Etapa a 3-a continuă duminică, 5 august când sunt programate alte 2 jocuri din cadrul etapei a 3-a.
Derby-ul promovatelor va deschide ziua. De la ora 18.00, la Tg. Mureş se vor duela FC Hermannstadt şi Dunărea Călăraşi, formaţii care au dominat sezonul trecut al ligii a 2-a. Meciul va fi arbitrat de bucureşteanul, Iulian Dima.
De la ora 21.00 pe Arena Naţională se vor confrunta FCSB şi Politehnica Iaşi.
Ora 18.00 FC Hermannstadt - Dunărea Călăraşi
Runda a 3-a programează duelul dintre nou-promovatele FC Hermannstadt şi Dunărea Călăraşi, echipe care au luptat pentru primul loc până în ultima etapă a stagiunii precedente din liga secundă.
Patru puncte din șase posibile au scos sibienii din cele două dueluri directe în ediția 2017-2018, gruparea antrenată de Alexandru Pelici fiind singura care a reuşit să câştige în faţa formaţiei dunărene.
- Întâia confruntare directă a avut loc pe 19 august 2017, FC Hermannstadt - Dunărea 2-1. Răzvan Dâlbea a deschis scorul în minutul 43, dar avantajul gazdelor a fost anulat imediat după pauză de Valentin Alexandru. Golul victoriei a fost marcat abia în minutul 90+2, autor Daniel Tătar.
- În retur, pe 25 februarie 2018, cele două au terminat fără gol confruntarea de pe arena Ion Comşa din Călăraşi. Aceasta a fost a treia întâlnire directă dintre tehnicianul ardelenilor şi Dan Alexa, precedentele dueluri având loc tot în liga secundă, în ediţia 2014-2015, ACS Poli - FC Bihor 3-0 (victorie Dan Alexa) şi ACS Poli - CSM Rm. Vâlcea 0-0.
Mediile de vârstă ale celor două loturi: FC Hermannstadt - 25 ani şi 6 luni; Dunărea Călăraşi - 25 ani şi 11 luni.
Ora 21.00 FCSB - CSM Politehnica Iaşi
FCSB este neînvinsă pe teren propriu din 16 octombrie 2016, când Gaz Metan Mediaş s-a impus în Bucureşti cu 1-0. Au urmat 20 de victorii şi 10 rezultate de egalitate. Mai mult, roş-albaştrii au marcat măcar un gol în ultimele 28 de meciuri, în 17 dintre aceste jocuri reuşind să înscrie de cel puţin două ori.
Poli Iaşi este fără victorie în ultimele șase deplasări din campionat, interval în care a înregistrat o remiză şi cinci înfrângeri.
De la reapariţia ieşenilor pe prima scenă din 2012, FCSB şi Poli s-au mai duelat de 12 ori în Liga 1, de șase ori au câştigat bucureştenii, de două ori s-au impus moldovenii, iar patru jocuri s-au terminat la egalitate.
Palmares cu FCSB gazdă: 6 partide - 3 succese FCSB - 3 remize.
- Primul meci a avut loc pe 16 septembrie 2012, CSMS - FCSB 0-3 (marcatori Alexandru Chipciu - dublă şi Rocha). În returul stagiunii 2012-2013, pe arena din Ghencea, oaspeţii au deschis scorul din penalty prin Claudiu Tudor (minutul 17), avantajul moldovenilor ţinând până în finalul primei reprize, atunci când Alexandru Chipciu a adus egalarea. În partea secundă, Pintilii şi Tatu au marcat pentru un nou succes izbutit de formaţia antrenată la vremea respectivă de Laurenţiu Reghecampf.
- Mult mai echilibrate au fost partidele din campionatul 2014-2015, în care bucureştenii s-au impus acasă cu 1-0, golul victoriei venind abia în minutul 94, autor Szukala, în timp ce tabela din Copou a arătat la final scor alb (28 mai 2015). Acest rezultat, coroborat cu rezultatul de la Tg Mureş, ASA - Oţelul 1-2, a adus cel de-al 26-lea titlu în vitrina "roş-albaştrilor".
