Liga I / CS U Craiova – Poli Iaşi, primul meci al sezonului 2017 - 2018

Vineri, 14 iulie, debutează prima etapă a sezonului 2017-2018 al Ligii 1. Competiția, organizată de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF), se va desfășura urmând formatul de joc din sezonul anterior: sezon regular, în sistem tur-retur și play-off / play-out.

268 de meciuri se vor disputa în acest sezon, în care Sepsi Sf. Gheorghe și Juventus Colentina joacă pentru prima dată în prima ligă.

Printre primele măsuri luate de LPF în acest sezon se numără și îmbunătățirea relației cu departamentele de marketing ale cluburilor din Liga 1 dar și adoptarea unor măsuri prin care să crească valoarea comercială a meciurilor televizate.

La începutul lunii august va avea loc un seminar cu toți reprezentanții departamentelor de marketing ale cluburilor în care vor fi discutate strategia și proiectele ce vor fi implementate în acest sezon competițional.

Tot în august va fi încheiată și convenția între LPF și Liga Spaniolă care presupune alinierea la o serie de bune practici care să ajute fotbalul profesionist din România.

'Prin acest parteneriat, LPF oferă cluburilor din Liga 1 posibilitatea de acces exclusiv la expertiza și experiența cluburilor din prima ligă spaniolă în domenii precum: concepte de comercializare (bilete, produse promo?ionale), securitate, organizare meciuri, scouting sau școli de juniori', declară Robert Pongracz, Vicepreșdinte LPF.

 

Etapa I / Program jocuri

Vineri 14 iulie

CS U Craiova - Poli Iași ora 21:00

Sâmbătă 15 iulie

Concordia Chiajna - Poli Timișoara ora 18:30

Juventus București - FC Dinamo ora 21:00

Duminica 16 iulie

Astra Giurgiu - Sepsi Sf. Gheorghe ora 18:30

FCSB - FC Voluntari ora 21:00

Luni 17 iulie

FC Viitorul - Gaz Metan Mediaș ora 18:30

FC Botoșani - CFR Cluj ora 21:00

Toate partidele vor fi transmise în direct pe Look TV, Digi Sport și Dolce Sport, după cum urmează:

 

Campionatul 2016 — 2017, suspans până la finalul ultimei etape

Sezonul 2016 — 2017 al Ligii 1 a fost cel mai atractiv campionat privind lupta la titlu din ultimii 39 de ani, cu trei echipe implicate direct, până în ultima etapă. De asemenea, și lupta pentru salvarea de la retrogadare s-a dat între trei echipe, până în ultimele secunde.

Interesul fanilor pentru meciurile din play-off s-a văzut și pe stadioane, unde media de spectatori / meci a fost de aproximativ 9.100 de persoane, cea mai mare de după 1990.

Conform cifrelor de participare a fanilor pe stadion, meciurile care au înregistrat cea mai mare prezență pe stadion au fost în play-off: Dinamo — FCSB (2-1) cu 37.669 spectatori, FCSB — CS U Craiova (3 — 0) cu 35.000 spectatori și FCSB — Dinamo (2 — 1) cu 31.340 spectatori.

610 goluri au fost înscrise în cele 267 de meciuri decise pe teren. Partida ASA Tg. Mureș—Pandurii Târgu Jiu din et. a 21-a, sezon regulat nu este inclusă, rezultatul final, 3-0 pentru mureșeni, fiind decis la 'masa verde'.

Patru derby-uri între FC Steaua București — Dinamo București s-au jucat în ediția 2016-2017 a Ligii 1, acestea înregistrând o medie de 29.705 spectatori / meci.

 

1.327 de cartonașe galbene și 73 cartonașe roșii s-au dictat pe parcursul sezonului trecut.

Echipele care au primit cele mai puține cartonașe roșii au fost: FC Viitorul, 1 cartonaș, Astra Giurgiu, CS U Craiova și FC Voluntari cu câte 4 cartonașe primite. Cele mai puține cartonașe galbene au fost primite de echipele CS U Craiova (76 cartonașe), FC Viitorul (77 cartonașe), FCSB (85 cartonașe).

În clasamentul fair-play realizat de LPF, pe primul loc se află FC Viitorul, cu 2.2 puncte penalizare/meci, urmată de CS Universitatea Craiova, 2.4 puncte penalizare/meci și FC Voluntari, 2.67 puncte penalizare/meci.

Sursa www.lpf.ro

Dunărea / A. Iencsi: Prezenţa în număr mare a suporterilor la stadion e satisfacţia mea supremă!

