Fotbal / Echipa străinilor în liga I

Având în sezonul recent încheiat cel mai mic număr de fotbaliști străini înregistrat în ultimii 10 ani, Liga Profesionistă de Fotbal a stabilit, pe baza datelor statistice și “11”-le ideal al acestora.

Iată cum arată formația perfectă a străinilor din ediţia 2016/2017 a Ligii 1 Orange, precum și scurtele argumente în favoarea titularilor:

 

Portar

Nicolai Calancea (CS U / 30 ani / 32 jocuri) - A închis perfect poarta în momentele dificile, dând astfel încredere echipei. A fost unul dintre cele mai bune transferuri reuşite de olteni.

 

Fundași

Romera Navaro (Dinamo / 29 ani / 32 jocuri) - Un fundaş experimentat, care s-a impus rapid în tricoul "alb-roşilor", devenind titular incontestabil pe toată durata sezonului. Un gol, o pasă de gol şi două penalty-uri obţinute.

Kevin Boli (Viitorul / 25 ani / 33 jocuri) - A fost stâlpul apărării dobrogenilor. Pe lângă evoluţiile foarte bune din defensivă, s-a dovedit a fi periculos şi în atac, în special la fazele fixe. A marcat de 3 ori, a oferit un assist şi a scos un penalty.

Jasmin Trtovac (Gaz Metan / 30 ani / 39 jocuri) - Apărătorul Gazului s-a aflat pe teren în 39 dintre cele 40 de jocuri disputate de Gaz Metan în ediţia 2016/2017. Un fundaş puternic, imbatabil în duelurile aeriene. Şi-a trecut de două ori numele pe tabelă.

Marko Momcilovic (FCSB / 30 ani / 32 jocuri) - Două goluri, două pase decisive, două penalty-uri obţinute şi şase prezenţe în echipa etapei, cifre excelente care fac din Momcilovic cel mai bun fundaş stânga din Liga 1. Un jucător care depune mult suflet în fiecare meci.

 

Mijlocași

Filipe Nascimento (CFR Cluj / 22 ani / 25 jocuri) - A fost jucătorul care a luminat jocul clujenilor în multe momente. A marcat de 6 ori, a pasat de 4 ori decisiv şi a scos două penalty-uri.

Hristo Zlatinski (CS U / 32 ani / 35 jocuri) - Experienţa bulgarului s-a văzut în multe momente dificile, când s-a comportat ca un lider. 6 goluri şi 6 pase decisive în 35 de meciuri.

Fernando Boldrin (Astra / FCSB / 28 ani / 33 jocuri) - Unul dintre cei mai buni stângaci din Liga 1 Orange. A marcat de 9 ori şi a oferit 4 pase decisive, reuşitele sale fiind determinante în clasarea "roş-albaştrilor" pe un loc de UCL.

Eric de Oliveira (Gaz Metan / 31 ani / 34 jocuri) - A fost şi în 2016/2017 jucătorul care a cules aplauze dn tribune graţie driblingurilor sale şi execuţiilor spectaculoase. 6 goluri şi 10 pase decisive.

 

Atacanți

Harlem Gnohere (Dinamo / FCSB / 29 ani / 28 jocuri) - A marcat de 10 ori şi a oferit 4 pase decisive. O forţă a naturii în duelurile fizice, aspect care i-a pus la grea încercare pe fundaşii adverşi.

Adam Nemec (Dinamo / 31 ani / 28 jocuri) - Un atacant de careu letal în faţa porţii. A marcat de 11 ori, 7 dintre reuşite fiind izbutite în 2017, când a pus decisiv umărul la revenirea lui Dinamo pe podium după 8 sezoane.

*Au fost incluşi numai jucătorii care au evoluat în ambele faze ale competiţiei, sezonul regulat şi play-off/out.

Sursa www.lpf.ro

Mostiştea Ulmu va juca în liga a 4-a!

Miercuri după-amiază s-a desfăşurat la Dor Mărunt partida dintre Dinamo Săruleşti şi Mostiştea Ulmu, în cadrul celui de-al doilea baraj de promovare – retrogradare în liga a 4-a. Pe locul lăsat liber de Agricola Borcea care a promovat în L3 va juca Mostiştea Ulmu. Formaţia care a încheiat sezonul pe 2 în topul Seriei A a ligii a 5-a s-a impus cu 3-1 (2-0).

