Liga a 4-a / Venus, start cu stângul în amicale

Sâmbătă dimineaţă pe terenul 2 din cadrul Complexului Vasile Enache din Modelu s-a desfăşurat partida de verificare dintre Înainte şi Venus Independenţa, prima din această pauză competiţională pentru lidera campionatului judeţean.

Modelenii au câştigat cu 2-1, Venus creându-şi o serie de ocazii, din păcate, nici una fructificată, în partea a doua.

Venus a mizat în acest joc şi pe două „noutăţi”. În centrul defensivei a apărut Nicu Epaminonda (38 de ani), fost campion al României cu Unirea Urziceni în 2009 iar în atac a evoluat alături de Csaba Borbely, fostul jucător al Dunării, ultima oară la CSM Olteniţa, Denis Dobra (22 de ani).

Sâmbăta viitoare, Venus va juca cu ACS Roseţi, cel mai probabil la Modelu pe terenul cu iarbă artificială de la Prefab Arena. În perioada 18-25 februarie, echipa pregătită de Ilie Zeciu îşi va încărca bateriile la Brezoi, într-un cantonament în care va disputa şi câteva jocuri amicale cu formaţii din cadrul ligii a 4-a Vâlcea. În preziua plecării la munte, pe 17 februarie, Venus ar putea juca partida din optimile de finală ale Cupei României – faza judeţeană cu Conpet Ştefan cel Mare.

În prima etapă a returului, Venus va întâlni la Independenţa pe Dunărea Grădiştea, meciul fiind programat pe 3 martie.

Venus / I. Radu: Obiectivul rămâne promovarea!

Ion Radu

Preşedintele echipei de fotbal Venus Independenţa, Ion Radu, a declarat pentru www.arenamedia.ro, că obiectivul major al liderului momentului în campionatul judeţean îl reprezintă promovarea, în premieră, în liga a 3-a. “Da, obiectivul rămâne promovarea!” a “decretat” Radu.

În prima parte a sezonului, Venus a mers aproape fără greşeală. În cele 15 partide disputate, echipa pregătită de Ilie Zeciu a obţinut 14 victorii şi o remiză, având şi un golaveraj excellent, 62-12.

Până la ora startului returului, programat pe 3 martie, Venus va efectua şi un stagiu de pregătire, de o săptămână, la munte şi va disputa şi câteva jocuri de verificare.

Primul va avea loc sâmbătă, 3 februarie, la Modelu cu Înainte (ora 10.30 de minute). Urmează confruntarea cu ACS Roseţi pe 10 februarie iar pe 17 ar putea să fie programat, în devans, duelul din optimile Cupei României – faza judeţeană cu Conpet Ştefan cel Mare. Între 18 şi 25 februarie, echipa se va pregăti la Brezoi. “Pe 10 februarie, vom juca cu Spicul Roseţi. În funcţie de vreme vom juca probabil pe terenul sintetic de la Modelu. Noi avem meci de Cupă pe 24 februarie, în cadrul optimilor de finală. Dat fiind faptul că pe data de 18 ei pleacă în cantonament 7 zile, am discutat cu cei de la Ştefan cel Mare, adversarii noştri şi le-am propus ca acest meci de Cupă să-l jucăm pe 17 februarie, în preziua plecării în cantonament. Verbal au fost de acord. Cantonamentul se va desfăşura pe Valea Oltului, într-o locaţie din zona Brezoi. Acolo în afară de şedinţele de pregătire vom avea şi două meciuri amicale, poate chiar 3 cu prima şi a doua clasată din campionatul judeţului Vâlcea.” a precizat preşedintele vicecampioanei en-titre, Ion Radu.

În prima etapă a returului ce va avea loc pe 3 martie, Venus va juca acasă cu Dunărea Grădiştea, singura echipă care a reuşit să le smulgă un punct lui Borbely&Co.

 

Venus Independenţa – Program jocuri viitoare

03.02. Înainte Modelu – Venus (amical)

10.02. ACS Roseţi – Venus (amical)

17.02. Conpet Ştefan cel Mare – Venus (optimi Cupa României – faza judeţeană)

03.03 Venus – Dunărea Grădiştea (et. 16)

 

Top 4 Liga a 4-a

1. Venus Independenţa – 43p

2. Dunărea Ciocăneşti – 40p

3. Unirea Mănăstirea – 37p

4. Mostiştea Ulmu – 34p

Amical / Înainte Modelu – Venus Independenţa, sâmbătă, 3 februarie, ora 10.30!

Campioana de toamnă, Venus Independenţa va disputa sâmbătă, 3 februarie prima partidă de verficare din această pauză competiţională. De la ora 10.30 de minute, liderul campionatului judeţean va juca la Modelu cu Înainte, partida fiind programată pe terenul 2 din incinta Complexului Vasile Enache. Preşedintele Ion Radu a declarat pentru www.arenamedia.ro că în perioada imediat următoare va fi parafat transferului lui Nicu Epaminonda, fost campion al României cu Unirea Urziceni. „Ca noutăţi, avem documentele şi urmează să-l legitimăm pe Nicu Epaminonda, fostul campion al României cu Unirea Urziceni. Şi, din ce am înţeles, mai vine în probe încă un atacant. Să vedem ce se va întâmpla. “ a spus Radu.

