Dunărea / A început montarea sistemului de degivrare. E. Grama: Lucrările vor fi gata până vineri!
Featured

Dunărea / A început montarea sistemului de degivrare. E. Grama: Lucrările vor fi gata până vineri!

Aşa cum a anunţat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, terenul de fotbal din incinta Complexului Sportiv Dunărea cel care găzduieşte partidele de acasă ale “galben – albaştrilor” va fi dotat cu sistem de degivrare. Directorul Direcţiei de Dezvoltare din cadrul CJ Călăraşi, Eduard Grama, membru în Consiliul Director al AFC Dunărea 2005 Călăraşi a declarat că lucrările de montare au îmceput astăzi şi se vor finalize cel mai probabil vinerea viitoare. “Este o investiţie necesară pe care şi-a asumat-o Consiliul Judeţean încă de la începutul acestui an. Au demarat lucrările pe care le vom finaliza cel mai probabil până vineri. Aşa cum spunea recent şi domnul preşedinte Iliuţă, vom trece şi la montarea instalaţiei de nocturnă care se află deja la Călăraşi. Deşi totul depinde de procedurile de achiziţie, încercăm să ne mişcăm cât mai repede astfel încât şi această investiţie să prindă contur. Ne dorim ca echipa noastră să evolueze în condiţii optime în noul sezon al ligii a 2-a astfel încât obiectivul privind promovarea să fie realizabil” a declarat Grama.

Sistemele electrice de încălzire pentru stadioanele cu gazon natural reprezinta o solutie optima pentru performanta si randamentul suprafetei de joc. Sistemul de incalzire asigura temperatura necesara radacinii firului de iarba pentru a se regenera si pentru a germina la fel cum ar fi facut-o in conditii climatice favorabile. Totodata sistemul asigura prevenirea formarii ghetii la nivelul suprafetei de joc atunci cand temperaturile exterioare negative pot favoriza acest lucru.

Sistemul consta in instalarea cablurilor incalzitoare in suprafetele nou construite sau in cele existente, obtinandu-se o suprafata radianta calda foarte mare in care caldura este directionata spre exteriorul suprafetei de joc. Sistemul este monitorizat cu ajutorul sondelor de temperatura instalate la jumatatea distantei dintre cablul incalzitor si suprafata exterioara (cota 0)

Primul stadion din Europa care a instalat un sistem electric de incalzire subteran este WEMBLEY în anul 1960.

Stadioane din România care au instalat sisteme electrice de incalzire sub gazon: FC Chiajna , Academia Gheorghe Hagi, Dinamo Bucuresti, FC Voluntari, CFR Cluj, Gaz Metan Mediaş, Oţelul Galaţi, Ilie Oana Ploieşti, Ion Oblemenco din Craiova.

degivrare2

degivrare3

Dunărea / C. Pustai şi-a stabilit colaboratorii!
Featured

Dunărea / C. Pustai şi-a stabilit colaboratorii!

Noul antrenor principal al Dunării, Cristian Pustai şi-a stabilit şi colaboratorii pentru noul sezon al ligii a 2-a. Din stafful tehnic vor face parte Cristian Todea (secund), Mirel Condei (secund), Dorin Roşca (antrenor cu portarii) şi Liviu Rusu (preparator fizic).

Cine sunt noii componenţi ai staffului tehnic

cristiantodea2

Cristian Todea. Născut la Arad pe 18 octombrie 1978, Todea (foto sus) a evoluat ca jucător (mijlocaş defensiv) la UTA Arad (1997 – 2002 / L2), AC Mantova (2002-2005 / Italia – Serie C), AC Bellinzona (2005-2007 / Elveţia – Challenge League), UTA Arad (2006 – 2008 / L1; 2008-2009 / L2), Gaz Metan Mediaş (2009 – 2015 / L1). Are 204 jocuri în liga 1 (10 goluri marcate) şi 145 de partide disputate în liga a 2-a (13 goluri înscrise). A bifat 6 prezenţe în Europa League cu Gaz Metan, ediţia 2011-2012. A antrenat pe UTA Arad (2015 – 2017 / secund), UTA Arad (2017-2018 / principal), Victoria Zăbrani (2018 / L4 / principal) şi Naţional Sebiş (2019 / L3).

dorinrosca

Dorin Ilie Roşca. Numele său se confundă cu Gaz Metan Mediaş, echipă la care a lucrat la portar şi antrenor timp de 30 de ani. Tot ca antrenor cu portarii, Dorin Roşca (foto sus) a mai “profesat” la Astra Giurgiu (2012-2013).

nicolaerusu

Liviu Nicolae Rusu. S-a născut pe 16 aprilie 1981 la Bucureşti. Fost fundaş stânga al echipelor Sportul Studenţesc (1999 – 2006), FC Naţional (2006 – 2007), Progresul Bucureşti (2007 – 2008), Unirea Urziceni (2007 – 2008), Sportul Studenţesc (2008 – 2011), Gaz Metan Mediaş (2011-2012), Săgeata Năvodari (2012 – 2013). Liviu Rusu (foto sus) are 101 partide jucate în liga 1 (nici un gol marcat) şi 106, în liga a 2-a (nici un gol înscris). Ca preparator fizic a lucrat la FC Voluntari, AFK Csikszereda, Dinamo şi Energeticianul.

