Dunărea / Fl. Brişan: Mai mult ca sigur vom obţine licenţierea
Featured

Dunărea / Fl. Brişan: Mai mult ca sigur vom obţine licenţierea

Preşedintele executiv al AFC Dunărea 2005 Călăraşi, Florin Brişan a anunţat recent că joi 2 mai va susţine în faţa comisiei abilitate documentaţia de licenţiere, depusă încă de la finele lunii martie, pentru obţinerea licenţei de participare la campionatul naţional L1, ediţia 2019-2020. „Documentaţia de licenţiere întocmită în conformitate cu Regulamentul naţional de licenţiere a cluburilor şi de fair – play financiar, ediţia 2018 a fost depusă. Pe 2 mai vom susţine acest dosar şi mai mult ca sigur vom obţine licenţierea pentru sezonul viitor” a spus Brişan care a mai adăugat că a fost depus şi dosarul de licenţiere a Academiei de Fotbal Dunărea Călăraşi, structură care va beneficia de finanţare proprie asigurată din fondurile Consiliului Judeţean, în jur de 200 de mii de euro, LPF şi FRF.

Dunărea / Dan Alexa: Ne luptăm până la capăt!
Featured

Dunărea / Dan Alexa: Ne luptăm până la capăt!

S-a încheiat deja turul play – out-ului ligii 1 Betano şi de vineri încep jocurile din retur. În prima etapă, Dunărea va avea în faţă un adversar extrem de puternic, Dinamo Bucureşti, partida fiind programată la Călăraşi sâmbătă, de la ora 18.00. Dan Alexa consideră că returul va fi unul de foc, obiectivul fiind clasarea măcar pe locul 6, loc de baraj. „Toate meciurile sunt foarte grele, nu doar cel cu Dinamo. Avem de recuperat în cele 7 jocuri un punct faţă de Hermannstadt. Ecuaţia este foarte simplă. Suntem obligaţi ca la finalul celor 7 jocuri să avem un punct peste ei sau egal de puncte dar cu un golaveraj mai bun. Ne luptăm până la capăt!” a spus la conferinţa de presă tehnicianul Dunării care a continuat „Echipa a arătat potenţial mare în repriza a doua. Cred că am dominat Hermannstadt-ul şi nu e uşor să o faci cu o echipă aşa de bine organizată, cum am făcut-o noi. Din păcate, am ratat spre final o bună oportunitate. Sunt supărat, dar o astfel de ocazie mai ţine şi de şansă, aşa cum am avut şi noi în acest campionat”.

În retur, Dunărea va juca acasă în ordine cu Dinamo Bucureşti (et. 8), FC Botoşani (et. 10), Concordia (et. 12) şi Gaz Metan (et. 13) şi în deplasare cu Politehnica Iaşi (et. 9), FC Voluntari (et. 11) şi Hermannstadt (et. 14).

De partea cealaltă, Hermannstadt se va duela acasă cu Concordia (et. 9), Dinamo (et. 10), FC Botoşani (et. 12) şi Dunărea (et. 14) şi în deplasare cu Gaz Metan (et. 8), Poli Iaşi (et. 11) şi FC Voluntari (et. 13).

Dunărea / Srgian Luchin, singurul integralist din turul play-out-ului!
Featured

Dunărea / Srgian Luchin, singurul integralist din turul play-out-ului!

S-a încheiat prima parte a play-out-ului Ligii 1 Betano la fotbal. Singurul jucător al Dunării care a bifat toate cele 90 de minute în cele 7 partide a fost Srgian Luchin (33 ani - foto), omul din centrul defensivei „galben – albaştrilor”. El este urmat în clasament de Najib Ammari (7 jocuri / 610 minute) şi Gabi Iancu (7 jocuri / 556 minute). Pe 4 se află căpitanul Alin Dobrosavlevici (6 jocuri / 540 minute) iar pe 5 se situează Gabi Enache (6 jocuri / 507 minute).

La polul opus se află Junior Mpia Mapuku (2 jocuri / 23 minute), urmat de Valentin Munteanu (2 jocuri / 24 minute) şi Ştefan Vlădoiu (1 joc / 35 minute)

Dan Alexa a utilizat în turul play – out-ului 23 de jucători din care 2 portari.

