Liga 3 | Etapa 13: Dunărea – Farul 2, astăzi, ora 14.00
Featured

Liga 3 | Etapa 13: Dunărea – Farul 2, astăzi, ora 14.00

Dunărea Călăraşi şi Farul 2 Constanţa se vor afla astăzi de la ora 14.00 faţă în faţă în ultimul joc al rundei a 13-a. Partida, programată pe terenul central Ion Comşa, va fi arbitrată de Mihai Motan (Târgovişte), ajutoarele sale fiind Claudiu Tudor şi Daniela Constantinescu (ambii din Craiova). Observator de arbitri a fost desemnat Ionuţ Dimache (Slobozia) iar delegat de joc, Daniel Lazăr (Ploieşti).

Dunărea se află în acest moment pe locul 6 cu 16 puncte iar Farul 2 pe 4, ultimul loc de play-off, cu 20 de puncte. În runda precedentă, echipa noastră a câştigat cu 4-0 la Amara iar Farul 2 a pierdut surprinzător pe teren propriu cu 1-5 în faţa Gloriei Albeşti. În tur, pe 17 septembrie, Farul 2 şi Dunărea au încheiat nedecis, 0-0.

Celelalte 4 meciuri ale rundei au avut loc sâmbăta trecută. Înainte Modelu a pierdut la Albeşti cu 4-0 iar Agricola Borcea, pe terenul liderului, CS Afumaţi, cu 3-0.

Etapa 13

CS Amara – FC Voluntari 2   3-1

Gloria Albeşti – Înainte Modelu 4-0

CS Afumaţi – Agricola Borcea 3-0

Gloria Băneasa – Recolta Gh. Doja 4-2

Miercuri, 23 noiembrie, ora 14.00

Dunărea Călărași – Farul 2 Constanța

Clasament

1. CS Afumați           13   10   0     3   35-11   30

2. Gloria Albești        13     8  1     4    43-21   25

3. Recolta Gh. Doja  13     6   3    4    33-25   21

4. Farul Constanța 2 12     5   5     2   15-14   20

5. Înainte Modelu      13     5   5     3   20-20   20

6. Dunărea Călărași  12    4   4     4   25-15   16

7. FC Voluntari 2       13     3   5     5   20-24   14

8. Gloria Băneasa     13     4   4     5   27-28   13

9. Agricola Borcea     13     3   0   10   16-38     9

10. CS Amara            13     2   1   10   10-48     7

Etapa 14

Vineri, 25 noiembrie, ora 14.00

Farul 2 Constanța – CS Amara

Sâmbătă, 26 noiembrie, ora 14.00

FC Voluntari 2 – Gloria Băneasa

Recolta Gh. Doja – CS Afumați

Agricola Borcea – Gloria Albești

Înainte Modelu – Dunărea Călărași

Liga 3 | Etapa 13, cu ghinion pentru Modelu și Borcea
Featured

Liga 3 | Etapa 13, cu ghinion pentru Modelu și Borcea

Astăzi au avut loc primele 4 partide din cadrul rundei a 13-a, în Seria 3. Înainte Modelu a bifat a doua înfrângere la rând, fiind învinsă la Albești de Gloria cu 4-0 (3-0). În urma acestui rezultat Înainte părăsește zona de play-off, coborând pe 5. Etapă cu ghinion și pentru Agricola Borcea, răpusă, tot în deplasare, de CS Afumați, scor 3-0.

Dunărea Călărași va juca miercuri, 23 noiembrie, de la ora 14.00, cu Farul 2 Constanța. Runda a 14-a se va desfășura în perioada 25-26 noiembrie.

