Joi după-amiază Sala Sporturilor Concordia din Chiajna a găzduit amicalul dintre CSA Steaua şi AHC Dunărea Călăraşi. A fost prima confruntare dintre cele două echipe care se vor revedea sâmbătă, 5 august de la ora 17.00 în Sala Polivalentă Ion. C. Neagu din Călăraşi.
La Chiajna, Steaua s-a impus cu 32-30 (14-13). Internaţionalul bosniac Josi Peric adus în această vară de la HC Odorhei a marcat nu mai puţin de 8 goluri. Şi-au mai trecut numele pe lista marcatorilor: I. Chikovani (4 goluri), S. Stankovic şi P. Gurkovsky (ambii cu câte 3 goluri), Fl. Dospinescu, M. Timofte, V. Fotache, Popia şi A. Starcenko (fiecare cu câte 2 goluri), A. Tărîţă şi V. Lazovic (ambii cu câte o reuşită). Antrenorul Adrian Petrea consideră că înfrângerea n-ar trebui să ne alarmeze, obiectivul său în această perioadă fiind consolidarea relaţiilor de joc în cadrul echipei. "Fiind primul meci după o perioadă grea din punct de vedere al încărcării fizice, în meciul cu Steaua nu am pus accent pe jocul colectiv, pe relațiile bazate intre doi,trei jucatori, ci pe disponibilitatea la efortul specific. Toti jucatorii au raspuns pozitiv la tema propusă. Nu trebuie să privim potențialul echipei din prisma rezultatului din meciul din această seara, trebuie ca de la antrenament la antrenament, ca de la meci la meci sa îmbunătățim calitatea jocului și relațiile de joc dintre jucători. Am mare încredere în noua echipă și cu sprijinul conducerii si al suporterilor sa reusim sa devenim o echipă puternică care la finalul sezonului sa realizam rezultate mai bune decat anul trecut." a declarat Petrea pentru pagina oficială de facebook a clubului.
În jocul de la Chiajna, Petrea a rulat aproape tot lotul singura excepţie fiind iranianul Shahoo Nosrati care a început vineri antrenamentele.