Dunărea / Dan Alexa: Ratăm situaţii clare, importante!
Featured

Dunărea / Dan Alexa: Ratăm situaţii clare, importante!

În ultimele două etape ale turului play – out-ului, Dunărea s-a duelat cu reprezentantele Sibiului, Gaz Metan şi respectiv Hermannstadt, ambele încheindu-se cu acelaşi scor 0-0. Antrenorul Dan Alexa a explicat sâmbătă şi „motivele” pentru care elevii săi n-au reuşit să obţină mai multe puncte în această primă parte a play – out-ului. „Nu avem 3-4 situaţii, exceptând Mediaşul, în fiecare joc de a marca. Ratăm situaţii clare, importante, din păcate nu reuşim să înscriem. Aici suferim cel mai mult! În schimb ca şi organzare, exceptând acea ocazie a lui Jazvic care a venit tot dintr-o fază fixă, Hermannstadt-ul nu ne-a surprins cu nimic. Mediaşul care joacă foarte bine, care are posesie, are ritm, la fel, nu ştiu dacă a avut vreo situaţie mare de a marca.” a spus la conferinţa de presă, Alexa care a continuat „Suntem organizaţi din punct de vedere defensiv, din păcate nu reuşim să dăm gol. E foarte greu cu o echipă ca Hermannstadt, să ai 3-4 ocazii. Dacă nu înscrii, n-ai cum să obţii şi victoria”.

Dunărea a încheiat turul play – out-ului pe 7, la un punct distanţă de locul de baraj, ocupat în continuare de sibienii de la Hermannstadt.

Sâmbătă, echipa noastră va avea un examen extrem de dificil. La Călăraşi vine Dinamo, formaţie aflată pe 2 care a obţinut în tur, nu mai puţin de 18 puncte.

Dunărea nu mai e o „întâmplare” în futsalul românesc!
Featured

Dunărea nu mai e o „întâmplare” în futsalul românesc!

Deşi ştia prea bine cu cine va avea de-a face, Marian Şotârcă şi-a dorit enorm victoria în partida cu Imperial WET Miercurea Ciuc, ultima din play – off, desfăşurată vineri seară la Călăraşi. Antrenorul Dunării a părut parcă puţin surprins de tactica ciucanilor care au ales încă de la bun început să atace cu 5 jucători, lăsând portarul pe bancă însă asta nu l-a împiedicat să dejoace planurile adversarului. „Galben – albaştrii” au trecut cu bine peste cele două goluri încasate relativ repede, reuşind să încheie prima parte la egalitate, 2-2. Ba mai mult, imediat după pauză, echipa noastră a marcat şi golul 3, băieţii părând dispuşi la orice sacrificiu ca s-o pună la punct pe Imperial WET, cea mai bună echipă a sezonului regular, formată din jucători de top atât români cât şi străini. Până la urmă, oaspeţii au câştigat însă ceea ce contează este spiritul pe care Şoty a reuşit să-l imprime unei echipe care, cel puţin, sezonul acesta, s-a întrecut pe sine.

În urmă cu 8 luni, echipa asta nici nu mai exista. O mână de oameni au reuşit până la urmă să transforme proiectul în realitate. Misiunea lui Marian Şotârcă, susţinut îndeaproape de „sufletul” acestei „idei”, Viorel Ivanciu, a fost uriaşă. Într-un timp relativ scurt, a închegat o echipă capabilă să se bată cu toţi granzii ligii I. Priviţi rezultatele din prima parte a campionatului şi-o să-mi daţi crezare.

Dunărea a produs prima surpriză câştigând pentru prima oară în istorie Cupa României. Ultimele sale victimele au fost Autobergamo Deva şi United Galaţi, formaţii obişnuite cu aerul rarefiat al performanţei supreme. Într-adevăr, Şoty&Co au obţinut o performanţă, demnă de pus în ramă pentru eternitate!

A doua surpriză, clasarea pe locul 2 în prima Serie a play – off-ului, a venit la scurt timp, însemnând, de fapt, calificarea în finala pentru locurile 3-4. O performanţă reeditată după 4 ani cu acelaşi Marian Şotârcă în rolul de „dirijor”. De data asta, presiunea este maximă. Dunărea nu mai e o „întâmplare” iar rivalele sale au simţit-o pe propria piele.

În curând va începe ultima bătălie a sezonului, în două acte. Dubla cu devenii de la Autobergamo se anunţă „sângeroasă”, Şoty&Co dorindu-şi enorm să încheie un sezon pe care nu-l vor uita niciodată, pe podium.

Marian Şotârcă a crescut enorm, lăsând impresia că e făcut şi pentru noua „meserie”, cea de antrenor. Lider al unei generaţii abonată la marile competiţii continentale, Şoty a creionat, la Călăraşi, un proiect sănătos, durabil, viabil, punându-şi vizibil amprenta într-un timp record. Dunărea şi-a făcut loc în careul de aşi al futsalului românesc, trecând cu brio de porţile consacrării.

