Liga a 4-a / V. Porumbel, delegat, din nou, la un meci de 1 vs. 2!

Arbitrul din lotul L3, Valentin Porumbel, a fost desemnat de CJA să arbitreze sâmbătă partida de la Independenţa dintre Venus şi Unirea Mănăstirea, derby-ul etapei a 12-a. Cele două formaţii ocupă în acest moment locurile 1 şi 2 în topul judeţean fiind despărţite de doar 3 puncte (Venus a strâns 31 de puncte iar Unirea, 28). Pentru olteniţeanul de 24 de ani, împliniţi în martie, va fi cel de-al doilea joc din acest sezon care va oficia la centru un duel între ocupantele locurilor 1-2. Prima oară s-a întâmplat pe 23 septembrie în cadrul etapei a 5-a. La Mostiştea s-au aflat atunci faţă în faţă Mostiştea şi Venus Independenţa, scor 0-2. Ambele echipe aveau câte 10 puncte fiecare, fiind departajate de golaveraj (mai bun în dreptul nou – promovatei, Mostiştea!).

Sâmbătă, Porumbel va fi susţinut la cele două margiini de Ionuţ Bîţan şi Laurenţiu Ruse. Prestaţiile acestora vor fi “judecate” chiar de secretarul AJF, Daniel Ştefan.

În acest sezon, Porumbel a mai arbitrat partida Unirea Mănăstirea – Victoria Lehliu 4-1 (et. 6 – 30 septembrie).

 

Confruntări directe / Ediţia 2016-2017

Et. 2 / 27.08.2016 Venus – Unirea 1-3

Et. 17 / 04.03.2017 Unirea – Venus 0-1

 

Locuri ocupate în clasament

1. Venus Independenţa    11  10   1   0   44-8    31p

2. Unirea Mănăstirea        11   9   1   1   40-12   28p

 

Golgeterii echipelor

Mircea Ştefan (Venus) - 15 goluri

Ionuţ Coba (Unirea) - 12 goluri

Liga a 2-a / D. Alexa: Suntem nevoiţi să câştigăm duminică!

În runda a 17-a a ligii a 2-a, Dunărea va juca în faţa propriilor suporteri urmând a întâlni, duminică, la Călăraşi pe FC Argeş. Partida, programată pe arena Ion Comşa, va începe la ora 12.00 şi va fi transmisă în direct de Digisport 1.

Antrenorul Dan Alexa a „prefaţat” acest duel susţinând că FC Argeş e o echipă puternică, formată din jucători experimentaţi care au evoluat şi în liga I însă obiectivul „galben – albaştrilor” este obţinerea victoriei. „Întâlnim o echipă formată din mulţi jucători cu experienţă care au evoluat şi în liga I. Şi-au schimbat şi antrenorul... Sunt jucători din şxoala piteşteană de fotbal cărora le plac jocurile cu miză. Însă suntem nevoiţi să câştigăm dar şi conştienţi că ne aşteaptă un meci greu. În ultima vreme am tot întâlnit adversari foarte motivaţi. S-a văzut asta şi la Brăila” a spus Alexa care regretă absenţa din primul „11” a nu mai puţin de 5 titulari pe care speră să-i recupereze până la ora de start a jocului din etapa viitoare, a 18-a, de la Târgovişte cu Chindia. Lista îi cuprinde pe Şandru, Mardare, Preoteasa, Drăghiceanu şi Puşcaş.

Înaintea startului etapei, Dunărea se află pe 2 cu 36 de puncte în vreme ce argeşenii, conduşi de la începutul săptămânii, interimar, de tandemul Augustin Eduard – Paul Ciobanu, antrenori de la juniori care l-au înlocuit pe Iordan Eftimie, demis, totalizează 22 de puncte clasându-se pe 8.

Etapa a 17-a debutează sâmbătă, 11 noiembrie când vor avea loc nu mai puţin de 7 partide. Ultimele 3 sunt programate duminică.

