FOTBAL / 20 iulie: Noul termen UEFA pentru comunicarea echipelor participante în competițiile europene
Featured

FOTBAL / 20 iulie: Noul termen UEFA pentru comunicarea echipelor participante în competițiile europene

Forul continental a organizat marți, 21 aprilie, o nouă videoconferință cu liderii tuturor federațiilor europene.

Noua modificare asupra termenului s-a făcut cu scopul de a se obține mai mult timp pentru finalizarea competițiilor interne. Propunerea a fost susținută și de Federația Română de Fotbal.

Astfel, noua dată limită pentru comunicarea echipelor participante în competițiile europene este 20 iulie, precedentul termen era 30 iunie și fusese stabilit de UEFA după consultările din 17 martie. Competițiile europene sunt programate acum să debuteze pe 28-30 iulie, partidele tur, iar manșa secundă să aibă loc în perioada 4-6 august.

De asemenea, în urma discuțiilor avute de administrația UEFA cu federațiile naționale, s-a decis că este necesară încheierea campionatelor pe teren pentru că meritul sportiv și spiritul de competiție sunt criteriile care trebuie să primeze.

Deciziile urmează să fie supuse aprobării în ședința Comitetului Executiv UEFA de joi, 23 aprilie.

Finalul lunii mai aduce datele pentru naționale

Un alt subiect abordat în cadrul videoconferinței a fost cel referitor la meciurile echipelor naționale. După cum a fost comunicat deja, partidele ce trebuia să se dispute în luna martie și luna iunie au fost amânate și se vor desfășura în toamna acestui an.

În prezent se lucrează cu trei scenarii pentru organizarea play-off-ului din toamnă, o decizie finală urmând să se ia pe 27 mai, când e programată o nouă ședință a CEx UEFA.

În urma prestației din Liga Națiunilor, reprezentativa României este calificată în play-off și va întâlni Islanda, în deplasare, în semifinală. În cazul unui succes, tricolorii vor juca finala pentru locul de calificare la EURO, tot pe teren străin, împotriva Bulgariei sau Ungariei.

Sursa text www.frf.ro

File de istorie: Povestea construirii Stadionului Municipal Călăraşi
Featured

File de istorie: Povestea construirii Stadionului Municipal Călăraşi

Poate ştiaţi, poate nu, arena care găzduieşte meciurile considerate pe teren propriu al Dunării a fost construită între anii 1963 – 1969. Povestea construirii acestui „templu” al fotbalului călărăşean a fost relatată cu mult „profesionalism” de regretatul gazetar şi om de fotbal, Laurean Moţăţăianu, în cartea document „Nouă decenii de fotbal pe malul Borcei”, publicată în 2010.

„Despre odiseea stadionului Municipal, avem mărturia incontestabilă a lui Ion Popa, primar al municipiului Călăraşi în perioada martie 1963 – octombrie 1964, interviu publicat de „Universul Sportiv”, aprilie 1990”, susţine Laurean Moţăţăianu.

Iată ce spunea primarul Ion Popa în interviul acordat primei publicaţii cu profil exclusiv sportiv apărută în Călăraşi după ’89.

„Nu primeai fonduri, nu primeai poziţie de plan, te „mişcai” între refuzuri repetate şi tergiversări demolatoare. Casă de Cultură? Nu! Teatru? Nu! Bulverde largi? Nu! despre sport, despre stadion? Nici atâtica speranţă!

Cel vechi, de peste linie se degradase şi apoi intrase altă instituţie pe el. Practic, nu mai aveam stadion! Din buget n-aveai voie să cheltuieşti nimic iar prin sistematizare se punea problema desfiinţării sau mutării sale. Nu se recomanda „pe locul gropilor din Cărămifari” sau la Modelu, pe variantă, în afara oraşului, extravilan deci.

Eram presat de numeroşi cetăţeni pasionaţi cum şi eu eram un susţinător fervent al echipei Energia IGO, echipă de regiune (fusesem director acolo şi ţineam mult la echipă, la băieţi). Am zis, hei, Ioane, acum e acum! Unde să găsim un loc şi cum să-l obţinem?! Trebuia să recurgi la fel de fel de subterfugii, să găsesşti soluţii cu abilitate, să nu violentezi indicaţiile, legile...

