Liga a 2-a / Dunărea, victorie concludentă în faţa Unirii!

dunarea amical 4Miercuri „la matineu” arena Ion Comşa a găzduit amicalul dintre Dunărea Călăraşi şi Unirea Slobozia. A fost cel de-al 6-lea joc de verificare disputat de elevii lui Adrian Iencsi în această pauză competiţională. S-au marcat nu mai puţin de 5 goluri, Dunărea câştigând finalmente cu 4-1!

Cu moralul ridicat după victoria obţinută sâmbătă la Brăila (1-0 cu Dacia), Unirea a început bine şi putea deschide scorul încă din minutul 10. Transferat în această vară de la Înainte Modelu, Nelu Bucă a reluat foarte bine cu capul din careu, mingea fiind scoasă de sub transversală de portarul G. Popa!

Dunărea pune stăpânire pe joc şi reuşeşte să puncteze de două ori până la pauză. Cr. Puşcaş egalează în minutul 40 reluând din apropiere o minge respinsă în prealabil de portarul Dumitrescu. Cinci minute mai tzârziu, Fl. Ibrian reia cu capul din corner făcând inutilă intervenţia tânărului goalkeeper ialomiţean.

În partea a doua, la circa 10 minute de la reluare, Iencsi introduce forţe proaspete în teren schimbând practic echipa. Jocul a devenit mai dinamic, Dunărea marcând alte două goluri prin A. Puşcaşu (72 – şut puternic pe jos în dreapta lui Dumitrescu) şi G. Velici (78 – excelent şut trimis din marginea careului, balonul muşcând bara înainte de a se odihni în plasă!). Unirea reuşeşte golul de onoare în minutul 76. Puternicul vârf de atac, Nelu Bucă e faultat în careu iar Ad. Răduca transformă impecabil lovitura de la 11 metri.

Dunărea a câştigat meritat oferind adesea minute bune de joc. Pentru „galben – albaştrii” urmează amicalul cu Dacia Brăila, programat sâmbătă, 29 iulie. Va fi ultimul test pentru Dunărea înaintea startului noului sezon al ligii a 2-a care va debuta pe 5 august. Potrivit tragerii la sorţi, echipa noastră va juca în prima etapă, în deplasare, cu Academica Clinceni.

 

Dunărea Călăraşi – Unirea Slobozia 4-1 (2-0)

Au marcat: Cr. Puşcaş (40), Fl. Ibrian (45), A. Puşcaşu (72), G. Velici (78) / Ad. Răduca (76 – 11 m)

 

Dunărea Călăraşi: G. Popa (85 R. Şerban)– I. Ţenea (54 Al. Dincă), B. Şandru, Şt. Mardare (54 S. Matei), Fl. Ibrian (54 B. Stancu) – B. Danciu (54 N. Roşca), Fl. Nicolae (54 G. Preoteasa), Cr. Puşcaş (54 S. Pană), M. Drăghiceanu (54 A. Puşcaşu) – B. Kanda (54 G. Velici), V. Alexandru (54 Al. Pop).

Antrenor: Adrian Iencsi

N-au jucat: C. Lungu (probleme medicale), G. Toma (aflat în cantonament cu naţionala U17)

 

Unirea Slobozia: Dr. Dumitrescu – B. Topor, Ad. Ghinea, R. Soare, M. Marin, I. Ene, V. Apostol, M. Drăguţ, Ad. Răduca, Ad. Gherasim, V. Bucă. Rezerve: A. Popa – G. Teodorescu, M. Lemnaru, Al. Drezalin, A. Comşa, M. Adăscăliţei, C. Toma.

Antrenor: Enache Costea

 

Dunărea / Rezultate jocuri de verificare

Dunărea – Metaloglobus Bucureşti (L2)       3-2

PFK Cherno More (L1 Bulgaria) – Dunărea   3-1

Zlatibor Cajetina (L3 Serbia) – Dunărea      0-3

OFK Grbalj (L1 Muntenegru) – Dunărea       2-1

FK Decic (L1 Muntenegru) – Dunărea          2-3

Dunărea – Unirea Slobozia (L3)                 4-1

dunarea amical 1dunarea amical 3dunarea amical prima

Liga a 4-a / Dunărea Ciocăneşti a ratat marţi reunirea. Vezi motivul!

Dunărea Ciocăneşti urma să se reunească marţi însă din cauza vremii nefavorabile acţiunea a fost anulată. Aşa a declarat pentru www.arenamedia.ro, antrenorul – jucător, Cornel Ţicu care a mai adăugat „Până la startul noului sezon al ligii a 4-a am programat nu mai puţin de 4 jocuri de verificare, toate în deplasare. Obiectivul nostru va fi clasarea pe unul din locurile 1-3. Pentru asta am fixat două şedinţe de pregătire săptămânal, pentru zilele de marţi şi joi.”

