Liga a 2-a / A. Iencsi: A fost un cantonament reuşit!

Pentru mai bine de o săptămână (11-20 iulie), Dunărea Călăraşi s-a antrenat, în premieră, în străinătate, stabilindu-şi cartierul general în Serbia la Zlatibor. Antrenorul Adrian Iencsi s-a declarat mulţumit de stagiul de pregătire, acolo unde echipa noastră a susţinut şi 3 jocuri de verificare, două dintre ele împotriva unor formaţii din prima ligă din Muntenegreu. „A fost un cantonament reuşit. Totul a fost ok. Din păcate, doi dintre jucătorii noştri, Bogdan Stancu şi Silviu Pană s-au accidentat. Dar mă bucur că şi-au revenit şi cel mai probabil în 2-3 zile îi vom avea din nou la antrenamente. Am fost mulţumit de modul în care băieţii s-au implicat la pregătiri” a declarat Iencsi care a continuat. „Am susţinut şi 3 jocuri de verificare. Un prim meci cu o echipă locală, din liga a 3-a. Am întâlnit o formaţie foarte arţăgoasă, agresivă, cu jucători de talie, foarte bătăioşi. Am câştigat cu 3-0 iar testul a fost extrem de util. A urmat apoi disputa cu echipa din prima ligă din Muntenegru, OFK Grbalj. A fost un joc bun pe care însă l-am pierdut în urma unui gol încasat aiurea. Ultimul test a fost tot împotriva unei echipe din Muntenegru, FC Decic, din prima ligă. Am încercat de data asata, cât de cât să mă apropii de formula de bază. Am câştigat şi ăsta e un lucru benefic pentru că ne-a dat încredere, entuziasm. Una peste alta, a fost un cantonament util din toate punctele de vedere”.

 

De luni, Dunărea se antrenează la Călăraşi urmând ca în această săptămână să susţină şi două partide amicale. Prima va avea loc miercuri, 26 iulie la Călăraşi cu Unirea Slobozia iar cea de-a doua, sâmbătă, 29 iulie. Adversara Dunării va fi Dacia Brăila însă jocul ar putea fi anulat în cazul în care cele două echipe s-ar întâlni în prima etapă în campionat.Marţi, 25 iulie, are loc la Mogoşoaia tragerea la sorţi a partidelor din noul sezon al ligii a 2-a care va debuta pe 5 august.

Liga a 2-a / Dunărea va disputa un amical cu Unirea Slobozia. Vezi când este programat!

După ce a revenit din stagiul de pregătire efectuat în Serbia la Zlatibor, Dunărea a reluat luni după-amiază antrenamentele la Călăraşi. Elevii lui Adi Iencsi vor disputa miercuri, 26 iulie şi o partidă de verificare împotriva ialomiţenilor de la Unirea Slobozia (liga a 3-a). Partida va începe la ora 10.00 şi se va desfăşura pe arena centrală din cadrul Complexului Sportiv Dunărea. Sâmbătă, la Brăila, Unirea a învins cu 1-0 echipa locală Dacia Unirea, golul fiind marcat de Ad. Răduca (min. 22).

„Pentru miercuri am programat un amical cu Unirea Slobozia. Meciul va începe la ora 10.00. Intenţionăm ca până la startul noului sezon al ligii a 2-a să mai disputăm un amical. Cel mai probabil sâmbătă, 29 iulie. Am purtat nişte discuţii, în acest sens, cu cei de la Dacia Unirea Brăila. Vom vedea marţi dacă vom juca cu ei în campionat în primele două etape. Dacă vom întâlni Brăila atunci va trebui să identificăm un alt adversar. Vom şti cu exatitate marţi după tragerea la sorţi a jocurilor din campionat.” a declarat antrenorul Adrian Iencsi.

Liga I / Finalistele Cupei României 2017, din nou faţă în faţă!

Luni, 24 iulie e programat ultima partidă din cadrul etapei a II-a a ligii I Betano la fotbal. Va fi de fapt o reeditare a ultimei finale a Cupei RomânieI. FC Voluntari şi Astra Giurgiu se vor afla din nou faţă în faţă, partida fiind programată de la ora 21.00.

Duminică s-a produs şi primul şoc al campionatului. FC Botoşani a învins pe Dinamo în Capitală, cu 1-0. Joi, tot pe Arena Naţională, trupa lui Contra se bate cu Atletic Bilbao în Europa League.

Dar iată avancronica partidei ce va avea loc azi:

 

FC Voluntari - Astra Giurgiu, ora 21.00

FC Voluntari şi Astra s-au întâlnit doar de patru ori în Liga 1 Orange, de două ori au câştigat giurgiuvenii, iar alte două partide s-au încheiat la egalitate.

- Primul meci a avut loc pe 16 august 2015, FC Voluntari - Astra 1-2. Alibec a deschis scorul în secunda 65, De Amorim a mărit avantajul în startul ultimului sfert, apoi Kone a redus diferenţa în minutul 85.

- În returul stagiunii 2015-2016, cele două au terminat la egalitate, scor 1-1, ambele goluri fiind înscrise din penalty (Pancu minutul 30, Alibec minutul 66).

