Mai are puţin şi împlineşte vârsta de 57 de ani. De mai bine de 40 de ani, Virgil Bogatu e în lumea fotbalului pe care l-a slujit atât ca jucător cât şi ca antrenor. În această ultimă calitate, Bogatu nu e un tip comod, dispus să facă compromisuri. Nu ştie multe, dar ce ştie, face foarte bine!
Ca orice om, Virgil Bogatu are şi defecte. Poţi să-l numeşti cum vrei, dar să crezi despre el că e „şpăgar” în sensul în care face selecţie sau foloseşte tineri jucători în schimbul primirii unor bani sau foloase materiale, înseamnă că ţi-a plecat mintea cu sorcova! Un „mucos” de fotbalist de la Agricola, un oarecare Rotaru, supărat probabil că a lustruit miercuri în Cupă banca de rezerve la meciul cu Axiopolis Cernavodă l-a dat „în primire” pe Bogatu spunându-i primarului Aniel Nedelcu că ştie el cum face antrenorul selecţia. Discuţia a fost recepţionată de Virgil Bogatu care fără să mai stea pe gânduri i-a solicitat primarului să-l elimine din lot pe „curajosul” Rotaru, fotbalist „adevărat” care n-a fost în stare să impresioneze pe nimeni prin Capitală, alegând să „rupă norii” la Borcea.
Aniel n-a ţinut cont de solicitarea lui Bogatu iar joi l-a trimis pe Rotaru în cantonamentul echipei de la Hotelul Călăraşi. Prezenţa acestuia în hotel l-a enervat la culme pe Bogatu care a hotărât să-şi facă bagajul şi să rupă orice colaborare cu Borcea. A fost de fapt picătura care a umplut paharul! Aşa s-au derulat evenimentele! Între noi fie vorba, am impresia că Rotaru a cam fost trimis la înaintare, având parcă acceptul lui Aniel să vorbească despre Bogatu numai minciuni. Poate – poate scapă de el dar şi de datoria pe care o are faţă de acesta!
Un lucru este cert. De mai bine de 2 luni, Bogatu a muncit la Borcea, făcând de câteva ori pe săptămână naveta pentru desfăşurarea şedinţelor de antrenament şi neprimind în schimb nicio sumă de bani sub formă de salariu. Oricât de mic ar fi fost acesta!
În plus, nici până la ora aceasta, Virgil Bogatu nu a încheiat un contract de antrenor cu Agricola Borcea. Iar pentru meciul cu Axiopolis, din prima etapă de campionat, programat sâmbătă de la ora 18.00, Borcea şi Aniel sunt ajutaţi tot de...Virgil Bogatu. Cum aşa? Foarte simplu. Aniel Nedelcu a reuşit să obţină din partea FRF o derogare pentru postul de antrenor, minţind în faţa celor îndrituiţi din federaţie că semnarea unui contract cu Virgil Bogatu e doar o chestiune de zile. În astfel de condiţii, Agricola are toate şansele să fie penalizată financiar începând cu etapa a 2-a dacă până sâmbăta viitoare nu va identifica un antrenor cu „calificarea” minim necesară. Pe „seceta” asta însă e greu de crezut că un alt antrenor e dispus să sufere umilinţele la care a fost supus Virgil Bogatu. Antrenorul care, atenţie!, a fost căutat de Aniel Nedelcu şi nu invers, înainte de finalul campionatului judeţean pentru a sprijini pe Agricola în tentativa de a obţine promovarea în liga a 3-a. Cu Bogatu pe bancă, Agricola a câştigat faza judeţeană a Cupei României şi a obţinut promovarea în liga a 3-a evoluând foarte bine atât la Giurgiu (în tur) cât şi la Borcea (în retur).
E limpede că Aniel Nedelcu nu mai are nicio leţcaie prin buzunare aşa cum se întâmpla odinioară. Are nu doar curajul ci şi tupeul să-i ducă pe toţi cu vorba şi mă refer aici şi la fotbalişti promiţându-le vremuri financiare mai bune. Părăsit de „sponsorii” din sezonul precedent, Aniel Nedelcu nu poate susţine financiart echipa doar cu banii publici. Se aude că şi asociaţia ar avea ceva probleme financiare.
În plan sportiv, sunt voci care pretind că echipa nu va rezista nici măcar o lună în liga a 3-a. Cheltuielile sunt mari şi se rostogolesc ca un bulgăre de zăpadă.
Bogatu a plecat! Cine urmează?