De partea cealaltă, modelenii vor disputa al doilea amical al iernii. Miercuri, pe teren propriu, Înainte a învins cu 4-1 pe ACSM Olteniţa.

Liga a 4-a / Lucan nu mai e antrenorul Dunării Grădiştea

Antrenor şi jucător, Marius Lucan s-a despărţit de câteva zile de Dunărea Grădiştea şi destul de probabil va activa în retur la Unirea Dragalina. Cel puţin aşa susţine reprezentantul Dunării, Dan Achim care a mai adăugat că până la vară el va conduce interimar, de pe bancă, această echipă. „La Grădiştea, ne-am cam obişnuit cu frământările de dinaintea începerii campionatului. Mai tot timpul apare câte ceva. Acum, de exemplu, am rămas fără antrenor. Am aflat în această săptămână că domnul Marius Lucan şi-a manifestat intenţia de a antrena în altă parte. Ne-am despărţit, pe cale amiabilă. Am înţeles că are probleme la locul de muncă şi că ar fi „şantajat” să rămână la Dragalina. Asta a fost explicaţia lui, îi respectăm dorinţa. Nu ne-am orientat către un alt antrenor pentru că o să fie greu în perioada asta să se adapteze cu jucătorii pe care-i avem. De aceea, eu voi conduce interimar, de pe bancă, până în vară” a declarat Dan Achim

În altă ordine de idei, Dunărea va disputa sâmbătă, 3 februarie şi prima partidă de verificare din această pauză competiţională. De la ora 14.00, la Grădiştea, Dunărea va întâlni pe Mostiştea Ulmu II, formaţie care activează în liga a 5-a.

Aflată pe locul 9 în topul campionatului judeţean, la jumătatea sezonului, Dunărea Grădiştea va întâlni un adversar de marcă în optimile de finală ale Cupei României – faza judeţeană. E vorba de Dunărea Ciocăneşti, partida fiind programată la Grădiştea, pe 24 februarie.

Liga a 4-a / Venus, „zeiţa neîncoronată” a turului!

Venus Independenţa este cea mai bună echipă a momentului în campionatul judeţean de fotbal. La jumătatea sezonului, echipa pregătită, în continuare, de Ilie Zeciu se află pe primul loc cu 43 de puncte, obţinând în cele 15 meciuri jucate, nu mai puţin de 14 victorii şi o remiză! Indiscutabil, o performană aproape maximă pentru o echipă obişnuită an de an cu poziţiile de top din liga a 4-a.

După ce în sezonul precedent n-a câştigat nici titlul şi nici Cupa, Venus a suferit în vară un amplu proces de restructurare fiind aduşi nu mai puţin de 7-8 jucători cu experienţă dar şi cu o vădită poftă pentru performanţă. Printre aceştia să-i amintim pe Mircea Ştefan, fostul golgeter al Dunării şi Vincene Toma, internaţional al României la mini fotbal. Investiţia susţinută în totalitate din fonduri private a dat roade. După un start uşor ezitant, în prima etapă, la Grădiştea (1-1 cu Dunărea), Venus a mers de atunci ceas bifând 14 victorii consecutive! Golaverajul e şi el pe măsură. În 15 partide, Borbely&Co au marcat 62 de goluri (o medie de peste 4 goluri pe meci), primind în schimb 12 (sub un gol pe etapă!). Sunt cifre seci dar extrem de relevante pentru seriozitatea cu care este văzut fotbalul şi în acest an la Independenţa.

Încheind anul în postura de lideră, Venus şi-a propus să-şi conserve poziţia şi în primăvara anului viitor, la finalul stagiunii. Pentru că nu doar titlul de campioană este obiectivul echipei lui Zeciu ci şi promovarea, în premieră, în liga a 3-a. O ţintă importantă dar şi accesibilă finanţatorului echipei, o societate agricolă prosperă condusă de un om de toată isprava, Constantin Anghel, mare iubitor nu doar al pământului ci şi al fotbalului!

Foarte probabil, în pauza de iarnă, lotul va fi din nou primenit, pe lista de cumpărături întrezărindu-se deja două nume: Gabriel Voinescu (în fapt o revenire!) şi Nicu Epaminonda (campion al României la finele sezonului 2008 – 2009), fost jucător al echipei Unirea Urziceni, ASA Tg. Mureş şi ACS Berceni. Cu ei dar şi cu toţi ceilalţi, Venus va reporni bătălia pentru supremaţie, în primăvara anului viitor, cu motoarele turate la maxim. Constantin Anghel, Ion Radu, Florin Radu ori Doru Simion sunt oamenii care pot dace ca visul să devină realizabil! Desigur, drumul va fi lung şi anevoios, însă Venus are resurse suficiente să devină o altă reprezentantă a judeţului în marea familie a ligii a 3-a. Dunărea Ciocăneşti, Unirea Mînăstirea ori Mostiştea Ulmu sunt doar 3 rivale importante pentru Venus care vor face ca lupta pentru întâietate să fie acerbă, plină de neprevăzut, istovitoare. Dintr-o astfel de încleştare, Venus va ieşi mult mai fortificată dar şi capabilă nu doar să supravieţuiască în liga a 3-a.

 

Linie de clasament

1. Venus Independenţa   15   14   1   0   62-12   43

Free Joomla templates by Ltheme