Liga a 3-a / Cine va conduce formaţia Agricola Borcea

Câştigătoare a eventului judeţean precum şi a barajului de promovare, Agricola Borcea este cea de-a 3-a echipă din judeţ care va juca din sezonul viitor în liga a 3-a.

Aniel Nedelcu, artizanul promovării borcenilor, ar avrea să le facă pe toate la club însă din păcate pentru el funcţia de primar pe care a câştigat-o detaşat anul trecut nu-i va mai permite nici măcar să mai ia loc pe bancă la meciurile oficiale. În campionatul judeţean precum şi la cele două jocuri de baraj, Aniel optase pentru funcţia de director sportiv, situaţie ce nu se va mai putea repeta începând cu 26 august, data programării rundei inaugurale a noului sezon al ligii a 3-a.

Dar asta nu-i o problemă aşa de mare pentru Aniel pentru că el va rămâne la butoane şi va conduce prin interpuşi. De fapt nişte executanţi docili care au o singură atribuţie importantă: să nu-i iasă din cuvânt excentricului primar care şi-a descoperit în mod miraculos într-un interval atât de scurt adevărate veleităţi de om de fotbal.

Ei bine, funcţia de preşedinte al Asociaţiei Sportive Fotbal Club Agricola Borcea va fi deţinută de Costică Zaharia, fost primar şi viceprimar al comunei iar din 2016, consilier local. Aici Zaharia s-ar putea pricopsi cu ANI (Agenţia Naţională de Integritate şi nu Ani, prescurtarea de la Aniel!) pe cap care să-l ia la întrebări pe marginea unui potenţial conflict de interese. Să sperăm că se va abţine de la vot sau va absenta de la şedinţă atunci când primarul va iniţia vreo hotărâre care să prevadă acordarea vreunui sprijin financiar asociaţiei mai sus menţionate.

Cel mai de încredere om al primarului, George Şerban, a fost cadorisit cu funcţia de director sportiv. El a fost, este şi va fi ochiul şi timpanul primarului în mijlocul jucătorilor. Cel mai probabil nu va fi uitat nici celălalt Şerban, Sile căruia i se va găsi şi lui o funcţie pe măsura „docilităţii şi expertizei” sale.

Dacă stafful executiv e ca şi bătut în cuie nu acelaşi lucru se poate spune şi despre stafful tehnic. Virgil Bogatu a stat pe bancă în ultimele 4 meciuri din sezonul trecut însă nici până în ziua de azi, Aniel Nedelcu şi nu, bineînţeles, Costică Zaharia sau George Şerban, nu i-a făcut o ofertă clară reputatului antrenor. Şi campionatul va debuta fix peste o lună şi o săptămână! Între noi fie vorba nici problema privind desemnarea delegatului n-a fost încă rezolvată. Pentru că toate funcţiile astea nu se vor presta gratis iar Aniel Nedelcu nu mai are banii de altădată.

Cât despre lotul de jucători...

Liga a 2-a / Vali Alexandru, din nou pe lista marcatorilor

v alexDunărea Călăraşi a disputat duminică seară al doilea joc amical din stagiul de pregătire din Serbia de la Zlatibor. „Galben – albaştrii” s-au duelat cu muntenegrenii de la OFK Grbalj (locul 7, în prima ligă, sezonul trecut) cedând cu 2-1. Golul echipei noastre a fost reuşit de Valentin Alexandru, recent transferat. Vali şi-a trecut în cont a 3-a reuşită din pregătiri, primele două fiind contabilizate în partida cu gazdele de Zlatibor Cajetina.

Ultima verificare pentru elevii lui Adrian Iencsi va avea loc miercuri, 19 august când va juca împotriva unei formaţii din Croaţia.

 

Dunărea a început cu: G. Popa - I. Ţenea, B. Şandru, Fl. Ibrian, Şt. Mardare - Drăghiceanu, S. Pană, C. Puşcaş, B. Kanda - V. Alexandru, Al. Pop.

 

Liga I / Campioana joacă luni de la ora 18.30. FC Botoşani – CFR Cluj, ultimul joc al primei etape!

Campioana FC Viitorul va debuta azi în noul sezon al ligii I. De la ora 18.30 de minute, echipa antrenată de Hagi va întâlni pe teren propriu formaţia Gaz Metan Mediaş.

Tot luni dar de la ora 21.00 e programat şi duelul dintre FC Botoşani şi CFR Cluj.

Iată mai jos avancronicile celor două partide.

