AJF Călăraşi convoacă sâmbătă Adunarea Generală. Vezi ordinea de zi

Sala de şedinţe a Consiliului Judeţean va găzdui sâmbătă, 5 august începând cu ora 10.00 Adunarea Generală a membrilor afiliaţi la AJF Călăraşi. În cadrul şedinţei de lucru va fi stabilit şi sistemul competiţional pentru sezonul 2017 – 2018. De asemenea va fi desemnat prin vot şi reprezentantul ligii a 5-a în Biroul Executiv. Locul a devenit vacant după ce Dan Niţu „a promovat” cu echipa pe care o reprezintă Zarea Cuza Vodă în liga a 4-a.

Tot sâmbătă vor fi acordate Titlul de Membru de Onoare AJF Călăraşi, respectiv Titlul de Membru de Onoare Post Mortem unor personalităţi locale care şi-au pus de-a lungul timpului amprenta pe buna desfăşurare a activităţii fotbalistice judeţene.

 

Iată Ordinea de zi a şedinţei de sâmbătă a Adunării Generale

1. Constatarea întrunirii cvorumului

2. Aprobarea Ordinii de zi

3. Alocuţiunea preşedintelui AJF

4. Desemnarea scrutatorilor

5. Desemnarea a 3 persoane pentru întocmirea Procesului verbal al Adunării Generale

6. Acordarea Titlului de Membru de onoare AJF şi de Membru de Onoare Post mortem AJF persoanelor de marcă din activitatea AJF Călăraşi

7. Alegerea reprezentantului ligii a 5-a în Biroul Executiv

8. Prezentarea Raportului Comitetului Executiv şi a Raportului Administraţiei AJF

9. Prezentarea Comisiilor de specialitate din cadrul AJF

10. Raportul Comisiilor

11. Raportul anual de venituri şi cheltuieli şi aprobarea prin vot a Bilanţului pe anul precedent şi descărcarea de gestiune a Comitetului Executiv

12. Aprobarea sistemului competiţional 2017 – 2018

13. Hotărârile Adunării Generale

14. Şedinţa de lucru pe ligi

Etapa I: Academica Clinceni – Dunărea Călăraşi, sâmbătă, 5 august, ora 11.00

Noul sezon al ligii a 2-a la fotbal care cuprinde la start 20 de echipe debutează vineri, 4 august, ora 18.00, la Tg. Mureş cu partida dintre ASA şi Ştiinţa Miroslava Iaşi, prima formaţie retrogradată din liga I, cea de-a doua, promovată în liga a II-a.

Sâmbătă, 5 august, de la ora 11.00, sunt programate restul duelurilor. Dunărea Călăraşi va juca în deplasare cu Academica Clinceni fiind cea de-a 7 confruntare directă din ultimele două sezoane. Ultima confruntare a avut loc tot la Clinceni, pe 23 aprilie, în cadrul etapei a 30-a, Dunărea câştigând clar cu 4-1. Au marcat pentru „galben – albaştri” Cr. Puşcaş (16), B. Şandru (32, 85 – penalty) şi Rafa Licu (89). Ultimul nu se mai află în lotul Dunării. În tur, pe 8 octombrie 2016, Dunărea şi Academica au remizat, 0-0.

În acest sezon, Dunărea s-a clasat finalmente pe 7 cu 56 de puncte (34 de jocuri) iar Academica, pe 14 cu 39 de puncte.

În sezonul 2015 – 2016, Dunărea şi Academica s-au întâlnit de 4 ori: de 2 ori în cadrul sezonului regular şi tot de atâtea ori în play – off. Bilanţul este net favorabil Dunării care în cele 6 partide disputate a obţinut 3 victorii (toate în deplasare) şi 3 remize (toate pe teren propriu). Pe teren propriu, golaverajul a fost 2-2 iar în deplasare 8-1.

 

Dunărea vs. Academica

 

Sezonul 2016 – 2017

Et. 11 / 8 octombrie 2016

Dunărea – Academica 0-0

 

Et. 30 / 23 aprilie

Academica – Dunărea 1-4

Au marcat: M. Ion (9) / Cr. Puşcaş (16), B. Şandru (32, 85 – pen.), R. Licu (89)

Dunărea: C. Lungu – I. Ţenea, B. Şandru, S. Matei, Fl. Ibrian – Preoteasa, Cr. Puşcaş – B. Danciu (62 R. Licu), C. Cristea, B. Kanda – C. Ţîră (46 Al. Avram, 81 Al. Cincă). Rezerve: G. Popa – Al. Ciocâlteu, M. Ştefan, L. Modra.