Pe unde n-am fost?! În Măgureni, la „23 Infanterie”, apoi pe unde-i FNC-ul, apoi la Confecâţia, unde era un mini – stadion împrejmuit cu gard de sârmă ghimpată şi unde păşteau oile.

Ce mai calea – valea, am început tratativele cu Armata, cu Comisariatul. Nu ni l-au dat dar au zis să-l folosim fără a ...sesiza. Am fost apoi cu o echipă de constructori, cu tehnicieni la câteva stadioane din ţară. Dintre toate cele văzute, ne-au plăcut Ţiglina din Galaţi şi Dinamo din Bucureşti. Erau acceptabile nouă, ca preţ, cu biută. Aveam un sprijin substanţial (promis ferm) de la inginerul Mantz care lucra cu buldozerele, screpere, alte utilaje, la irigaţii prin zona Radu Negru, Cuza Vodă. Timp de 3-4 săptămâni, cu 14 băieţi d-acolo (dar şi de la SMA Cuza Vodă), mecanici şi conducători de utilaje, sâmbăta şi duminica, am început să dăm forma noului stadion.

Titlul de proprietate cerut la MapN nu-l puteam obţine uşor. Mi „s-a promis” şi pe baza acestei promisiuni am dat drumul la lucrări. Proiectul nostru (la Bucureşti, Proiectarea ne ceruse un milion şi jumătate) a început cu pichetări şi măsurători făcute de băieţii lui Mantz cărora le asiguram motorină calculată la „perisabilităţi” (5000 litri), a demarat în 1963. Le-am dat şi câte 500 de lei primă. Nu aveam fonduri dar am luat de la capitolul 13 – „amenzi”, fonduri care de regulă le storcea regiunea. La finele lunii noiembrie 1963, lucrările de bază erau pe final iar biuta ridicată. Am cerut să mi se acorde ceva fonduri pentru „împrejmuire teren Sfat Popular Oraş”. Ni s-au dat 200 de mii de lei. Buni!

Gardul l-am adus în 10 zile iar montarea lui (şi la stadion dar şi la Uzina de Apă şi la Cimitirul Central) s-a terminat în primăvara anului 1964. Pe urmă amenajările interioare, drenajul, plăci, căratul brazdelor din Dumbravă, plopi, etc, toate cu concursul benevol al tuturor tinerilor şi cetăţenilor din oraş care au muncit cu multă dragoste şi pasiune. Evident au venit „anchetele”. „Cine a aprobat”, „Cum de am îndrznit”, „Unde-i actul de proprietate” şi câte şi mai câte. Dar în faţa realităţii nu am mai avut încotro! Chiar ministrul Armatei ne-a dat actul de proprietate pentru teren. Asta a fost! Greu, cu opinteli, cu manevre subtile... Dar a ieşit ceva frumos şi la 23 august 1967 s-a inaugurat Stadionul Municipal cu un meci internaţional” a susţinut primarul Ion Popa.

Celuloza a jucat atunci împotriva bulgarilor de la Durostol Silistra, printre cei care au păşit pe noul stadion numărându-se Lazăr Arghiriadis, Ion Simion, Eftimie Culea, Victor Neagu, Ion Deacu, Stere Voca, Vasile Enache, Postelnicu, Roşca, Iancu şi T. Bogdan.

Construcţia definitivă a stadionului Municipal s-a terminat în anul 1969 şi a fost inagurat la 10 iulie printr-un meci internaţional: Celuloza Călăraşi vs. Selecţionata de tineret a oraşului Saltzgilter din Republica Federală Germania, „precizează” Laurean Moţăţăianu.

Acel meci s-a încheiat cu victoria echipei noastre, Celuloza, scor 2-1, golurile fiind marcate de T. Ionescu şi Mihai.

Stadionul a cunoscut în toţi aceşti ani mai multe opraţii de modernizare, găzduind în sezonul 2018 – 2019 şi meciuri de liga 1. Eforturile făcute de reprezentanţii Consiliului Judeţean au fost uriaşe pentru ca Dunărea să îbţină de la LPF dreptul de a disputa meciurile considerate pe teren propriu pe arena „Ion Comşa”. Primul meci s-a disputat pe 28 iulie, Dunărea confrându-se cu campioana „la zi”, CFR Cluj (scor 0-0).

