AJF Călăraşi / Programul rundei inaugurale a noului sezon al ligii a 4-a

Sâmbătă s-a desfăşurat şedinţa Adunării Generale a membrilor afiliaţi la AJF Călăraşi. Pe ordinea de zi a figurat şi stabilirea sistemului competiţional pentru sezonul 2017 – 2018. Campionatul judeţean care va cuprinde la start 16 echipe va debuta pe 26 august.

În cadrul rundei I vor avea loc cel puţin 3 partide extrem de interesante. Vicecampioana Venus Independenţa va juca în deplasare cu Dunărea Grădiştea, formaţie care „promite” un sezon de neuitat. La Chirnogi, Victoria se va duela cu un adversar „gre”, Unirea Mănăstirea, echipă care întotdeauna a pus probleme „granzilor” ligii a 4-a.

Şi partida de la Ciocăneşti dintre Dunărea şi Spicul Vâlcelele generează o atenţie deosebită atât din partea suporterilor cât şi a oficialilor AJF Călăraşi

Toate cele 4 nou – promovate vor juca acasă. Tricolorul Jegălia va întâlni pe Progresul Fundulea. Partizan Crivăţ se va duela cu Victoria Lehliu. Mostiştea Ulmu pare să aibă un start mai „uşor” urmând a-şi măsura forţele cu Mostiştea Ulmu. În fine, Zarea Cuza Vodă ar avea ceva emoţii cu Spicul Roseţi.

Dar iată configuraţia primei etape, programate de la ora 18.00. În deschidere de la ora 16.00 vor avea loc partidele de juniori

 

Etapa I / Sâmbătă, 26 august, ora 18.00

Tricolorul Jegălia – Progresul Fundulea

Partizan Crivăţ – Victoria Lehliu

Dunărea Ciocăneşti – Spicul Vâlcelele

Mostiştea Ulmu – Unirea Dragalina

Victoria Chirnogi – Unirea Mănăstirea

Zarea Cuza Vodă – ACS Roseţi

CS Curcani – Steaua Radovanu

Dunărea Grădiştea – Venus Independenţa

AJF Călăraşi convoacă sâmbătă Adunarea Generală. Vezi ordinea de zi

Sala de şedinţe a Consiliului Judeţean va găzdui sâmbătă, 5 august începând cu ora 10.00 Adunarea Generală a membrilor afiliaţi la AJF Călăraşi. În cadrul şedinţei de lucru va fi stabilit şi sistemul competiţional pentru sezonul 2017 – 2018. De asemenea va fi desemnat prin vot şi reprezentantul ligii a 5-a în Biroul Executiv. Locul a devenit vacant după ce Dan Niţu „a promovat” cu echipa pe care o reprezintă Zarea Cuza Vodă în liga a 4-a.

Tot sâmbătă vor fi acordate Titlul de Membru de Onoare AJF Călăraşi, respectiv Titlul de Membru de Onoare Post Mortem unor personalităţi locale care şi-au pus de-a lungul timpului amprenta pe buna desfăşurare a activităţii fotbalistice judeţene.

 

Iată Ordinea de zi a şedinţei de sâmbătă a Adunării Generale

1. Constatarea întrunirii cvorumului

2. Aprobarea Ordinii de zi

3. Alocuţiunea preşedintelui AJF

4. Desemnarea scrutatorilor

5. Desemnarea a 3 persoane pentru întocmirea Procesului verbal al Adunării Generale

6. Acordarea Titlului de Membru de onoare AJF şi de Membru de Onoare Post mortem AJF persoanelor de marcă din activitatea AJF Călăraşi

7. Alegerea reprezentantului ligii a 5-a în Biroul Executiv

8. Prezentarea Raportului Comitetului Executiv şi a Raportului Administraţiei AJF

9. Prezentarea Comisiilor de specialitate din cadrul AJF

10. Raportul Comisiilor

11. Raportul anual de venituri şi cheltuieli şi aprobarea prin vot a Bilanţului pe anul precedent şi descărcarea de gestiune a Comitetului Executiv

12. Aprobarea sistemului competiţional 2017 – 2018

13. Hotărârile Adunării Generale

14. Şedinţa de lucru pe ligi

Amical: Înainte – Victoria Chirnogi, sâmbătă, 5 august, ora 10. Şase noutăţi în lotul modelenilor!

