„Cupa Tinereții”,  bucurie pentru copiii din Protopopiatul Lehliu
Featured

„Cupa Tinereții”,  bucurie pentru copiii din Protopopiatul Lehliu

Duminică 12 mai 2019, pe terenul din Dor-Mărunt a avut loc a treia ediție a campionatului de fotbal „Cupa Tinereții”, organizat de Protopopiatul Lehliu cu ocazia prăznuirii Sfântului Ioan Valahul, ocrotitorul Protopopiatului.

La startul competiției s-au prezentat 12 echipe alcătuite din copiii parohiilor Buzoieni, Răzvani, Dor Mărunt Gară, Fundulea, Gurbănești, Lehliu Sat, Nicolae Bălcescu și Radu Vodă, Dâlga Sat, Valea Presnei, Rași, Gostilele, în parteneriat cu școlile din aceste parohii.

Cu sprijinul Primăriei Dor-Mărunt s-au pus la dispoziția copiilor gustări pe toată durata campionatului.

În baza parteneriatului cu Asociația Județeană de Fotbal Călărași meciurile au fost arbitrate de arbitri profesioniști din cadrul instituției sus-amintite, iar mingile turneului au fost asigurate de aceeași entitate. Din partea AJF au fost prezenți la turneu președintele, domnul Dincă Dorinel și secretarul, domnul Udrea Costel.

La fazele finale ale competiției copiii participanți au avut bucuria de a fi arbitrați de Alexandru Tudor, fost arbitru FIFA până în anul 2016, iar până în anul 2018 arbitru în cadrul Federației Române de Fotbal, în prezent este Observator de meciuri în cadrul F.R.F.    

La sfârșitul competiției s-au acordat diplome pentru toate echipele, iar pentru locurile 1-4 s-au acordat premii în bani, medalii și cupă după cum urmează: locul 4 - parohia Rași-200 de lei, locul 3- parohia Valea Presnei -300 de lei, locul 2- parohia Dor-Mărunt Gară-400 de lei, locul 1 – Răzvani-500 de lei. S-a oferit o minge pentru jucătorul turneului, și o statuetă pentru copilul cu cele mai multe goluri marcate.

Premiile au fost înmânate de către părintele protopop Mihail Zotta și domnul Udrea Costel, secretar al AJF, care au transmis copiilor că astfel de competiții sunt prilej de bucurie și satisfacție atât pentru organizatori cât și pentru participanți.

A consemnat preot secretar Andrei Cornel Vasilică.

protopopiat2

protopopiat3

protopopiat4

protopopiat5

PLAY-OUT / Et. 10: L. Ciobotariu: Vrem să câştigăm cele 3 puncte. Nu e vorba neapărat de o revanşă!
Featured

PLAY-OUT / Et. 10: L. Ciobotariu: Vrem să câştigăm cele 3 puncte. Nu e vorba neapărat de o revanşă!

Dunărea şi FC Botoşani se vor afla marţi seară faţă în faţă în cel de-al 4-lea şi ultim duel dintre cele două rivale. În primele 3, echipa noastră a obţinut două victorii (una acasă şi alta în deplasare), Botoşaniul trecându-şi, la rândul său, un succes în cont.

În conferinţa de presă premergătoare jocului de la Călăraşi, antrenorul oaspeţilor Liviu Ciobotariu s-a declarat încrezător susţinând că obiectivul este obţinerea victoriei care să mai „atenueze” din supărarea provocată de adversara sa care în ultimul joc disputat la Botoşani pe 1 aprilie a câştigat cu 2-1. „Vrem să câştigăm cele 3 puncte ca să avem, aşa, o linişte în programul nostru. Este adevărat că noi n-am uitat că am pierdut aici, acasă, cu Călăraşiul. Nici jucătorii n-au uitat. Nu e vorba neapărat de o revanşă însă vrem să arătăm că ce s-a întâmplat aici, a fost un accident. Am avut un joc slab atunci şi în momentul de faţă suntem pe un drum bun, avem un joc eficient şi vreau să ne întoarcem, trebuie să ne întoarcem cu un rezultat pozitiv de la Călăraşi. Pentru mine, un rezultat pozitriv înseamnă cele 3 puncte puse în joc, că d-aia mergem ca să câştigăm” a declarat Ciobotariu care a „uitat” se pare că scaunul său s-a clătinat puternic după eşecul cu Luchin&Co.

În play – out, Botoşaniul a obţinut 3 victorii (toate pe teren propriu), 2 egaluri (ambele cu Concordia) şi 4 înfrângeri (una acasă, cu Dunărea şi 3, în deplasare).

Partida Dunărea – FC Botoşani, contând pentru etapa a 10-a a play – out-ului va începe la ora 18.15 şi va fi condusă la centru de Istvan Kovacs (Carei). Antrenorul Dan Alexa va ispăşi a doua etapă de suspendare, fiind nevoit să urmărească meciul din tribună. Va absenta şi Gabriel Enache, şi el suspendat după cartonaşul roşu încasat în partida cu Dinamo de la Călăraşi.

