Liga a 2-a / CS Afumaţi – Dunărea Călăraşi, sâmbătă, 26 august, ora 11.00

În runda a 5-a, Dunărea Călăraşi va juca în deplasare cu CS Afumaţi, partida fiind programată sâmbătă, 26 august, de la ora 11.00. Cele două viitoare rivale sunt despărţite în clasament de 3 locuri dar şi de tot atâtea puncte. Dunărea e pe 15 cu 4 puncte iar ilfovenii pe 18 cu 1 punct. CS Afumaţi este singura echipă din campionat care nu a înscris nici un gol până în momentul de faţă!

În sezonul trecut, Dunărea s-a impus atât la Călăraşi cât şi în deplasare. Ultima confruntare s-a consumat pe 25 martie, în cadrul etapei a 26-a, CS Afumaţi – Dunărea 1-2. Pentru “galben – albaştri” au înscris Călin Cristea (34) şi Cristian Puşcaş (46). În tur, Dunărea a câştigat cu 1-0, prin golul reuşit de Denis Dobra în minutul 89.

În runda a 4-a, Dunărea s-a impus cu 2-1 în faţa celor de la CS Baloteşti iar CS Afumaţi a fost învinsă în deplasare de Sportul Snagov cu 2-0.

 

Rezultate obţinute până acum de Dunărea

Et. 1 Academica Clinceni – Dunărea 4-1

Et. 2 Dunărea – CS Mioveni            1-1

Et. 3 AFC Hermannstadt – Dunărea 2-1

Et. 4 Dunărea – CS Baloteşti          2-1

 

Rezultate obţinute până acum de CS Afumaţi

Et. 1 CS Mioveni – CS Afumaţi           4-0

Et. 2 CS Afumaţi – FC Hermannstadt  0-1

Et. 3 CS Baloteşti – CS Afumaţi         0-0

Et. 4 Sportul Snagov – CS Afumaţi     0-2

 

Linii de clasament

15 Dunărea Călăraşi   4   1   1   2   5-8   4

18. CS Afumaţi          4   0   1   3   0-7   1

 

Ce a fost în sezonul trecut

 

TUR: 17 septembrie 2016 / Etapa a 7-a

Dunărea Călăraşi – CS Afumaţi 1-0

A marcat: D. Dobra (89)

Dunărea: C. Lungu – Fl. Ibrian, B. Panait, B. Şandru, D. Barna – G. Preoteasa, S. Matei (64 Ciocâlteu) – B. Danciu, B. Kanda, R. Licu (46 D. Dobra) – V. Balint (64 M. Ştefan). Rezerve: G. Popa – I. Ţenea, S. Ilie, P. Radu.

Antrenor: Adrian Mihalcea

 

Retur: 25 martie 2017 / Etapa a 26-a

CS Afumaţi – Dunărea Călăraşi 1-2

Au marcat: R. Patriche (89) / C. Cristea (34), Cr. Puşcaş (46)

Dunărea: C. Lungu (cpt.) – I. Ţenea, S. Matei, B. Şandru, Şt. Mardare (76 Fl. Ibrian), G. Preoteasa, C. Cristea, B. Kanda, B. Danciu (73 R. Licu), Cr. Puşcaş, Al. Avram (59 C. Ţîră). Rezerve: G. Popa – Fl. Ibrian, Cr. Ciocâlteu, Al. Cincă, R. Licu, D. Mihai

Antrenor: Adrian Mihalcea

Dunărea / V. Alexandru, primul în topul golgeterilor

v alexValentin Alexandru a urcat pe primul loc în topul golgeterilor Dunării, cu 2 reuşite în cont. Atacantul de 26 de ani pe care-i va împlini pe 17 septembrie, Alexandru a înscris miercuri primul gol al “galben – albaştrilor” în partida cu CS Baloteşti (scor 2-1) şi al doilea consecutiv din acest sezon. Prima sa reuşită a fost “bifată” la Sibiu în partida cu FC Hermannstadt (et. a 3-a - 2-1 pentru sibieni). El este urmat de Silviu Pană (în partida cu Academica, scor 4-1), Bodo Kanda (în partida cu CS Mioveni, scor 1-1) şi Bogdan Şandru (în partida cu FC Hermannstadt), fiecare cu câte un gol.

În cele 4 etape disputate, Dunărea a înscris de 5 ori primind 8 goluri.

CN U17 / Etapa preliminară / Sport Team – Dunărea, sâmbătă, 26 august, ora 18.00

Sâmbătă, 26 august, CN U17, Etapa preliminară programează în cadrul Seriei a 7-a partidele din runda a 2-a. Dunărea Călăraşi va juca în deplasare de la ora 18.00 cu ACS Sport Team Bucureşti. Elevii lui Dan Andronache, Mircea Ştefan şi Petrişor Toma au câştigat cu 5-0 în prima etapă în faţa celor de la Victoria Bucureşti.

 

Etapa a 2-a / Sâmbătă, 26 august, ora 18.00

Dunărea Giurgiu – ACS Pro Team

Victoria Bucureşti – Progresul Spartac

ACS Sport Team – Dunărea Călăraşi

 

Etapa 1 / Rezultate

Sport Team – Dunărea Giurgiu           3-1

Dunărea Călăraşi – Victoria Bucureşti 5-0

Progresul Spartac – ACS Pro Team      0-3

CN U19 / Etapa preliminară / Sport Team Bucureşti – Dunărea, sâmbătă, 16 august, ora 16.00

Sâmbătă, 26 august se vor desfăşura începând cu ora 16.00 partidele din cadrul rundei a 2-a a CN U19, Etapa preliminară. În Seria a 7-a, Dunărea care a pornit în noul sezon cu dreptul (5-0 acasă cu Victoria Bucureşti) va juca în deplasare cu ACS Sport Team Bucureşti. În runda I, bucureştenii au câştigat cu 4-1 duelul cu Dunărea Giurgiu, desfăşurat în Capitală.

 

Etapa a 2-a / Sâmbătă, 26 august, ora 16.00

Dunărea Giurgiu – ACS Pro Team

Victoria Bucureşti – Progresul Spartac

ACS Sport Team – Dunărea Călăraşi

 

Etapa 1 / Rezultate

Sport Team – Dunărea Giurgiu          4-1

Dunărea Călăraşi – Victoria Bucureşti 5-0

Progresul Spartac – ACS Pro Team     1-1

Dunărea / Dan Alexa: Avem ca obiectiv promovarea

Noul antrenor al Dunării, Dan Alexa, care a urmărit meciul cu CS Baloteşti de pe culoarul de intrare pe teren întrucât angajamentul său nu fusese înregistrat la FRF până la ora de start a jocului, a declarat la final că obiectivul rămâne promovarea solicitând şi sprijinul suporterilor în atingerea acestui deziderat. "Avem obiectiv promovarea si trebuie sa ne revenim. Avem nevoie de sprijinul suporterilor. Trebuie sa creada in noi. Azi am revenit si ma bucur dar mai sunt probleme". a declarat Alexa pe pagina oficială de facebook a clubului.

Miercuri seară în cadrul etapei a 4-a, Dunărea s-a impus cu 2-1 în faţa ilfovenilor de la CS Baloteşti, graţie golurilor marcate de V. Alexandru (64) şi B. Şandru (86).

În runda viitoare, Dunărea va juca în deplasare cu CS Afumaţi, partida fiind programată sâmbătă, 26 august de la ora 11.00.

Free Joomla templates by Ltheme