Înainte Modelu continuă seria partidelor de verificare urmând a-şi măsura sâmbătă, 5 august, începând cu ora 10.00, pe teren propriu, forţele cu Victoria Chirnogi, echipă ce activează în campionatul judeţean.

În altă ordine de idei, preşedintele Victor Neagu a anunţat pentru www.arenamedia.ro că a perfectat transferurile a 6 jucători. E vorba de Lucian Avram (fundaş central – ex FC Argeş), Alex Burlacu (mijlocaş de bandă – ex CS Tunari), Dragoş Stan (coordonator de joc – ex Metalul Frăsinet – jud. Teleorman), Cosmin Mihai (mijlocaş central – ex Viitorul Domneşti), Gelu Ulmeanu (fundaş dreapta – ex FC Voluntari II – U19) şi Fabian Kremmers (portar – ex Concordia Chiajna II – U19).

Miercurea viitoare, Înainte se va alinia la startul etapei I a Cupei României, urmând a juca în deplasare cu CSO Bragadiru, câştigătoarea Cupei României – faza judeţeană Ilfov. Partida e programată la ora 17.30 de minute

 

Înainte Modelu – Program jocuri

5 august Înainte – Victoria Chirnogi (ora 10.00)

9 august CSO Bragadiru – Înainte (Et. I Cupa României – ora 17.30)

12 august Venus Independenţa – Înainte (ora 11.00)

19 august Înainte – FC Voluntari II (ora 11.00)

 

Meciuri jucate

Înainte – Spicul Vâlcelele 3-2

Înainte – FC Viitorul II Constanţa 1-3

Liga a 2-a / Marian Barbu va arbitra partida Academica – Dunărea

Sâmbătă, 5 august, de la ora 11.00 se va desfăşura pe Stadionul Arena 1 din Clinceni partida dintre Academica şi Dunărea Călăraşi din cadrul primei etape a noului sezon al ligii a 2-a. Duelul va fi arbitrat de Marian Barbu din Făgăraş. În vârstă de 29 de ani pe care-i va împlini pe 13 august, Barbu (în lotul ligii a 2-a din 2014) a arbitrat şi ultimul joc dintre Academica şi Dunărea desfăşurat tot la Clinceni pe 23 aprilie 2017, meciul contând pentru etapa a 30-a. Atunci, Dunărea s-a impus clar cu 4-1.

Ajutoarele sale vor fi Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa – Prahova) şi Florin Pucheanu (Ulmi – Dâmboviţa). Rezervă va fi Cristina Mariana Trandafir din Bucureşti.

Observatori au fost desemnaţi Cristian Sava (Bacău) şi Mihai Basarab (Slobozia)

Partida de mâine va fi cea de-a 7-a dintre cele două echipe. Până acum, victoria a surâs de 3 ori călărăşenilor. Restul jocurilor s-au încheiat nedecis.

 

Etapa a I-a

 

Vineri, 4 august

Ora 18.00 ASA Târgu Mureş - Ştiinţa Miroslava

 

Sâmbătă, 5 august

Ora 11.00 Luceafărul Oradea – Sportul Snagov

Ora 11.00 Ripensia Timişoara - Foresta Suceava

Ora 11.00 Dacia Unirea Brăila - ASU Politehnica Timişoara

Ora 11.00 FC Argeş - Pandurii Târgu Jiu

Ora 11.00 Chindia Târgovişte – UTA Arad

Ora 11.00 Metaloglobus Bucureşti - Olimpia Satu Mare

Ora 11.00 Academica Clinceni - Dunărea Călăraşi

Ora 11.00 CS Mioveni - CS Afumaţi

Ora 11.00 AFC Hermannstadt - CS Baloteşti

 

Lotul Dunării / Ediţia 2017 - 2018

 

Portari: 1. Cezar Andrei Lungu (06.04.1988), 12. Gabriel Popa (27.08.1985), Rareş Şerban (16.07.2001)

Fundași: 3. Ionuţ Eugen Țenea (21.03.1996), 22. Florinel Valentin Ibrian (14.09.1993), 13. Silviu Matei (26.03.1990), 20. Bogdan Andrei Șandru (04.07.1989), Ștefan Mardare (03.12.1987), 23. Alexandru Bogdan Stancu (04.03.1994)

Mijlocași: 9. Bogdan Mihai Danciu (27.09.1996), 6. Gabriel Vasile Preoteasa (22.07.1996), 4. Cristian Pușcaș (20.01.1994), Silviu Gabriel Pană (24.09.1991), 11. Baudouin Tshitungi Dieudonne Kanda (17.04.1993), 10. Andrei Răducu Puşcaşu (10.04.1990), 14. Călin Cristea (06.05.1988), Marian Drăghiceanu (07.07.1997), Florin Valentin Niculae (08.12.1998)

