Dunărea / Fl. Brişan: Am învăţat din greşeli. Putem realiza obiectivul!
Featured

Dunărea / Fl. Brişan: Am învăţat din greşeli. Putem realiza obiectivul!

Preşedintele Dunării, Florin Brişan a salutat desemnarea lui Cristian Pustai ca antrenor principal şi cooptarea în stafful executiv a lui Eugen Pîrvulescu subliniind că împreună cu principalul finanţator, Consiliul Judeţean dar şi cu iubitorii fotbalului călărăşean, „galben – albaştrii” pot reveni curând în primul eşalon. „Şi eu sunt încântat de alegerea, atât a domnului antrenor Cristi Pustai care pentru mine este un exemplu de profesionalism în fotbalul românesc, cât şi a domnului Pîrvulescu, şi am convingerea că împreună cu dumneavoastră, vom putea obţine o nouă promovare în liga 1” a spus Brişan care a mai adăugat „Dacă acum un an am fost o surpriză, acum clubul e o certitudine, să zic aşa, şi chiar dacă am retrogradat, consider că am învăţat din greşeli şi putem realiza obiectivul, adică promovarea în L1”.

 

Dunărea / E. Grama: Bugetul  e suficient!
Featured

Dunărea / E. Grama: Bugetul e suficient!

Prezent luni în cadrul conferinţei de presă în care căreia au fost prezentaţi noul antrenor, Cristian Pustai dar şi preşedintele executiv, Eugen Pîrvulescu, Eduard Grama, desemnat recent de consilierii judeţeni ca membru în Consiliul Director al AFC Dunărea 2005 Călăraşi, a dat asigurări că echipa va beneficia în noul sezon al ligii a 2-a de un buget suficient astfel încât atingerea obiectivului să fie realizabilă. „Bugetul e suficient pentru a asugura finanţarea tuturor cheltuielilor pentru ca echipa de fotbal şi personalul administrativ să-şi desfăşoare activitatea în condiţii normale.” a spus Edi Grama care a continuat „Este o nouă provocare, accederea în liga 1. Împreună cu noul staff vom face tot ce ne stă în putinţă ca echipa să revină în L1. Condiţiile asigurate de CJ Călăraşi împreună cu preşedintele Vasile Iliuţă, vor fi şi în continuare la un nivel ridicat şi cred că vom putea atinge obiectivul. Proiectul e unul pe termen lung şi include, pe lângă promovarea în L1, şi crearea unei baze optime pentru pregătirea copiilor şi a juniorilor”.

Dunărea / E. Pîrvulescu: Sper, din tot sufletul, ca împreună să ducem Dunărea cât mai repede pe prima scenă a fotbalului românesc
Featured

Dunărea / E. Pîrvulescu: Sper, din tot sufletul, ca împreună să ducem Dunărea cât mai repede pe prima scenă a fotbalului românesc

Noul preşedinte executiv al Dunării, Eugen Pîrvulescu a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că a venit la Călăraşi ca să continue lucrurile bune şi foarte bune realizate aici, subliniind că lupta pentru promovarea în liga 1 nu va fio una deloc uşoară. „Am venit la Călăraşi pentru a duce mai departe lucrurile bune şi chiar foarte bune realizate de cei care au fost şi sunt în continuare în conducerea clubului Dunărea. Este, într-adevăr, un moment mai dificil după o retrogradare venită în urma unui gol primit în minutul 96. E clar că e foarte dureros. Am semnat un contract pe 3 ani şi sper din tot sufletul ca împreună să ducem Dunărea cât mai repede pe prima scenă a fotbalului românesc. Nu va fi o misiune uşoară dar ne înhămăm la muncă pentru realizarea acestui obiectiv. Dacă ne uităm bine, marea majoritate a echipelor reprezintă municipii reşedinţă de judeţ, plus alte două echipe din Bucureşti, formaţii cu bugete mari. Sunt sigur că va fi o luptă aprigă dar sper să fim acolo şi noi şi să ne luptăm pentru o promovare rapidă” a declarat Pîrvulescu care a mai adăugat că-şi doreşte să retraiască şi la Călăraşi momentele plăcute, din 2013, cu Pandurii Tg. Jiu, echipă unde a ocupat funcţia de preşedinte. „Mi-aş dori ca în aceşti 3 ani să retrăiesc momentele frumoase de la Tg. Jiu. N-o să uit niciodată fluierul final al arbitrului (n. r. Alexandru Tudor) din partida cu Astra Giurgiu (n.r. scor 1-1) când Pandurii a devenit vicecampioană, în premieră. De ce nu şi la Călăraşi pentru că Tg. Jiu are vreo sută de mii de locuitori iar Călăraşiul, 60-70 de mii?! Mi-aş dori să trăiesc cu Dunărea şi momentul din 29 august 2013 de la Braga când în urma golurilor lui Alin Buleică şi Alex. Ciucur (n.r. goluri marcate în minutele 15 şi 117, după ce în tur Braga câştigase cu 1-0!), Pandurii s-au calificat în grupele Europa League. Aş dori să mai trăiesc o dată momentele astea şi apoi pot să mă las” a mai spus Pîrvulescu.