Pe 1 noiembrie 2018 s-a aprins pentru prima oară şi nocturna (închiriată!) pe arena „Ion Comşa” care a găzduit partida Dunărea – FCSB, din cadrul optimilor de finală ale Cupei României, încheiată cu victoria „galben – albaştrilor”, 2-1.

Consiliul Judeţean, principalul finanţator al clubului de fotbal Dunărea, a demarat şi lucrările de montare a unei instalaţii de nocturnă, adusă cu titlu gratuit de la CS Rapid Bucureşti, cea care „trona” peste arena Valentin Stănescu din Giuleşti. Cel mai probabil până la startul viitorului sezon, nocturna va deveni şi funcţională.

ALDISArenasport2

Futsal / M. Şotârcă: Consider că trebuie să se ia niște decizii rapide pentru ca jucătorii și antrenorii să-și afle viitorul
Featured

Futsal / M. Şotârcă: Consider că trebuie să se ia niște decizii rapide pentru ca jucătorii și antrenorii să-și afle viitorul

Antrenorul – jucător al echipei de futsal Dunărea Călăraşi, Marian Şotârcă şi-a manifestat îngrijorarea faţă de viitorul futsalului, afectat din plin de pandemia de coronavirus lansând şi un mesaj, prin intermediul unei postări pe contul personal de Facebook, Federaţiei Române de Fotbal care în opinia sa, va trebui să identifice în timp util deciziile care vizează viitorul jucătorilor şi al antrenorilor

“Ce se va întâmpla cu futsal-ul?!

A trecut mai mult de o lună de când futsal-ul românesc s-a oprit. De acum trebuie să ne gândim la situația cluburilor, jucătorilor, antrenorilor, staff’ului administrativ al cluburilor, arbitrilor, etc. Multe cluburi sunt acum în situația de a nu mai încasa bani de la sponsori, bilete de intrare la meciuri,primării sau/și consilii județene,etc. COVID-19 a paralizat totul iar prezentul și viitorul sunt incerte. Bănuiesc că mai multe cluburi au apelat la șomajul tehnic pentru jucătorii și angajații lor. Observăm cum mulți sportivi încearcă să se antreneze în case, încercând să-și mențină forma fizică până la data reînceperii activității sportive. Dar este complicat, pentru că după cum vedem, situația nu este una bună iar o reîncepere, probabil că va fi posibilă în luna Iunie. Este adevărat că nici din partea FRF nu avem încă o decizie în privința aceasta. Nu trebuie să uităm că vorbim de un sport unde există contact, iar jucătorii trebuie să se antreneze în siguranță completă.

Totuși, consider că trebuie să se ia niște decizii rapide pentru ca jucătorii și antrenorii să-și afle viitorul, iar de aici rezultă niște întrebări:

Se vor mai relua meciurile din sezonul 2019-2020 sau trebuie să ne gândim la noul sezon și să ne pregătim pentru el?

Se poate renegocia un contract sau un nou transfer?

Sunt sigur că autoritățile lucrează la un plan și că se vor lua deciziile corecte pentru siguranța “actorilor” din lumea futsalului românesc. Sperăm să le aflăm cât mai repede.” se arată în mesajul postat pe Facebook de Marian Şotârcă.

Calificată în play – off-ul ligii 1, Dunărea a disputat deja două partide, încheiate cu o înfrângere acasă cu United Galaţi, respectiv cu o victorie în deplasare cu Informatica Timişoara. Şoty&Co mai au 4 partide de jucate în această fază (dubla cu Imperial WET Miercurea Ciuc, în deplasare cu United Galaţi şi acasă cu Informatica Timişoara), la care se adaugă şi partida din semifinalele Cupei României, cu FK Odorheiu Secuiesc.