 

Sezonul 2015 – 2016

Et. 9 / 17 octombrie 2015

Dunărea – Academica 1-1

 

Et. 22 / 12 martie 2016

Academica – Dunărea 0-1

 

Play – off

Et. 1 / 9 aprilie 2016

Dunarea – Academica 1-1

 

Et. 10 / 28 mai 2016

Academica – Dunărea 0-3

Handbal / AHC Dunărea, start cu stângul în amicale. „Returul” cu Steaua, sâmbătă, 5 august, de la ora 17.00!

Joi după-amiază Sala Sporturilor Concordia din Chiajna a găzduit amicalul dintre CSA Steaua şi AHC Dunărea Călăraşi. A fost prima confruntare dintre cele două echipe care se vor revedea sâmbătă, 5 august de la ora 17.00 în Sala Polivalentă Ion. C. Neagu din Călăraşi.

La Chiajna, Steaua s-a impus cu 32-30 (14-13). Internaţionalul bosniac Josi Peric adus în această vară de la HC Odorhei a marcat nu mai puţin de 8 goluri. Şi-au mai trecut numele pe lista marcatorilor: I. Chikovani (4 goluri), S. Stankovic şi P. Gurkovsky (ambii cu câte 3 goluri), Fl. Dospinescu, M. Timofte, V. Fotache, Popia şi A. Starcenko (fiecare cu câte 2 goluri), A. Tărîţă şi V. Lazovic (ambii cu câte o reuşită). Antrenorul Adrian Petrea consideră că înfrângerea n-ar trebui să ne alarmeze, obiectivul său în această perioadă fiind consolidarea relaţiilor de joc în cadrul echipei. "Fiind primul meci după o perioadă grea din punct de vedere al încărcării fizice, în meciul cu Steaua nu am pus accent pe jocul colectiv, pe relațiile bazate intre doi,trei jucatori, ci pe disponibilitatea la efortul specific. Toti jucatorii au raspuns pozitiv la tema propusă. Nu trebuie să privim potențialul echipei din prisma rezultatului din meciul din această seara, trebuie ca de la antrenament la antrenament, ca de la meci la meci sa îmbunătățim calitatea jocului și relațiile de joc dintre jucători. Am mare încredere în noua echipă și cu sprijinul conducerii si al suporterilor sa reusim sa devenim o echipă puternică care la finalul sezonului sa realizam rezultate mai bune decat anul trecut." a declarat Petrea pentru pagina oficială de facebook a clubului.

În jocul de la Chiajna, Petrea a rulat aproape tot lotul singura excepţie fiind iranianul Shahoo Nosrati care a început vineri antrenamentele.

Liga a 2-a / Marian Barbu va arbitra partida Academica – Dunărea

Sâmbătă, 5 august, de la ora 11.00 se va desfăşura pe Stadionul Arena 1 din Clinceni partida dintre Academica şi Dunărea Călăraşi din cadrul primei etape a noului sezon al ligii a 2-a. Duelul va fi arbitrat de Marian Barbu din Făgăraş. În vârstă de 29 de ani pe care-i va împlini pe 13 august, Barbu (în lotul ligii a 2-a din 2014) a arbitrat şi ultimul joc dintre Academica şi Dunărea desfăşurat tot la Clinceni pe 23 aprilie 2017, meciul contând pentru etapa a 30-a. Atunci, Dunărea s-a impus clar cu 4-1.

Ajutoarele sale vor fi Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa – Prahova) şi Florin Pucheanu (Ulmi – Dâmboviţa). Rezervă va fi Cristina Mariana Trandafir din Bucureşti.

Observatori au fost desemnaţi Cristian Sava (Bacău) şi Mihai Basarab (Slobozia)

Partida de mâine va fi cea de-a 7-a dintre cele două echipe. Până acum, victoria a surâs de 3 ori călărăşenilor. Restul jocurilor s-au încheiat nedecis.

