În atenţia membrilor afiliaţi AJF CĂLĂRAŞI

Vă informăm că în data de 05.08.2017, ora 10:00, va avea loc Adunarea Generală a Membrilor Afiliaţi ai AJF Călăraşi. Pentru mai multe detalii, contactaţi Secretariatul AJF Calarasi, nr. contact - 0242316021 / 0737029144, email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Liga a 2-a / Dunărea, debut cu dreptul în amicale

Adrian IencsiNoul antrenor, Adrian Iencsi a testat o serie de jucători tineri cu vârsta sub 21 de ani

Miercuri după-amiază arena Ion Comşa din Călăraşi, a găzduit amicalul dintre Dunărea şi Metaloglobus Bucureşti, echipă care din sezonul 2017 – 2018 va juca în liga a 2-a. A fost primul joc al „galben – albaştrilor” sub bagheta noului tehnician Adrian Iencsi. Partida a avut un ritm aparte, jucătorii ambelor echipe fiind dornici să arate că-şi merită, fiecare, statutul de titular.

La pauză, Dunărea a condus cu 2-0 graţie golurilor semnate de N. Roşca (11), recent transferat de la Juventus Bucureşti şi S. Dragomir (18 – autogol).

În partea a doua, Iensci a schimbat, cu excepţia portarului Cezar Lungu, întreaga echipă, testând o serie de tineri jucători, susceptibili ca din sezonul viitor să îmbrăce tricoul Dunării: Rareş Ştefan, Cristian Timiş, Andrei Oltean, Gabi Preoteasa, Alexandru Dincă, Gabriel Toma, Ştefan Nedelcu, Alexandru Micu.

Partida s-a încheiat cu victoria Dunării, scor 3-2. Ghenovici a redus din diferenţă în minutul 83 care l-a învins cu un şut superb pe tânărul portar Rareş Ştefan, înlocuitorul lui Cezar Lungu în minutul 74.

Dunărea a înscris golul 3 în minutul 85, prin Florin Nicolae (în probe de la CS Baloteşti) care a şutat perfect de la marginea careului mare, sub bara transversală. Pentru a doua oartă Ghenovici îşi trece numele pe lista marcatorilor, el fructificând un penalty acordat de arbitrul călărăşean, Ionuţ Rădulescu în minutul 89.

Sâmbătă, 8 iulie, Dunărea va evolua în Bulgaria pentru al doilea amical, cu formaţia de primă ligă, PFK Cherno More

Dunărea – Metaloglobus 3-2 (2-0)

Au marcat: Roşca (11), Dragomir (18), Fl. Nicolae (85) / Ghenovici (83, 89 – pen.)

Dunărea (R1): C. Lungu – I. Ţenea, S. Matei, Şt. Mardare, Fl. Ibrian – Cr. Puşcaş – M. Drăghiceanu, S. Pană (37 Fl. Nicolae), V. Petre, N. Roşca – V. Buhăceanu.

Dunărea (R2): C. Lungu (74 R. Ştefan) – Cr. Timiş, A. Oltean (74 Şt. Nedelcu), B. Şandru, B. Stancu – G. Preoteasa – B. Danciu, A. Puşcaşu, Al. Dincă (74 Fl. Nicolae), B. Kanda (74 Al. Micu) – G. Velici (82 G. Toma).

Antrenor: Adrian Iencsi

Metaloglobus: R. Geantă – Cl. Săftescu, R. Gherghe, Vl. Georgescu, S. Dragomir, C. Dobre, Ov. Marin, A. Gafaru, A. Marian, F. Bakalli, M. Bilciurescu.

Au mai jucat: Fl. Iordache - M. Şumudică, G. Caramalău, V. Ghenovici, A. Voican, Dr. Bătrînu, A. Popa.

Antrenor: Bogdan Vintilă

Au arbitrat: Ionuţ Rădulescu – Valentin Badea, Ionuţ Bîţan

debut dunarea 1debut dunarea 2debut dunarea 3

LPF a înregistrat primele transferuri. FC SB a legitimat 5 jucători!

La Departamentul Competitii al Ligii Profesioniste de Fotbal s-au înregistrat primele transferuri de jucători, deschizând astfel perioada acestor mutări care se va închide pe 4 septembrie 2017.

 

Cele mai active au fost FC SB cu 5 transferuri, FC Viitorul şi FC Botoşani, fiecare cu câte 3 transferuri.

FC SB: Filipe Teixeira (Astra - definitiv), Ionuţ Grecu (FC Viitorul – până la 1.07.2018), Junior Morais (Astra - def), Ionuţ Larie (CFR Cluj - def), Dumitru Benzar (FC Clinceni - def)

FC Viitorul: Ovidiu Herea (Concordia Chiajna - definitiv), Marius Constantin (ASA Tg. Mureş - def), Andrei Dumitraş (CSU Craiova - def)

FC Botoşani: Daniel Popa (Dinamo – până la 30.06.2018), Eduard Pap (ASA Tg. Mureş - def), Marian Tîrşa (CSM Poli Iaşi - def)

Concordia Chiajna: Dumitru Rogoveanu (ASO Filipaşi – def.)

Liga a 2-a / Amical: Dunărea – Metaloglobus Bucureşti

Miercuri, 5 iulie, Dunărea va disputa primul amical din această pauză competiţională. De la ora 18.00, „galben – albaştrii” vor întâlni la Călăraşi formaţia bucureşteană, Metaloglobus, recent promovată în liga a 2-a.

Sâmbătă, 8 iulie, de la ora 18.00, Dunărea va juca în Bulgaria la Varna împotriva echipei locale de primă ligă, PFK Cherno More.

AJF Călăraşi / Viitoarea ediţie a campionatului judeţean va debuta pe 26 august

Vineri la sediul AJF s-a desfăşurat o şedinţă de lucru a Biroului Executiv în cadrul căreia au fost luate o serie de măsuri care vizează prima parte a sezonului competiţional 2017 – 2018.

Astfel s-a stabilit ca sâmbătă, 5 august de la ora 10.30 de minute să aibă loc Adunarea Generală a membrilor AJF Călăraşi.

Noul campionat judeţean va debuta pe 26 august urmând ca turul să se încheie pe 2 decembrie. Liga a 4-a va cuprinde 14 echipe. Au promovat în L4 Partizan Crivăţ, Zarea Cuza Vodă. Vor mai juca în campionatul judeţean Steaua Radovanu, Tricolorul Jegălia şi Mostiştea Ulmu. Au retrogradat Dinamo Săruleşti, Rapid Ulmeni şi Conpet Ştefan cel Mare.

Pe 27 august vor avea loc şi primele meciuri din cadrul Cupei României – faza judeţeană urmând a evolua formaţiile din liga a 5-a. Etapa a 2-a a Cupei e programată pe 9 decembrie.

Runda inaugurală a noului sezon al ligii a 5-a va avea loc pe 3 septembrie.

Campionatul judeţean de juniori C (U15) să debuteze pe 3 septembrie iar turul se va încheia pe 12 noiembrie.

Campionatul judeţean de juniori D (U13) ar putea aduna la start 12 echipe urmând a se organiza 6 turnee.

Campionatul judeţean de juniori E (U11) va fi format după toate probabilităţile, tot din 12 echipe, preconizându-se a se organiza de asemenea 6 turnee.

AJF a mai stabilit că transferurile de jucători se pot realiza până pe data de 3 septembrie.

Free Joomla templates by Ltheme