Supercupa României: CFR Cluj – FC Viitorul, sâmbătă, 6 iulie, ora 20.00
Featured

Supercupa României: CFR Cluj – FC Viitorul, sâmbătă, 6 iulie, ora 20.00

Meciul care dă startul noului sezon competițional, Supercupa României dintre CFR Cluj, campioana Ligii 1, și FC Viitorul, câștigătoarea Cupei României, va fi arbitrat de Sebastian Colțescu.

Arbitrul craiovean îi va avea alături ca asistenți pe Ovidiu Artene (Vaslui) și Daniel Mitruți (Craiova). Cel de-al patrulea oficial al partidei a fost desemnat George Găman (Craiova), iar observator Aron Huzu.

Supercupa României este programată sâmbătă, 6 iulie, de la ora 20:00, pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești.

Biletele pentru acest joc sunt disponibile online doar pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro. În cazul achiziționării mai multor e-ticket-uri, e necesară printarea biletelor din toate link-urile recepționate pe adresa de e-mail.

De asemenea, tichetele se pot procura și de la casieria stadionului, după următorul program:

5 iulie: între 12:00 și 19:00

6 iulie: între 12:00 și 20:00

Prețurile sunt de 15 lei la peluze și 30 lei la tribune. La VIP, un loc costă 200 de lei.

Reduceri pentru copii

La fel ca la toate partidele organizate de FRF, și la Supercupa României va exista o zonă amenajată special pentru familiile cu copii. Pentru accesul în Family Zone (tribuna 2) există următoarele pachete cu reduceri: 5% – 2 bilete, 10% – 3 bilete, 15% – 4 bilete, 20% – 5 bilete. Reducerea se va aplica după plasarea comenzii. Accesul copiilor pe stadion este permis doar dacă aceștia sunt însoțiți de un adult. Pentru fiecare copil va fi emis un bilet care va trebui prezentat la porțile de acces ale stadionului “Ilie Oană”.

Fiecare persoană poate cumpăra maximum 4 bilete, urmând ca acestea să fie nominale (numele, data și locul nașterii ale titularului vor fi inscripționate pe toate). În cazul modificării titularului sau a corectării unor date imprimate, tichetele vor putea fi preschimbate la casieria stadionului, în ziua meciului, între orele 12:00 – 20:00.

Surda www.frf.ro

Dunărea / E. Pîrvulescu: Văd că toată lumea se grăbeşte!
Featured

Dunărea / E. Pîrvulescu: Văd că toată lumea se grăbeşte!

O serie de comentatori avizaţi susţin că noul sezon al ligii a 2-a ar putea fi chiar mai atractiv decât cel al ligii 1. În această vară, echipele „cu pretenţii” s-au fortificat transferând jucători pe bandă rulantă, inclusiv din L1, pe sume interesante. Noul preşedinte executiv al Dunării, Eugen Pîrvulescu s-a arătat impresionat de „mutările” realizate până acum de echipele din cel de-al doilea eşalon alcătuind şi un mic top al formaţiilor care au investit masiv în această pauză competiţională. „Văd că toată lumea se grăbeşte. Iau jucători, preţurile sunt mari, nu vrea să spun ce contracte se dau. Nu înţeleg chiar nimic. Văd că se mişcă foarte bine Petrolul, FC Argeş şi surpriză sau nu Turris Tr. Măgurele care a spart toate baremurile” a declarat Pîrvulescu în prima conferinţă de presă la care a participat în calitate de oficial al Dunării.

AJF Călăraşi / Noul sezon al ligii a 4-a debutează pe 3 august
Featured

AJF Călăraşi / Noul sezon al ligii a 4-a debutează pe 3 august

Adunarea Generală a membrilor AJF Călăraşi se va desfăşura  sâmbătă, 20 iulie. O săptămână mai târziu sunt programate jocurile din cadrul primei etape a Cupei României – Faza judeţeană 2019 / 2020.

Puţine zile de vacanţă pentru cei care conduc AJF Călăraşi. Noul sezon al campionatului judeţean de fotbal va debuta sâmbătă, 3 august. Până atunci, potrivit calendarului va avea loc sâmbătă, 20 iulie şedinţa de lucru a membrilor Adunării Generale în cadrul căreia vor fi abordate o serie de chestiuni organizatorice.

Sâmbătă, 27 iulie vor avea loc şi partidele din cadrul primei etape a Cupei României – Faza judeţeană, Ediţia 2019 / 2020.

Startul ediţiei 2019 / 2020 a ligii a 4-a se va da sâmbătă, 3 august. Campionatul judeţean va cuprinde 18 competitoare, printre acestea, destul de probabil şi cele două echipe care au retrogradat din L3, Agricola Borcea şi ACSM Olteniţa. Ambele speră însă să rămână în liga a 3-a, depunând deja cereri de reînscriere la Federaţie. Totul depinde de numărul de formaţii care se vor înscrie în competiţie.

Cel mai probabil până la finele anului vor fi programate minim 2-3 etape din retur.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.