Liga a 3-a / Agricola Borcea, afiliată!

Asociaţia Sportivă Fotbal Club Agricola Borcea a depus, în timp util, dosarul de afiliere la sediul FRF, obţinând afilierea provizorie alături de alte 17 echipe campioane judeţene care au câştigat barajul de promovare în liga a 3-a, susţinut pe 17 şi 24 iunie.

Deşi a trecut cu bine peste această primă etapă, Agricola Borcea continuă să se zbată într-o evidentă şi păguboasă incertitudine. Foştii jucători, mai ales cei din lotul Bucureşti ezită să se prezinte la antrenamente susţinând că încă mai au bani de încasat din stagiunea trecută.

Jucătorii din localitate şi cei veniţi în probe, fie din Capitală, fie de la Feteşti, se antrenează la Borcea sub comanda lui Virgil Bogatu. Deja câţiva jucători au purtat deja primele discuţii cu primarul Aniel Nedelcu, părând mulţumiţi de promisiunile acestuia. Pe această listă ar figura foştii jucători ai Dunării, Victor Petre şi Ştefan Păun. Primul n-a mai vrut să-şi prelungească împrumutul la Modelu şi după ce s-a antrenat o perioadă cu Dunărea a decis să evolueze la Borcea.

Portarul Ştefan Păun ar fi refuzat şi el oferta celor de la Înainte, antrenându-se de câteva zile cu Agricola. Tot acolo va juca şi G. Bălaşa, fost junior al Dunării.

Până la ora primulului joc oficial al sezonului, cel din cadrul Cupei României – etapa I, Agricola va disputa primul joc amical al verii pe 2 august, cu Axiopolis, la Cernavodă.

 

Ce echipe s-au afiliat

 

Dintre cele 21 de echipe campioane judeţene care au câştigat barajul de promovare şi au obţinut dreptul de a evolua în Liga 3, 17 au obţinut acum afilierea provizorie, în timp ce Unirea Tăşnad (SM) şi Viitorul Ghimbav (BV) nu au obţinut-o deocamdată şi au primit un nou termen limită pentru a face dovada CIS-ului (Certificatului de Identitate Sportivă). Până pe 4 august, inclusiv, trebuie să îl obţină de la Ministerul Tineretului şi Sportului, altfel nu vor fi primite în Liga 3, acolo unde au depus cerere să joace, notează site-ul www.liga2.ro. SC Oţelul Galaţi şi KSE Târgu Secuiesc sunt deja membri afiliaţi ai FRF.

 

Iată cluburile care au obţinut afilierea provizorie la FRF pe 20 iulie: ASFC Milcov (OT); CSM Focşani 2007 (VN); ASMSACS Sănătatea Darabani (BT); CS Şoimii Lipova (AR); CSM Bucovina Rădăuţi (SV); ACS Petrolul 52 (PH); AFC Progresul 1944 Spartac (B)*; ACS Ghiroda (TM); ASFC Agricola Borcea (CL); AFC Metalul Buzău (BZ); ACS Voinţa Saelele (TR); ACSFC Avrig (SB); ASSCS Farul Constanţa (CT); ASFC Universitatea Cluj (CJ); CS Victoria Traian (BR); CS Internaţional Băleşti (GJ); ACS Şurianu 1945 Sebeş (AB).

*În privinţa clubului Progresul Spartac, campioana Bucureştiului încă nu este sigură de promovarea în Liga 3, deoarece pe rolul organismelor jurisdicţionale ale FRF se află în curs de soluţionare o contestaţiei făcută de Voinţa Crevedia împotriva formaţiei din Capitală. Gruparea din Dâmboviţa care a câştigat campionatul Ligii a 4-a din Ilfov şi care a pierdut pe teren barajul de promovare (5-6 la general, după 3-0 la "masa verde" în tur, şi 2-6 în retur) vrea încă o victorie la "masa verde" pentru a juca în Liga 3. (sursa www.liga2.ro)

AJF Călăraşi / Meciuri de verificare programate sâmbătă, 22 iulie

Echipele din fotbalul judeţean revin pe terenurile de fotbal pregătind astfel noul sezon 2017 – 2018 al ligii a 4-a, respectiv ligii a 5-a.

