Agricola Borcea a disputat miercuri seară prima partidă de verificare din această pauză competiţională. Nou – promovata în liga a 3-a a jucat la Mânăstirea învingând cu 3-2 echipa locală, Unirea. Pentru oaspeţi au punctat în ordine Rotaru, Gaţă şi Bălaşa. În formula de start, antrenorul Virgil Bogatu a mizat şi pe câteva „noutăţi”: fundaşii, Bumbac, Cazacu şi Nicola şi mijlocaşii, V. Petre, Rotaru şi Spătaru. Din echipa care s-a impus la barajul de promovare în cel de-al 3-lea eşalon au evoluat portarul Bratu şi jucătorii de câmp M. Alcsandru, Gaţă şi M. Şerban.
De la acest prim joc de pregătire a lipsit primarul Aniel Nedelcu, preocupat probabil să identifice surse de finanţare pentru echipa cu ajutorul căreia a scris recent istorie la Borcea.
Agricola va disputa următorul joc sâmbătă, 29 iulie. De la ora 18.00, echipa lui Bogatu îşi va măsura forţele la Borcea cu CSM Medgidia, formaţie ce va evolua în liga a 4-a constănţeană.
Primul meci oficial va avea loc pe 9 august, Agricola urmând a evolua în etapa I a Cupei României.
Unirea Mânăstirea – Agricola Borcea 2-3

Au marcat pentru Agricola: Rotaru, Gaţă şi Bălaşa
Agricola: G. Bratu – M. Alecsandru, Cazacu, C. Bumbac, Nicola, V. Sima, V. Petre, D. Gaţă, Spătaru, Rotaru, M. Şerban.
Au mai evoluat după pauză: Şt. Păun, A. Ştefan – T. Ivan, I. Dobre, N. Petruş, V. Stângă, C. Gheorghe, M. Bălaşa.
Program jocuri
Sâmbătă, 29 iulie Agricola – CSM Medgodia (ora 18.00)
Miercuri, 2 august Axiopolis Cernavodă – Agricola
Sâmbătă, 5 august Agricola – SSC Farul Constanţa
Miercuri 9 august Meci oficial – Etapa I Cupa României
Miercuri, 16 august SSC Farul – Agricola Borcea
Sâmbătă, 19 august Agricola – Axiopolis Cernavodă


Echipa de futsal Dunărea Călăraşi s-a reunit luni, 24 iulie, la Sala Polivalentă Ion C. Neagu dând, astfel, startul pregătirilor pentru noul sezon al ligii I care va debuta pe 27 august. Antrenorul Marian Şotârcă a avut la dispoziţie nu mai puţin de 16 jucători. Trei dintre aceştia sunt sârbi şi au şanse foarte mari de a evolua la Călăraşi în noul sezon. „Gata cu vacanţa! Am revenit la muncă şi-mi doresc din inimă să ne antrenăm cât mai bine pentru că ne aşteaptă un sezon extrem de dificil. Au răspuns prezent toţi cei care au evoluat pentru echipa noastră şi în stagiunea precedentă. În plus, e foarte posibil să ne întărim cu 3 jucători sârbi care au reale calităţi.” a declarat Şotârcă.
Miercuri „la matineu” arena Ion Comşa a găzduit amicalul dintre Dunărea Călăraşi şi Unirea Slobozia. A fost cel de-al 6-lea joc de verificare disputat de elevii lui Adrian Iencsi în această pauză competiţională. S-au marcat nu mai puţin de 5 goluri, Dunărea câştigând finalmente cu 4-1!