 

Portari

Cătălin Straton – 5 jocuri / 450 minute

Nicolai Calancea – 2 jocuri / 180 minute

Fundaşi

Ştefan Vlădoiu – 1 joc / 35 minute

Filip Gligorov – 1 joc / 90 minute

Alin Dobrosavlevici – 6 jocuri / 540 minute

Srgian Luchin – 7 jocuri / 630 minute

Selim Ben Djemia – 4 jocuri / 300 minute

Cristi Sîrghi – 1 joc / 87 minute

Gaston Mendy – 5 jocuri / 450 minute

Mijlocaşi

Gabi Enache – 6 jocuri / 507 minute

Gabriel Simion – 6 jocuri / 478 minute

Alexandru Bourceanu – 1 joc / 90 minute

Najib Ammari – 7 jocuri / 618 minute

Steliano Filip – 4 jocuri / 304 minute

Conor Henderson – 6 jocuri / 250 minute

Valentin Munteanu – 2 jocuri / 24 minute

Daniel Benzar – 5 jocuri / 218 minute

Georgian Honciu – 4 jocuri / 279 minute

Aymen Souda – 5 jocuri / 328 minute

Hamidou Keyta – 5 jocuri / 167 minute

Atacanţi

Mediop Ndiaye – 6 jocuri / 350 minute

Gabi Iancu – 7 jocuri / 556 minute

Junior Mapuku – 2 jocuri / 23 minute

PLAY-OUT / Et. 8: De joi, 2 mai, se pun în vânzare biletele pentru meciul Dunărea – Dinamo
Featured

PLAY-OUT / Et. 8: De joi, 2 mai, se pun în vânzare biletele pentru meciul Dunărea – Dinamo

În prima etapă a returului play – out-ului ligii 1 Betano, Dunărea va juca la Călăraşi, cu Dinamo Bucureşti, partida fiind programată sâmbătă, 4 mai, de la ora 18.00, pe arena Ion Comşa.

Biletele pentru acest joc se vor pune de joi, 2 mai în vânzare după cum urmează:

Tribuna I şi a II-a: 20 LEI

Tribuna Acoperită: 50 LEI

Family: 20 LEI

Peluze: 10 LEI

Program casă de bilete:

Joi, 2 mai: 10.00 – 17.00

Vineri, 3 mai: 10.00 – 16.00

Sâmbătă, 4 mai: 10.00 – 18.00

PLAY-OUT / Dunărea – Dinamo, sâmbătă, 4 mai, ora 18.00. Ce a fost până acum
Featured

PLAY-OUT / Dunărea – Dinamo, sâmbătă, 4 mai, ora 18.00. Ce a fost până acum

Începe returul în play – out-ul Ligii 1 Betano. Sâmbătă, 4 mai, de la ora 18.00 se vor confrunta la Călăraşi Dunărea şi Dinamo Bucureşti. În tur, dinamoviştii s-au impus cu 2-0, graţie golurilor marcate de Dan Nistor (24) şi Mattia Montini (90+3).

În sezonul regulat, ambele dispute s-au încheiat la egalitate. În tur, pe Ştefan cel Mare, scorul a fost egal, 1-1. Dunărea a deschis scorul în minutul 22 prin Mediop Ndiaye, fiind egalată în minutul 56 prin reuşita lui Daniel Popa.

În retur, partida s-a încheiat aşa cum a început, 0-0.

La finalul turului play – out-ului, Dinamo e pe 2 cu 34 de puncte iar Dunărea pe 7 cu 18 puncte.

În ultima rundă a turului, Dinamo a câştigat la Voluntari cu 2-1 iar Dunărea a remizat, 0-0, acasă cu Hermannstadt.

 

SEZON REGULAT

Etapa a 12-a / 28 octombrie 2018

Dinamo Bucureşti – Dunărea Călăraşi 1-1

Au marcat: Daniel Popa (56’) / Ndiaye Mediop (22’)

Dinamo: 26. Jaime Penedo – 4. Sergiu Hanca, 6. Mihai Popescu, 90. Teddy Mezague, 15. Vlad Olteanu – 22. Deian Sorescu (2. Kino Delorge, 70’), 18. Armando Cooper, 21. Tomislav Gomelt (19. Daniel Popa, 46’), 20. Diogo Salomao – 31. Danijel Subotic (99. Robert Moldoveanu, 59’), 7. Gicu Grozav.

Rezerve: 1. Vlad Muţiu – 93. Sergiu Popovici, 23. Ionuţ Şerban, 27. Ricardo Grigore

Antrenor: Mircea Rednic

Dunărea: 25. Cătălin Straton – 23. Filip Gligorov, 30. Alin Şeroni, 17. Alin Dobrosavlevici, 44. Denis Ispas – 55. Alexandru Bourceanu (8. Stelian Cucu, 59’), 15. Silviu Pană – 22. Alexandru Munteanu, 89. Georgian Honciu (33. Sacha Clemence, 85’), 9. Nicolae Carnat (5. Gabriel Simion, 80’) – 29. Ndiaye Mediop.