Sâmbătă, 22 iulie sunt programate nu mai puţin de 4 partide de verificare. Primul duel va începe la ora 11.00 la Modelu între formaţia din liga a 3-a, Înainte şi Spicul Vâlcelele.

După-amiază vor avea loc alte două dispute.

De la ora 17.30 de minute, arena din Grădiştea va găzdui confruntarea dintre Dunărea şi Venus Independenţa. Va lipsi chiar antrenorul – jucător la Dunării, Marius Lucan, prezent sâmbătă la Tulcea pentru a rememora alături de foştii săi colegi de la Delta câştigarea campionatului ligii a 2-a în urmă cu 10 ani.

De la ora 18.00 este programat şi meciul dintre Avântul Dor Mărunt (liga a 5-a) şi Zarea Cuza Vodă, echipă care va juca din 26 august în liga a 4-a.

Tot sâmbătă, de la ora 11.00 se va disputa şi partida Zarea Cuza Vodă – Dunărea Ciocăneşti, rezervbată juniorilor.

 

Program jocuri

 

Seniori

Ora 11.00 Înainte Modelu - Spicul Vâlcelele

Ora 17.30 Dunărea Grădiştea – Venus Independenţa

Ora 18.00 Avântul Dor Mărunt – Zarea Cuza Vodă

 

Juniori

Ora 11.00 Zarea Cuza Vodă – Dunărea Ciocăneşti

Fotbal / Liga I programează vineri primele 2 jocuri ale etapei a II-a

Etapa a 2-a a ligii I Betano la fotbal programează vineri primele două jocuri. La Braşov, se vor afla faţă în faţă cele două nou – promovate, Sepsi OSK Sf. Gheorghe şi Juventus Bucureşti. Partida începe la ora 18.30

De la ora 21.00 în Banat va avea loc confruntarea dintre Poli Timişoara şi FC SB.

Iată avancronicile celor două dueluri

 

Sepsi OSK Sf. Gheorghe - Juventus Bucureşti, ora 18.30

Sepsi şi Juventus se vor afla pentru întâia oară faţă în faţă pe prima scenă, la nici două luni distanţă de momentul în care ambele au promovat în Liga 1.

Covăsnenii sunt neînvinşi într-un meci de campionat pe teren propriu din 6 august 2016, când au cedat toate punctele în faţa celor de la FC Braşov, scor 2-3. Au urmat 13 victorii şi trei rezultate de egalitate.

Juventus a pierdut doar o partidă oficială în deplasare în 2017 (26.04.2017, ASU Poli - Juventus 2-1), interval în care a mai bifat șaase succese.

Cele două formaţii s-au mai întâlnit doar în ediţia precedentă a ligii secunde.

- Primul meci a avut loc pe 10 septembrie 2016, Sepsi - Juventus 0-0.

- În retur, pe 18 martie 2017, Juventus s-a impus cu 3-1, marcatori Zaharia, Chipirliu, Buhăescu, respectiv Hadnagy.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: Sepsi - 26 ani şi 5 luni; Juventus - 24 ani şi 7 luni.

 

Poli Timişoara – FCSB, vineri, ora 21.00

După ce au reuşit miracolul şi s-au salvat de la retrogradare, bănăţenii şi-au fixat o nouă ţintă, play-off-ul. Un vis îndrăzneţ, dar nu imposibil, asta şi pentru că în această vară şi-au completat lotul cu mai mulţi jucători valoroşi şi cu experienţă în Liga 1.

Întâiul examen cu o concurentă pentru clasarea pe primele șase locuri va fi cel cu FCSB.

De-a lungul timpului, confruntările dintre "studenţii" bănăţeni şi "roş-albaştrii" au oferit spectatorilor meciuri memorabile. Iată câteva dintre ele:

- Prima întâlnire a avut loc pe 5 septembrie 1948, CS U Timișoara - FCSB 6-0, rezultat care a rămas în istoria bucureştenilor drept ultima înfrângere la șase goluri diferenţă suferită de aceştia în toate competiţiile. Deşi l-au avut în teren pe legendarul Gică Popescu I, iar pe bancă s-a aflat Colea Vâlcov, "roş-albaştrii" nu au putut opri iureşul gazdelor, o echipă care mai jucase doar două meciuri pe prima scenă. Petru Iovan, Andrei Rădulescu cu o dublă şi Raul Mazăre, ultimul cu o triplă în repriza a doua, au produs unul dintre cele mai ruşinoase rezultate înregistrate de "militari" în cei 70 de ani de existenţă.

