Liga 3 | Agricola Borcea merge pe mână lui Ferfelea
Featured

Liga 3 | Agricola Borcea merge pe mână lui Ferfelea

Aflată în mod surprinzător pe locul 9 în topul Seriei 3 a ligii a 3-a, Agricola Borcea speră să-și atingă obiectivul la finele sezonului și anume salvarea de la retrogradare. În acest sens, primarul Aniel Nedelcu, cel care face și desface totul la echipă, a decis chiar la începutul anului înlocuirea staffului tehnic, noul antrenor fiind Viorel Ferfelea care foarte probabil își va ajuta echipa și din teren.

În vârstă de 37 de ani, Ferfelea (fost jucător la Sportul Studențesc, Universitatea Craiova, FCM Tg. Mureș, Sportul Snagov, Viitorul Domnești) a condus la începutul acestei stagiuni, în calitate de antrenor – jucător, formația constănțeană Gloria Băneasa pe care a părăsit-o la 1 octombrie, acceptând ulterior propunerea de a fi secundul lui Claudiu Niculescu la Poli, doar că șederea sa la Iași a fost extrem de scurtă, cam 5 zile. Niculescu a fost demis după eșecul suferit pe terenul Ripensiei, Ferfelea alegând să părăsească și el echipa.

În mini-retur, Agricola va juca succesiv cu CS Amara (acasă), Farul 2 Constanța (în deplasare) și Înainte Modelu (pe teren propriu).

În cele 15 meciuri jucate în acest sezon, Borcea a obținut 3 victorii și 12 înfrângeri.

Sâmbăta viitoare, Agricola va disputa un amical cu Spicul Vâlcelele iar pe 18 februarie își va măsura forțele cu Metalul Buzău.

Liga 3 | Modelenii, meci întrerupt la Buzău

Liga 3 | Modelenii, meci întrerupt la Buzău

Modelenii de la Înainte au făcut astăzi deplasarea la Buzău pentru testul cu Metalul însă partida s-a întrerupt la un moment dat “din cauza unor neînțelegeri între jucătorii ambelor echipe”.

Fotbaliștii pregătiți de Costel Ilie vor evolua miercuri, 8 februarie, în deplasare, partida cu liderul ligii a 4-a București, CS FC Dinamo fiind programat la ora 12.00.

În perioada 12 – 19 februarie, echipa se mută în Covasna pentru un stagiu de pregătire, acolo urmând să dispute și un amical cu formația secundă a celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe.

Pe 1 martie, Înainte își va măsura forțele și cu CS Dinamo București, locul 5 în topul Seriei 5.

Înainte Modelu | Meciuri de verificare

21.01. Înainte – Dunărea Grădiştea (L4) 5-1

28.01. Înainte – CSU Ştiinţa Bucureşti (L4) - Anulat

04.02. Metalul Buzău – Înainte (L3) – Întrerupt

08.02. CS FC Dinamo (L4) - Înainte

15.02. Sepsi OSK Sf. Gheorghe 2 (L3) - Înainte

01.03 Înainte – CS Dinamo Bucureşti (L3)

Liga 3 | Dunărea, debut cu dreptul în amicale!
Featured

Liga 3 | Dunărea, debut cu dreptul în amicale!

Terenul sintetic din incinta Prefab Arena a găzduit sâmbătă dimineață, în premieră, duelul dintre Dunărea Călărași și Spicul Vâlcelele, echipa care domină Seria A a ligii a 4-a.

A fost primul test pentru elevii lui Gică Mihali care au câștigat ușor cu 8-3 (4-0). Viitoarea adversară a Dunării va fi CSM Cetatea Turnu Măgurele, formație care ocupă locul 4 în clasamentul Seriei 6 a L3.

Până la ora primului joc oficial, galben-albaștrii vor mai juca acasă cu SC Popești Leordeni (Locul 4 Seria 4), și în deplasare cu CS Dinamo București (locul 5 Seria 5) și Viitorul Ianca (Locul 7 Seria 2).

În mini-returul sezonului regulat, Dunărea va debuta în deplasare, împotriva ialomițenilor de la Recolta Gh. Doja, meciul fiind programat sâmbătă, 11 martie, de la ora 15.00.

Dunărea Călărași | Meciuri de verificare

04.02. Dunărea – Spicul Vâlcelele 8-3

11.02. Dunărea – CSM Cetatea Turnu Măgurele

18.02. Dunărea – SC Popești Leordeni

25.02. CS Dinamo București – Dunărea

04.03. Viitorul Ianca – Dunărea

Dunărea Călărași | Meciuri oficiale

11.03. Recolta Gh. Doja – Dunărea (et. 16)

18.03. Dunărea – Gloria Băneasa (et. 17)

25.03. CS Afumați – Dunărea (et. 18)

Liga 3 | Amicalul cu Știința București, anulat!
Featured

Liga 3 | Amicalul cu Știința București, anulat!

