Liga a 2-a / Dunărea va disputa un amical cu Unirea Slobozia. Vezi când este programat!

După ce a revenit din stagiul de pregătire efectuat în Serbia la Zlatibor, Dunărea a reluat luni după-amiază antrenamentele la Călăraşi. Elevii lui Adi Iencsi vor disputa miercuri, 26 iulie şi o partidă de verificare împotriva ialomiţenilor de la Unirea Slobozia (liga a 3-a). Partida va începe la ora 10.00 şi se va desfăşura pe arena centrală din cadrul Complexului Sportiv Dunărea. Sâmbătă, la Brăila, Unirea a învins cu 1-0 echipa locală Dacia Unirea, golul fiind marcat de Ad. Răduca (min. 22).

„Pentru miercuri am programat un amical cu Unirea Slobozia. Meciul va începe la ora 10.00. Intenţionăm ca până la startul noului sezon al ligii a 2-a să mai disputăm un amical. Cel mai probabil sâmbătă, 29 iulie. Am purtat nişte discuţii, în acest sens, cu cei de la Dacia Unirea Brăila. Vom vedea marţi dacă vom juca cu ei în campionat în primele două etape. Dacă vom întâlni Brăila atunci va trebui să identificăm un alt adversar. Vom şti cu exatitate marţi după tragerea la sorţi a jocurilor din campionat.” a declarat antrenorul Adrian Iencsi.

Handbal / AHC Dunărea „negociază” o dublă amicală cu CSA Steaua

AHC Dunărea a revenit din stagiul de pregătire desfăşurat preţ de 10 zile la Cheile Grădiştei şi va continua să se antreneze la Călăraşi. Antrenorul Adrian Petrea speră ca până la turneul internaţional de la Turda, programat în perioada 10-12 august elevii săi să dispute şi două jocuri de verificare. În acest sens se poartă discuţii pentru perfectarea unei duble amicale cu CSA Steaua (un joc la Călăraşi şi un altul în Capitală). Meciurile ar putea avea loc în perioada următoare

În cursul lunii august, Dunărea va participa la două turnee. Primul e programat la Turda (10-12 august) iar cel de-al doilea în Ucraina la Zaporoje (21-25 august).

Noul sezon al Ligii Naţionale masculine va debuta pe 3 septembrie. Dunărea va juca în prima etapă pe teren propriu cu noua echipă a lui Alin Şania, Poli Timişoara.

Handbal / România pe 3 în Turneul Carpaţi pentru Juniori

Duminică s-au desfăşurat în Sala Polivalentă Ion C. Neagu din Călăraşi ultimele 2 jocuri din cadrul Trofeului Carpaţi la handbal pentru juniori.

Bahrain a învins Austria cu 31-28 şi cu 4 puncte în cont a terminat competiţia pe locul 2. În meciul – vedetă al zilei, România a fost învinsă de Spania cu 34-26, rezultat care-i plasează pe tricolori pe 3 în clasamentul final.

Trofeul Carpaţi a câştigat de Spania care a obţinut 3 victorii din tot atâtea partide disputate. Ba mai mult ibericii Kilian Garajonay Ramirez Santana şi Ian Tarrafeta Serrano au fost desemnaţi de organizatori „cel mai bun portar”, respectiv „cel mai bun jucător al turneului”.

Ahmed Jalal din Bahrain a devenit cel mai prolific jucător al turneului marcând nu mai puţin de 31 de goluri.

 

Trofeul Carpaţi – Rezultate

 

Vineri, 21 iulie

Spania – Austria 30-23

România – Bahrain 27-28

 

Sâmbătă, 22 iulie

România – Austria 31-28

Bahrain – Spania 34-26

 

Duminică, 23 iulie

Bahrain – Austria 25-24

România – Spania 26-35

 

Clasament: 1. Spania – 6p; 2. Bahrain – 4p; 3. România – 2p; 4. Austria – 0p.