Dunărea: Play-off / Meciuri jucate

Et. 1 Dunărea – United Galaţi 3-6

Et. 2 Informatica Timişoara – Dunărea 2-4

Clasament

1. United Galaţi     2   2   0   0   8-4     8

2. Imperial WET   2   1   0   1   9-2      6

3. Dunărea            2   1   0   1   7-8      4

4. Informatica       2   0   0   2   2-12    0

Au mai rămas de disputat

Et. 3 Imperial WET – Dunărea

Et. 4 Dunărea – Imperial WET

Et. 5 United Galaţi – Dunărea

Et. 6 Dunărea – Informatica Timişoara

Cupa României / Semifinale

Dunărea Călăraşi – United Galaţi

Imperial WET – Autobergamo Deva

ALDISArenasport2

Handbal (F) / Cr. Gavrilă: În cadrul clubului nostru s-au făcut lucruri frumoase cu bani foarte puțini fiind un exemplu de bune practici
Featured

Handbal (F) / Cr. Gavrilă: În cadrul clubului nostru s-au făcut lucruri frumoase cu bani foarte puțini fiind un exemplu de bune practici

CS Danubius Călăraşi a devenit deja un nume cu rezonanţă în lumea handbalului feminin din România. Echipa de fete activează în cel de-al doilea eşalon al ţării şi bifează rezultate promiţătoare, cu mult peste posibilităţile financiare ale clubului. Sufletul acestui proiect demarat în urmă cu 14 ani este Cristian Gavrilă, pasionat de handbal, fost manager pentru o perioadă al echipei AHC Dunărea 2014 Călăraşi. Pasiunea dar şi experienţa sa au stat la baza consolidării clubului care are astăzi 100 de sportive pe diferite categorii de vârstă.

Ce înseamnă CS Danubius, încotro se îndreaptă, ce posibilităţi există să promoveze într-o bună zi în Liga Florilor, sunt o parte din întrebările la caraea răspuns Cristian Gavrilă în interviul pe care ni l-a acordat mai jos.

cristigavrila2

Cum ţi-a venit ideea de a înfiinţa această asociaţie sportivă, Dabubius Călăraşi, în cadrul căreia să dai posibilitatea copiilor Călăraşiului să deprindă tainele acestui sport, handbalul, extrem de dinamic, de atractiv?

În anul 2006, când fata mea cea mare avea 6 ani și ca toți cei mici avea multă energie, m-am gândit să o duc să practice un sport în cadru organizat. Variante de secții sportive la acea dată erau în cadrul Clubului Sportiv Școlar și la Clubul Sportiv Municipal, dar ori nu aveau secții de feminin, sau grupe pentru vârsta ei. Am renunțat pentru moment, dar am rămas cu ideea că în Călărași se pot practica doar anumite sporturi și dacă ai noroc să coincidă anul de naștere al copilului cu grupa care se poate înființa la un moment dat. Am discutat ulterior cu doi profesori de educație fizică specializarea volei, soții Petrescu Alexandru și Păunița, și am decis să înființăm împreună un club sportiv. Pe lângă handbal, sport practicat de mine și volei practicat de domniile lor, am decis să adăugăm și alte secții pe care le-am considerat neacoperite de ceea ce ofereau cele două cluburi amintite mai devreme. Și atunci ca și acum principala problemă o reprezenta lipsa spațiilor pentru desfășurarea antrenamentelor dar ne-am gândit să o luăm treptat și să începem cu două grupe, pe partea de feminin am ales ca disciplină sportivă handbalul iar pe partea de masculin am ales ca disciplină sportivă fotbalul, la acea dată nefiind atât de multe cluburi private sau școli de fotbal ca acum.

danubius1

Ce înseamnă CS Danubius? Câte grupe pe vârstă activează aici?

În anul 2010 am obținut C.I.S.-ul, certificatul de identitate sportivă, care ne conferă anumite drepturi și iată-ne acum, la 10 ani de când am intrat în rândul cluburilor recunoscute de Ministerul Tineretului și Sportului, la secția sportivă înscrisă în cadrul F.R.H. să avem peste 100 de fete înscrise în cadrul clubului, iar 60 dintre acestea fiind și legitimate pentru a avea dreptul de participare la competițiile organizate de federația de specialitate. Avem trei grupe înscrise în campionatele naționale organizate de federație și două grupe înscrise în campionatul regional organizat de asociația municipiului București. Avem o piramidă completă cu grupe de babyhandbal și minihandbal la bază, trei grupe de junioare în zona intermediară și în vârf avem grupa de senioare care activează în Divizia A, al doilea eșalon valoric în cadrul competițiilor organizate de federație. Și aici trebuie să spun că dacă până în luna noiembrie 2019 activitățile din cadrul clubului erau sub supravegherea și îndrumarea mea la grupele de junioare, odată cu venirea Oanei Bidașcu și cooptarea altor fete care urmează să devină ca și Oana, profesoare de educație fizică, implicarea mea pe parte sportivă s-a redus, urmând să mă ocup mai mult de partea organizatorică și managerială. Și dacă mai spun și că fetele care practică handbalul în cadrul clubului nostru au devenit o „familie” alături de antrenoarele lor,  vă dați seama că bucuria mea este completă.