Amicalul cu Știința București (L4), programat sâmbătă, 28 ianuarie, la Modelu a fost anulat din cauza condițiilor meteo nefavorabile, au anunțat reprezentanții echipei Înainte Modelu pe pagina oficială de Facebook. Începând de astăzi și până duminică, 29 ianuarie, ora 10.00, județul Călărași se află sub Cod galben de precipitații însemnate cantitativ, sub formă de ploaie și ninsoare, 25 - 40 l/mp, viscol și intensificări ale vântului de 45 - 55 km/h.

Antrenorul Costel Ilie susține că pregătirile vor continua săptămâna viitoare la finele căreia este programat și testul cu Metalul Buzău, din deplasare. “Am anulat amicalul cu Știinta București din cauza evoluției condițiilor meteo anunțate pentru sâmbătă, dar continuăm programul echipei și săptămâna viitoare jucăm amicalul de la Buzău, cu Metalul. Am disputat un prim amical sâmbăta trecută împotriva celor de la Dunărea Grădiștea, echipa de Liga a 4-a călărășeană. Mai asteptăm câțiva jucători pe care îi voi vedea săptămâna viitoare. Am început a doua săptămână de pregătire, toti jucătorii se antrenează bine, răspund bine la program. Avem câțiva jucători, născuți în 2004 și respectiv 2005, pe care vreau să-i mai văd și în amicalul cu Metalul Buzău.”, a declarat Costel Ilie pentru site-ul clubului www.acsinaintemodelu.ro.

Lotul Înainte Modelu – George Dobre (căpitan), Alexandru Petreacă, Robert Andreescu, Liviu Gheorghe, Ionuț Trancă, Daniel Gheorghe, Ștefan Istrati, Yunus Olabanji Fatai, Cătălin Măgureanu, Sabin Leciu, Marian Ciobotaru, Mădălin Guță, Antonio Smădu, Marian Budică, Enzo Cristescu, Rafael Marian Grigoraș, Matei Babaua, Rareș Toader.

Înainte Modelu | Meciuri de verificare

21.01. Înainte – Dunărea Grădiştea (L4) 5-1

28.01. Înainte – CSU Ştiinţa Bucureşti (L4) - anulat

04.02. Metalul Buzău – Înainte (L3)

15.02. Sepsi OSK Sf. Gheorghe 2 (L3) - Înainte

01.03 Înainte – CS Dinamo Bucureşti (L3)

În perioada 12 - 19 februarie, modelenii se vor antrena la Covasna.

Liga 3 | Amical: Înainte Modelu – Ştiinţa Bucureşti, sâmbătă, 28 ianuarie, ora 11.00
Featured

Liga 3 | Amical: Înainte Modelu – Ştiinţa Bucureşti, sâmbătă, 28 ianuarie, ora 11.00

După ce „s-au încălzit” cu Dunărea Grădiştea (5-1, în testul desfăşurat sâmbăta trecută la Modelu!), fotbaliştii de la Înainte Modelu sunt decişi să bifeze a doua victorie din această pauză competiţională în amicalul programat sâmbătă, 28 ianuarie, cu CSU Ştiinţa Bucureşti.

Viitorii adversari ocupă locul 5 în clasamentul ligii a 4-a Bucureşti, obţinând în cele 14 meciuri jucate, 9 victorii şi 5 înfrângeri (golaveraj pozitiv, 47-23).

Meciul e programat de la ora 11.00 pe arena Vasile Enache.

Programul echipei antrenate de Costel Ilie mai cuprinde până la startul sezonului de primăvară cel puţin 3 meciuri de verficare precum şi un stagiu de pregătire de o săptămână la Covasna.

Înainte Modelu ocupă locul 4 în topul Seriei 3 a L3, păstrând şanse reale de a evolua în premieră în play-off.

Înainte Modelu | Meciuri de verificare

21.01 Înainte Modelu – Dunărea Grădiştea 5-1

28.01, ora 11.00 Înainte Modelu – CSU Ştiinţa Bucureşti

04.02 Metalul Buzău – Înainte Modelu

12-19.01 Cantonament Covasna

15.02 Înainte Modelu – Sepsi 2 Sf. Gheorghe

01.03 Înainte Modelu – CS Dinamo

Free Joomla templates by Ltheme