 

Etapa a 17-a

Sâmbătă, 11 noiembrie

11.00 CS Baloteşti – Metaloglobus

11.00 CS Afumaţi – Chindia Târgovişte

11.00 Ştiinţa Miroslava – Foresta Suceava

11.00 Olimpia Satu Mare – Dacia Unirea Brăila

11.00 UTA Arad – ASA Tg. Mureş

11.00 Pandurii Tg. Jiu – Ripensia Timişoara

13.00 CS Mioveni – Sportul Snagov

Duminică, 12 noiembrie

12.00 Dunărea Călăraşi – Fotbal Club Argeş

14.00 ASU Poli Timişoara – Luceafărul Oradea

14.00 FC Hermanstadt – Academica Clinceni

Liga Elitelor U19 / Partida Dunărea – FC Viitorul, programată pe 29 noiembrie

Sâmbătă vor avea loc începând cu ora 12.00 primele două partide din cadrul etapei a 5-a a Ligii Elitelor U19, Seria Est. CSS Târgovişte va juca acasă cu CSM Poli Iaşi iar LPS Iaşi se va duela cu Juventus Bucureşti. Alte 2 meciuri se vor desfăşura duminică, 12 noiembrie, tot de la ora 12.00. La Chiajna, Concordia va întâlni liderul, FC Voluntari iar Dinamo va întâlni, acasă, pe Viitorul Argeş.

Partida Dunărea Călăraşi – FC Viitorul va avea loc miercuri, 29 noiembrie, de la ora 12.00

 

Etapa a 5-a

Sâmbătă, 11 noiembrie, ora 12.00

CSS Târgovişte – CSM Poli Iaşi

LPS Iaşi – Juventus Bucureşti

Duminică, 12 noiembrie, ora 12.00

Concordia Chiajna – FC Voluntari

Dinamo – Viitorul Argeş

Miercuri, 29 noiembrie, ora 12.00

Dunărea Călăraşi – FC Viitorul

 

Clasament

1. FC Voluntari          4   3   1   0   20-4   10

2. CSM Poli Iaşi         4   3   0   1   14-13   9

3. Juventus               4   2  2   0    13-6    8

4. Dinamo Bucureşti  3   2   1   0      9-2    7

5. CSS Târgovişte      4   2   0   2     7-14   6

6. Concordia             4   1   2   1     5-3     5

7. Viitorul Argeş        4   1   0   3     9-10   3

8. FC Viitorul            2   0   1   1     3-4     1

9. LPS Iaşi               3   0   1   1     4-11   1

10. Dunărea Călăraşi 4   0   0   4     3-20   0

Liga Elitelor U17 / Dunărea – FC Viitorul, sâmbătă, 11 noiembrie, ora 14.00

Sâmbătă debutează etapa a 5-a a Ligii Elitelor U17 când vor avea loc primele 3 partide în cadrul Seriei Est. Printre acestea se află şi duelul dintre Dunărea Călăraşi şi FC Viitorul Constanţa. Programat de la ora 14.00, pe arena Prof Tache Ionescu, jocul va fi arbitrat de Valentin Naidin (Turnu Măgurele), ajutoarele sale fiind Ionuţ Marius Bobe (Videle) şi Cosmin Ciocan (Turnu Măgurele).

În acest moment, Dunărea ocupă locul 3 cu 7 puncte (4 jocuri), în vreme ce FC Viitorul e pe 4, tot cu 7 puncte dar din 3 partide disputate.

În runda precedentă, Dunărea a remizat în deplasare, 0-0 cu LPS Piatra Neamţ. Tot remiză albă şi la finalul partidei FC Viitorul – Sporting Juniorul Vaslui.

Runda a 5-a se va încheia duminică, 12 noiembrie când sunt programate ultimele 2 jocuri, ambele de la ora 14.00.

 

În altă ordine de idei meciul de la Ploieşti dintre Petrosport şi LPS Piatra Neamţ va fi arbitrat de o brigadă călărăşeană formată din Costin Dan (centru) – Valerian Toma şi Roxana Radu (asistenţi). Rezervă va fi Alin Ursu (Călăraşi).