- Din 1949 şi până în 1955, "roş-albaştrii" au legat 11 meciuri consecutive fără înfrângere în campionat, opt victorii şi trei remize. Seria a fost oprită în iunie 1956, 2-1 la Bucureşti, după care a urmat un 5-0 la Timişoara, două reuşite purtând semnătura lui Ioan Ciosescu, cel mai bun marcator "all-time" din istoria bănăţenilor în Liga 1 cu 69 de goluri înscrise.

- În mai 1976, steliştii au plecat cu un punct din deplasare, scor 2-2, care le-a asigurat "roş-albaştrilor" un nou titlu, primul după opt ani. Doi ani mai târziu, pe 7 mai 1978, suporterii bănăţeni au asistat la una dintre cele mai nebune partide dintre Poli şi FCSB. La ora meciului, vizitatorii ocupau primul loc, în timp ce gazdele se poziţionau pe poziția secundă. Timişorenii lui Angelo Niculescu s-au impus cu 4-1 (Dembrovschi dublă, Nucă, Giuchici / Marcel Răducanu) şi au preluat şefia clasamentului, pe care aveau să o pierdă până la final, chiar în detrimentul echipei antrenate de Emerich Jenei, mulţumindu-se în cele din urmă cu locul al treilea.

- În ediţia 1979-1980, FCSB a marcat 10 goluri în poarta adversarei, 3-1 la Timişoara şi 7-1 la Bucureşti, dar a pierdut finala Cupei României, după ce Viorel Vişan şi Dan Păltinişanu, în prelungiri, au întors rezultatul şi au adus ultimul trofeul din vitrina unei echipe din Banat.

- Din perioada anilor 80, reţinem două partide, ambele câştigate de FCSB. Primul joc a avut loc pe 21 mai 1986, 1-0, gol Victor Piţurcă. a fost un meci cu 60.000 de spectatori în tribunele arenei bănăţene (prima deplasare după câştigarea CCE), iar cel de-al doilea, în ultima etapă a stagiunii 1987-1988, atunci când golurile lui Lăcătuş şi Ungureanu au dus titlul în Ghencea, principalii pierzanţi fiind dinamoviştii lui Mircea Lucescu.

- Primăvara lui 1990 a adus o altă confruntare de poveste, Poli -FCSB 4-2, golul lui Timofte, cel care a stabilit scorul final, venind într-un moment în care bucureştenii antrenaţi de Anghel Iordănescu atacau în valuri poarta lui Almăşan. 25.000 de fani au salutat victoria elevilor lui Costică Rădulescu, una care s-a dovedit a fi decisivă în lupta pentru titlu dusă de cei doi granzi din Capitală.

- O nouă poveste s-a scris pe 9 aprilie 2004, Poli AEK - FCSB 1-8, scor care a consemnat cea mai severă înfrângere suferită de bănăţeni în Liga 1 pe teren propriu.

De la revenirea Timişoarei pe prima scenă din 2013, cele două s-au mai întâlnit de șase ori, de patru ori au câştigat "roş-albaştrii", un joc s-a încheiat la egalitate, iar unul cu victoria gazdelor din această rundă (13.09.2015, ACS Poli - FCSB 1-0).

Sursa www.lpf.ro

Liga a 2-a / Două victorii şi o înfrângere, bilanţul Dunării în stagiul de pregătire din Serbia

Pentru 9 zile, “galben – albaştrii” s-au antrenat la Zlatibor, localitate aflată la 380 de km de Timişoara. Antrenorul Adrian Iencsi a avut la dispoziţie 21 de jucători.

În premieră, Dunărea Călăraşi s-a antrenat în perioada 11-20 iulie în Serbia, la Zlatibor, o staţiune montană situată la 380 de km de Timişoara. Antrenorul Adrian Iencsi a avut la dispoziţie 21 de jucători, din care 2 portari.