Până în momentul de faţă, Dunărea, ocupanta locului 3 în stagiunea precedentă, a rezolvat două transferuri. E vorba de Costin Mihuţ, ultima oară la Dunărea Grădiştea şi Dragoş Stoian, fost component al Dunărea Călăraşi U19. Au plecat în schimb: Al Preda, Ad. Oprea şi G. Şerban, toţi la Dunărea Grădiştea. „Mai suntem în discuţii cu alţi 4 jucători. Sper să finalizăm aceste transferuri şi să ne atingem obiectivul stabilit.” a mai susţinut Ţicu.

Prima partidă de verificare pentru Dunărea Ciocăneşti va avea loc sâmbătă, 29 iulie. Elevii lui Cornel Ţicu vor juca de la ora 11.00, în deplasare, cu Spicul Roseţi.

 

Program jocuri de verificare

Sâmbătă, 29 iulie Spicul Roseţi – Dunărea Ciocăneşti (ora 11.00)

Sâmbătă, 5 august Tricolorul Jegălia – Dunărea Ciocăneşti

Sâmbătă, 12 august Victoria Chirnogi – Dunărea Ciocăneşti

Sâmbătă, 19 august Mostiştea Ulmu – Dunărea Ciocăneşti

Futsal / M. Şotârcă a sunat luni adunarea!

sotarcaEchipa de futsal Dunărea Călăraşi s-a reunit luni, 24 iulie, la Sala Polivalentă Ion C. Neagu dând, astfel, startul pregătirilor pentru noul sezon al ligii I care va debuta pe 27 august. Antrenorul Marian Şotârcă a avut la dispoziţie nu mai puţin de 16 jucători. Trei dintre aceştia sunt sârbi şi au şanse foarte mari de a evolua la Călăraşi în noul sezon. „Gata cu vacanţa! Am revenit la muncă şi-mi doresc din inimă să ne antrenăm cât mai bine pentru că ne aşteaptă un sezon extrem de dificil. Au răspuns prezent toţi cei care au evoluat pentru echipa noastră şi în stagiunea precedentă. În plus, e foarte posibil să ne întărim cu 3 jucători sârbi care au reale calităţi.” a declarat Şotârcă.

„Galben – albaştrii” se vor antrena la Călăraşi urmând a efectua zilnic câte două şedinţe de pregătire (inclusiv luni după-amiază, respectiv sâmbăta dimineaţă).

În perioada 18-19 august, Dunărea va fi prezentă la Galaţi la startul Memorialului Ion Rainea, organizat de CS United. „Până atunci, sperăm să disputăm unu – două jocuri de verificare” continuă Şoty.

Pe 3 august va avea loc la sediul FRF şedinţa în cadrul căreia va fi stabilit şi programul partidelor din noul sezon.

 

Ce jucători s-au prezentat la reunire

Portari: Andrei Moldovanu, Eugen Cinaru, Cătălin Bejenaru

Apărători: Ionuţ Movileanu, George Tomescu, Doru Rotaru, Marian Şotârcă

Laterali: Răzvan Radu, Robert Vârlan, Marian Plugaru, Dumitru Constantin Ion, Stefan Krstic

Pivoţi: Gabriel Şerban, Andrei Ghiuţă

 

Calendar

18 – 19 august: Memorialul Ion Rainea

20 august: Supercupa României Informatica Timişoara – Autobergamo Deva (Lugoj)

27 august: Start sezon regular (ediţia 2017 – 2018)

Liga a 3-a / Agricola Borcea va disputa miercuri primul amical al verii!

Agricola Borcea va disputa miercuri, 26 iulie, prima partidă de verificare a verii. Nou – promovata în liga a 3-a va întâlni la Mânăstirea echipa locală Unirea, formaţie ce activează în campionatul judeţean. Partida va începe la ora 18.00.

Pe 9 august, echipa pregătită de Virgil Bogatu va juca şi primul joc oficial al sezonului, aliniindu-se mai exact la startul Cupei României.

Dunărea / Iencsi: Am la dispoziţie jucători valoroşi care înţeleg foarte repede ceea ce vreau să jucăm!

Adrian IencsiMai puţin de două săptămâni au mai rămas până la startul noului sezon al ligii a 2-a la fotbal. Antrenorul Dunării, Adrian Iencsi a creionat un bilanţ al activităţii desfăşurate până acum susţinând că elevii săi încă nu se află la un potenţial maxim însă există premisele necesare ca ei să atigă forma sportivă dorită în cel mai scurt timp posibil. „Încă nu suntem la potenţialul maxim. Într-un fel e şi firesc. Pentru că au plecat şi au venit jucători. Nu-i aşa de uşor ca ei să se adapteze atât de repede. Stând cu ei zi de zi, am observat un progres evident, ceea ce nu poate decât să mă bucure.” a spus Iencsi care a continuat „Ca antrenor, am o filozofie proprie despre joc şi ca s-o implementez e nevoie şi de răbdare. Sunt optimist pentru că am dispoziţie jucători valoroşi, cerebrali care înţeleg destul de repede ceea ce vreau să jucăm.”

În prima etapă a noului sezon, Dunărea va juca la Clinceni cu Academica.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.