 

Partide anterioare

Sezon regulat

15.09.2018 Dunărea – FC Botoşani 3-2

Au marcat: B. Kanda (29), A. Dobrosavlevici (37), M. Nediaye (84) / E. Rodriguez (12, 52, ambele din penalty)

20.12.2018 FC Botoşani – Dunărea 1-0

A marcat: H. Ongenda (36)

Play-out

01.04.2019 FC Botoşani – Dunărea 1-2

Au marcat: L. Buş (7) / G. Iancu (330, N. Ammari (57)

PLAY-OUT / Et. 10: Istvan Kovacs va arbitra partida Dunărea – FC Botoşani
Featured

PLAY-OUT / Et. 10: Istvan Kovacs va arbitra partida Dunărea – FC Botoşani

CCA a stabilit ca jocul dintre Dunărea şi FC Botoşani, din cadrul etapei a 10-a a play – out-ului ligii I Betano să fie arbitrat de Istvan Kovacs (Carei). El a mai fost la Călăraşi, pe 6 aprile, arbitrând confruntarea “galben – albaştrilor” cu FC Voluntari, scor 1-1. În vârstă de 34 de ani (născut pe 16 septembrie 1984), Kovacs a promovat în liga I pe 11 august 2007, devenind arbitru internaţional în 2010. În acest sezon a arbitrat 18 partide din care 13, în sezonul regulat şi 5, în play – off.

El va fi ajutat de Vasile Marinescu (Bucureşti) şi Ovidiu Artene (Vaslui). Rezervă este Lucian Rusandu (Sf. Gheorghe). Observatori au fost desemnaţi Irina Mîrţ şi Viorel Ilinca (Piteşti – LPF).

Partida Dunărea – FC Botoşani se va desfăşura marţi, 14 mai, pe arena Ion Comşa şi va începe la ora 18.15 de minute.

 

Program bilete: Marţi, 14 mai: 09.00 – 18.15

Prețuri bilete:

Peluze: 5 lei

Tribunele 1: 15 LEI

Tribuna 2: 20 LEI

Tribuna acoperită: 50 LEI

Zona Family: 15 LEI

PLAY-OUT / Et. 11: FC Voluntari – Dunărea, duminică, 19 mai, ora 17.00
Featured

PLAY-OUT / Et. 11: FC Voluntari – Dunărea, duminică, 19 mai, ora 17.00

LPF a stabilit programul jocurilor din cadrul rundei a 11-a a play – out-ului care va începe vineri seară la Botoşani odată cu starul duelului FC Botoşani – Gaz Metan Mediaş (ora 20.00).

Meciul FC Volumtari – Dunărea Călăraşi va avea loc duminică, 19 mai, de la ora 17.00, fiind ultima confruntare a etapei.

Partidele vor fi transmise în direct de LOOK SPORT / PLUS, DIGI SPORT și TELEKOM SPORT.

 

Etapa a 11-a

Vineri, 17 mai

Ora 20.00 FC Botoșani – Gaz Metan Mediaș

Sâmbătă, 18 mai

Ora 15.30 Politehnica Iași – FC Hermannstadt

Ora 18.00 Concordia Chiajna – Dinamo

Duminică, 19 mai

Ora 17.00 FC Voluntari – Dunărea Călărași

Liga 1 Betano / CFR Cluj, pentru a 5-a oară campioană!
Featured

Liga 1 Betano / CFR Cluj, pentru a 5-a oară campioană!

CFR Cluj a câştigat din punct de vedere matematic al cincilea său titlu de campioană a României la fotbal, duminică seara, după ce a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 1-0 (1-0), pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'', în etapa a 9-a a fazei play-off a Ligii I, penultima a sezonului.

Argentinianul Juan Culio a marcat unicul gol al partidei (12 - penalty) şi care a decis soarta titlului cu numărul 101 din campionatul României.

CFR a mai cucerit titlul în sezoanele 2007-2008, 2009-2010, 2011-2012 şi 2017-2018.

CFR Cluj a început sezonul cu Edward Iordănescu pe banca tehnică, acesta a fost înlocuit repede cu Antonio Conceicao, Alin Minteuan a fost numit antrenor interimar în februarie, iar Dan Petrescu a preluat echipa în luna martie.

 

Etapa a 9-a

Sepsi Sf. Gheorghe – FCSB 1-5

CFR Cluj – U Craiova 1-0

Luni, 13 mai 2019

20.30 FC Viitorul – Astra Giurgiu

 

Clasament

1. CFR Cluj     9   7   2   0   15-3   50

2. FCSB          9   6   2   1   17-6   45

3. U Craiova    9   4   1   4   7-8     36

4. FC Viitorul   8   4   2   2   13-9   33

5. Astra            8   1   0   7   3-15   24

6. Sepsi           9   0   1   8   3-17   20

 

Etapa a 10-a (ultima)

Sâmbătă, 18 mai

21.00 U Craiova – FC Viitorul

Duminică, 19 mai

FCSB – CFR Cluj

Luni, 20 mai

21.00 Astra Giurgiu – Sepsi Sf. Gheorghe

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.