CS Danubius activează cu rezultate bune, promiţătoare în Divizia A – feminin. Cum decurg lucrurile, ce spun fetele, cum vi s-au părut echipele pe care le-aţi întâlnit? Care e viitorul acestei echipe care după părerea mea, merită mai multă atenţie şi susţinere din partea autorităţilor locale şi judeţene, a mediului de afaceri local?

La echipa de divizie avem trei paliere de vârstă și experiență, iar dacă lângă echipa de acum mai aducem două sau trei jucătoare, cu stabilitate financiară putem aborda sezonul următor cu obiectiv de calificare la turneul de baraj pentru promovarea în Liga Florilor. Așa cum am spus avem trei paliere, jucătoarele care fac diferența în meciuri, și aici mă refer la Oana Bidașcu, Bianca Dospinescu și Mirela Vîlcu, jucătoarele care au mai jucat la divizie și sunt jucătoare de bază în cadrul clubului nostru și aici amintesc pe Irina Croitoru, Maria Pavăl, Letiția Dumitru și Andreea Popescu, iar pe ultimul palier sunt jucătoare de perspectivă care pot ajuta în viitor echipa pentru îndeplinirea obiectivelor. Și nu este deloc de neglijat compartimentul de junioare, unde avem tinere jucătoare de care cu siguranță veți auzi. Anul acesta au venit și rezultatele, a venit confirmarea că putem mai mult și fetele merită mai mult. Fetele își doresc continuitate, siguranță și dacă vor fi susținute, de ce nu?, chiar o promovare în primul eșalon valoric. Referitor la acest subiect, pot spune că dacă am fi avut un buget la jumătatea bugetului echipelor clasate pe primele două locuri în grupa noastră, încă din acest sezon puteam merge la baraj. Așa, cu rezultatele obținute pe teren, suntem pe locul al treilea și cred că este un loc meritoriu. Trebuie să ținem cont și de faptul că am făcut transferuri în luna noiembrie și ianuarie, deci nu am avut acest lot pe care-l avem acum de la început.

danubius2

Cum se descurcă din punct de vedere financiar CS Danubius? Cine vă ajută şi ce intenţionaţi să faceţi în continuare pentru ca această echipă să ajungă într-un viitor apropiat în Liga Florilor?

Susținerea financiară principală a venit pe proiecte depuse pe L350/2005 și pe L69/2000, iar principala autoritate finanțatoare a fost Primăria Municipiului Călărași cu un buget alocat pentru sezonul 2019-2020 în cuantum de 220.000 de lei, pentru trei grupe înscrise în campionatele naționale organizate de federație. Le mulțumesc pe această cale tuturor consilierilor locali care au aprobat proiectele noastre și totodată am să amintesc faptul că am găsit mereu o ușă deschisă pentru un cuvânt de încurajare și susținere din partea domnului Primar Daniel Drăgulin, susținător al sportului în general și al handbalului în mod special.  Cealaltă autoritate finanțatoare, Consiliul Județean Călărași ne-a acordat în baza L69/2000 un sprijin financiar în valoare de 50.000 de lei pentru achiziționarea echipamentelor sportive. Bugetul clubului în afară de aceste finanțări pe proiecte este completat de sponsorizări, donații și cotizațiile membrilor, iar aici trebuie să amintesc că sunt părinți la grupele fetelor mici de vârstă care s-au implicat în susținerea grupei de senioare. Avem și parteneri care susțin cel puțin o masă pentru fetele care nu sunt din Călărași, iar acolo unde cheltuielile depășesc posibilitățile financiare ale clubului, banii provin de la subsemnatul, pentru că nu vreau să intervină sincope în desfășurarea activităților. Așa cum v-am spus, începând cu luna noiembrie m-am degrevat de sarcini pe partea sportivă de la grupele de junioare și dacă am mai mult timp voi merge să fac promovare în cadrul companiilor care sunt pe profit.

danubius3

Unde vă pot găsi cei care doresc să înveţe tainele handbalului? Deja, în jur de 100 de copii şi adolescenţi au învăţat abc-ul handbalului, aici, la CS Danubius.

