Liga 1 | Et. 2: Academica – CFR Cluj se joacă, azi, la Călărași!
Featured

Liga 1 | Et. 2: Academica – CFR Cluj se joacă, azi, la Călărași!

Călărașiul revine în circuitul ligii 1 la fotbal. În această seară, arena Ion Comșa va găzdui începând cu ora 21.30 de minute partida dintre Academica Clinceni și campioana CFR Cluj, contând pentru runda a 2-a a campionatului Casa Liga 1.

Cele două echipe s-au mai întâlnit de șase ori în principala competiţie internă şi de fiecare dată s-a impus gruparea clujeană, CFR fiind singura formaţie dintre cele 15 întâlnite de ilfoveni în Liga 1 în faţa căreia nu au reuşit să scoată cel puţin un punct.

Primul meci a avut loc pe 20 iulie 2019, Academica - CFR Cluj 1-4.

Cea mai recentă connfruntare directă: 6 mai 2021, Academica - CFR Cluj 0-1, gol marcat de Cătălin Itu.

Ilie Poenaru vs Marius Şumudică: duel în premieră pe prima scenă.

Mediile de vârstă

CFR Cluj - 26 ani şi 10 luni, cea mai mare din campionat

Academica Clinceni - 26 ani şi 3 luni

Partida care va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport, este arbitrată de un trio format din Lucian Rusandu (Sf. Gheorghe) – Sebastian Gheorghe (Suceava) – Mircea Orbuleț (București). Rezervă a fost desemnat Viorel Flueran (Craiova).

Etapa 2

Vineri, 23 iulie

FC Argeș - UTA Arad 0-1

CS Mioveni - FC Rapid 0-2

Sâmbătă, 24 iulie

Ora 18.30 FC Voluntari - FC Botoșani

Ora 21.30 Academica Clinceni - CFR Cluj

Duminică, 25 iulie

Ora 18.30 FC Viitorul - Gaz Metan Mediaș

Ora 21.30 FCSB - Universitatea Craiova

Luni, 26 iulie

Ora 18.30 Chindia Târgoviște - Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Ora 21.30 FC U Craiova - Dinamo

 

Date despre meci

Casa de bilete va fi deschisă de la ora 16:30, biletele pot fi cumpărate și online accesând link-ul http://academica-clinceni.ro/bilete/

Accesul în stadion se va face începând cu ora 19:30.

Pentru a intra în stadion, este obligatoriu să aveți la voi, pe lângă biletul de acces, și:

- masca

- carte de identitate

- dovada vaccinului (făcut cu cel puțin 10 zile în urmă, la ora meciului), a testului RT-PCR (făcut cu cel mult 72 de ore până la ora meciului) sau a testului rapid (făcut cu cel mult 24 de ore până la ora meciului).

- documentele medicale care să ateste că vă aflaţi în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-COV-2.

Începând cu ora 16:30, puteţi efectua testul rapid la Stadionul Ion Comşa, Călăraşi. Clinica Complet Medical va avea amplasat, chiar lângă casa de bilete, un centru mobil care vă stă la dispoziţie pentru testare.

Preţul unui test este de 35 de lei, iar rezultatul va fi disponibil în aproximativ 15 min.

CASA Liga 1 | Echipa primei etape
Featured

CASA Liga 1 | Echipa primei etape

Liga Profesionistă de Fotbal a dat publicităţii componenţa celui mai bun „11” al primei runde care cuprinde câte doi jucători de la CSU Craiova, Sepsi, Rapid şi CFR Cluj şi câte unul de la FC Botoşani, Farul şi Dinamo. Antrenorul etapei a fost desemnat Dario Bonetti, tehnicianul lui Dinamo.

Iată cum arată echipa ideală a primei etapei din sezonul 2021-2022:

PORTAR

Eduard Pap (FC Botoşani / 27 de ani) - A debutat în cel de-al optulea sezon pe prima scenă cu un penalty apărat şi cu alte câteva intervenţii prin care a ţinut neatinsă plasa porţii moldovenilor.