Adrian IencsiNoul antrenor al Dunării, Adrian Iencsi a transmis un mesaj suporterilor călărăşeni pe care-i aşteaptă în număr cât mare la stadion în noul sezon al ligii a 2-a care va debuta pe 5 august. „Mi-aş dori să-i văd pe suporterii călărăşeni în număr cât mai mare la partidele băieţilor, pe teren propriu. Putem realiza lucrul acesta doar prin prisma rezultatelor pozitive precum şi calităţii jocului. Ar fi satisfacţia mea supremă! Sprijinul oferit de spectatori este absolut necesar mai ales că ne aşteaptă un sezon extrem de dificil” a declarat Iencsi care s-a arătat încântat şi de modul în care în fost primit la Călăraşi. „Am întâlnit oameni foarte primitori, respectuoşi. N-am avut timp să ies prin oraş, însă pot să vă spun că lumea de la stadion se poartă foarte frumos cu mine. N-a fost o noutate pentru mine. Am fost la Călăraşi şi în confruntarea cu FC Voluntari din urmă cu câţiva ani. Ştiam că oamenii sunt deosebiţi. Îmi doresc să avem o colaborare bună, eficientă şi împreună să contribuim la obţinerea acelor rezultate pozitive pe care le aşteaptă toată lumea” a conchis Iencsi.

Liga a 2-a / Dunărea va disputa trei jocuri amicale în Serbia

Dunărea Călăraşi se află de marţi în Serbia la Zlatibor acolo unde va efectua un stagiu de pregătire până pe 21 iulie. Echipa pregătită de Adrian Iencsi va disputa şi trei jocuri de verificare în compania unor adversari din zonă sau care se află de asemenea în cantonament la Zlatibor.

Joi, 13 iulie, de la ora 18.00, „galben – albaştrii” îşi vor măsura forţele cu o echipă locală din Zlatibor. Duminică, 16 iulie, Dunărea va întâlni echipa muntenegreană de primă ligă, OFK Grbalj (locul 7 la finele ediţiei 2016 - 2017.

Ultimul joc e programat miercurea viitoare, 19 iulie, băieţii noştri urmând a da piept cu o formaţie din prima ligă croată.

Dragoş Militaru, cooptat în stafful Dunării

dragos militaru fotbalCel mai tânăr colaborator al noului antrenor al Dunării, Adrian Iencsi este Dragoş Militaru (27 ani), cei doi lucrând împreună în prima parte a anului la Unirea Jucu. Născut la Tg. Jiu pe 2 martie 1990, Militaru a obţinut în toamna anului trecut licenţa de antrenor UEFA B. “Am lucrat împreună la Jucu. Este un bun profesionist şi sunt sigur că ne va ajuta în noul sezon” a declarat Adrian Iencsi.

Ca fotbalist, Militaru a evoluat la Pandurii Tg. Jiu (juniori), Minerul Lupeni, FC Silvana Şimleul Silvaniei, Unirea Alba Iulia, Damila Măciuca, Daugavpils (Letonia), Pandurii II Tg. Jiu.

În acest moment stafful tehnic al “galben – albaştrilor” este format din Adrian Iencsi (principal), Mirel Condei şi Dragoş Militaru (ambii secunzi), Ion Manu (antrenor portar) şi Constantin Niculae “Sensei” (preparator fizic). “Acesta este stafful tehnic al Dunării. Încercăm să îmbinăm în mod benefic tinereţea cu experienţa.” a mai spus Iencsi.

Dunărea / Iencsi, despre Vali Alexandru: Cred că orice antrenor şi l-ar dori în lot!

V. AlexandruAtacantul Valentin Alexandru a revenit la Dunărea Călăraşi semnând recent un contract valabil pe un sezon cu drept de prelungire pe încă un an. Antrenorul Adrian Iencsi salută „revenirea” lui Vali Alexandru, declarând despre fostul golgeter al „galben – albaştrilor” că orice antrenor şi l-ar dori în lot. „Pentru mine este o surpriză foarte frumoasă că pot să-l am în lot. În opinia mea, el poate juca liniştit în liga I. Vali este un fotbalist care deja a confirmat. A fost aici, cunoaşte foarte bine mediul din Călăraşi. Este un golgeter cu reale calităţi. Sper să aibă în continuare evoluţii foarte bune şi să înscrie cât mai multe goluri” a spus Iencsi.

Vali Alexandru a fost transferat luni fiind inclus în lotul care a făcut deplasarea în cantonamentul din Serbia de la Zlatibor. În sezonul 2016 – 2017, sub tricoul Dunării, Vali a jucat 32 de partide marcând nu mai puţin de 25 de goluri. În ultimul an a evoluat în liga I la Pandurii Tg. Jiu şi Concordia Chiajna.

Free Joomla templates by Ltheme