- Două partide extrem de disputate au fost şi cele din sezonul regulat 2015-2016, 2-1 pentru FCSB în deplasare şi 1-1 pe terenul roş-albaştrilor (meci jucat la Piteşti), acest ultim rezultat fiindu-le insuficient moldovenilor în lupta pe care aceştia au dus-o cu ASA pentru accederea în play-off-ul ediției 2015-2016.
- Patru puncte au scos bucureştenii în sezonul regulat 2016-2017, 1-1 acasă şi 2-0 în deplasare.
- Prima victorie din contul studenţilor: 17 noiembrie 2017, CSM Poli - FCSB 1-0, gol Ionuţ Panţîru.
- Ultimul succes bifat de bucureşteni: 1 aprilie 2018, FCSB - CSM Poli Iaşi 1-0 (gol marcat direct din lovitură liberă de Constantin Budescu).
- Cea mai recentă confruntare directă: 7 mai 2018, CSM Poli - FCSB 1-0. Andrei Cristea, fost jucător în tricoul roş-albaştrilor, eroul dublei cu Valencia din primăvara lui 2005, a înscris în minutul 89, golul său dovedindu-se a fi decisiv în ratarea titlului de către trupa antrenată de Nicolae Dică.
Flavius Stoican vs FCSB în toate competiţiile: 9 jocuri - două victorii - 3 remize - 4 înfrângeri.
Mediile de vârstă ale celor două loturi: FCSB – 24 ani şi 9 luni; Poli Iaşi - 25 ani şi 8 luni.
Etapa a 3-a
U Craiova - FC Botoșani 2-2
Au marcat: A. Mitriţă (21’, 35’) / Fulop (11’), Miron (54’)
Astra Giurgiu – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 1-1
Au marcat: L. Buş (3’) / M. Simonovski (62’)
CFR Cluj – Concordia Chiajna 2-1
Au marcat: G. Ţucudean (55’), E. Culio (74’) / P. Batin (85’)
Duminică, 5 august
Ora 18.00 Hermannstadt – Dunărea Călărași
Ora 21.00 FCSB - Politehnica Iași
Luni, 6 august
Ora 18.00 Viitorul Constanța – FC Voluntari
Ora 21.00 Gaz Metan Mediaș – Dinamo București
Partidele vor fi transmise în direct de LOOK TV / PLUS, DIGI SPORT și TELEKOM SPORT.
Clasament
1. FC Botoşani 3 1 2 0 5-3 5
2. Astra Giurgiu 3 1 2 0 3-2 5
2. CFR Cluj 3 1 2 0 3-2 5
4. Dinamo Bucureşti 2 1 1 0 5-4 4
5. Gaz Metan 2 1 1 0 3-2 4
6. Dunărea Călăraşi 2 1 1 0 1-0 4
7. Sepsi OSK 3 1 1 1 2-2 4
8. Hermannstadt 2 1 0 1 1-2 3
9. Politehnica Iaşi 2 0 2 0 1-1 2
10. U Craiova 3 0 2 1 2-3 2
11. FCSB 2 0 1 1 3-4 1
12. FC Voluntari 2 0 1 1 2-3 1
13. FC Viitorul 2 0 1 1 1-2 1
14. Concordia 3 0 1 2 3-5 1
Etapa a 4-a
Vineri, 10 august
Ora 21.00 FC Botoșani – AFC Astra Giurgiu
Sâmbătă, 11 august
Ora 18.00 CS Concordia Chiajna - AFC Hermannstadt
Ora 21.00 Sepsi OSK Sf Gheorghe – CSM Politehnica Iași
Duminică, 12 august
Ora 15.30 Dunărea Călărași – U Craiova 1948 CS
Ora 18.00 FC Voluntari - CFR 1907 Cluj
Ora 21.30 Gaz Metan Mediaș - FCSB
Luni, 13 august
Ora 21.00 Dinamo 1948 București - FC Viitorul
Partidele vor fi transmise în direct de LOOK TV / PLUS, DIGI SPORT și TELEKOM SPORT.