Etapa 13 | Sâmbătă, 19 noiembrie, ora 14.00

CS Amara – FC Voluntari 2   3-1

Gloria Albeşti – Înainte Modelu 4-0

Au marcat: Alexandru Muscă (9 – penalty, 31), Cosmin Zamfir (11), Robert Pîslaru (66)

CS Afumaţi – Agricola Borcea 3-0

Au marcat: Cătălin Cocoș (34 – penalty, 62), Mario Ionică (90+2)

Gloria Băneasa – Recolta Gh. Doja 4-2

Miercuri, 23 noiembrie, ora 14.00

Dunărea Călărași – Farul 2 Constanța

Clasament

1. CS Afumați            13   10   0   3    35-11   30

2. Gloria Albești         13     8   1   4    43-21   25

3. Recolta Gh. Doja   13    6   3    4    33-25   21

4. Farul Constanța 2  12    5   5    2    15-14   20

5. Înainte Modelu       13    5   5    3    20-20   20

6. Dunărea Călărași   12    4   4    4    25-15   16

7. FC Voluntari 2        13    3   5     5   20-24   14

8. Gloria Băneasa      13    4   4     5   27-28   13

9. Agricola Borcea      13    3   0   10   16-38     9

10. CS Amara             13    2   1   10   10-48     7

Etapa 14

Vineri, 25 noiembrie, ora 14.00

Farul 2 Constanța – CS Amara

Sâmbătă, 26 noiembrie, ora 14.00

FC Voluntari 2 – Gloria Băneasa

Recolta Gh. Doja – CS Afumați

Agricola Borcea – Gloria Albești

Înainte Modelu – Dunărea Călărași

sursa foto Facebook Acs Înainte Modelu

Liga 3 | Etapa 13: Înainte şi Agricola vor juca sâmbătă, Dunărea, miercurea viitoare
Featured

Liga 3 | Etapa 13: Înainte şi Agricola vor juca sâmbătă, Dunărea, miercurea viitoare

În Seria 3, runda a 13-a programează 4 partide, sâmbătă, 19 noiembrie, începând cu ora 14.00.

Înainte Modelu, locul 4 cu 20 de puncte, va juca în deplasare cu ocupanta locului secund, Gloria Albeşti. În tur, modelenii au câştigat cu 3-1.

Ocupanta locului 9, Agricola Borcea (9 puncte) se va deplasa în fieful liderului, CS Afumaţi. În tur, ilfovenii s-au impus cu 2-0.

Dunărea Călăraşi va disputa abia miercuri, 23 noiembrie, de la ora 14.00 duelul cu Farul 2 Constanţa întrucât echipa vizitatoare are nu mai puţin de 3 jucători la loturile naţionale.

Etapa 13

Sâmbătă, 19 noiembrie, ora 14.00

CS Amara – FC Voluntari 2

Gloria Albești – Înainte Modelu

Arbitri: Dorin Burtoiu (Galaţi) – Florin Iftodi (Tg. Bujor), Daniel Ichim (Brăila).

Observator arbitri: Cătălin Guloiu (Buzău); Delegat de joc: Marin Iancu (Urziceni)

CS Afumați – Agricola Borcea

Arbitri: Adrian Sava (Vânători – Galaţi) – Răzvan Negoiţă (Brăila), Răzvan Bedreagă (Galaţi)

Observator arbitri: Speranţa Popescu (Bucureşti); Delegat de joc: Dragoş Ionescu (Bucureşti).

Gloria Băneasa – Recolta Gh. Doja

Miercuri, 23 noiembrie, ora 14.00

Dunărea Călărași – Farul 2 Constanța

Clasament

1. CS Afumați           12   9   0   3   32-11   27

2. Gloria Albești        12   7   1   4   39-21   22

3. Recolta Gh. Doja  12   6   3   3   31-21   21

4. Înainte Modelu      12   5   5   2   20-16   20

5. Farul Constanța 2 12   5   5   2   15-14   20

6. Dunărea Călărași  12   4   4   4   25-15   16

7. FC Voluntari 2       12   3   5   4   19-21   14

8. Gloria Băneasa     12   3   4   5   23-26   13

9. Agricola Borcea     12   3   0   9   16-35    9

10. CS Amara            12   1   1   10   7-47     4

Liga 3 | Etapa 12: CS Amara – Dunărea, sâmbătă, 12 noiembrie, ora 14.00
Featured

Liga 3 | Etapa 12: CS Amara – Dunărea, sâmbătă, 12 noiembrie, ora 14.00

Runda a 12-a continuă în Seria 3 sâmbătă, 12 noiembrie cu restul de 4 partide. Dunărea se va deplasa la Amara pentru duelul cu ultima clasată, meciul fiind arbitrat de buzoianul, Alexandru Naum. El va fi ajutat la cele două margini de ploieștenii, Gabriel Răduță și Gabriel Enache. Observator de arbitri va fi Mugurel Vadan (București) iar delegat de joc a fost desemnat Bogdan Fulger (Giurgiu).

