Liga a 4-a / Venus, „zeiţa neîncoronată” a turului!

Venus Independenţa este cea mai bună echipă a momentului în campionatul judeţean de fotbal. La jumătatea sezonului, echipa pregătită, în continuare, de Ilie Zeciu se află pe primul loc cu 43 de puncte, obţinând în cele 15 meciuri jucate, nu mai puţin de 14 victorii şi o remiză! Indiscutabil, o performană aproape maximă pentru o echipă obişnuită an de an cu poziţiile de top din liga a 4-a.

După ce în sezonul precedent n-a câştigat nici titlul şi nici Cupa, Venus a suferit în vară un amplu proces de restructurare fiind aduşi nu mai puţin de 7-8 jucători cu experienţă dar şi cu o vădită poftă pentru performanţă. Printre aceştia să-i amintim pe Mircea Ştefan, fostul golgeter al Dunării şi Vincene Toma, internaţional al României la mini fotbal. Investiţia susţinută în totalitate din fonduri private a dat roade. După un start uşor ezitant, în prima etapă, la Grădiştea (1-1 cu Dunărea), Venus a mers de atunci ceas bifând 14 victorii consecutive! Golaverajul e şi el pe măsură. În 15 partide, Borbely&Co au marcat 62 de goluri (o medie de peste 4 goluri pe meci), primind în schimb 12 (sub un gol pe etapă!). Sunt cifre seci dar extrem de relevante pentru seriozitatea cu care este văzut fotbalul şi în acest an la Independenţa.

Încheind anul în postura de lideră, Venus şi-a propus să-şi conserve poziţia şi în primăvara anului viitor, la finalul stagiunii. Pentru că nu doar titlul de campioană este obiectivul echipei lui Zeciu ci şi promovarea, în premieră, în liga a 3-a. O ţintă importantă dar şi accesibilă finanţatorului echipei, o societate agricolă prosperă condusă de un om de toată isprava, Constantin Anghel, mare iubitor nu doar al pământului ci şi al fotbalului!

Foarte probabil, în pauza de iarnă, lotul va fi din nou primenit, pe lista de cumpărături întrezărindu-se deja două nume: Gabriel Voinescu (în fapt o revenire!) şi Nicu Epaminonda (campion al României la finele sezonului 2008 – 2009), fost jucător al echipei Unirea Urziceni, ASA Tg. Mureş şi ACS Berceni. Cu ei dar şi cu toţi ceilalţi, Venus va reporni bătălia pentru supremaţie, în primăvara anului viitor, cu motoarele turate la maxim. Constantin Anghel, Ion Radu, Florin Radu ori Doru Simion sunt oamenii care pot dace ca visul să devină realizabil! Desigur, drumul va fi lung şi anevoios, însă Venus are resurse suficiente să devină o altă reprezentantă a judeţului în marea familie a ligii a 3-a. Dunărea Ciocăneşti, Unirea Mînăstirea ori Mostiştea Ulmu sunt doar 3 rivale importante pentru Venus care vor face ca lupta pentru întâietate să fie acerbă, plină de neprevăzut, istovitoare. Dintr-o astfel de încleştare, Venus va ieşi mult mai fortificată dar şi capabilă nu doar să supravieţuiască în liga a 3-a.

 

Linie de clasament

1. Venus Independenţa   15   14   1   0   62-12   43

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.