Activitățile clubului se desfășoară în cadrul săli de sport a școlii T Vladimirescu, iar mai multe detalii despre antrenamente, grupe de vârstă și condițiile de participare le poate găsi oricine pe www.csdanubius.wordpress.com .

Ce părere ai despre AHC Dunărea Călăraşi? O perioadă ai activat acolo în calitate de manager. Ai reuşit să urci echipa din zona nisipurilor mişcătoare până în play – off cu resurse financiare relativ modeste.

A fost o perioadă frumoasă din punct de vedere al interacțiunii cu diverse provocări pentru care am găsit mereu soluții, cred eu cele mai bune, de aici venind și rezultatele obținute ulterior, o perioadă grea în viața echipei respective, dar totul e bine când se termină cu bine. Dacă nu existau trei persoane la un moment dat care să-și dorească continuitatea proiectului respectiv, probabil acum nu mai vorbeam despre această echipă, mă bucur că mereu au ajuns în play-off, mă bucur că sunt mereu o echipă greu de bătut indiferent de valoarea adversarilor și mă bucur că se dorește mereu mai mult. Acum nu știu cu ce resurse financiare se pot obține rezultate mai bune față de prezent, dar cred că bugetul alocat a fost mereu pentru performanță, nu pentru subzistență, cum a fost sau este în cadrul clubului nostru. Cred că după ce se termină izolarea și se vor așeza la aceeași masă persoanele implicate în derularea proiectelor pe plan sportiv se vor schimba multe. Sunt aspecte care deranjează anumiți locuitori ai orașului și județului și probabil se va ține cont de aceste lucruri  pentru viitor, iar dacă mă întrebați pe mine strict referitor la handbal, eu cred că trebuie schimbat ceva în sistemul de recompensare a contraprestației sportive, cu precădere în asigurarea unor bonusuri pentru performanță în îndeplinirea obiectivelor și de ce nu și invers, altfel ne complacem în aceeași situație an de an.

danubius4

Încotro handbalul călărăşean? Băieţii joacă de vreo 6 ani în Liga Naţională. E posibil s-o vedem şi pe CS Danubius în Liga Florilor, cu cât mai multe jucătoare în lot din Călăraşi?

Sunt de 6 ani în primul eșalon valoric, până să ajungă aici au fost ani petrecuți în Divizia A, sub numele Triumf Călărași, o perioadă frumoasă în care am activat și eu ca jucător și antrenor secund, iar apoi sub numele CSM Călărași, nume sub care au și promovat în ligă. Pentru promovarea de atunci a fost un buget alocat corespunzător și aduși 4 jucători care puteau face diferența. Noi ne dorim mai mult decât oricine să ajungem în primul eșalon valoric și acest lucru este posibil chiar de anul viitor dacă se dorește asta, pentru că după acest moment se va da un restart la tot ce înseamnă sport, finanțare, resurse și nu se știe ce echipe vor rămâne. Așa cum am spus și la începutul interviului nostru, noi suntem în tratative cu cele trei jucătoare care pot fi plusul în vederea atingerii obiectivelor, dar momentan nu știu ce se poate întâmpla. Jucătoare de perspectivă sunt în cadrul clubului nostru și echipa de divizie reprezintă pentru ele o motivație în plus pentru a performa. Emulația există deja, avem meciuri la care numărul de spectatori depășește numărul de locuri de la sala unde ne desfășurăm meciurile și cred că în viitorul apropiat ne vom muta la Sala Polivalentă, unde chiar dacă sunt alte cheltuieli, imaginea și vizibilitatea este altă. Prin acest lucru cred că putem atrage și sponsorizări din partea persoanelor juridice.

danubius5

Ce mesaj ai pentru copiii Călăraşiului? De ce handbalul să fie prima opţiune pentru ei?

