Futsal / Dunărea şi Informatica, pentru a 3-a oară faţă în faţă!

Sala Polivalentă din Călăraşi va găzdui luni, 12 septembrie de la ora 18.00 partida Dunărea Călăraşi – CS Informatica Timişoara din cadrul etapei a 2-a a ligii I la futsal. Cele două echipe se vor afla pentru a 3-a oară faţă în faţă. În sezonul precedent, bănăţenii au câştigat ambele jocuri (5-3, la Timişoara, respectiv 3-2, la Călăraşi).

Informatica este echipa care a încheiat sezonul regular 2015-2016 pe primul loc strângând după 24 de partide nu mai puţin de 64 de puncte. În play-off, Informatica a trecut succesiv de CSMS Iaşi şi United Galaţi, disputând finala cu CS City us Tg. Mureş, pierzând ambele jocuri.

În Cupă, echipa pregătită de Robert Lupu s-a oprit în optimi fiind învinsă la Galaţi de United cu 3-2.

Lotul Timişoarei, format din 14 jucători cuprinde un spaniol, un finlandez, doi brazilieni şi 4 sârbi. Doi dintre cei mai buni jucători ai ţării, Robert Lupu şi Fl. Matei fac parte de asemenea din lotul Informaticii.

În prima etapă, Dunărea a învins cu 4-1 în deplasare pe Spicom Sf. Gheorghe iar Informatica a fost învinsă acasă de Autobergamo Deva cu 3-2!

Lot Dunărea Călăraşi

Portari: Andrei Moldovanu (n. 13 aprilie 1989); Cătălin Băjenaru (7 martie 1999); Eugen Cinaru (3 mai 1982)
Apărător / Închizător: Ionuţ Movileanu (8 septembrie 1991) Marian Şotârcă (12 noiembrie 1980)
Lateral: Doru Rotaru (10 aprilie 1999); Dumitru Ion (10 iulie 1994); Stefan Krstic (12 noiembrie 1993); Marian Plugaru (18 martie 1990); Răzvan Radu (4 iulie 1984); Robert Vârlan (9 mai 1993)
Pivot: Gabriel Zena (25 noiembrie 1987); George Tomescu (14 aprilie 1979)

Antrenor principal: Marian Şotârcă
Antrenor secund: George Tomescu

Lot Informatica Timişoara


Portari: Theodor Lungu, Vasile Giurcanu, Antti Koivumati (Finlanda)
Jucători de câmp: Alcantara Thiago (Spania), Robert Lupu, Stefan Rakic (Serbia), Florin Matei, Slobodan Janjic (Serbia), Valentin Ilas, Roberto Voin, Felipe Pinto Viana De Oliveira (Brazilia), Savio Valadares Pereira De Mendonca (Brazilia), Slobodan Rajcevic (Serbia), Milos Simic (Brazilia).
Antrenor: Robert Lupu

Rezultate directe / Sezonul 2015-2016
Et. 12 Informatica – Dunărea 5-3 (25 noiembrie 2015)
Et. 25 Dunărea – Informatica 2-3 (11 aprilie 2016)

Rezultate Informatica / Sezonul 2015-2016
Locul 1 Sezonul regular (24 jocuri – 64 de puncte)

Play-off
Et. 1 Informatica – CSMS Iaşi (10-2, 3-4, 7-1)
Et. 2 Informatica – United Galaţi (0-3, 5-2, 4-1)
Finala: Informatica – City us Tg. Mureş (0-4, 1-2)

Cupa României – Optimi de finală
United Galaţi – Informatica 3-2
Free Joomla templates by Ltheme