Liga I / Finalistele Cupei României 2017, din nou faţă în faţă!

Luni, 24 iulie e programat ultima partidă din cadrul etapei a II-a a ligii I Betano la fotbal. Va fi de fapt o reeditare a ultimei finale a Cupei RomânieI. FC Voluntari şi Astra Giurgiu se vor afla din nou faţă în faţă, partida fiind programată de la ora 21.00.

Duminică s-a produs şi primul şoc al campionatului. FC Botoşani a învins pe Dinamo în Capitală, cu 1-0. Joi, tot pe Arena Naţională, trupa lui Contra se bate cu Atletic Bilbao în Europa League.

Dar iată avancronica partidei ce va avea loc azi:

 

FC Voluntari - Astra Giurgiu, ora 21.00

FC Voluntari şi Astra s-au întâlnit doar de patru ori în Liga 1 Orange, de două ori au câştigat giurgiuvenii, iar alte două partide s-au încheiat la egalitate.

- Primul meci a avut loc pe 16 august 2015, FC Voluntari - Astra 1-2. Alibec a deschis scorul în secunda 65, De Amorim a mărit avantajul în startul ultimului sfert, apoi Kone a redus diferenţa în minutul 85.

- În returul stagiunii 2015-2016, cele două au terminat la egalitate, scor 1-1, ambele goluri fiind înscrise din penalty (Pancu minutul 30, Alibec minutul 66).

- În ediţia trecută, Astra a luat patru puncte din șase posibile în sezonul regulat, 1-1 pe teren propriu (Budescu / Marinescu) şi 2-1 în deplasare (Budescu, Teixeira / Ivanovici).

- FC Voluntari şi Astra s-au confruntat şi în finala Cupei României 2016-2017, când ilfovenii s-au impus la penalty-uri şi au adus primul trofeu în vitrina clubului. Pe lângă acest meci, actualul antrenor al Voluntariului i-a mai întâlnit o singură dată pe "astrali", în ediția 2011-2012, U Cluj - Astra 3-1.

La nivelul băncilor tehnice, Claudiu Niculescu şi Edi Iordănescu vor fi pentru întâia oară faţă în faţă.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: FC Voluntari - 26 ani şi 11 luni; Astra - 24 ani şi 9 luni.

Sursa www.lpf.ro

 

Etapa a II-a / Rezultate

 

Vineri, 21 iulie

 

Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Juventus Bucureşti 2-1

Au marcat S. Ghinga (62), Cl. Herea (90+1) / M. Stoenac (90+3)

 

ACS Poli Timișoara — FCSB 0-1

A marcat: E. Gnohere (63).

Cartonaș roșu: Alexandru Munteanu (ACS Poli, 45+1)

 

Sâmbătă, 22 iulie

 

CS Universitatea Craiova — Concordia Chiajna 1-1 (1-1)

Au marcat: Alexandru Băluță (13), respectiv Marian Cristescu (23).

 

CFR Cluj — FC Viitorul Constanța 2-0

Au marcat: Urko Vera (17), Kevin Boli (82, autogol)

 

Duminică, 23 iulie

 

CSM Poli Iaşi – Gaz Metan Mediaş 0-0

 

Dinamo București — FC Botoșani 0-1

A marcat: Cătălin Golofca (69).

 

Luni, 24 iulie

Ora 21.00 FC Voluntari - Astra Giurgiu

Canotaj / Al. Chioseaua, pe locul 4 la CM U23. Bănăţeanu: Un rezultat foarte bun!