Dragi copii, în cazul nostru, pentru că ne adresăm sectorului feminin, dragi prințese, mai ales acum după atâta perioadă de carantină în care activitatea fizică nu s-a putut desfășura în cadru colectiv și organizat, vă așteptăm la antrenamente, să faceți primii pași într-un sport minunat, cum este handbalul, un sport care dezvoltă inteligența, în care sănătatea voastră se va schimba în mod favorabil, în care veți lucra în echipă și veți fi coordonate de colegele voastre mai mari, și veți deveni parte a familiei noastre, a handbalului feminin călărășean.

CS Danubius se identifică în mod clar cu Cristi Gavrilă, un om foarte pasionat de handbal care-şi riscă prezentul dar şi viitorul din punct de vedere financiar pentru ca toate echipele din cadrul clubului să activeze cu succes în competiţiile regionale şi naţionale. Cât mai rezistă Cristi Gavrilă pe acest front de luptă cu marea performanţă?

Cristian Gavrilă a fost și va rămâne alături de handbalul feminin călărășean și cât timp își poate permite să susțină un credit făcut pentru dezvoltarea handbalului, cât timp poate munci și ajuta o va face în continuare. Nu am fost singur în această nebunie, am avut mereu lângă mine anumite persoane care au înțeles pasiunea mea și m-au sprijinit necondiționat, dar pentru că nu am acceptul dumnealor nu am să dau niciun nume. Rămân la părerea că în cadrul clubului nostru s-au făcut lucruri frumoase cu bani foarte puțini, fiind zic eu, un exemplu de bune practici cu referire la sumele cheltuite versus rezultate. Să sperăm că ne vor fi alocate și nouă resurse pentru performanță nu pentru subzistență.

Mesajul tău şi al fetelor pe care le antrenezi pentru autorităţi, mediul de afaceri, cetăţenii acestui oraş şi judeţ care cu resurse totuşi limitate e destul de active pe harta sportului românesc.

În primul rând dorim să vă spunem: HRISTOS A ÎNVIAT! Sărbători fericite si liniștite tuturor! Abia așteptăm să ne revedem, să avem o discuție cu reprezentanții autorităților finanțatoare, să dăm o șansă fetelor din oraș și județ pentru a face performanță pe plaiurile natale, să găsim înțelegere și susținere la persoanele fizice și juridice care pot face acest lucru, pentru că aceste fete minunate merită mai mult și trebuie să avem încredere în ele.

Repet, suntem singurul club sportiv din județul Călărași, la sporturile de echipă, pe sectorul feminin, care are o piramidă care să asigure atât prezentul cât și viitorul.

Și voi încheia cu ceea ce ne călăuzește în activitatea clubului nostru: CITIUS! ALTIUS! FORTIUS!

ALDISArenasport2

CS Danubius / Lot jucătoare

Portari: Bianca Dospinescu, Letiția Dumitru, Noemi Salata

Juc. la 6 m: Mirela Vîlcu, Irina Croitoru, Maria Pavăl, Andreea Popescu, Anamaria Răduțu

Juc. la 9 m: Alexandra Bidașcu, Carmen Gavrilă, Anamaria Florea, Roxana Stan, Sahra Racho, Anca Gavrilă.

csdanubiusfete

LPF / Programul orientativ al jocurilor rămase de disputat în Liga 1 şi Cupa României
Featured

LPF / Programul orientativ al jocurilor rămase de disputat în Liga 1 şi Cupa României

Liga Profesionistă de Fotbal a lansat vineri pe site-ul oficial Buletinul Informativ LPF care conține un program orientativ al partidelor rămase de disputat din play-off-ul și play-out-ul Ligii 1, precum și al celor din ultimele faze ale Cupei României. Astfel, competiția Ligii 1 s-ar relua în 6 iunie și până la 26 iulie ar trebui să se dispute cele 8 etape rămase din play-off și 12 din play-out. Acesta ar fi scenariul ideal ce ține cont de reglementările în vigoare privind situația generată de pandemia COVID-19 și respectarea lor pentru protecția tuturor celor implicați.

În ceea ce privește Cupa României, semifinalele în care s-au calificat FCSB, Dinamo, Politehnica Iași și Sepsi OSK Sf. Gheorghe ar trebui să se dispute în dublă manșă în 25-25 iunie, respectiv 15-16 iulie, iar finala este programată în 29 iulie.