 

Etapa a I-a

 

Vineri, 4 august

Ora 18.00 ASA Târgu Mureş - Ştiinţa Miroslava

 

Sâmbătă, 5 august

Ora 11.00 Luceafărul Oradea – Sportul Snagov

Ora 11.00 Ripensia Timişoara - Foresta Suceava

Ora 11.00 Dacia Unirea Brăila - ASU Politehnica Timişoara

Ora 11.00 FC Argeş - Pandurii Târgu Jiu

Ora 11.00 Chindia Târgovişte – UTA Arad

Ora 11.00 Metaloglobus Bucureşti - Olimpia Satu Mare

Ora 11.00 Academica Clinceni - Dunărea Călăraşi

Ora 11.00 CS Mioveni - CS Afumaţi

Ora 11.00 AFC Hermannstadt - CS Baloteşti

 

Lotul Dunării / Ediţia 2017 - 2018

 

Portari: 1. Cezar Andrei Lungu (06.04.1988), 12. Gabriel Popa (27.08.1985), Rareş Şerban (16.07.2001)

Fundași: 3. Ionuţ Eugen Țenea (21.03.1996), 22. Florinel Valentin Ibrian (14.09.1993), 13. Silviu Matei (26.03.1990), 20. Bogdan Andrei Șandru (04.07.1989), Ștefan Mardare (03.12.1987), 23. Alexandru Bogdan Stancu (04.03.1994)

Mijlocași: 9. Bogdan Mihai Danciu (27.09.1996), 6. Gabriel Vasile Preoteasa (22.07.1996), 4. Cristian Pușcaș (20.01.1994), Silviu Gabriel Pană (24.09.1991), 11. Baudouin Tshitungi Dieudonne Kanda (17.04.1993), 10. Andrei Răducu Puşcaşu (10.04.1990), 14. Călin Cristea (06.05.1988), Marian Drăghiceanu (07.07.1997), Florin Valentin Niculae (08.12.1998)

Atacanți: 7. Valentin Daniel Balint (07.02.1994), Gelu Miodrag Velici (22.04.1992), 15. Alexandru Denis Dincă (23.01.1999), 13. Gabriel Daniel Toma (11.02.2001), Valentin Alexandru (17.09.1991), Alexandru Pop (21.06.1993)

 

Au venit: Silviu Pană (Olimpia Satu Mare), Andrei Puşcaşu (Dacia Brăila), Marian Drăghiceanu (Ceahlăul Piatra Neamţ), Florin Niculae (CS Baloteşti), Gelu Velici (Naţional Sebiş), Valentin Alexandru (Concordia Chiajna), Alexandru Pop (FC Zalău).

 

Staff-ul tehnic:

Antrenor principal: Adrian Iencsi

Antrenor secund: Mirel Condei şi Dragoş Militaru

Antrenor cu portarii: Ion Manu

Preparator fizic: Constantin Niculae

Maseuri: Nicolae Iorga, Ion Dimofte

Magazioner-șef: Alexandru Munteanu

 

Conducerea clubului

Președinte C.A.: Cristian Zanfir

Președinte executiv: Bogdan Leu

Vicepreședinte: Florin Brișan

Ofiţer de presă: Cătălin Niţu

Amical: Înainte – Victoria Chirnogi, sâmbătă, 5 august, ora 10. Şase noutăţi în lotul modelenilor!

Înainte Modelu continuă seria partidelor de verificare urmând a-şi măsura sâmbătă, 5 august, începând cu ora 10.00, pe teren propriu, forţele cu Victoria Chirnogi, echipă ce activează în campionatul judeţean.

În altă ordine de idei, preşedintele Victor Neagu a anunţat pentru www.arenamedia.ro că a perfectat transferurile a 6 jucători. E vorba de Lucian Avram (fundaş central – ex FC Argeş), Alex Burlacu (mijlocaş de bandă – ex CS Tunari), Dragoş Stan (coordonator de joc – ex Metalul Frăsinet – jud. Teleorman), Cosmin Mihai (mijlocaş central – ex Viitorul Domneşti), Gelu Ulmeanu (fundaş dreapta – ex FC Voluntari II – U19) şi Fabian Kremmers (portar – ex Concordia Chiajna II – U19).