Rezerve: 1. Cezar Lungu – 11. Bodo Kanda, 20. Bogdan Şandru, 21. Hamidou Keyta.

Antrenor: Dan Alexa

Au arbitrat: Alexandru Tudor (BucureştI) – Mircea Orbuleţ (Bucureşti), Ciprian Danşa (Satu Mare). Rezervă: Ionuţ Coza (Cernica).

Observatori: Sorin Boca (Iaşi), Marin Petrache (Săbăreni)

Cartonaşe galbene: D. Sorescu (46’), S. Hanca (58’) / S. Pană (21’), G. Honciu (37’), D. Isoas (53’), N. Carnat (78’)

Cartonaşe roşii: Al. Munteanu (90+3’ – Dunărea)

 

Etapa a 25-a / 24 februarie 2019

Dunărea Călăraşi – Dinamo Bucureşti 0-0

Dunărea: 33. Nicolai Calancea – 28. Ştefan Vlădoiu, 17. Alin Dobrosavlevici, 24. Srgian Luchin, 27. Gaston Mendy – 9. Najib Ammari, 55. Alexandru Bourceanu, 89. Georgian Honciu (21. Hamidou Keyta, 70’), 97. Daniel Benzar (99. Junior Mapuku, 60’) – 29. Mediop Ndiaye, 7. Aymen Souda (5. Gabriel Simion, 46’)

Rezerve: Cătălin Straton – 4. Selim Ben Djemia, Gabi Iancu, Valentin Munteanu

Antrenor: Dan Alexa

Dinamo: 1. Vlad Muțiu – 22. Deian Sorescu, 2. Linas Klimavicius, 13. Denis Ciobotariu, 7. Naser Aliji – 88. Simon Zenke (17. Mamoutou Ndiaye, 46’ – 96. Nabil Jaadi, 88’), 4. Ioan Filip, 10. Dan Nistor, 70. Reda Jaadi – 43. Mattia Montini – 9. Athanasios Papazoglou (19. Daniel Popa, 63’)

Rezerve: 55. Sean McDermott – 23. Ionuţ Șerban, 28. Jordan Mustoe, 31. Geani Crețu

Antrenor: Mircea Rednic

Arbitri: Coza Ionuţ (Cernica) – Andrei Constantinescu (Bucureşti), Florin Păunescu (Rm. Vâlcea)

Observatori: Liviu Ciubotariu (Galaţi), Ion Căţoi (Bucureşti – LPF)

 

PLAY - OUT

Etapa 1 / 8 martie 2019

Dinamo Bucureşti – Dunărea Călăraşi 2-0

Au marcat: Dan Nistor (24’), Mattia Montini (90+3’)

Dinamo: 35. Parfait Mandanda – 22. Deian Sorescu, 2. Linas Klimavicius, 13. Denis Ciobotariu, 7. Naser Aliji – 4. Ioan Filip, 24. Rachid Ait Atmane (17. Mamoutou N’Diaye, 50’) – 43. Mattia Montini, 10. Dan Nistor (cpt), 70. Reda Jaadi (88. Simon Zenke, 65’) – 9. Athanasios Papazoglou (19. Daniel Popa, 75’)

Rezerve: 1. Vlad Muţiu – 27. Ricardo Grigore, 28. Jordan Mustoe, 23. Ionuţ Şerban

Antrenor: Mircea Rednic

Dunărea: 33. Nicolai Calancea – 28. Ştefan Vlădoiu (97. Daniel Benzar, 35’), 17. Alin Dobrosavlevici (cpt), 24. Srgian Luchin, 44. Conor Henderson, 77. Steliano Filip – 26. Gabriel Enache, 55. Alexandru Bourceanu, 9. Najib Ammari (10. Valentin Munteanu, 78’) – 29. Mediop Ndiaye (11. Gabi Iancu, 53’) 7. Aymen Souda

Rezerve: 25. Cătălin Straton – 4. Selim Ben Djemia, 89. Georgian Honciu, 99. Junior Mpia Mapuku.

Antrenor: Dan Alexa

Au arbitrat: Marius Avram (Bucureşti) – Mircea Orbuleţ (Bucureşti), Vladimir Urzică (Piatra Neamţ).

Observatori: Irina Mîrţ (Bucureşti), Romulus Chihaia (Bucureşti - LPF).

Cartonaşe galbene: S. Zenke (69’) / St. Filip (71’), G. Iancu (84’)

Free Joomla templates by Ltheme