Una dintre cele mai interesante confruntări din această etapă le va avea faţă-n faţă pe Universitatea Craiova, o candidată certă la un loc pe podium, şi Sepsi OSK, câştigătoarea Cupei României şi Supercupei.
Cele două echipe s-au mai întâlnit de 14 ori în principala competiţie internă, fiecare şi-a trecut în cont câte cinci victorii, iar alte patru partide s-au terminat la egalitate.
Prima confruntare din campionat a avut loc pe 19 septembrie 2017, Sepsi OSK - Universitatea Craiova 2-3. Acesta a fost şi jocul cu cele mai multe goluri marcate.
Două remize albe s-au înregistrat de-a lungul timpului, ambele pe terenul grupării din Bănie (12 ianuarie 2021, 17 aprilie 2021).
Cea mai recentă întâlnire directă: 28 ianuarie 2022, Sepsi OSK - Universitatea Craiova 3-1, marcatori Kevin Luckassen, Anass Achahbar - dublă, respectiv Elvir Koljic.
În pauza competiţională, pe banca Universităţii a fost instalat Laszlo Balint, cel care s-a remarcat la UTA Arad, unde a impus un stil foarte bine echilibrat între compartimentele de joc.
Tot la capitolul antrenori, de reamintit că, Bergodi a condus-o pe Universitatea în 2020 (17 meciuri pe prima scenă în ediţiile 2019-2020 şi 2020-2021, 14 victorii - 3 înfrângeri), când a fost la doar câteva zeci de minute de câştigarea titlului (ediţia 2019-2020) cu gruparea alb-albastră.
Meciul va fi arbitrat de un trio din Capitală format din Radu Petrescu – Radu Ghinguleac – Mircea Grigoriu. Rezervă este Bogdan Dumitrache (București)
Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.
Sursa text www.lpf.ro
Etapa 1
Vineri, 15 iulie
Ora 18.30 Hermannstadt – CS Mioveni
Ora 21.30 Universitatea Craiova – Sepsi Sf. Gheorghe
Sâmbătă, 17 iulie
Ora 18.30 FC Argeș – UTA Arad
Ora 21.30 CFR Cluj – Rapid București
Duminică, 17 iulie
Ora 18.30 Farul Constanța – FC U Craiova
Ora 21.30 FCSB – Universitatea Cluj
Luni, 18 iulie
Ora 18.30 FC Botoșani – Chindia Târgoviște
Ora 21.30 Petrolul Ploiești – FC Voluntari