Agricola Borcea va evolua acasă împotriva constănțenilor de la Gloria Băneasa. Duelul va fi arbitrat de trioul Alexandra Valusescu (București) – Alexandru Crăciun (Onești), Nicoleta Sava (Mărăcineni – Buzău). Observator de arbitri este Teodor Grozea (Brăila) iar delegat de joc, Adrian Dinu (Giurgiu).

În prologul rundei, Înainte Modelu – CS Afumați 1-5, meciul desfășurându-se vineri la două ore după miezul zilei.

Etapa 12

Înainte Modelu – CS Afumați 1-5

Au marcat: Liviu Gheorghe (71) / Cătălin Cocoș (39), Cezar Beșleagă (59), Alexandru Iamandache (64), Ionuț Zaina (77, 82)

Sâmbătă, 12 noiembrie, ora 14.00

FC Voluntari 2 – Recolta Gh. Doja

Agricola Borcea – Gloria Băneasa

Farul 2 Constanța – Gloria Albești

CS Amara – Dunărea Călărași

Clasament

1. CS Afumați             12   9   0   3   32-11   27

2. Recolta Gh. Doja   11   6   2   3    29-19   20

3. Farul Constanța 2  11   5   5   1    14-9     20

4. Înainte Modelu       12   5   5   2    20-16   20

5. Gloria Albești          11   6   1   4    34-20   19

6. Dunărea Călărași   11   3   4   4    21-15   13

7. FC Voluntari 2         11   3   4   4   17-19   13

8. Gloria Băneasa       11   2   4   5   18-25   10

9. Agricola Borcea       11   3   0   8   15-30     9

10. CS Amara              11   1   1   9   7-43       4

Liga 3 | Înainte, al doilea eșec stagional!
Featured

Liga 3 | Înainte, al doilea eșec stagional!

Înainte Modelu pierde din nou în fața ilfovenilor de la CS Afumați, de data asta pe teren propriu, meciul contând pentru etapa a 12-a.

Oaspeții au deschis scorul în minutul 39 prin Cocoș, 0-1 fiind și rezultatul primei reprize. După pauză, CS Afumați înscrie prin Beșleagă (59) și Iamandache (64), modelenii reducând din diferență în minutul 71 prin L. Gheorghe. Finalul e al ilfovenilor care puctează prin Ionuț Zaina, în minutele 77 și 82. Este a doua înfrângere stagională suferită de Înainte Modelu care coboară pe 4 cu 20 de puncte.

Celelalte partide vor avea loc sâmbătă, de la ora 14.00. Dunărea va juca pe terenul ultimei clasate, CS Amaraq (în tur a câștigat cu 9-0!) iar Agricola își va măsura forțele cu Gloria Băneasa (în tur, constănțenii s-au impus cu 3-2!).

Etapa 12

Înainte Modelu – CS Afumați 1-5

Au marcat: Liviu Gheorghe (71) / Cătălin Cocoș (39), Cezar Beșleagă (59), Alexandru Iamandache (64), Ionuț Zaina (77, 82)

Sâmbătă, 12 noiembrie, ora 14.00

FC Voluntari 2 – Recolta Gh. Doja

Agricola Borcea – Gloria Băneasa

Farul 2 Constanța – Gloria Albești

CS Amara – Dunărea Călărași

Clasament

1. CS Afumați            12   9   0   3    32-11   27

2. Recolta Gh. Doja   11   6   2   3    29-19   20

3. Farul Constanța 2  11   5   5   1   14-9      20

4. Înainte Modelu       12   5   5   2   20-16    20

5. Gloria Albești          11   6   1   4   34-20   19

6. Dunărea Călărași    11   3   4   4   21-15   13

7. FC Voluntari 2         11   3   4   4   17-19   13

8. Gloria Băneasa       11   2   4   5   18-25   10

9. Agricola Borcea       11   3   0   8   15-30     9

10. CS Amara              11   1   1   9   7-43       4

 

Free Joomla templates by Ltheme