Cel de-al 4-lea și ultim joc programat astăzi va avea loc la Voluntari, acolo unde echipa gazdă, FC se va afla față în față cu FC Botoșani, echipă care păstrează șanse mari să evolueze în play-off. În tur, partida s-a încheiat nedecis, 1-1.
Ilfovenii au câştigat precedentul meci jucat pe teren propriu, 1-0 cu FC Hermannstadt, şi au oprit o serie de șapte partide fără victorie acasă, interval în care au izbutit doar trei remize.
Cinci succese, patru rezultate de egalitate şi cinci jocuri pierdute este palmaresul înregistrat în acest sezon de botoşăneni din postura de vizitatori.
Elevii lui Marius Croitoru au marcat cel puţin un gol în 12 dintre cele 14 deplasări din ediţia curentă.
Cele două echipe s-au mai întâlnit de 19 ori în principala competiţie internă, de patru ori s-au impus ilfovenii, de nouă ori au câştigat moldovenii, iar alte șase partide s-au terminat la egalitate.
Întâia dispută a avut loc pe 7 august 2015, FC Voluntari - FC Botoşani 1-1, marcatori Adrian Bălan şi Cabrera, ambii aflaţi la primele reuşite în campionat.
Prima victorie din contul moldovenilor: 29 aprilie 2016, FC Botoşani - FC Voluntari 4-2.
Prima victorie din contul ilfovenilor: 5 august 2016, FC Voluntari - FC Botoşani 4-2.
Cea mai recentă întâlnire directă: 20 decembrie 2020, FC Botoşani - FC Voluntari 1-1, goluri înscrise de Hamidou Keyta, respectiv Răzvan Grădinaru.
Marius Croitoru vs Bogdan Andone: 4 jocuri în Liga 1 - două victorii Andone - o remiză - un succes Croitoru.
Mediile de vârstă
FC Voluntari - 26 ani şi o lună;
FC Botoşani - 26 ani şi 4 luni.
40 de jucători a utilizat FC Voluntari în ediţia curentă, dintre care 18 sunt străini.
FC Botoşani s-a bazat pe 35 de fotbalişti, 21 dintre ei contribuind la reuşitele moldovenilor cu cel puţin un gol şi / sau o pasă decisivă.
Linii de clasament
12. FC Voluntari 29 8 7 14 31-39 31
5. FC Botoșani 29 11 8 10 38-35 41
Partida va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.
Sursa www.lpf.ro
Etapa a 30-a
Vineri, 9 aprilie
Ora 17.30 Astra Giurgiu – UTA Arad
Ora 20.30 Dinamo – Academica Clinceni
Ora 20.30 FC Argeș – Chindia Târgoviște
Ora 20.30 FC Voluntari – FC Botoșani
Sâmbătă, 10 aprilie
Ora 19.00 Sepsi OSK Sf. Gheorghe - FCSB
Duminică, 11 aprilie
Ora 21.30 Universitatea Craiova – CFR Cluj
Luni, 12 aprilie
Ora 17.30 Politehnica Iași – FC Hermannstadt
Ora 20.30 Viitorul Constanța – Gaz Metan Mediaș