să îl înlocuiască la conducerea tehnică a formaţiei giuleştene pe Daniel Pancu, demis în urma rezultatelor slabe înregistrate în primele trei etape de la reluarea campionatului Ligii a II-a.

Alexa, care va prelua funcţia de director tehnic, revine la Rapid pentru al doilea mandat. El a mai condus formaţia giuleşteană între 27 august 2015 şi 20 iulie 2016, reuşind promovarea în Liga I. Contractul său cu FC Rapid nu a mai continuat la acel moment deoarece clubul FC Rapid a intrat în faliment în vara anului 2016 şi a fost exclus din Liga I de către Liga Profesionistă de Fotbal.

Dan Alexa va fi prezentat oficial la FC Rapid într-o conferinţă de presă programată, miercuri, de la 12:30, la Sala Rapid.

În cariera sa, fostul mijlocaş a mai antrenat ACS Poli Timişoara (17 martie 2014 – 22 august 2015), ASA Târgu Mureş (7 august 2016 – 22 decembrie 2016), Concordia Chiajna (23 decembrie 2016 – 18 iulie 2017), Dunărea Călăraşi (22 august 2017 – 12 iunie 2019 / 75 de partide) şi ultima oară, Astra Giurgiu (13 iunie 2019 – 10 octombrie 2019).

În campionatul ligii a 2-a, FC Rapid ocupă locul 6 cu 37 de puncte. În cele 23 de partide jucate, feroviarii au obţinut 10 victorii, 7 egaluri şi 6 eşecuri, golaveraj, 32-20.

Confruntarea FC Rapid – Dunărea Călăraşi, din cadrul etapei a 30-a,  va avea loc pe 11 aprilie, în Regie.

FUTSAL / United, victorie în derby-ul cu campioana!
Featured

FUTSAL / United, victorie în derby-ul cu campioana!

Marţi după-amiază s-a consumat la Galaţi într-o sală goală prima confruntare a super – derby-ului United – Imperial WET Miercurea Ciuc. Victoria a revenit gazdelor care s-au impus cu 2-1. Ciucanii au deschis scorul în minutul 10 şi 4 secunde prin Kusmodi Kacsa, egalarea survenind 14 secunde mai târziu prin Andrian Laşcu. Tot el avea să marcheze şi golul victoriei în minutul 22.

United urcă pe primul loc cu 8 puncte şi va juca pe 21 martie la Timişoara cu Informatica, în runda a 3-a.

Campioana Imperial care a terminat partida fără internaţionalul Savio Valadares, eliminat cu 12 minute înainte de final, se va duela runda viitoare cu Dunărea Călăraşi, pe teren propriu.

Sâmbătă, Şoty&Co au câştigat partida de pe Bega cu Informatica, scor 2-4, ocupând locul 3 în clasament cu 4 puncte.

CS United Galați – Imperial WET Miercurea Ciuc 2-1 (1-1)

Au marcat: A. Lașcu (11, 22) / Küsmödi (11)

UNITED: Grigoraș – Lașcu, Obadă, Tacot, Boșneagă; Păduraru, Burdujel, Crăciun, Cireș, Stoica, Crișan, David

Antrenor: Florin Ignat

IMPERIAL WET: Victor Lopez – Pânzaru, Covaci, Sasse, Hadnagy; Dospinescu, Iszlai, Rakić, Deco, Savio, Fl. Matei, Cr. Matei, Prsić, Küsmödi

Antrenor: Cosmin Gherman

Arbitri: Ovidiu Dan Curta (Târgu Mureș), Marian Ivănescu (București); Ionuț Smeu (Brăila). Observator: Bogdan Sorescu (Pitești)

Etapa a 2-a

Informatica Timişoara – Dunărea  2-4

United Galaţi – Imperial WET        2-1

Clasament

1. United Galaţi   2   2   0   0   8-4     8

2. Imperial WET 2   1   0   1   9-2     6

3. Dunărea           2   1   0   1  7-8     4

4. Informatica      2   0   0   2   2-12   0

Etapa a 3-a

Sâmbătă, 21 martie

16.00 Informatica Timişoara – United Galaţi

Duminică, 22 martie

Imperial WET – Dunărea Călăraşi

Liga a 2-a / Adversarii Dunării până la finalul stagiunii
Featured

Liga a 2-a / Adversarii Dunării până la finalul stagiunii

14 etape au mai rămas de disputat din actualul sezon al ligii a 2-a. Dunărea, echipă aflată în acest moment pe locul 12, cu 31 de puncte, va mai disputa efectiv 12 partide din care 5 pe teren propriu şi 7, în deplasare.

Runda viitoare, a 25-a, din program „galben – albaştrii” vor sta, câştigând cu 3-0 prin neprezentare în faţa ilfovenilor de la Sportul Snagov, echipă ce s-a retras din competiţie. Dunărea va mai sta şi în runda a 29-a, prima intermediară, programată pe 8 aprilie, din cauza retragerii celor de la Daco Getica Bucureşti. A doua „intermediară”, a 35-a din program, se va desfăşura pe 13 mai, Dunărea urmând a juca acasă împotriva celor de la Viitorul Pandurii Tg. Jiu.

Ultima rundă a campionatului va avea loc pe 30 mai.

Programul jocurilor

Et. 25: Dunărea – Sportul Snagov 3-0 (N)

Et. 26 / 22.03, ora 13.45: Universitatea Cluj – Dunărea

Et. 27 / 28.03: Dunărea – CS Mioveni

Et. 28 / 04.04: Pandurii Tg. Jiu – Dunărea

Et. 29 / 08.04: Dunărea stă. (intermediară)

Et. 30 / 11.04: FC Rapid – Dunărea

Et. 31 / 17.04: Dunărea – Concordia Chiajna

Et. 32 / 25.04: Turris Turnu Măgurele – Dunărea

Et. 33 / 02.05: Dunărea – ACS Politehnica Timişoara

Et. 34 / 09.05: CSM Reşiţa – Dunărea

Et. 35 / 13.05: Dunărea – Viitorul Pandurii Tg. Jiu (intermediară)

Et. 36 / 16.05: FC Argeş – Dunărea

Et. 37 / 23.05: Dunărea – SCM Gloria Buzău

Et. 38 / 30.05: Metaloglobus Bucureşti - Dunărea

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.