George Tomescu este, poate, cel mai experimentat jucător al echipei de futsal Dunărea Călăraşi. La cei 37 de ani împliniţi pe 10 aprilie, Tom rămâne un nume de referinţă pentru “galben-albaştri”.Luni seară a alergat cot la cot cu cei tineri punând umărul la obţinerea unei victorii importante în faţa “multinaţionalei” Informatica Timişoara.
Pentru acest sezon, Tomescu speră să ajungă cu Dunărea în play-off şi să se claseze în primele 4. În plus câştigarea Cupei este un alt obiectiv major pe care şi l-a propus legendarul George Tomescu, cel care a făcut parte din echipa naţională a României care a disputat în vara anului 2003 primul joc international, în compania reprezentativei similare a Bulgariei (scor 4-3, Tomescu marcând şi un gol!).
George, un început de campionat foarte bun: două victorii din care una obţinută chiar în faţa vicecampioanei “la zi”, Informatica Timişoara. Ce ne spui despre asta?
Da, se pare că e un început mult mai bun faţă de cel de anul trecut. Într-adevăr, am început în forţă, am avut două meciuri destul de grele: Spicom, anul trecut locul 4 sau 5 în campionat, Timişoara vicecampioană, dar noi rămânând acelaşi grup ca şi anul trecut se pare că au început să se vadă, în sfârşit, şi rezultatele.
George Tomescu pare să nu îmbătrânească.
E, mai îmi aud de prin tribune că sunt bătrân dar mă pregătesc cot la cot cu băieţii, încerc să ţin pasul cu ei şi sper să-i ajut în continuare ca şi până acum.
Duci sezonul până la capăt?
Da, obiectivul meu este să joc până la 40 de ani, acum...
Mai ai vreo 20 până atunci.
(Zâmbeşte) Da, aveţi dreptate!
Revenind, în sezonul acesta unde crezi că se va opri Dunărea?
Cu siguranţă în play-off şi dacă suntem sănătoşi sperăm în primele 4 locuri.
Cum ţi se pare campionatul, cum ţi se par echipele acestea favorite la titlu?
Nu s-au schimbat, favoritele la titlu rămân în continuare Autobergamo Deva, City us Tg. Mureş şi Informatica Timişoara iar noi restul încercăm să ne batem pentru locurile 3-4-5.
Meciul cel mai greu ştii că e cel care urmează şi urmează unul şi mai greu decât cel de luni. Ce estimezi la Tg. Mureş?
În primul rând va fi un meci bun. Suntem puţini dar buni! Cred că merităm să jucăm în filmul acela cu spartanii. Aştept să facem un meci bun şi să câştigăm.
Ce sfaturi ai pentru copiii aceştia?
Să o ţină tot aşa cum au început, a venit şi rândul lor să joace în sfârşit, sper să nu se accidenteze, să aibă o carieră lungă. Ăsta e începutul.
Cum ţi se pare Călăraşiul?
Foarte aproape de Bucureşti (râde!). Un oraş care iubeşte sportul, ne bucurăm că iată Călăraşiul iubeşte şi futsalul. Dacă ne uităm la Bucureşti, un oraş aşa mare dar care nu este în stare să facă atâtea pentru sport ca şi Călăraşiul.
George, cum îţi explici forţa băieţilor, energia lor, dorinţa de victorie din meciul cu Informatica? A fost un meci în care v-aţi întrecut pe voi înşivă.
Într-adevăr, a fost un meci pentru care noi ne-am pregătit tactic foarte bine. Ştiam că vor veni să ne atace, ştiam că suntem puţini numeric dar cu toate acestea am întors armele împotriva lor şi cu ajutorul publicului pe care sperăm, prin evoluţiile noastre, să-i aducem în număr cât mai mare la sală. Ştiam că va fi un meci greu dar şi cu puţină şansă că aşa e în sport dacă nu ai şansă... Dar în primul rând a fost dăruire! Sper că s-a văzut şi pe feţele noastre, pe expresiile noastre, că a fost în primul rând dăruire.
Ai avut, personal, teamă de brazilieni, de sârbi?
Nu, personal, nu! Noi am mai jucat şi anul trecut cu ei. Ştiam că în general sunt jucători de atac, în apărare mai deficitari. Asta a fost buba lor de care noi am profitat. Am stat închişi şi am jucat pe contraatac.
Anul viitor Călăraşiul va găzdui din nou o grupă de calificare...
Foarte bine pentru suporterii din Călăraşi. Se pare că naţionala de simte bine aici.
Ne calificăm?
Încă nici nu ştim echipele, nu s-au tras echipele, nu pot să spun.
Ce amintiri ai de la echipa naţională?
De la echipa naţională îmi aduc aminte primul gol marcat, îmi aduc aminte şi meciul meu de retragere de aici, de la Călăraşi... A fost organizat de Călăraşi şi îmi pare foarte bine că sunt aici. N-am nici un regret.
Echipa creşte, sunteţi împreună demult şi se vede că de la meci la meci, de la lună la lună sunteţi altfel, mult mai apropiaţi, mai buni, mai responsabili.
Da, se pare că asta ar fi până la urma cheia. Lucrăm de 2-3 ani împreună. Dacă s-ar avea răbdare la toate echipele să laşi un antrenor, să laşi 2-3 ani o echipă să lucreze probabil că vor veni şi rezultatele.
Cei mici sunt ca voi?
Chiar mai buni. Au alte metode de învăţare, noi în 2003 nici nu ştiam anumite trasee care se fac acum în futsal. Ei au de la cine să înveţe, e altceva. Noi n-am avut nici un antrenor de futsal sau poate unul singur.
Ţi-ai propus şi o prezenţă cu echipa în fazele superioare ale Cupei României?
Asta e clar, obiectivul ăsta a fost mereu. Cupa este cel mai accesibil ca şi număr de meciuri să ajungi într-o finală.
De cine ţi-e teamă cel mai mult?
Teamă nu-mi e decât de Dumnezeu. La futsal nu ştiu dacă mi-e teamă, dacă sunt pregătit nu mi-e teamă.
Nici de Deva, nici de Tg. Mureş...
Nu, nu, teamă nu există.
Ce mesaj ai pentru suporteri?
Într-adevăr, sperăm să dublăm numărul evoluţiilor bune aşa cum a fost cea din meciul cu Timişoara. Pentru partida de peste două săptămâni de acasă cu Tg. Secuiesc îi aşteptăm în număr şi mai mare. Urmează acum un meci televizat, sperăm să ne vadă şi acum, luni 19 septembrie, de la ora 17.00.
În curând va trebui să înfiinţaţi şi o echipă de juniori. Le vei da o mână de ajutor?
Am înţeles că s-a votat ceva la federaţie. Probabil că da, dacă mi se va cere părerea cu siguranţă voi fi alături.
Mulţumesc, George!