O eventuală clasare pe locul 3 la finele acestui sezon, ar deschide noi oportunităţi şi pentru tânărul antrenor, Marian Şotârcă pe care n-ar fi exclus să-l vedem curând şi la timona echipei naţionale. Ar fi o încununare a unei cariere croită cu muncă şi răbdare, dăruire şi pasiune.

ivanciucupa1

Dunărea / DA, între Dragoste şi Ură!
Featured

Dunărea / DA, între Dragoste şi Ură!

Pentru o parte dintre internauţi, egalul „alb” de sâmbătă de la Călăraşi dintre Dunărea şi Hermannstadt echivalează chiar cu o înfrângere pentru echipa noastră. Unii au fost atât de supăraţi încât şi duminică, în loc să se bucure de Paşte şi de bucatele de pe masă, au ales să rămână minute bune pe Facebook şi să-l huiduie în continuare pe Dan Alexa, căruia i-au reproşat câte-n lună şi în stele. Săracu’ om se face vinovat până şi de ratarea monumentală a lui Gabi Iancu din minutul 93!

Sigur, orice suporter are dreptul să-şi spună „of-ul” iar dacă mai cunoaşte şi câte ceva din „alfabetul” fotbalului, cu atât mai bine. Adică opinia lui e mai „avizată”.

Dar într-un astfel de moment critic, cel mai convenabil e să-l înjuri pe Dan Alexa, în loc să ai puţină limpezime şi să vezi, dincolo de păcatele lui DA, şi partea plină a paharului.

Un egal cu Hermannstadt, contracandidată directă în lupta pentru clasarea la final pe locul de baraj nu-i chiar sfârşitul lumii. Sibienii n-au venit la Călăraşi să joace fotbal (între noi fie vorba şi ei sunt bine puşi la punct cu autobaza şi pasa lungă!) ci să se apere şi să fructifice erorile din defensiva condusă de Srgian Luchin. Şi putea s-o facă în cel puţin două rânduri!

Într-un astfel de meci care seamănă cu o finală, rezultatul poate fi decis şi în urma unei singure ocazii. Mai întreb o dată: Dacă Gabi Iancu marca în minutul 93 sau câteva minute mai devreme din lovitura liberă executată de la 16 metri, câţi dintre noi l-am mai fi tras de păr, acum, pe Dan Alexa pentru maniera de joc?

E adevărat, jocul scârţâie şi nu de acum dar aceeaşi echipă a câştigat la Botoşani, acolo unde nu multă lume pleacă acasă cu toate punctele. Tot aceeaşi echipă putea obţine nu unul ci 3 puncte din confruntarea cu FC Voluntari dacă ar fi fost “puţin” mai atentă la acel corner blestemat din minutul 94. Şi tot aceeaşi echipă putea smulge măcar un punct din duelul cu Poli Iaşi (în acel joc, băieţii chiar au jucat!) dacă ar fi fost şi “mai”atentă în apărare.

Sigur, toţi ne dorim ca Dunărea să “fluiere” prin campionat, capabilă să etaleze un joc ofensiv, combinativ, agresiv în sensul bun al cuvântului, dar…deocamdată nu se poate. Nu e rău să visăm, dar să nu confundăm…ziua cu noaptea.

Uitaţi-vă şi la celelalte competitoare din play – out şi veţi vedea că, poate cu două excepţii, lumea suferă. Staţi să vină returul. Meciurile vor fi şi mai încinse pentru că orice punct contează. Toate echipele, din câte ştiu eu, participă la un campionat, bazat pe puncte şi nu pe impresie artistică.

În urmă cu aproape un an, călărăşenii erau în delir. Cu vreo 4-5 etape înainte de final, Dunărea era virtual promovată în liga I. Pentru prima oară în…”viaţa ei”. Mai rămăsese să vedem dacă terminăm pe 1 sau pe 2. Şi am încheiat pe 1! Acum, “creatorul” acelui miracol este jignit, huiduit, înjurat. Demonizat! E prea mult, totuşi! E “urât” că uităm prea devreme momentele sublime şi oamenii providenţiali din viaţa noastră.

Cred că aşa cum am ştiut să ne bucurăm în urmă cu un an, ridicându-l în slăvi pe Dan Alexa, la fel ar trebui să învăţăm şi lecţia suferinţei şi umilinţei.

Ştiu, fotbalul naşte pasiuni nebănuite însă vorbele grele spuse acum nu ajută pe nimeni. Mai sunt 7 etape, infinit mai complicate decât cele de până acum, şi orice este posibil. Nu vă invit să mă credeţi, ori să fiţi mai ponderaţi ci doar să ştiţi că putem să-i trezim la viaţă pe Dan Alexa&Co şi altfel decât înjurându-i ori jignindu-i. Fiind pur şi simplu alături şi nu împotriva lor!

Liga a 3-a / Et. 25: Modelu a cedat acasă. Borcea, fără replică în Regie!
Featured

Liga a 3-a / Et. 25: Modelu a cedat acasă. Borcea, fără replică în Regie!