 

FC Viitorul - Gaz Metan Mediaş, ora 18.30

FC Viitorul şi Gaz Metan s-au mai întâlnit de opt ori în Liga 1, de cinci ori s-au impus ardelenii, un joc a fost câştigat de dobrogeni, iar alte două partide s-au încheiat la egalitate.

- Prima partidă a avut loc pe 20 august 2012, Viitorul - Gaz Metan 0-1. Oaspeţii au înscris în minutul 88 prin Victoraş Astafei, asta după ce în prima repriză Florin Dan a ratat un penalty. În retur, Gaz Metan s-a impus mult mai clar, scor 4-1 (marcatori Bawab - dublă, Llullaku - dublă, respectiv Chiţu).

- Singura remiză albă s-a consemnat pe 18 august 2013, Viitorul -Gaz Metan 0-0, partidă care s-a disputat pe arena din Chiajna.

- Cea mai mare diferenţă de scor s-a înregistrat pe 9 martie 2014, Gaz Metan - Viitorul 4-0 (Ciprian Petre, Alexandru Munteanu, Bogdan Ţîru - autogol, Bawab).

- 08.04.2015, Viitorul - Gaz Metan 1-0 (Bonilla), singura victorie din contul trupei de la malul Mării Negre.

- În ediţia trecută, cea în care Viitorul a fost echipa cu cele mai multe puncte câştigate pe teren, elevii lui Cristi Pustai s-au impus acasă cu 2-1 (Alexandru Munteanu, Azdren Llullaku / Bogdan Ţîru) şi au remizat în deplasare, scor 1-1 (Azdren Llullaku / Alex Nimely).

Cristi Pustai vs Gheorghe Hagi în Liga 1: Cinci jocuri - o victorie Pustai - trei remize - o victorie Hagi.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: Viitorul - 23 ani şi o lună; Gaz Metan - 26 ani şi 3 luni.

 

FC Botoşani - CFR Cluj, ora 21.00

FC Botoşani vs CFR Cluj în Liga 1: 10 jocuri - trei victorii FC Botoşani - o remiză - șase succese CFR.

- Întâia dispută a avut loc pe 21 iulie 2013, 0-0 pe terenul moldovenilor, partida consemnând şi debutul botoşănenilor în Liga 1.

- Primul din cele șase succese izbutite de clujeni s-a înregistrat pe 15 decembrie 2013, CFR - FC Botoşani 3-1 (marcatori Rui Pedro, Maftei, Batin, respectiv Vraciu). Au urmat alte trei victorii ale ardelenilor, două pe teren propriu şi una în deplasare.

-13 decembrie 2015, FC Botoşani - CFR Cluj 2-1, prima victorie izbutită de formaţia moldavă în duelurile directe (Ngadeu, Fulop / Lopez).

- Cele două jocurii din play-out-ul ediţiei 2015-2016 au fost printre cele mai spectaculoase meciuri din sezonul respectiv. La Cluj, CFR a câştigat cu 6-0, producându-le adversarilor cea mai severă înfrângere în Liga 1. În retur, Botoşaniul s-a impus cu 4-0, rezultat în urma căruia elevii lui Leo Grozavu i-au depăşit pe "feroviari" în clasamentul final.

- De două jocuri spectaculoase au avut parte microbiştii şi în stagiunea precedentă, FC Botoşani - CFR Cluj 3-1 (Matulevicius I. Fulop, Muşat / Jakolis) şi CFR Cluj - FC Botoşani 1-0 (Larie).

Vara lui 2017 a adus schimbări pe băncile tehnice ale ambelor echipe, Constantin Enache şi Dan Petrescu înlocuindu-i pe Leo Grozavu, respectiv pe Vasile Miriuţă. Aceştia vor fi pentru întâia oară faţă în faţă.

Costel Enache vs CFR Cluj în Liga 1: patru jocuri - două remize - două înfrângeri.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: FC Botoşani - 24 ani şi 5 luni; CFR Cluj - 26 ani şi 5 luni.

sursa www.lpf.ro

 

Etapa I / Rezultate

CS Universitatea Craiova - CSM Poli Iași 2-0

Au marcat: Alexandru Băluță (42), Gustavo Di Mauro Vagenin (50)

 

Concordia Chiajna - ACS Poli Timișoara 1-0

A marcat: Claudiu Bîrnoi (50).

 

Juventus București - FC Dinamo București 0-3

Au marcat: Rivaldinho (32), Filipe Nascimento (66), Ionuț Nedelcearu (90+3).

Cartonaș roșu: Mădălin Mihăescu (Juventus, 53).