FUNDAŞI

Mihai Bălaşa (Universitatea Craiova / 26 de ani) - A dat siguranţă defensivei prin intervenţiile sale. De asemenea, s-a remarcat şi prin calitatea paselor.

Bogdan Mitrea (Sepsi OSK / 33 de ani) - Din postura de căpitan, fundaşul covăsnenilor şi-a condus echipa spre victorie. A înscris al 26-lea gol din carieră în Liga 1.

Cristian Săpunaru (Rapid / 37 de ani | foto) - Este antrenorul giuleştenilor din teren, experienţa sa fiind un mare câştig pentru Rapid, care a revenit în Liga 1 după șase ani.

MIJLOCAŞI

George Cîmpanu (Universitatea Craiova / 20 de ani) - Tânărul mijlocaş al craiovenilor a făcut un joc foarte bun. A pasat decisiv pentru singurul gol al meciului.

Ciprian Deac (CFR Cluj / 35 de ani) - A înscris pentru a 68-a oară în Liga 1, 58 de goluri fiind reuşite în tricoul grupării clujene.

Romario Pires (Farul / 32 de ani) - A făcut un joc defensiv foarte bun, oprind la timp încercările ofensive lansate de arădeni.

Deian Sorescu (Dinamo / 23 de ani) - A fost jucătorul etapei, asta datorită celor trei goluri marcate, dar şi a modului în care, din postura de căpitan, şi-a condus echipa spre victorie.

ATACANŢI

Rajko Rep (Sepsi OSK / 31 de ani) - Introducerea sa pe teren în repriza secundă a sporit forţa atacului covăsnenilor. A marcat la debut.

Adrian Bălan (Rapid / 31 de ani) - A marcat golul care a adus victoria giuleştenilor. A fost a 38-a reuşită în 129 de meciuri bifate pe prima scenă.

Claudiu Petrila (CFR Cluj / 20 de ani) - A fost din nou decisiv pentru clujeni, la fel ca în prima etapă din stagiunea trecută, când a marcat golul victoriei cu Academica.

ANTRENORUL ETAPEI

Dario Bonetti (Dinamo / 59 de ani) - A revenit în Ştefan cel Mare după nouă ani şi a reuşit, după doar câteva antrenamente, să-i mobilizeze pe jucători, care au răspuns pe teren cu un joc bun, la finalul căruia Dinamo a luat toate cele trei puncte.

Sursa www.lpf.ro

 

Etapa 1 | Rezultate

FC Botoşani – FCSB 0-0

Sepsi Sf. Gheorghe – Academica Clinceni 2-0

CFR Cluj – FC U Craiova 3-2

Gaz Metan – CS Mioveni 1-0

Univ. Craiova – FC Argeş 1-0

UTA Arad – Farul Constanţa 0-0

Rapid – Chindia 1-0

Dinamo – FC Voluntari 3-2

 

Etapa 2 | Program

Vineri, 23 iulie

Ora 18.30 FC Argeș - UTA Arad

Ora 21.30 CS Mioveni - FC Rapid

Sâmbătă, 24 iulie

Ora 18.30 FC Voluntari - FC Botoșani

Ora 21.30 Academica Clinceni - CFR Cluj

Duminică, 25 iulie

Ora 18.30 FC Viitorul - Gaz Metan Mediaș

Ora 21.30 FCSB - Universitatea Craiova

Luni, 26 iulie

Ora 18.30 Chindia Târgoviște - Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Ora 21.30 FC U Craiova – Dinamo

Partidele vor fi transmise în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.