Vineri şi sâmbătă au avut loc partidele din Seria a 2-a a ligii a 3-a. În Regie, Agricola Borcea a fost învinsă clar de Rapid cu 6-0, deşi a avut două mari ocazii în startul confruntării.

După 4 meciuri consecutive câştigate, modelenii de la Înainte au bifat vineri a doua înfrângere la rând, cedând cu 2-3, pe teren propriu, în faţa celor de la CS Medgidia. Gazdele au condus cu 2-0 în minutul 11, încasând golul înfrângerii în minutul 90+1!

Olteniţa a stat câştigând prin neprezentare cu 3-0, Delta Tulcea părăsind competiţia în iarnă, după finalizarea turului.

Iată rezultatele înregistrate în runda a 25-a:

 

Etapa a 25-a / Rezultate

CS Tunari - CS Afumaţi                                0-2

Fotbal Club Rapid - Agricola Borcea        6-0

Au marcat: Cătălin Hlistei (17, 90+1), Marian Vlada (39), Alin Cârstocea (46), Petre Goge (73), Guilherme Fagundes ”Robinho” (84)

SC Popeşti Leordeni - FC FCSB 2             5-0

Progresul Spartac - Sportul Chiscani       8-0

Axiopolis Sport Cernavodă - CS Făurei   1-0

Înainte Modelu - CS Medgidia                      2-3

Au marcat: Al. Mitu (5), Al. Dobre (11) / Ergut Asan (27, 90+1), Constantin Marian Coman (52)

Delta Dobrogea Tulcea - ACSM Olteniţa   0-3

Echipa din Tulcea s-a retras din campionat la finalul turului.

Unirea Slobozia a stat.

 

Clasament

  1. FC Rapid                      23  19   3   1  76-15   60
  2. Unirea Slobozia           23  18   1   4  57-23   55
  3. CS Afumaţi                   23  16   4   3  60-19   52
  4. Progresul                      24  16   3   5  57-24   51
  5. SC Popeşti Leordeni  24  13   3   8  45-29   42
  6. Înainte Modelu              24  11   3 10  38-39  36
  7. CS Tunari                     23    9   8   6  50-26   35
  8. Axiopolis                      24    7   8    9  27-38   29
  9. CS Făurei                    23    7   5  11  24-48  26
  10. CS Medgidia               23    7   4 12  27-52   25
  11. Agricola Borcea          21    8   1 14  35-69   25
  12. Sportul Chiscani          23   6   4  13  39-51  22
  13. FCSB 2                        23    6   2 15  39-56   20
  14. ACSM Olteniţa            23    5   5  13  24-45  20
  15. Delta Dobrogea          24    0   0  24    4-68    0

 

Etapa a 26-a

Sâmbătă, 4 mai, ora 18.00

CS Afumaţi – Unirea Slobozia

ACSM Olteniţa – FC Rapid

Agricola Borcea – CS Tunari

Înainte Modelu stă.

CS Medgidia – Axiopolis Cernavodă

CS Făurei – Progresul Spartac

Sportul Chiscani – SC Popeşti Leordeni

FCSB 2 – Delta Dobrogea Tulcea 3-0

 

Dunărea / Dan Alexa: Am schimbat în minutul 30 pentru că mi-am dat seama că va fi foarte greu
Featured

Dunărea / Dan Alexa: Am schimbat în minutul 30 pentru că mi-am dat seama că va fi foarte greu

Dunărea a început destul de curajos partida cu Hermannstadt, antrenorul Dan Alexa optând pentru o „formulă” formată din 3 fundaşi, 4 mijlocaşi şi 3 atacanţi. Registrul tactic avea să schimbe în minutul 30 când Alexa l-a retras pe bancă pe fundaşul Selim Ben Djemia şi l-a introdus în avanposturi pe Mediop Ndiaye care din păcate avea să părăsească şi el terenul în minutul 64, accidentat. „Ştiam că vor începe cu 2 atacanţi, că joacă direct, ştiam că vor încerca să pună presiune pe fundaşii noştri centrali. N-am vrut să mai schimb sistemul pentru că l-am schimbat cu Chiajna, am pierdut cu 3-0 şi dacă mă întrebaţi acum, în meciul cu Chiajna era de schimbat, adică am luat o decizie bună. Apoi am arătat siguranţă la Mediaş împotriva cele mai bune echipe din play – out. Am schimbat în minutul 30 pentru că mi-am dat seama că va fi foarte greu, punând presiune pe fundaşii noştri centrali. Henderson a intrat la pauză şi din momentul acela am controlat jocul din punct de vedere al posesiei” a explicat Dan Alexa „schimbările” realizate în timpului partidei.

Dunărea – Hermannstadt s-a încheiat la egalitate, 0-0, rezultat care menţine suspansul în ceea ce priveşte atât ocuparea ultimelor două poziţii din clasament care înseamnă retrogradare directă cât şi a locului 6, de baraj.

Săptămâna viitoare debutează returul, Dunărea aşteptând la Călăraşi vizita celor de la Dinamo Bucureşti.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.