Dunărea / Cr. Pustai: Cred că începem să arătăm ca o echipă care are încredere că se poate măsura cu orice adversar
Featured

Dunărea / Cr. Pustai: Cred că începem să arătăm ca o echipă care are încredere că se poate măsura cu orice adversar

Pe teren, Dunărea e neînvinsă de 5 etape. În runda precedentă, echipa noastră a obţinut o remiză, în deplasare cu CS Mioveni, golul egalizator fiind marcat în minutele de prelungiri cu câteva zeci de secunde înainte de fluierul final. Antrenorul Cristian Pustai consideră că echipa a căpătat încredere aflându-se pe drumul cel bun, al performaţei sportive. „Într-adevăr, şi la meciul cu U Cluj am revenit, am avut încredere în noi, foarte important şi la Mioveni pentru că e adevărat am primit un gol destul de uşor. Pot spune chiar şi la meciul de pe teren propriu cu U Cluj, când primeşti gol în primele minute, s-a resimţit un pic şocul dar cu trecerea timpului eu zic că începem să arătăm ca o echipă destul de bună. O echipă care are încredere că se poate măsura cu orice adversar. Şi această încredere până la urmă îmi pare bine că s-a materializat la Mioveni şi pe viitor să fim conştienţi că rezultatul e după ultimul fluier al arbitrului iar până atunci se poate întâmpla orice. Asta bineînţeles că o vorbim între noi, ne spunem şi în vestiar, dar când se şi materializează parcă ai aşa, o împlinire.” a afirmat Pustai care a mai precizat că în ultimele partide disputate s-a conturat o formulă de echipă bazată pe 7-8 jucători care au dat randamentul scontat. “Nu neapărat am creionat un prim “11” dar exact cum e şi normal un schelet de 7-8 jucători care se văd deja, au continuitate şi e din ce în ce mai bine. Vă ziceam şi la început că abia după 7-8-10 etape putem vorbi şi de clasament. Dădeam o prognoză aşa luând 1 octombrie ca fiind mai bine, dar eu zic că de ceva vreme suntem pe drumul cel bun.”

În opinia sa, în actualul sezon al ligii a 2-a există multe echipe cu tradiţie care s-au înscris declarativ măcar în lupta pentru promovare însă rezultatele din ultima vreme au dat peste cap calculele hârtiei. “Eu zic că în Liga asta a 2-a, la cum arată în momentul ăsta, nu ştiu dacă aş putea spune că sunt echipe mari. Da, sunt echipe cu tradiţie, asta e indiscutabil, sunt echipe care au investit şi asta e adevărat dar la cum sunt rezultatele, cum arată evoluţia pe teren eu zic că oricine poate să învingă pe oricine. E un campionat, poate şi din cauza asta e interesant dar mă uit şi nu pot să spun nici cine promovează la ora asta, poate dacă i-am exclude pe cei de la  Snagov dar nu i-aş da de-o parte. Nu pot spune nici cine retrogradează.” a conchis Pustai.

Sâmbătă, Dunărea va juca din nou acasă pe arena Ion Comşa. De la ora 11.00, Pustai&Co se vor duela cu Pandurii Tg. Jiu, echipă aflată şi ea în subsolul clasamentului. În cele 8 etape scurse, gorjenii au obţinut o singură victorie (în deplasare, cu Metaloglobus), 2 egaluri (acasă cu Viitorul Pandurii şi Gloria Buzău) şi 5 înfrângeri (3, în deplasare, în ordine cu Turris, CSM Reşiţa şi FC Argeş şi 2, acasă, cu ASU Poli şi UTA Arad).

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.