 

Etapa 3 | Program

Vineri, 30 iulie

Ora 18.30 Gaz Metan Mediaș - FC Argeș

Ora 21.30 Rapid Bucuresti – Farul Constanța

Sâmbătă, 31 iulie

Ora 18.30 FC Voluntari - FC U Craiova 1948

Ora 21.30 CFR Cluj - Chindia Târgoviște

Duminică, 1 august

Ora 18.30 Universitatea Craiova – FC Botoșani

Ora 21.30 UTA Arad - FCSB

Luni, 2 august

Ora 18.30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – CS Mioveni

Ora 21.30 Dinamo București – Academica Clinceni

Partidele vor fi transmise în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.

Liga 1 debutează pe 15 iulie la Botoşani. Vezi programul jocurilor din runda inaugurală!
Featured

Liga 1 debutează pe 15 iulie la Botoşani. Vezi programul jocurilor din runda inaugurală!

Noul sezon al Ligii 1 la fotbal debutează joi, 15 iulie la Botoşani acolo unde este programat de la ora 20.30 de minute duelul dintre FC şi FCSB. Runda inaugurală se va încheia luni, 19 iulie în Capitală odată cu finalul disputei Dinamo – FC Voluntari.

Etapa a 2-a se va desfăşura în intervalul 23 – 26 iulie. Meciul vedetă FCSB – Universitatea Craiova e programat duminică, 25 iulie de la ora 21.30 de minute.

Etapa 1

Joi, 15 iulie

Ora 20:30 FC Botoșani - FCSB

Vineri, 16 iulie

Ora 18:30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe - Academica Clinceni

Ora 21:30 CFR Cluj - FC U Craiova

Sâmbătă, 17 iulie

Ora 18.30 Gaz Metan Mediaș - CS Mioveni

Ora 21.30 Universitatea Craiova - FC Argeș

Duminică, 18 iulie

Ora 18.30 UTA Arad - FC Viitorul

Ora 21.30 FC Rapid - Chindia Târgoviște

Luni, 19 iulie

Ora 20.30 Dinamo - FC Voluntari

Partidele vor fi transmise în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.

 

Etapa 2

Vineri, 23 iulie

Ora 18.30 FC Argeș - UTA Arad

Ora 21.30 CS Mioveni - FC Rapid

Sâmbătă, 24 iulie

Ora 18.30 FC Voluntari - FC Botoșani

Ora 21.30 Academica Clinceni - CFR Cluj

Duminică, 25 iulie

Ora 18.30 FC Viitorul - Gaz Metan Mediaș

Ora 21.30 FCSB - Universitatea Craiova

Luni, 26 iulie

Ora 18.30 Chindia Târgoviște - Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Ora 21.30 FC U Craiova – Dinamo

Partidele vor fi transmise în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.

Sursa www.lpf.ro

Liga 1 | Programul meciurilor din turul campionatului
Featured

Liga 1 | Programul meciurilor din turul campionatului

Campioana en titre, CFR Cluj, va întâlni nou-promovata FC U Craiova 1948, în prima etapă a sezonului 2021-2022 al Ligii I de fotbal, potrivit ţintarului tras la sorţi marţi de Liga Profesionistă de Fotbal.

Vicecampioana FCSB va debuta în deplasare cu FC Botoşani, în timp ce Universitatea Craiova, a treia clasată şi deţinătoarea Cupei României, va juca acasă în prima etapă cu FC Argeş.

Farul, echipă formată din fuziunea Farul - FC Viitorul, va evolua în prima etapă în deplasare, cu UTA Arad.

Etapa a doua va aduce derby-ul FCSB - Universitatea Craiova, Rapid - FCSB va fi în etapa a cincea, CFR - FCBS e programat în etapa a şaptea, pentru ca ''eternul derby'' să aibă loc în etapa a opta (11-12 septembrie). Duelul dintre cele două echipe din Craiova se va disputa în etapa a 11-a (2-3 octombrie).

Sezonul va debuta cu Supercupa României (10 iulie), CFR Cluj - Universitatea Craiova, iar turul se va încheia pe 6-7 noiembrie, dar ultima etapă din 2021 va fi a 21-a (18/19 decembrie). Campionatul se va relua pe 22-23 ianuarie (etapa a 22-a), sezonul regulat urmând să se încheie pe 5-6 martie.