O altă „misiune” a noului preşedinte executiv la Călăraşi este demararea proiectului Academia de Fotbal Dunărea Călăraşi. „Am avut o discuţie cu domnul preşedinte Iliuţă şi am găsit înţeleghere la dumnealui. Am promisiunea că vor fi create toate condiţiile pentru ca în foarte scurt timp la Călăraşi să existe o Academie de de Fotbal. Acesta e viitorul. În primă fază vom aduce copii din judeţ, apoi din judeţele limitate şi de cenu?, din toată ţara. Dacă vor fi condiţii bune de masă, cazare, şcoală, pregătire, atunci cu siguranţă vor veni şi copiii” a conchis Eugen Pîrvulescu.

Eugen Pîrvulescu. S-a născut pe 9 octombrie 1963 la Mediaş. A condus clubul Pandurii Târgu Jiu în cea mai bună perioadă a sa, când a evoluat în grupele Europa League. Fost arbitru divizionar A, a condus formațiile, Voința Sibiu, Pandurii Târgu Jiu, Universitatea Cluj Napoca şi recent pentru o scurtă perioadă Academica Clinceni. O bună perioadă de timp a ocupat funcţia de director al Clubul Sportiv Municipal Mediaș 

Dunărea / Cr. Pustai: Obiectivul poate fi atins pentru că am găsit aici oameni entuziaşti!
Featured

Dunărea / Cr. Pustai: Obiectivul poate fi atins pentru că am găsit aici oameni entuziaşti!

Luni dimineaţă în saţa de şedinţe a Consiliului Judeţean a avut loc o conferinţă de presă, la care a participat şi preşedinţtele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă şi în cadrul căreia au fost prezentaţi noul antrenor al Dunării, Cristian Pustai precum şi cel care va ocupa funcţia de preşedinte executiv, Eugen Pîrvulescu.

Pustai care a semnat un angajament pe 2 ani cu gruparea din B-dul Republicii, 39, a declarat printre altele că obiectivul privind promovarea este unul realizabil înciuda faptului că în viitorul sezon al ligii a 2-a există cel puţin 8-9 echipe care şi-au manifestat intenţia de a se bate pentru primele două poziţii care asigură preezenţa în liga 1. „Mă bucur că am reuşit după o pauză de 1 an luată în cadrul cluzbului Gaz Metan pentru că am ocupat altă funcţie, cea de director tehnic, să revin pe marginea terenului. Cred că n-are rost să vorbim de trecut, de palmares, trebuie să ne ancorăm în prezent, în viitor. E un început, probabil greu. În noul sezon, liga a 2-a s-ar părea că e mai interesantă decât liga 1 pentru că sunt cel puţin 9 echipe care şi-au anunţat dorinţa de a promova. Sper să realizăm acest proiect, unul care se întinde pe 2 ani. Sunt cel mai longeviv antrenor ca şi prezenţă la un club, la Gaz am stat 7 ani consecutivi pe banca tehnică. Dorinţa de continuitate e una dintre cerinţele mele. E foarte greu să faci imediat o echipă. Dar, acest obiectiv poate fi atins pentru că am găsit oameni entuziaşti, oameni care doresc să ne înhămăm repede la muncă şi să pornim pe un drum care nu va fi uşor. Important e că ne dorim acest lucru cu toţii.” a spus Cristian Pustai.

Cristian Dumitru Pustai. S-a născut la Mediaş pe 12 octombrie 1965. A antrenat până acum pe Gaz Metan Mediaş (2006-2013), Pandurii Tg. Jiu (20.01.2013 – 23.04.2014), ASA Tg. Mureş (30.09.2014 – 17.12.2014), Rapid Bucureşti (08.01.2015 – 14.04.2015), FC Botoşani (02.10.2015 – 01.04.2016), Gaz Metan Mediaş (06.04.2016 – antrenor până în iunie 2018 şi director tehnic din iunie 2018 până la finalul sezonului).

AJF Călăraşi / S-a tras cortina şi peste barajul de promovare în L4. Vezi ce echipă va juca în campionatul judeţean!
Featured

AJF Călăraşi / S-a tras cortina şi peste barajul de promovare în L4. Vezi ce echipă va juca în campionatul judeţean!

Stadionul din Ciocăneşti a găzduit duminică după-amiază barajul de promovare în liga a 4-a. S-au aflat faţă în faţă Rapid Răzvani şi Atletico Unirea, echipe care au încheiat play – off-ul ligii a 5-a pe locul 2 în Seria A, respectiv Seria B.

Partida s-a încheiat cu victoria meritată a formaţiei Atletico Unirea, scor 3-1, după ce la pauză a condus cu 2-0.

Atletico devine cea de-a 3-a echipă din liga a 5-a care va juca din sezonul viitor în campionatul judeţean după Vulturii Gălbinaşi şi Petrolul Ileana.

Viitoarea ediţie a ligii a 4-a va debuta pe 3 august.

 

AJF Călăraşi / Sezonul 2018 – 2019

A câştigat campionatul L4, promovând în liga a 3-a: Mostiştea Ulmu

Au promovat în L4: Vulturii Gălbinaşi, Petrolul Ileana, Atletico Unirea

Au retrogradat în L5: Victoria Lehliu, Victoria Dragoş Vodă, Viitorul Plătăreşti, Zarea Cuza Vodă

Echipe retrogradate din liga a 3-a care vor juca în L4: Agricola Borcea, ACSM Olteniţa

Câştigătoarea Cupei României – Faza judeţeană: Mostiştea Ulmu

Campioană juniori U19: Venus Independenţa

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.