Miercuri „la matineu” arena Ion Comşa a găzduit amicalul dintre Dunărea Călăraşi şi Unirea Slobozia. A fost cel de-al 6-lea joc de verificare disputat de elevii lui Adrian Iencsi în această pauză competiţională. S-au marcat nu mai puţin de 5 goluri, Dunărea câştigând finalmente cu 4-1!
Cu moralul ridicat după victoria obţinută sâmbătă la Brăila (1-0 cu Dacia), Unirea a început bine şi putea deschide scorul încă din minutul 10. Transferat în această vară de la Înainte Modelu, Nelu Bucă a reluat foarte bine cu capul din careu, mingea fiind scoasă de sub transversală de portarul G. Popa!
Dunărea pune stăpânire pe joc şi reuşeşte să puncteze de două ori până la pauză. Cr. Puşcaş egalează în minutul 40 reluând din apropiere o minge respinsă în prealabil de portarul Dumitrescu. Cinci minute mai tzârziu, Fl. Ibrian reia cu capul din corner făcând inutilă intervenţia tânărului goalkeeper ialomiţean.
În partea a doua, la circa 10 minute de la reluare, Iencsi introduce forţe proaspete în teren schimbând practic echipa. Jocul a devenit mai dinamic, Dunărea marcând alte două goluri prin A. Puşcaşu (72 – şut puternic pe jos în dreapta lui Dumitrescu) şi G. Velici (78 – excelent şut trimis din marginea careului, balonul muşcând bara înainte de a se odihni în plasă!). Unirea reuşeşte golul de onoare în minutul 76. Puternicul vârf de atac, Nelu Bucă e faultat în careu iar Ad. Răduca transformă impecabil lovitura de la 11 metri.
Dunărea a câştigat meritat oferind adesea minute bune de joc. Pentru „galben – albaştrii” urmează amicalul cu Dacia Brăila, programat sâmbătă, 29 iulie. Va fi ultimul test pentru Dunărea înaintea startului noului sezon al ligii a 2-a care va debuta pe 5 august. Potrivit tragerii la sorţi, echipa noastră va juca în prima etapă, în deplasare, cu Academica Clinceni.
Dunărea Călăraşi – Unirea Slobozia 4-1 (2-0)
Au marcat: Cr. Puşcaş (40), Fl. Ibrian (45), A. Puşcaşu (72), G. Velici (78) / Ad. Răduca (76 – 11 m)
Dunărea Călăraşi: G. Popa (85 R. Şerban)– I. Ţenea (54 Al. Dincă), B. Şandru, Şt. Mardare (54 S. Matei), Fl. Ibrian (54 B. Stancu) – B. Danciu (54 N. Roşca), Fl. Nicolae (54 G. Preoteasa), Cr. Puşcaş (54 S. Pană), M. Drăghiceanu (54 A. Puşcaşu) – B. Kanda (54 G. Velici), V. Alexandru (54 Al. Pop).
Antrenor: Adrian Iencsi
N-au jucat: C. Lungu (probleme medicale), G. Toma (aflat în cantonament cu naţionala U17)
Unirea Slobozia: Dr. Dumitrescu – B. Topor, Ad. Ghinea, R. Soare, M. Marin, I. Ene, V. Apostol, M. Drăguţ, Ad. Răduca, Ad. Gherasim, V. Bucă. Rezerve: A. Popa – G. Teodorescu, M. Lemnaru, Al. Drezalin, A. Comşa, M. Adăscăliţei, C. Toma.
Antrenor: Enache Costea
Dunărea / Rezultate jocuri de verificare
Dunărea – Metaloglobus Bucureşti (L2) 3-2
PFK Cherno More (L1 Bulgaria) – Dunărea 3-1
Zlatibor Cajetina (L3 Serbia) – Dunărea 0-3
OFK Grbalj (L1 Muntenegru) – Dunărea 2-1
FK Decic (L1 Muntenegru) – Dunărea 2-3
Dunărea – Unirea Slobozia (L3) 4-1



Echipa de futsal Dunărea Călăraşi s-a reunit luni, 24 iulie, la Sala Polivalentă Ion C. Neagu dând, astfel, startul pregătirilor pentru noul sezon al ligii I care va debuta pe 27 august. Antrenorul Marian Şotârcă a avut la dispoziţie nu mai puţin de 16 jucători. Trei dintre aceştia sunt sârbi şi au şanse foarte mari de a evolua la Călăraşi în noul sezon. „Gata cu vacanţa! Am revenit la muncă şi-mi doresc din inimă să ne antrenăm cât mai bine pentru că ne aşteaptă un sezon extrem de dificil. Au răspuns prezent toţi cei care au evoluat pentru echipa noastră şi în stagiunea precedentă. În plus, e foarte posibil să ne întărim cu 3 jucători sârbi care au reale calităţi.” a declarat Şotârcă.
Mai puţin de două săptămâni au mai rămas până la startul noului sezon al ligii a 2-a la fotbal. Antrenorul Dunării, Adrian Iencsi a creionat un bilanţ al activităţii desfăşurate până acum susţinând că elevii săi încă nu se află la un potenţial maxim însă există premisele necesare ca ei să atigă forma sportivă dorită în cel mai scurt timp posibil. „Încă nu suntem la potenţialul maxim. Într-un fel e şi firesc. Pentru că au plecat şi au venit jucători. Nu-i aşa de uşor ca ei să se adapteze atât de repede. Stând cu ei zi de zi, am observat un progres evident, ceea ce nu poate decât să mă bucure.” a spus Iencsi care a continuat „Ca antrenor, am o filozofie proprie despre joc şi ca s-o implementez e nevoie şi de răbdare. Sunt optimist pentru că am dispoziţie jucători valoroşi, cerebrali care înţeleg destul de repede ceea ce vreau să jucăm.”