Programul meciurilor din turul campionatului:

Etapa 1 (17-18 iulie)

Dinamo Bucureşti - FC Voluntari

CFR Cluj - FC U Craiova 1948

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - Academica Clinceni

Rapid Bucureşti - Chindia Târgovişte

Gaz Metan Mediaş - CS Mioveni

UTA Arad - Farul Constanţa

Universitatea Craiova - FC Argeş

FC Botoşani - FCSB

Etapa 2 (24-25 iulie)

FC U Craiova 1948 - Dinamo

Academica Clinceni - CFR Cluj

Chindia - Sepsi OSK

CS Mioveni - Rapid

Farul - Gaz Metan

FC Argeş - UTA Arad

FCSB - Universitatea Craiova

FC Voluntari - FC Botoşani

 

Etapa 3 (31 iulie-7 august)

Dinamo - Academica Clinceni

CFR Cluj - Chindia

Sepsi OSK - CS Mioveni

Rapid - Farul

Gaz Metan - FC Argeş

UTA Arad - FCSB

Universitatea Craiova - FC Botoşani

FC Voluntari - FC U Craiova 1948

Etapa 4 (7-8 august)

Chindia - Dinamo

CS Mioveni - CFR Cluj

Farul - Sepsi OSK

FC Argeş - Rapid

FCSB - Gaz Metan

FC Botoşani - UTA Arad

Academica Clinceni - FC U Craiova 1948

Universitatea Craiova - FC Voluntari

 

Etapa 5 (14-15 august)

Dinamo - CS Mioveni

CFR Cluj - Farul

Sepsi OSK - FC Argeş

Rapid - FCSB

Gaz Metan - FC Botoşani

FC U Craiova 1948 - Chindia

UTA Arad - Universitatea Craiova

FC Voluntari - Academica Clinceni

Etapa 6 (21-22 august)

Farul - Dinamo

FC Argeş - CFR Cluj

FCSB - Sepsi OSK

FC Botoşani - Rapid

CS Mioveni - FC U Craiova 1948

Universitatea Craiova - Gaz Metan

Chindia - Academica Clinceni

UTA Arad - FC Voluntari

Etapa 7 (28-29 august)

Dinamo - FC Argeş

CFR Cluj - FCSB

Sepsi OSK - FC Botoşani

FC U Craiova 1948 - Farul

Rapid - Universitatea Craiova

Academica Clinceni - CS Mioveni

Gaz Metan - UTA Arad

FC Voluntari - Chindia Târgovişte

Etapa 8 (11-12 septembrie)

FCSB - Dinamo

FC Botoşani - CFR Cluj

FC Argeş - FC U Craiova 1948

Universitatea Craiova - Sepsi OSK

Farul -Academica Clinceni

UTA Arad - Rapid

CS Mioveni - Chindia

Gaz Metan - FC Voluntari

Etapa 9 (18-19 septembrie)

Dinamo - FC Botoşani

FC U Craiova 1948 - FCSB

CFR Cluj - Universitatea Craiova

Academica Clinceni - FC Argeş

Sepsi OSK - UTA Arad

Chindia - Farul

Rapid - Gaz Metan

FC Voluntari - CS Mioveni

Etapa 10 (25-26 septembrie)

Universitatea Craiova - Dinamo

FC Botoşani - FC U Craiova 1948

FCSB - Academica Clinceni

UTA Arad - CFR Cluj

FC Argeş - Chindia

Gaz Metan - Sepsi OSK

Farul - CS Mioveni

Rapid - FC Voluntari

Etapa 11 (2-3 octombrie)

Dinamo - UTA Arad

FC U Craiova 1948 - Universitatea Craiova

Academica Clinceni - FC Botoşani

Chindia - FCSB

CFR Cluj - Gaz Metan

CS Mioveni - FC Argeş

Sepsi OSK - Rapid

FC Voluntari - Farul

Etapa 12 (16-17 octombrie)