 

Astra Giurgiu - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 1-0

A marcat: Marquinhos (50).

 

FCSB - FC Voluntari 2-1

Au marcat: Constantin Budescu (34 - penalty), Dennis Man (90+2), respectiv Adrian Bălan (55).

 

Luni, 17 iulie

Ora 18.30 FC Viitorul - Gaz Metan Mediaş

Ora 21.00 FC Botoşani - CFR Cluj

Liga I / Astra şi FC SB vor juca duminică

Etapa inaugurală a sezonului 2017 – 2018 al ligii I la fotbal programează duminică două partide. De la ora 18.30 de minute se va desfăşura la Giurgiu duelul dintre fosta campioană, Astra şi nou – promovata, Sepsi OSK Sf. Gheorghe. De la ora 21.00 urcă pe scenă şi FC SB care-şi va măsura forţele cu ilfovenii de la FC Voluntari, câştigătoarea „la zi” a Supercupei României.

Sâmbătă, Dinamo a învins la Ploieşti pe Juventus Bucureşti cu 3-0 iar Poli Timişoara s-a impus la limită, în deplasare, în faţa Concordiei Chiajna, scor 0-1.

Etapa se va încheia luni când vor evolua campioana, FC Viitorul şi CFR Cluj.

Iată avancronicile partidelor ce vor avea loc astăzi

 

Astra Giurgiu - Sepsi Sf. Gheorghe, ora 18.30

După doi ani în care au realizat cele mai mari performanţe din istoria clubului, giurgiuvenii încep cel de-al 14-lea sezon pe prima scenă cu speranţa că vor reconstrui rapid o echipă competitivă cu care să atace din nou locurile fruntaşe. Pentru atingerea obiectivului, "astralii" l-au instalat pe banca tehnică pe Edi Iordănescu, un antrenor care a impresionat în precedentul său mandat din Liga 1 , la Pandurii, când a prins podiumul şi a dat golgheterul sezonului.

Gruparea de la malul Dunării va primi replica celor de la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, formaţie ajunsă în premieră în Liga 1, asta după ce a câştigat lupta pentru locul secund cu UTA.

- O singură partidă a pierdut Sepsi din ultimele 12 jocuri oficiale, 2-1 pe terenul arădenilor de la UTA, în rest au opt victorii şi trei rezultate de egalitate.

Antrenorul oaspeţilor, Valentin Suciu este cel mai longeviv tehnician dintre cei prezenţi la startul ediţiei 2017-2018, covăsnenii reuşind sub conducerea acestuia să promoveze din divizia judeţeană până în principala competiţie internă.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: Astra - 24 ani şi 9 luni; Sepsi - 26 ani şi 5 luni.

 

FCSB - FC Voluntari, ora 21.00

"Roş-albaştrii" pornesc în cel de-al 70-lea sezon pe prima scenă cu gândul la un nou titlu, iar achiziţiile din această vară măresc speranţe suporterilor. De partea cealaltă, după ce au cucerit primele trofee, Cupa şi Supercupa României, ilfovenii şi-au propus clasarea pe un loc de cupă europeană, ceea ce ar însemna o nouă performanţă deosebită pentru gruparea aflată la doar al treilea start de campionat la cel mai înalt nivel competiţional din România.

FCSB şi FC Voluntari s-au mai întâlnit doar de patru ori în Liga 1, de două ori s-au impus bucureştenii, un joc a fost câştigat de ilfoveni, iar o partidă s-a încheiat la egalitate.

- Întâiul duel a avut loc pe 27 septembrie 2015, FCSB - FC Voluntari 3-1. Scorul a fost deschis de Hamroun (minutul 8), apoi, în finalul primei reprize, Chipciu a mărit diferenţa, din pasa lui Kharja. În partea secundă, Stanciu şi Gossens au transformat fiecare câte un penalty.

- A două confruntare s-a disputat pe 22 februarie 2016 şi a consemnt una dintre cele mai mari surprize din sezonul 2015-2016, asta deoarece ilfovenii s-au impus cu 3-1, după un joc spectaculos, în care eroul partidei a fost Hamed Kone, marcator a două goluri (minutele 89, 90+4) şi pasator decisiv la reuşita lui Vlad Alexandru Achim (minutul 38). Pentru bucureşteni a înscris Adi Popa, în minutul 49.

- Cele mai multe goluri s-au marcat pe 25 septembrie 2016, FC Voluntari - FCSB 2-3 (au înscris Petre Ivanovici, Adrian Bălan / Adi Popa, Rick Boldrin, Marko Momcilovic).