Iată calendarul estimat al partidelor:

Et. 3 Play-off/Play-out L1 – sâmbătă 6 iunie, duminică 7 iunie

Et. 4 Play-off/Play-out L1 – sâmbătă 13 iunie, duminică 14 iunie

Et. 5 Play-out L1 – miercuri 17 iunie, joi 18 iunie

Et. 5 Play-off / Et. 6 Play-out L1 – sâmbătă 20 iunie, duminică 21 iunie

Cupa României, semifinale manșa tur – miercuri 24 iunie, joi 25 iunie

Et. 6 Play-off/Et. 7 Play-out L1 – sâmbătă 27 iunie, duminică 28 iunie

Et. 8 Play-out L1 – miercuri 1 iulie, joi 2 iulie

Et. 7 Play-off/Et. 9 Play-out L1 – sâmbătă 4 iulie, duminică 5 iulie

Et. 10 Play-out L1 – miercuri 8 iulie, joi 9 iulie

Et. 8 Play-off/Et. 11 Play-out L1 – sâmbătă 11 iulie, duminică 12 iulie

Cupa României, semifinale manșa retur – miercuri 15 iulie, joi 16 iulie

Et. 9 Play-off/Et. 12 Play-out L1 – sâmbătă 18 iulie, duminică 19 iulie

Et. 13 Play-out L1 – miercuri 22 iulie, joi 23 iulie

Et. 10 Play-off/Et. 14 Play-out L1 – sâmbătă 25 iulie, duminică 26 iulie

Cupa României, finala – miercuri 29 iulie

MTS: Au fost adoptate criteriile de stabilire a beneficiarilor de amânarea la plată a unor servicii pentru federații naționale și cluburi sportive
Featured

MTS: Au fost adoptate criteriile de stabilire a beneficiarilor de amânarea la plată a unor servicii pentru federații naționale și cluburi sportive

Miercuri, 15 aprilie, în cadrul ședinței de Guvern, a fost aprobată o Hotărâre de Guvern care vine în completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2020, legată de criteriile de stabilire a beneficiarilor unor măsuri economice și fiscal-bugetare în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

“Acestă facilitate pentru federațiile naționale și cluburile sportive, alături de ajutorul pe care statul îl dă participanților la activitatea sportivă al căror contract de muncă a fost întrerupt de către angajator din cauza măsurilor luate în contextul pandemiei, este o măsură gândită să vină în sprijinul sportului, să ofere o susținere prin care să reducă impactul negativ cât de mult posibil. Este o perioadă grea pentru toată lumea, încercăm în continuare să găsim soluții și mai ales să avem un plan eficient pentru momentul în care activitatea se poate relua în siguranță. Suntem în contact permanent cu federațiile naționale și cu structurile sportive, știm problemele cu care se confruntă în acest moment, de aceea doresc să fac apel încă o dată către toată lumea sportului, către structurile sportive, pentru a gestiona cât mai responsabil această situație.”, a declarat Ionuț Stroe, ministrul tineretului și sportului.

Astfel, pe durata stării de urgență, beneficiază de amânarea la plată pentru serviciile de utilități- electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice și de internet, precum și de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinație de sediu social și de sedii secundare, federațiile sportive naționale și cluburile sportive care dețin certificat de identitate sportivă și care îndeplinesc cumulativ, următoarele criterii:

– și-au întrerupt activitatea total, ca urmare a măsurilor dispuse de autorități, ori și-au redus activitatea, înregistrând în luna anterioară lunii în care intervine scandența plății utilităților/chiriei pentru care se solicită amânarea, diminuarea încasărilor/veniturilor cu cel puțin 25% față de media încasărilor/ veniturilor din perioada ianuarie – februarie 2020;

– au organizat și/sau participat la competiții sportive oficiale în ultimele șase luni.

Îndeplinirea condițiilor se atestă prin declarație pe proprie răspundere a reprezentantului legal al persoanei juridice, pe care o transmite co-contractantului, lunar, la data scadenței obligației de plată a serviciilor de utilități și/sau chiriei.

De asemenea, tot în cadrul ședinței de ieri, a fost reoficializat angajamentul organizării Euro 2020 în România, competiția fiind declarată de interes public și importanță națională.

Free Joomla templates by Ltheme