Atacanți: 7. Valentin Daniel Balint (07.02.1994), Gelu Miodrag Velici (22.04.1992), 15. Alexandru Denis Dincă (23.01.1999), 13. Gabriel Daniel Toma (11.02.2001), Valentin Alexandru (17.09.1991), Alexandru Pop (21.06.1993)

 

Au venit: Silviu Pană (Olimpia Satu Mare), Andrei Puşcaşu (Dacia Brăila), Marian Drăghiceanu (Ceahlăul Piatra Neamţ), Florin Niculae (CS Baloteşti), Gelu Velici (Naţional Sebiş), Valentin Alexandru (Concordia Chiajna), Alexandru Pop (FC Zalău).

 

Staff-ul tehnic:

Antrenor principal: Adrian Iencsi

Antrenor secund: Mirel Condei şi Dragoş Militaru

Antrenor cu portarii: Ion Manu

Preparator fizic: Constantin Niculae

Maseuri: Nicolae Iorga, Ion Dimofte

Magazioner-șef: Alexandru Munteanu

 

Conducerea clubului

Președinte C.A.: Cristian Zanfir

Președinte executiv: Bogdan Leu

Vicepreședinte: Florin Brișan

Ofiţer de presă: Cătălin Niţu

Etapa I: Academica Clinceni – Dunărea Călăraşi, sâmbătă, 5 august, ora 11.00

Noul sezon al ligii a 2-a la fotbal care cuprinde la start 20 de echipe debutează vineri, 4 august, ora 18.00, la Tg. Mureş cu partida dintre ASA şi Ştiinţa Miroslava Iaşi, prima formaţie retrogradată din liga I, cea de-a doua, promovată în liga a II-a.

Sâmbătă, 5 august, de la ora 11.00, sunt programate restul duelurilor. Dunărea Călăraşi va juca în deplasare cu Academica Clinceni fiind cea de-a 7 confruntare directă din ultimele două sezoane. Ultima confruntare a avut loc tot la Clinceni, pe 23 aprilie, în cadrul etapei a 30-a, Dunărea câştigând clar cu 4-1. Au marcat pentru „galben – albaştri” Cr. Puşcaş (16), B. Şandru (32, 85 – penalty) şi Rafa Licu (89). Ultimul nu se mai află în lotul Dunării. În tur, pe 8 octombrie 2016, Dunărea şi Academica au remizat, 0-0.

În acest sezon, Dunărea s-a clasat finalmente pe 7 cu 56 de puncte (34 de jocuri) iar Academica, pe 14 cu 39 de puncte.

În sezonul 2015 – 2016, Dunărea şi Academica s-au întâlnit de 4 ori: de 2 ori în cadrul sezonului regular şi tot de atâtea ori în play – off. Bilanţul este net favorabil Dunării care în cele 6 partide disputate a obţinut 3 victorii (toate în deplasare) şi 3 remize (toate pe teren propriu). Pe teren propriu, golaverajul a fost 2-2 iar în deplasare 8-1.

 

Dunărea vs. Academica

 

Sezonul 2016 – 2017

Et. 11 / 8 octombrie 2016

Dunărea – Academica 0-0

 

Et. 30 / 23 aprilie

Academica – Dunărea 1-4

Au marcat: M. Ion (9) / Cr. Puşcaş (16), B. Şandru (32, 85 – pen.), R. Licu (89)

Dunărea: C. Lungu – I. Ţenea, B. Şandru, S. Matei, Fl. Ibrian – Preoteasa, Cr. Puşcaş – B. Danciu (62 R. Licu), C. Cristea, B. Kanda – C. Ţîră (46 Al. Avram, 81 Al. Cincă). Rezerve: G. Popa – Al. Ciocâlteu, M. Ştefan, L. Modra.

 

Sezonul 2015 – 2016

Et. 9 / 17 octombrie 2015

Dunărea – Academica 1-1

 

Et. 22 / 12 martie 2016

Academica – Dunărea 0-1

 

Play – off

Et. 1 / 9 aprilie 2016

Dunarea – Academica 1-1

 

Et. 10 / 28 mai 2016

Academica – Dunărea 0-3

Free Joomla templates by Ltheme