Miercurea viitoare, Înainte se va alinia la startul etapei I a Cupei României, urmând a juca în deplasare cu CSO Bragadiru, câştigătoarea Cupei României – faza judeţeană Ilfov. Partida e programată la ora 17.30 de minute

 

Înainte Modelu – Program jocuri

5 august Înainte – Victoria Chirnogi (ora 10.00)

9 august CSO Bragadiru – Înainte (Et. I Cupa României – ora 17.30)

12 august Venus Independenţa – Înainte (ora 11.00)

19 august Înainte – FC Voluntari II (ora 11.00)

 

Meciuri jucate

Înainte – Spicul Vâlcelele 3-2

Înainte – FC Viitorul II Constanţa 1-3

Futsal / Programul TURULUI ediţiei 2017 – 2018 al ligii I

Noul sezon al ligii I la futsal debutează pe 26 august.. La start se vor alinia 10 formaţii printre acestea figurând şi Dunărea Călăraşi. Şoty&Co au un debut infernal urmând a întâlni pe teren propriu câştigătoarea ultimei ediţii a Cupei României, Informatica Timişoara. Duelul cu campioana, Autobergamo va avea loc în runda a 4-a, la Deva.

În tur, „galben – albaştrii” vor disputa 5 partide la Călăraşi şi 4, în deplasare.

Cele 10 cluburi înscrise în Liga 1 vor debuta în sezonul regular pe 26 august 2017. La finalul celor 18 etape, primele 6 clasate vor fi împărțite în două grupe de trei astfel:

Grupa semifinală A: Locul 1 (3 puncte), Locul 3 (un punct), Locul 6 (0 puncte)

Grupa semifinală B: Locul 2 (3 puncte), Locul 4 (un punct), Locul 5 (0 puncte)

Finala se va disputa între primele clasate în fiecare grupă în sistem cel mai bun din 5 meciuri (trei jocuri la echipa mai bine clasată în sezonul regular).

Finala mică a campionatului se va juca în sistem tur-retur între ocupantele pozițiilor secunde în grupele semifinale.

În play-out, se vor întâlni Locul 7 vs Locul 10 și Locul 8 vs Locul 9, în sistem cel mai bun din 3 jocuri. Apoi, învinsele vor juca după același sistem pentru a decide cine retrogradează direct și cine va disputa barajul cu a doua clasată din Liga 2.

 

Etapa a I-a

Autobergamo Deva – CSM Poli Iași

Imperial WET – Spicom Sf. Gheorghe

United Galați – City’us Tg. Mureș

Dunărea Călărași – Informatica Timișoara

Muncitorul Reșița – FK Odorheiu Secuiesc

 

Etapa a II-a

CSM Poli Iaşi – FK Odorheiu Secuiesc

Informatica – Muncitorul Reşiţa

City us Tg. Mureş – Dunărea

Spicom Sf. Gheorghe – United Galaţi

Autobergamo – Imperial WET

 

Etapa a III-a

Imperial WET – CSM Poli Iaşi

United Galaţi – Autobergamo

Dunărea – Spicom Sf. Gheorghe

Muncitorul – City us Tg. Mureş

FK Odorheiu Secuiesc – Informatica

 

Etapa a IV-a

CSM Poli Iaşi – Informatica Timişoara

City us Tg. Mureş – FK Odorheiu Secuiesc

Spicom – Muncitorul Reşiţa

Autobergamo Deva – Dunărea

Imperial WET – United Galaţi

 

Etapa a V-a

United Galaţi – CSM Poli Iaşi

Dunărea – Imperial WET

Muncitorul Reşiţa – Autobergamo

FK Odorheiu Secuiesc – Spicom

Informatica – City us Tg. Mureş

 

Etapa a VI-a

CSM Poli Iaşi – City us Tg. Mureş

Spicom Sf. Gheorghe – Informatica

Autobergamo – FK Odorheiu Secuiesc

Imperial WET – Muncitorul Reşiţa

United Galaţi – Dunărea Călăraşi

 

Etapa a VII-a

Dunărea Călăraşi – CSM Poli Iaşi

Muncitorul Reşiţa – United Galaţi

FK Odorheiu Secuiesc – Imperial WET

Informatica – Autobergamo Deva

City us Tg. Mureş – Spicom Sf. Gheorghe

 

Etapa a VIII-a

CSM Poli Iaşi – Spicom Sf. Gheorghe

Autobergamo – City us Tg. Mureş

Imperial WET – Informatica Timişoara

United Galaţi – FK Odorheiu Secuiesc

Dunărea – Muncitorul Reşiţa

 

Etapa a IX-a

Muncitorul Reşiţa – CSM Poli Iaşi

FK Odorheiu Secuiesc – Dunărea

Informatica Timişoara – United Galaţi

City us Tg. Mureş – Imperial WET

Spicom Sf. Gheorghe – Autobergamo Deva

Free Joomla templates by Ltheme