“Galben – albaştrii” au susţinut şi 3 partide de verificare. În primul joc disputat împotriva gazdelor de la Zlatibor Cajetina (liga a 3-a), Dunărea a câştigat cu 3-0, graţie golurilor marcate de V. Alexandru (2) şi Al. Pop (ultimul venit de la Unirea Jucu, ultima echipă antrenată de Adi Iencsi).

Au urmat apoi muntenegrenii de la OFK Grbalj, formaţie clasată pe locul 7 în topul ligii I, la finele sezonului trecut. Grbalj a câştigat cu 2-1, golul echipei noastre purtând semnătura aceluiaşi Vali Alexandru.

Miercuri după-amiază a avut loc şi ultimul test, adversara Dunării provenind tot din prima ligă muntenegreană. FK Dečić Tuzi, echipă care a încheiat sezonul 2016 – 2017, a fost învinsă cu 3-2, la capătul unui joc plin de durităţi. Şi-au trecut numele pe lista marcatorilor B. Danciu cu o dublă şi din nou, Al. Pop care a transformat un penalty.

Joi, Dunărea a părăsit Serbia şi îşi va relua pregătirile acasă începând de luni, 24 iulie, după-amiază. Noul sezon al ligii a 2-a, la startul căruia se vor alinia cel mai probabil 20 de echipe, va debuta pe 5 august. Tragerea la sorţi a partidelor este programată pe 25 iulie.

 

Rezultate înregistrate în Serbia

 

Dunărea – Zlatibor Cajetina (Serbia)    3-0

Au marcat: V. Alexandru (2), Al. Pop

 

Dunărea – OFK Grbalj (Muntenegru)    1-2

A marcat: V. Alexandru

 

Dunărea - FK Dečić Tuzi (Muntenegru) 3-2

Au marcat: B. Danciu (2), Al. Pop

 

Lotul deplasat de Adrian Iencsi în Serbia

Portari: Cezar Lungu; Gabriel Popa

Fundaşi: Ionuţ Ţenea; Florinel Ibrian; Ştefan Mardare; Silviu Matei; Bogdan Şandru; Bogdan Stancu

Mijlocaşi: Bogdan Danciu; Marian Drăghiceanu; Gabriel Preoteasa; Cristian Puşcaş; Andrei Puşcaşu; Silviu Pană; Alexandru Dincă; Florian Valentin Niculae; Gelu Velici; Bodo Kanda; Alexandru Roşca

Atacanţi: Valentin Alexandru; Alexandru Pop

Liga a 4-a / Spicul Vâlcelele deschide sâmbătă seria meciurilor de verificare. Vezi cu cine va juca!

Spicul Vâlcelele dă sâmbătă, 22 iulie, startul pregătirilor pentru noul sezon al ligii a 4-a. De la ora 11.00 va juca acasă cu Înainte Modelu, echipă care a terminat sezonul trecut pe 12 în topul Seriei a 2-a al ligii a 3-a.

Echipa pregătită de Marius Păun şi Cosmin Onofrei s-a mişcat deja pe piaţa transferurilor asigurându-şi serviciile lui Daniel Tărăbăşanu, împrumutat pentru un an de la Agricola Borcea.

Pe 29 iulie, Spicul va juca tot pe teren propriu cu vicecampioana judeţului, Venus Independenţa. Urmează apoi confruntarea cu Zarea Cuza Vodă (acasă – 5 august) şi o dublă cu o echipă din Bulgaria (acasă – 12 august; în deplasare – 19 august).

 

Spicul Vâlcelele – Program jocuri

Sâmbătă, 22 iulie, ora 11.00: Spicul Vâlcelele – Înainte Modelu

Sâmbătă, 29 iulie: Spicul Vâlcelele - Venus Independenţa

Sâmbătă, 5 august: Spicul Vâlcelele - Zarea Cuza Vodă

Sâmbătă, 12 august: Spicul Vâlcelele – Echipă Bulgaria

Sâmbătă, 19 august: Echipă Bulgaria -Spicul Vâlcelele

Free Joomla templates by Ltheme