Gaz Metan - Dinamo

UTA Arad - FC U Craiova 1948

Universitatea Craiova - Academica Clinceni

FC Botoşani - Chindia

FCSB - CS Mioveni

Rapid - CFR Cluj

FC Argeş - Farul

Sepsi OSK - FC Voluntari

Etapa 13 (23-24 octombrie)

Dinamo - Rapid

FC U Craiova 1948 - Gaz Metan

Academica - UTA Arad

Chindia - Universitatea Craiova

CS Mioveni - FC Botoşani

Farul - FCSB

CFR Cluj - Sepsi OSK

FC Voluntari - FC Argeş

Etapa 14 (30-31 octombrie)

Sepsi OSK - Dinamo

Rapid - FC U Craiova 1948

Gaz Metan - Academica Clinceni

UTA Arad - Chindia

Universitatea Craiova - CS Mioveni

FC Botoşani - Farul

FCSB - FC Argeş

CFR Cluj - FC Voluntari

Etapa 15 (6-7 noiembrie)

Dinamo - CFR Cluj

FC U Craiova - Sepsi OSK

Academica Clinceni - Rapid

Chindia - Gaz Metan

CS Mioveni - UTA Arad

Farul - Universitatea Craiova

FC Argeş - FC Botoşani

FC Voluntari - FCSB

Liga 1 | CFR vs. Mutu, în prima etapă a noului sezon
Featured

Liga 1 | CFR vs. Mutu, în prima etapă a noului sezon

Astăzi a avut loc tragerea la sorţi a partidelor din cadrul noului sezon al ligii 1 la fotbal care va alinia la start 16 echipe.

La finalul sezonul regulat, primele 6 echipe vor juca în play-off (tur- retur) iar următoarele 10, în play-out (tur)

La finalul play-off-ului și play-out-ului se va repeta scenariul din sezonul 2020-2021. Echipele de pe locurile 7-8 vor juca un baraj, iar câștigătoarea se va duela cu echipa de pe locul 4 pentru a vedea ce echipă merge în preliminariile Conference League.

În prima etapă, campioana CFR Cluj va debuta pe teren propriu împotriva echipei antrenate de Adi Mutu, FC U Craiova 1948.

Vicecampioana FCSB se deplasează la Botoşani iar Craiova lui Rotaru, locul 3 la finele campionatului trecut va juca pe teren propriu împotriva celor de la FC Argeş.

Etapa 1 - 17 iulie

Dinamo Bucureşti - FC Voluntari

CFR Cluj - FC U Craiova 1948

Sepsi Sf. Gheorghe - Academica Clinceni

Rapid Bucureşti - Chindia Târgoviște

Gaz Metan Mediaș - CS Mioveni

UTA Arad – Farul Constanţa

Universitatea Craiova - FC Argeș

FC Botoșani – FCSB

Locurile 1-6 intră în play-off (tur-retur, in total 10 etape).

Locurile 7-16 vor continua în play-out (manșă unică, in total 9 etape).

Locul 1 din play-off participă în Liga Campionilor, iar locul 2 și 3 din play-off în Europa Conference League.

Locul 3 din play-off va juca baraj cu caștigatoarea barajului dintre locurile 1 si 2 din play-out pentru un loc în Europa Conference League.

Locurile 9 si 10 din play-out retrogradează direct. Locurile retrogradabile 7/8 din play-out joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.

Rapid – FCSB e primul derby de tradiție din Liga 1 care se joacă în acest sezon, fiind programat în etapa a 5-a ( 14-15 august). Derby de România, FCSB – Dinamo va avea loc în etapa a 8-a (11-12 septembrie).

Dinamo – Rapid se va juca în etapa a 13-a (23-24 octombrie).

În runda e 9-a este programat duelul dintre CFR Cluj şi CS Universitatea Craiova.

Free Joomla templates by Ltheme