Liga a 4-a / Mostiştea, start cu stângul în noul sezon!

Nu cred că domnului Târşolea i-a trecut prin cap ideea de a se califica cu echipa pe care o finanţează, Mostiştea Ulmu în fazele superioare ale Cupei României, cum la fel de bine cred că nu şi-ar fi dorit să părăsească scena, mai sus amintită, încă din primul tur.

Miercuri după-amiază, pe propriul teren, Mostiştea, câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României n-a reuşit să treacă de echipa de liga a 3-a, ACSM Olteniţa care s-a impus cu 9-8, după executarea loviturilor de la 11 metri (2-2 după 90 de minute şi prelungiri, respectiv 6-7 la penalty-uri!). Cam prea scurt drumul prin Cupă!

Partida, spun martorii prezenţi, ar fi fost controlată de gazde care au condus în 2 rânduri pe tabelă însă s-au pierdut în ultima parte, cea a loteriei penalty-urilor.

În ciuda acestui eşec neaşteptat, Vasile Târşolea şi Mostiştea Ulmu şi-au propus, fără îndoială, să domine fotbalul judeţean şi în sezonul care va începe pe 25 august. Şi în urmă cu un an, gândurile erau identice însă din cele două obiective majore, câştigarea campionatului, respectiv a Cupei – faza judeţeană, doar ultimul a devenit realizabil! Asta în pofida faptului că patronul nu s-a cam uitat la bani plătind aproape „regeşte” victoriile obţinute de băieţi. Sunt voci care pretind că bugetul cheltuit s-ar fi situat în jurul cifrei de 5 miliarde de lei vechi.

Chiar şi miercuri, jucătorilor li s-a promis câte o primă de calificare de 700 lei / per capita însă banii au rămas în buzunarul lui Târşolea.

Târşolea&Co „suferă” însă până la startul unei noi ediţii a campionatului judeţean e timp suficient pentru ca echipa să aibă şi un antrenor care să-şi facă exemplar meseria de pe marginea iar jucători aduşi sau cei care vor mai veni să înţeleagă că Mostiştea nu e societate de binefacere.

Deocamdată, Mostiştea, destul de atractivă pentru „mercenarii” din jurul Capitalei şi nu numai, e doar un „capriciu” pentru Vasile Târşolea care speră să-şi ducă planurile (ambele!) la bun sfârşit.

Cu toate acestea, astfel de „finanţatori” sunt necesari ca aerul în fotbalul judeţean pentru că dau valoare, culoare şi chiar prestanţă competiţiei. Cum la fel de utilă este, din acest motiv, şi prezenţa campioanei Venus Independenţa în liga a 4-a, în ciuda faptului că a refuzat să se mai înscrie în campionatul ligii a 3-a. Locul ei n-are cum să fie în liga a 5-a!

Sunt prea puţine echipele care beneficiază de baze sportive moderne, perfect compatibile până şi cu rigorile ligii a 3-a, finanţate din surse private aşa cum sunt Mostiştea sau Venus

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.