Superliga | Etapa 1: Farul Constanţa – FC U Craiova, astăzi, ora 18.30
Featured

Superliga | Etapa 1: Farul Constanţa – FC U Craiova, astăzi, ora 18.30

Alte două partide se anunță astăzi extrem de disputate în runda inaugurală a Superligii. Primul e programat la Ovidiu, de la ora 18.30 de minute între Farul Constanța și FC U Craiova.

Un meci spectaculos, aşa poate fi rezumat afişul unui duel între Gheorghe Hagi şi Marius Croitoru, doi antrenori care au pledat întotdeauna pentru fotbalul ofensiv. Aceştia vor fi pentru a cincea oară faţă-n faţă, palmaresul precedentelor patru confruntări cuprinzând două succese Hagi, o victorie Croitoru şi o remiză.

Ambele echipe au fost active pe piaţa transferurilor în această vară. Astfel, gazdele s-au întârit în toate compartimentele, printre achiziţii numărându-se Romario Benzar, Dragoş Nedelcu, Robert Ion, Vlad Morar, Tudor Băluță, dar şi Gabriel Torje, ultimul revenind sub comanda lui Hagi după 16 ani, actualul tehnician al constănţenilor fiind şi cel care l-a debutat în Superligă pe 28 aprilie 2006, în Poli Timișoara - FC Argeș Pitești 0-0.

De partea cealaltă, pe lângă jucătorii sosiţi în Bănie, merită menţionat faptul că oltenii i-au păstrat pe Andrea Compagno, unul dintre cei mai buni atacanţi din ediţia precedentă (12 goluri, două pase decisive), şi pe Juan Bauza, un jucător cu cifre excelente în stagiunea anterioară (5 goluri, 5 pase decisive, 80 % acurateţea paselor, 5,4 driblinguri reuşite pe meci).

În ediţia 2021-2022, cele două echipe s-au întâlnit doar în sezonul regulat, când au terminat la egalitate pe terenul craiovenilor, scor 1-1 (marcatori Claudiu Bălan / Adrian Petre), iar în retur, pe 24 ianuarie 2022, s-a impus Farul cu 3-2 (dublă Michael Omoh, Jefte Betancor / Andrea Compagno, Samuel Asamoah).

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.

Sursa foto www.farulconstanta.com

Sursa text: www.lpf.ro

Etapa 1

Vineri, 15 iulie

Hermannstadt – CS Mioveni 3-0

Universitatea Craiova – Sepsi Sf. Gheorghe 2-2

Sâmbătă, 17 iulie

FC Argeș – UTA Arad 2-0

CFR Cluj – Rapid București 1-0

Duminică, 17 iulie

Ora 18.30 Farul Constanța – FC U Craiova

Ora 21.30 FCSB – Universitatea Cluj

Luni, 18 iulie

Ora 18.30 FC Botoșani – Chindia Târgoviște

Ora 21.30 Petrolul Ploiești – FC Voluntari

Superliga | Etapa 1: CFR Cluj – FC Rapid, astăzi, ora 21.30
Featured

Superliga | Etapa 1: CFR Cluj – FC Rapid, astăzi, ora 21.30

Prima rundă programează şi o dublă confruntare Cluj - Bucureşti, ambele dispute intrând în categoria derby-urilor de tradiţie. Partida CFR Cluj – FC Rapid va fi arbitrată de Sebastian Colțescu (București), ajutat la cele două margini de Daniel Mitruți (Craiova) și George Neacșu (Câmpulung Muscel). Rezervă va fi Rareș Vidican (Satu Mare).

Întâiul duel va fi cel dintre CFR şi Rapid, cele două protagoniste aflându-se pentru a 41-a oară faţă-n faţă în principala competiţie internă, palmaresul precedentelor întâlniri cuprinzând 14 succese ale clujenilor, 18 victorii ale giuleştenilor şi opt rezultate de egalitate.

Palmares cu CFR gazdă: 20 de jocuri - 11 succese CFR - 5 remize - 4 victorii Rapid.

Rapidul a administrat clujenilor cea mai severă înfrângere în campionat. Se întâmpla în martie 1949, CFR Bucureşti - CFR Cluj 12-2, titlul cronicii din „Sportul popular" fiind unul sugestiv: „ N'AU MAI AJUNS CIFRELE LA TABELĂ...". Totodată, acest rezultat a însemnat şi cea mai clară victorie din istoria bucureştenilor pe prima scenă. Patru din cele 12 reuşite au purtat semnătura lui Bazil Marian, iar alte trei au fost izbutite de Zavoda I. La finele stagiunii 1948-1949, Rapid termina pe locul al doilea, în timp ce CFR lua drumul ligii secunde, de unde avea să revină abia în 1969.