În urma acestei înfrângeri, Dinamo, ocupanta locului 14, la finele stagiunii 2016 – 2017, al campionatului judeţean va juca din toamnă în liga a 5-a.

 

Ce echipe vor juca din august în liga a 4-a, ediţia 2017 – 2018: Venus Independenţa, Dunărea Ciocăneşti, Victoria Chirnogi, Unirea Mănăstirea, Spicul Roseţi, Spicul Vâlcelele, Dunărea Grădiştea, Victoria Lehliu, Unirea Dragalina, Progresul Fundulea, Viitorul Curcani, Steaua Radovanu, Partizan Crivăţ, Zarea Cuza Vodă, Tricolorul Jegălia, Mostiştea Ulmu.

Mihalcea şi-a reziliat contractul cu Dunărea!

adi 4 martieMiercuri, antrenorul Adrian Mihalcea, de comun acord cu stafful Dunării, a decis să-şi rezilieze contractul cu gruparea din B-dul Republicii, 39, scadent anul viitor, pe 30 iunie 2019. Preşedintele Bogdan Leu îi mulţumeşte antrenorului pentru munca depusă la Călăraşi, urându-i mult succes în continuare. „De comun acord cu antrenorul Adrian Mihalcea, am stabilit astăzi rezilerea contractului. Îi respectăm decizia şi îi mulţumim pentru tot ce a făcut pentru Dunărea şi îi urăm mult succes în continuare.” a declarat preşedintele Bogdan Leu care a mai adăugat că până la stabilirea viitorului antrenor, de echipă se va ocupa secundul Mirel Condei.

G. Bondoc va arbitra meciul de baraj Dinamo Săruleşti – Mostiştea Ulmu

Miercuri, 28 iunie, de la ora 17.30 de minute va avea loc la Dor Mărunt partida dintre Dinamo Săruleşti şi Mostiştea Ulmu din cadrul celui de-al doilea baraj de promovare – retrogradare din liga a 4-a. Echipa câştigătoare va ocupa locul lăsat liber de Agricola Borcea care a promovat în liga a 3-a.

Duelul va fi arbitrat de Gabriel Bondoc, el urmând a fi ajutat de Valentin Voinea şi Marius Petrache. Observator a fost desemnat Mircea Brânduşă.

În primul baraj, Dinamo Săruleşti a fost învinsă de Tricolorul Jegălia iar Mostiştea Ulmu, depăşită de Steaua Radovanu.

Liga I / Cifrele sezonului 2016 - 2017

În sezonul recent încheiat, în Liga 1 Orange cele 14 formații competitoare au folosit nu mai puțin de 448 de jucători. Dintre ei, 39 au reușit performanța de a evolua pentru două echipe.

La capitolul debutanți, să notăm că 109 fotbaliști au făcut acest pas în Liga 1 Orange în ediția 2016/2017. Vorbim despre fotbaliști de altă naționalitate, să spunem că 118 străini din 36 de ţări au jucat cel puţin un meci în campionatul 2016/2017.

Din cei 448 de jucători cu minute în recentul campionat, 194 de fotbaliști au marcat cel puţin un gol.

Din punctul de vedere al jucătorilor tineri și de naționalitate română să notăm că 129 de fotbalişti autohtoni născuţi după 1 ianuarie 1994 au evoluat în a 99-a ediţie de campionat.

Nu mai puțin de 268 de meciuri s-au disputat în întregul sezon 2016/2017, meciuri în care 119 victorii au obținut gazdele, 71 au fost remize şi 78 succese au avut oaspeţii. În aceste 268 de meciuri s-au marcat 610 goluri (în meciurile decise pe teren), dintre care 31 % din faze fixe. În același număr de partide s-au dictat 107 penalty-uri, 85 transformate, 22 ratate.

1327 de galbene şi 73 de roşii s-au dictat pe durata celor 40 de etape.

Sursa www.lpf.ro

Free Joomla templates by Ltheme