 

Etapa a 5-a

Sâmbătă, 11 noiembrie

12.00 Petrosport – LPS Piatra Neamţ

14.00 Sporting Vaslui – Juventus Bucureşti

14.00 Dunărea – FC Viitorul

Duminică, 12 noiembrie

14.00 Concordia Chiajna – Regal Sport Club

14.00 Dinamo Bucureşti – Steagu Roşu

 

Clasament

1. Sporting Vaslui       4   3   1   0 10-2   10

2. Juventus Bucureşti  4   3   1   0   9-5   10

3. Dunărea Călăraşi    4   2   1   1    9-3    7

4. FC Viitorul              3   2   1   0   5-2    7

5. Regal Sport            4   2   0   2   6-9    6

6. LPS Piatra Neamţ    4   1   1   2   6-6    4

7. Dinamo Bucureşti    3   1   1   1   4-4    4

8. Petrosport              4   1   0   3   9-9    3

9. Concordia               4   1   0   3   6-12  3

10. Steagu Roşu         4   0   0   4   5-18   0

Liga a 3-a / A început etapa a 12-a. Modelu, Olteniţa şi Borcea vor juca sâmbătă!

Vineri a avut loc primul joc din cadrul rundei a 12-a, penultima a turului ligii a 3-a. În Seria a 2-a, FC SB 2 a învins în deplasare pe CSM Rm. Sărat cu 1-0, golul fiind marcat de Daniel Bnzar, din penalty, în minutul 73.

Sâmbătă vor avea loc, începând cu ora 14.00 celelalte 6 jocuri.

Înainte Modelu va juca în deplasare cu liderul seriei, Progresul Spartac Bucureşti, partida fiind arbitrată de o brigadă din Braşov condusă la centru de Octavian Ciucanu.

La Borcea, Agricola îşi va măsura forţele cu Unirea Slobozia, duelul fiind arbitrat de Dorin Burloiu din Galaţi.

ASSCS Farul şi ACSM Olteniţa îşi vor da întâlnire la Techirghiol, partida fiind condusă la centru de Elena Cristina Părăluţă (Ploieşti).

 

Etapa a 12-a

CSM Rm. Sărat – FC SB 2 0-1

A marcat: D. Benzar (73 – pen.)

 

Sâmbătă, 11 noiembrie, ora 14.00

 

Axiopolis Cernavodă – FC Voluntari 2

 

Agricola Borcea – Unirea Slobozia

Arbitri Dorin Burloiu – Daniel Băraru, Florin Iftodi, toţi din Galaţi

Observatori Iulian Ivan (Giurgiu) şi Costel Petre (Constanţa)

 

Victoria Traian – Sportul Chiscani

 

ASSCS Farul – ACSM Olteniţa

Arbitri Elena Cristina Părăluţă (Ploieşti) – Ionuţ Cristian Măndiţă (Tunari) şi Mihai Bălţatu (Buftea)

Observatori Andrei Simonis (Bucureşti), Ionel Munteanu (Bacău)

 

Progresul Spartac – Înainte Modelu

Arbitri Octavian Ciucanu – Claudiu Sciopet şi Claudiu Osmache, toţi din Braşov

Observatori Nicolae Răceală (Alexandria) şi Cristina Toma (Bucureşti).

 

Delta Tulcea – Metalul Buzău

 

Clasament

1. Progresul Spartac     11   9   1  1   41-11  28

2. Axiopolis Cernavodă 11   9   1  1   33-13   28

3. ASSCS Farul            11   8   2  1   32-16   26

4. Metalul Buzău         11   7   3  1   21-8     24

5. FC SB 2                  12   6   2  3   41-18   23

6. Unirea Slobozia       11   7   1  3   43-18   22

7. FC Voluntari 2         11   5   3  3   31-17   18

8. CSM Rm. Sărat        12   5   0  7   19-27   15

9. Înainte Modelu        11   4   1  6   37-33   13

10. ACSM Olteniţa       11   2   3  6   18-28     9

11. Delta Dobrogea     11   3   0  8   14-36     9

12. Agricola Borcea      11   2  2  7   17-26     8

13. Sportul Chiscani     11   0  1  8     4-51     1

14. Victoria Traian       11   0  0 11    5-53     0

Free Joomla templates by Ltheme