7 aprilie 2012, CFR Cluj - Rapid 0-5, cea mai severă înfrângere suferită de gruparea din Gruia pe teren propriu în campionat.

Cea mai recentă întâlnire directă: 20 februarie 2022, CFR Cluj - Rapid 2-1, goluri înscrise de Daniel Graovac, Ciprian Deac, respectiv Junior Morais.

Antrenorul Dan Petrescu a debutat în Liga 1 chiar pe banca giuleştenilor, pe 12 martie 2004, Rapid - FC Oradea 2-1. Ca adversar, palmaresul său în toate competiţiile cuprinde 13 dueluri, cinci victorii, patru remize şi patru înfrângeri.

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.

Sursa text: www.lpf.ro

Etapa 1

Vineri, 15 iulie

Hermannstadt – CS Mioveni 3-0

Universitatea Craiova – Sepsi Sf. Gheorghe 2-2

Sâmbătă, 17 iulie

Ora 18.30 FC Argeș – UTA Arad

Ora 21.30 CFR Cluj – Rapid București

Duminică, 17 iulie

Ora 18.30 Farul Constanța – FC U Craiova

Ora 21.30 FCSB – Universitatea Cluj

Luni, 18 iulie

Ora 18.30 FC Botoșani – Chindia Târgoviște

Ora 21.30 Petrolul Ploiești – FC Voluntari

Superliga | Etapa 1: FC Argeş - UTA Arad, astăzi, ora 18.30
Featured

Superliga | Etapa 1: FC Argeş - UTA Arad, astăzi, ora 18.30

Runda inaugurală a noului sezon al Ligii 1 la fotbal programează astăzi alte două partide. De la ora 18.30 de minute, în Trivale are loc disputa dintre FC Argeș și UTA Arad. Marcel Bîrsan din Capitală va arbitra la centru duelul, cei doi arbitri asistenți fiind desemnați Vasile Marinescu (București) și Adrian Vornicu (Iași). Rezervă va fi ploieșteanul, Andrei Moroiță.

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 47 de ori în principala competiţie internă, de 21 de ori s-au impus piteştenii, de 17 ori au câştigat arădenii, iar alte 9 jocuri s-au terminat la egalitate.

Palmares cu FC Argeş gazdă: 24 meciuri - 19 succese FC Argeş - două remize - 3 victorii UTA.

Prima confruntare a avut loc pe 29 octombrie 1961, Dinamo Piteşti - UTA 3-1, goluri înscrise Florin Halagian, Martin Haimovici, Victor Corneanu, respectiv Ştefan Czako. Argeşenii aveau să încheie întâiul lor sezon în Divizia A pe ultimul loc (pe 14), în timp UTA termina ediţia 1961-1962 doar pe 10.

Cea mai mare diferenţă de scor din campionat: 20 iunie 1971, UTA - FC Argeş 6-1 şi 15 iunie 1978, FC Argeş - UTA 5-0.

Cea mai recentă întâlnire directă: 27 noiembrie 2021, UTA Arad - FC Argeş 0-1, gol înscris de Joao Miguel Ferreira.

Pe banca arădenilor va debuta Ilie Poenaru, UTA fiind a treia echipă pe care o antrenează în Superligă, după Academica Clinceni şi Gaz Metan Mediaş. Palmaresul acestuia cuprinde 106 jocuri pe prima scenă, 29 încheiate cu victorii, 33 la egalitate şi 44 cu înfrângeri.

Ca jucător, Ilie Poenaru a evoluat timp de cinci sezoane în tricoul adversarilor din această rundă, dintre care trei în Superligă (2005-2006, 2006-2007, 2008-2009).

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.

Sursa text și foto: www.lpf.ro

Etapa 1

Vineri, 15 iulie

Hermannstadt – CS Mioveni 3-0

Universitatea Craiova – Sepsi Sf. Gheorghe 2-2

Sâmbătă, 17 iulie

Ora 18.30 FC Argeș – UTA Arad

Ora 21.30 CFR Cluj – Rapid București

Duminică, 17 iulie

Ora 18.30 Farul Constanța – FC U Craiova

Ora 21.30 FCSB – Universitatea Cluj

Luni, 18 iulie

Ora 18.30 FC Botoșani – Chindia Târgoviște

Ora 21.30 Petrolul Ploiești – FC Voluntari

Superliga | Etapa 1: Universitatea Craiova - Sepsi OSK Sf. Gheorghe, astăzi, ora 21.30
Featured

Superliga | Etapa 1: Universitatea Craiova - Sepsi OSK Sf. Gheorghe, astăzi, ora 21.30

Una dintre cele mai interesante confruntări din această etapă le va avea faţă-n faţă pe Universitatea Craiova, o candidată certă la un loc pe podium, şi Sepsi OSK, câştigătoarea Cupei României şi Supercupei.

