În runda a 17-a a ligii a 2-a, Dunărea va juca în faţa propriilor suporteri urmând a întâlni, duminică, la Călăraşi pe FC Argeş. Partida, programată pe arena Ion Comşa, va începe la ora 12.00 şi va fi transmisă în direct de Digisport 1.
Antrenorul Dan Alexa a „prefaţat” acest duel susţinând că FC Argeş e o echipă puternică, formată din jucători experimentaţi care au evoluat şi în liga I însă obiectivul „galben – albaştrilor” este obţinerea victoriei. „Întâlnim o echipă formată din mulţi jucători cu experienţă care au evoluat şi în liga I. Şi-au schimbat şi antrenorul... Sunt jucători din şxoala piteşteană de fotbal cărora le plac jocurile cu miză. Însă suntem nevoiţi să câştigăm dar şi conştienţi că ne aşteaptă un meci greu. În ultima vreme am tot întâlnit adversari foarte motivaţi. S-a văzut asta şi la Brăila” a spus Alexa care regretă absenţa din primul „11” a nu mai puţin de 5 titulari pe care speră să-i recupereze până la ora de start a jocului din etapa viitoare, a 18-a, de la Târgovişte cu Chindia. Lista îi cuprinde pe Şandru, Mardare, Preoteasa, Drăghiceanu şi Puşcaş.
Înaintea startului etapei, Dunărea se află pe 2 cu 36 de puncte în vreme ce argeşenii, conduşi de la începutul săptămânii, interimar, de tandemul Augustin Eduard – Paul Ciobanu, antrenori de la juniori care l-au înlocuit pe Iordan Eftimie, demis, totalizează 22 de puncte clasându-se pe 8.
Etapa a 17-a debutează sâmbătă, 11 noiembrie când vor avea loc nu mai puţin de 7 partide. Ultimele 3 sunt programate duminică.
Etapa a 17-a
Sâmbătă, 11 noiembrie
11.00 CS Baloteşti – Metaloglobus
11.00 CS Afumaţi – Chindia Târgovişte
11.00 Ştiinţa Miroslava – Foresta Suceava
11.00 Olimpia Satu Mare – Dacia Unirea Brăila
11.00 UTA Arad – ASA Tg. Mureş
11.00 Pandurii Tg. Jiu – Ripensia Timişoara
13.00 CS Mioveni – Sportul Snagov
Duminică, 12 noiembrie
12.00 Dunărea Călăraşi – Fotbal Club Argeş
14.00 ASU Poli Timişoara – Luceafărul Oradea
14.00 FC Hermanstadt – Academica Clinceni