- Ultima întâlnire directă a adus un nou rezultat surpriză, hotărâtor în lupta pentru titlu din 2016-2017, FCSB - FC Voluntari 2-2 (12.02.2017). "Roş-albaştrii" au fost conduşi de două ori pe tabelă, marcatori Ivanovici şi Cernat, dar au revenit de fiecare dată, graţie reuşitelor lui Boldrin şi Gnohere.

Partida va consemna şi primul duel Nicolae Dică - Claudiu Niculescu din postura de antrenori, cei doi fiind în anii 2000 printre eroii derby-urilor FCSB - Dinamo (Dică - 10 prezenţe în clasicul fotbalului românesc, patru goluri; Niculescu - 15 prezenţe în derby, șapte goluri).

Mediile de vârstă ale celor două loturi: FCSB - 25 ani şi 6 luni; FC Voluntari - 26 ani şi 11 luni.

Sursa www.lpf.ro

 

Etapa I / Rezultate

CS Universitatea Craiova — CSM Poli Iași 2-0

Au marcat: Alexandru Băluță (42), Gustavo Di Mauro Vagenin (50)

 

Concordia Chiajna — ACS Poli Timișoara 0-1

A marcat: Claudiu Bîrnoi (50).

 

Juventus București — FC Dinamo București 0-3

Au marcat: Rivaldinho (32), Filipe Nascimento (66), Ionuț Nedelcearu (90+3).

Cartonaș roșu: Mădălin Mihăescu (Juventus, 53).

 

Luni, 17 iulie

Ora 18.30 FC Viitorul - Gaz Metan Mediaş

Ora 21.00 FC Botoşani - CFR Cluj

Liga a 3-a / Trei nume grele pe lista de cumpărături a lui Aniel!

După ce a declarat că a scris istorie la Borcea odată cu promovarea echipei Agricola în liga a 3-a, Aniel Nedelcu ar vrea să treacă şi la fapte în ceea ce priveşte primenirea lotului însă nu prea mai are „lovele” în buzunare, aşa cum se întâmpla până mai ieri. Acum a cerut sprijinul Consiliului Local, convocat recent pentru a valida un Proiect de Hotărâre care „stipula” virarea în contul echipei a sumei de 1 miliard de lei vechi! O sumă mult prea mică în raport cu pretenţiile primarului, îndrăgostit iniţial de porumbei şi nu de fotbal.

Cu ceva mărunţiş în buzunare dar cu sacul plin de promisiuni, Aniel Nedelcu a întocmit şi o listă de cumpărături ţintind deja vreo 3 nume grele care au mai bătut mingea, inclusiv prin liga I!. Ar fi vorba de Constantin Bumbac (33 de ani – fundaş, ultima oară la SSC Farul Constanţa, recent promovată în liga a 3-a), Alin Lădaru (28 de ani, vârf stânga, ex – Aramaer Heilbronn, o echipă dintr-o ligă inferioară din Germania), ambii foşti jucători ai Dunării Călăraşi şi Eduard Nicola (34 de asni – atacant, ultima oară pe la Clinceni, fotbalist care s-a mai dezbrăcat prin vestiarele echipelor Astra Giurgiu, Victoria Brăneşti, Universitatea Cluj, ACS Poli Timişoara, Rapid Bucureşti). ‘Mnealui, adică primarul se laudă că ar fi purtat şi primele discuţii cu „băieţii” însă solicitările acestora l-au pus serios pe gânduri, mai ales că în liga a 3-a, mai plăteşti şi impozite pe „forţa de muncă”.

Altfel, Aniel în postura inedită de „factotum” mai are la dispoziţie doar 4 zile pentru a-şi înscrie „bijuteria” în Liga a 3-a, 20 iulie fiind termenul limită. Caută de zor fotbalişti prin curtea proprie, adică prin Borcea, numai că şi cei pe care-i are nu mai par atât de siguri că ar dori să mai „fotbalicească” şi prin liga a 3-a.

Cât priveşte „grupul de fotbalişti de la Capitală” pe care s-a bazat în sezonul trecut, nicio certitudine până în momentul de faţă. Vreo 2-3 ar mai părea interesaţi de o colaborare cu Aniel însă aceştia preferă să lipsească de la antrenamentele lui Virgil Bogatu dar să se bucure şi de statutul de titular aşa cum s-a întâmplat în stagiunea trecută. Vom reveni pe marginea acestui subiect pentru că...merită!

Free Joomla templates by Ltheme