Nu încape îndoială. Mânăstirea are echipă de fotbal. Unirea a început foarte bine acest sezon, având punctaj maxim după primele 7 etape. În ultimele 2 runde, echipa a suferit două înfrângeri, e drept în faţa unor adversari cu ştaif. E vorba de Victoria Chirnogi (în deplasare) şi respectiv Venus Independenţa (acasă) însă asta nu ne împiedică să subliniem că Unirea Mânăstirea este un nume – emblemă pentru fotbalul judeţean călărăşean.
Nu acelaşi lucru putem spune şi despre stadionul pe care-şi desfăşoară partidele de acasă echipa antrenată de Gabriel Cotea şi Florin Stancu.
Sâmbătă am urmărit partida Unirea – Venus 2-3 şi dincolo de spectacolul autentic din teren la care au contribuit din plin jucătorii ambelor echipe, m-a şocat faptul că suprafaţa de joc, tribunele, tunelul de acces şi celelalte accesorii se află într-o stare deplorabilă, semn că autorităţile locale n-au investit mai nimic în aceşti ani. Securitatea fizică a microbiştilor e pusă în pericol. Arbitrii, dacă nu le fac pe plac suporterilor, aşa cum s-a întâmplat şi sâmbătă, riscă să fie bombardaţi cu pet-uri, cu brichete ori monezi atunci când trec prin tunelul de acces care leagă terenul de joc de aşa zisele vestiare, aflate şi ele într-o stare jalnică.
Nu ştiu dacă stadionul se află sau nu în administrarea Primăriei dar în ori care din situaţie, Marian Iancu, primarul care conduce localitatea din 2012, ar fi trebuit să intervină şi împreună cu Consiliul Local să identifice fie resurse proprii, fie guvernamentale care să fie investite în modernizarea bazei sportive. Cum arată în momentul de faţă, e de tot râsu’! Nu pot să cred că primarului ori consilierilor le este indiferentă situaţia, în condiţiile în care Unirea, graţie sprijinului oferit de nişte entuziaşti locali care iubesc la nebunie fotbalul, a obţinut atât la seniori cât şi la juniori rezultate chiar remarcabile în ultimii ani.
Ai impresia că acolo timpul s-a oprit în loc. Stadionul, aflat în curtea fostului IAS Mânăstirea, era într-adevăr o „bijuterie” însă trecerea anilor şi-a spus cuvântul. Într-o bună zi şi acea zi nu e aşa de departe, stadionul se poate transforma, pur şi simplu, într-un morman de...fiare vechi. Treziţi-vă, băi oameni buni, până nu e prea târziu! Luaţi exemplul Grădiştei, acolo unde cu bani proprii, puţini la număr, stadionul s-a transformat într-o...minune!
Cine-şi imaginează că sportul nu e o prioritate pentru o autoritate locală dincolo de dimensiunile ei, e rupt de realitate! Să pui deoparte, anual, o mică sumă din bugetul local pentru primenirea bazei sportive, nu-i chiar o opţiune atât de...nefericită!