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 14 ori în principala competiţie internă, fiecare şi-a trecut în cont câte cinci victorii, iar alte patru partide s-au terminat la egalitate.

Prima confruntare din campionat a avut loc pe 19 septembrie 2017, Sepsi OSK - Universitatea Craiova 2-3. Acesta a fost şi jocul cu cele mai multe goluri marcate.

Două remize albe s-au înregistrat de-a lungul timpului, ambele pe terenul grupării din Bănie (12 ianuarie 2021, 17 aprilie 2021).

Cea mai recentă întâlnire directă: 28 ianuarie 2022, Sepsi OSK - Universitatea Craiova 3-1, marcatori Kevin Luckassen, Anass Achahbar - dublă, respectiv Elvir Koljic.

În pauza competiţională, pe banca Universităţii a fost instalat Laszlo Balint, cel care s-a remarcat la UTA Arad, unde a impus un stil foarte bine echilibrat între compartimentele de joc.

Tot la capitolul antrenori, de reamintit că, Bergodi a condus-o pe Universitatea în 2020 (17 meciuri pe prima scenă în ediţiile 2019-2020 şi 2020-2021, 14 victorii - 3 înfrângeri), când a fost la doar câteva zeci de minute de câştigarea titlului (ediţia 2019-2020) cu gruparea alb-albastră.

Meciul va fi arbitrat de un trio din Capitală format din Radu Petrescu – Radu Ghinguleac – Mircea Grigoriu. Rezervă este Bogdan Dumitrache (București)

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.

Sursa text www.lpf.ro

Etapa 1

Vineri, 15 iulie

Ora 18.30 Hermannstadt – CS Mioveni

Ora 21.30 Universitatea Craiova – Sepsi Sf. Gheorghe

Sâmbătă, 17 iulie

Ora 18.30 FC Argeș – UTA Arad

Ora 21.30 CFR Cluj – Rapid București

Duminică, 17 iulie

Ora 18.30 Farul Constanța – FC U Craiova

Ora 21.30 FCSB – Universitatea Cluj

Luni, 18 iulie

Ora 18.30 FC Botoșani – Chindia Târgoviște

Ora 21.30 Petrolul Ploiești – FC Voluntari

Superliga | Etapa 1: FC Hermannstadt - CS Mioveni, astăzi, ora 18.30
Featured

Superliga | Etapa 1: FC Hermannstadt - CS Mioveni, astăzi, ora 18.30

Cea de a 105-a ediţie a principalei competiţii interne debutează cu întâlnirea dintre FC Hermannstadt, revenită pe prima scenă după doar un sezon în liga secundă, şi CS Mioveni, echipă care vrea să repete evoluţiile consistente din stagiunea precedentă.

Principala caracteristică a sibienilor la acest start de campionat o reprezintă grupul, Marius Măldărăşanu bazându-se, în mare, pe jucătorii alături de care a reuşit promovarea. De partea cealaltă, Alexandru Pelici poate fi considerat garantul succesului pentru argeşeni.

Legat de tehnicianul oaspeţilor, merită amintit faptul că, Pelici este cel care i-a condus pe sibieni spre cea mai mare performanţă din istoria clubului FC Hermannstadt, finala Cupei României 2017-2018 (Universitatea Craiova - FC Hermannstadt 2-0), sezon când ardelenii au reuşit şi prima promovare în Superliga.

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.

Sursa text www.lpf.ro

Etapa 1

Vineri, 15 iulie

Ora 18.30 Hermannstadt – CS Mioveni

Ora 21.30 Universitatea Craiova – Sepsi Sf. Gheorghe

Sâmbătă, 17 iulie

Ora 18.30 FC Argeș – UTA Arad

Ora 21.30 CFR Cluj – Rapid București

Duminică, 17 iulie

Ora 18.30 Farul Constanța – FC U Craiova

Ora 21.30 FCSB – Universitatea Cluj

Luni, 18 iulie

Ora 18.30 FC Botoșani – Chindia Târgoviște

Ora 21.30 Petrolul Ploiești – FC Voluntari

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.