Baraj L4 / Dincă: Tricolorul Jegălia şi Steaua Radovanu au prima şansă

dina varaDuminică, 25 iunie, începând cu ora 17.30 de minute sunt programate partidele retur din cadrul barajului de promovare – retrogradare din liga a 4-a. La Radovanu se dispută duelul dintre Steaua şi Mostiştea Ulmu, în prima manşă, oaspeţii de duminică obţinând victoria cu 2-1. La Săruleşti, Dinamo trebuie să reface un “handicap” serios de 5 goluri, Tricolorul câştigând în tur cu 6-1.

Preşedintele AJF Călăraşi, Doru Dincă face o evaluare a partidelor retur susţinând că, prin prisma rezultatelor obţinute duminica trecută, Tricolorul şi Steaua pornesc favorite. “Am asistat duminica trecută la de la Ulmu, dintre Mostiştea şi Steaua Radovanu. Un joc destul de încrâncenat, cu multe ambiţii, dar în limita fair-play-ului. Vreau să-i felicit pe cei de la Ulmu petru felul cum au înţeles spiritul acestei competiţii. Au dat dovadă de mult fair-play. Chiar dacă pe finalul jocului Radovanu a înscris deşi Ulmu conducea cu 2-0 şi până în acel moment au făcut un joc destul de bun, de curajos.

E adevărat că prima şansă o au cei de la Radovanu având în vedere experienţa lor competiţională în Liga a 4-a. Depinde şi de cum gestionează şi cei de la Ulmu această partidă retur, însă va fi un meci destul de disputat.” a declarat Dincă, acesta continuând “Vizavi de cealaltă partidă, Tricolorul Jegălia mi s-a părut o echipă cu pretenţii. Gazdele din prima manşă s-au organizat foarte-foarte bine deşi au fost conduşi cu 1-0 în urma unei execuţii extraordinare. Un gol cum rar vezi, din ce mi-au spus şi mie cei care au fost prezenţi la acest joc. Însă, Dinamo Săruleşti, o echipă cu jucători tineri, neexperimentată, n-a putut să facă faţă presiunii echipei gazde care în final au marcat 6 goluri. Nu ştiu, ar fi greu de spus că vor recupera dar ştiţi cum e, în fotbal se poate recupera orice. Mingea e rotundă, la fel şi ei ar putea să prindă o zi mai bună, iar oaspeţii să fie depăşiţi. Nu ştiu, cred că prima şansă aici clar o au cei de la Tricolorul Jegălia.”

Dincă are şi o “veste bună” pentru echipele care vor rata prezenţa în liga a 4-a după disputarea barajului. “Dacă Agricola Borcea va reuşi promovarea în liga a 3-a, atunci pe locul rămas liber, se va organiza un meci între echipele învinse în urma barajului. Cea mai bună dintre ele va juca din sezonul viitor în liga a 4-a. Ar mai avea, aşadar, o şansă în plus pentru a se alinia la startul viitoarei ediţii a campionatului judeţean.”

 

 

Duminică, 25 iunie / Jocuri retur

 

17.30 Dinamo Săruleşti – Tricolorul Jegălia (în tur 1-6)

Arbitri Mirel Anghel – Viorel Birman, Mihai Eberstein

Observator Marian Culea

 

Ora 17.30 Steaua Radovanu – Mostiştea Ulmu (în tur 1-2)

Arbitri Vasilică Ruse – Ionel Duţă, Cătălin Ioniţă

Observator Iulian Bobeică

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.