banateanu febAlexandru Chioseaua (CSM Călăraşi) s-a clasat pe locul 4 cu echipajul de patru rame cu cârmaci la Campionatele Mondiale de canotaj U23 desfăşurate în Bulgaria la Plovdiv. „Este un rezultat foarte bun pentru Alexandru care a concurat într-un echipaj format din sportivi mai mici ca el. Le-au mai trebuit câteva secunde pentru a urca pe podium. Îi felicit pentru eforturile depuse şi îl aşteptăm cu drag la Călăraşi” a declarat pentru www.arenamedia.ro antrenorul său de la club, Dan Bănăţeanu. Echipajul masculin de 4 rame cu cârmaci, format din Mugurel Vasile Semciuc, Alexandru Chioseaua, Andrei-Alexandru Tănasă, Vlăduț-Ionuț Brînză şi Andreea-Cristina Ștefan, a fost cronometrat în 06 min 08 sec 480/1000, la 410/1000 de bronz.

O altă sportivă, fostă componentă a Clubului Sportiv Municipal Călăraşi, Georgiana Vasile, în prezent la Dinamo Bucureşti s-a clasat tot pe 4 cu echipajul patru vâsle feminin (Elena Logofătu, Nicoleta-Ancuța Bodnar, Nicoleta Pașcanu, Georgiana Vasile), cronometrat cu 06:31.180, la mai bine de cinci secunde de locul al treilea.

 

România a cucerit, duminică, două medalii de aur la Campionatele Mondiale de canotaj Under-23 de la Plovdiv (Bulgaria), la dublu rame masculin, respectiv dublu vâsle categorie ușoară feminin, precum și un de argint, în proba masculină de opt plus unu.

La dublu rame masculin, Mihăiță-Vasile Țigănescu și Cosmin Pascari au fost cronometrați cu timpul de 06 min 31 sec 790/1000, urmați de echipajul francez, 6 min 33 sec 490/1000.

În finala feminină de la dublu vâsle categorie ușoară, Ionela-Livia Lehaci și Gianina-Elena Beleagă au terminat învingătoare în 7 min 01 sec 240/1000, urmate de Italia (7 min 02 sec 320/1000).

La 8+1 masculin, echipajul României (Cristian Ivașcu, Alexandru Matinca, Alexandru-Cosmin Macovei, Constantin Adam, Constantin Radu, Sergiu-Vasile Bejan, Gheorghe-Robert Dedu, Ciprian Tudosă, Adrian Munteanu) a ocupat locul al doilea, cu timpul de 5 min 31 sec 570/1000, devansat de Olanda, 5 min 29 sec 550/1000. Pe locul al treilea s-a clasat Marea Britanie, 5 min 32 sec 640/1000.

La simplu masculin, Marian-Florin Enache a ocupat locul patru, în 6 min 55 sec 210/1000, la 180/1000 de medalia de bronz.

Sâmbătă, echipajul feminin de patru rame (Cristina-Georgiana Popescu, Alina Ligia Pop, Beatrice-Mădălina Parfenie și Roxana Parașcanu) a cucerit medalia de argint.

România a ocupat locul 4 în clasamentul pe medalii, cu două de aur și două de argint, după Italia (5-3-2), Olanda (3-1-0) și Marea Britanie (2-2-1).

Liga a 4-a / M. Ştefan, prima „dublă” pentru Venus

mircea st iulieMircea Ştefan a decis recent să se retragă de la Dunărea Călăraşi, nu, însă, şi din fotbal. În vârstă de 32 de ani, fostul atacant al „galben – albaştrilor” a redebutat sâmbătă sub tricoul vicecampioanei judeţene Venus Independenţa. Titular şi integralist în amicalul disputat la Grădiştea cu Dunărea (scor final 5-2 pentru Venus), Ştefan a marcat şi două goluri (min. 56 – execuţie de toată isprava! şi 65) afişând şi o mare poftă de joc. Va fi fără îndoială o excelentă achiziţie pentru Venus care speră să redevină regina fotbalului judeţean.

Din toamnă, Mircea Ştefan va debuta şi în cariera de antrenor urmând a se ocupa de o grupă de copii în cadruul clubului pe care l-a slujit ca jucător vreo 17 ani, Dunărea Călăraşi.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.