- În ediţia trecută, Astra a luat patru puncte din șase posibile în sezonul regulat, 1-1 pe teren propriu (Budescu / Marinescu) şi 2-1 în deplasare (Budescu, Teixeira / Ivanovici).

- FC Voluntari şi Astra s-au confruntat şi în finala Cupei României 2016-2017, când ilfovenii s-au impus la penalty-uri şi au adus primul trofeu în vitrina clubului. Pe lângă acest meci, actualul antrenor al Voluntariului i-a mai întâlnit o singură dată pe "astrali", în ediția 2011-2012, U Cluj - Astra 3-1.

La nivelul băncilor tehnice, Claudiu Niculescu şi Edi Iordănescu vor fi pentru întâia oară faţă în faţă.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: FC Voluntari - 26 ani şi 11 luni; Astra - 24 ani şi 9 luni.

Sursa www.lpf.ro

 

Etapa a II-a / Rezultate

 

Vineri, 21 iulie

 

Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Juventus Bucureşti 2-1

Au marcat S. Ghinga (62), Cl. Herea (90+1) / M. Stoenac (90+3)

 

ACS Poli Timișoara — FCSB 0-1

A marcat: E. Gnohere (63).

Cartonaș roșu: Alexandru Munteanu (ACS Poli, 45+1)

 

Sâmbătă, 22 iulie

 

CS Universitatea Craiova — Concordia Chiajna 1-1 (1-1)

Au marcat: Alexandru Băluță (13), respectiv Marian Cristescu (23).

 

CFR Cluj — FC Viitorul Constanța 2-0

Au marcat: Urko Vera (17), Kevin Boli (82, autogol)

 

Duminică, 23 iulie

 

CSM Poli Iaşi – Gaz Metan Mediaş 0-0

 

Dinamo București — FC Botoșani 0-1

A marcat: Cătălin Golofca (69).

 

Luni, 24 iulie

Ora 21.00 FC Voluntari - Astra Giurgiu

Liga I / Dinamo debutează în noul sezon şi pe teren propriu

Duminică sunt programate alte două jocuri din cadrul etapei a II-a a ligii I Betano la fotbal.

La Iaşi de la ora 18.30 de minute se vor confrunta Poli şi Gaz Metan Mediaş, ambele formaţii fiind învinse în prima rundă.

De la ora 21.00 se vor duela Dinamo Bucureşti şi FC Botoşani. Elevii lui Contra vor debuta astfel şi pe teren propriu în actuala ediţie de campionat.

Sâmbătă, în Gruia, CFR Cluj a dispus cu 2-0 de campioana FC Viitorul iar Concordia a smuls o remiză nesperată la Turnu Severin în faţa Craiovei.

Ultimul joc al etapei se va desfăşura luni, 24 iulie între FC Voluntari şi Astra Giurgiu (ora 21.00)

Iată mai jos avancronicile jocurilor de azi:

 

CSM Poli Iaşi - Gaz Metan Mediaş, ora 18.30

Primele două clasate la finalul play-out-ului stagiunii trecute vor fi faţă în faţă pentru a noua oară în Liga 1, palmaresul confruntărilor directe fiind favorabil moldovenilor, care au reuşit cinci victorii, în timp ce ardelenii s-au impus de două ori.

- Primul duel a avut loc pe 9 noiembrie 2012, la Mediaş, şi s-a încheiat cu victoria oaspeţilor la limită. Singura reuşită a partidei a fost izbutită de Pătulea (minutul 93), care a trimis balonul în plasa porţii lui Pleşca, după o pasă excelentă primită de la Onofraş.

- Ardelenii şi-au luat revanşa în retur, când au câştigat în Copou cu 2-0 (marcatori Eric, Alex Munteanu), scor care a diminuat mult din şansele de salvare ale moldovenilor de la retrogradare. Pe băncile tehnice s-au aflat Sorin Cârţu, respectiv Gigi Mulţescu.

- Următoarele două confruntări au avut loc în ediţia 2014-2015, 0-0 la Mediaş şi 1-0 pentru CSM Poli în Copou, gol înscris de Golubovic, din pasa lui Bole.

- În sezonul regulat 2016-2017, fiecare a câştigat pe teren propriu, 3-1 la Iaşi (Ţigănaşu, Bole, Cristea / Axente) şi 2-1 la Mediaş (Axente, Trtovac / Mihalache). În play-out, "studenţii" s-au impus în ambele jocuri, 2-0 în deplasare (Vasile Gheorghe, Ştefănescu) şi 1-0 acasă (Bole).

Flavius Stoican vs Cristi Pustai în Liga 1: Patru jocuri - o victorie Stoican - două victorii Pustai - o remiză.

Cristi Pustai vs CSM Poli Iaşi: Șapte jocuri - două victorii - cinci înfrângeri.

Partida va fi una specială pentru Bojan Golubovic (75 jocuri în Liga 1 pentru Poli / 21 goluri), Milan Mitic (95 jocuri în Liga 1 pentru Poli / 0 goluri) şi Ionuţ Voicu (90 jocuri în Liga 1 pentru Poli / 0 goluri), trei jucători exponenţiali pentru ce a însemnat gruparea moldavă de la revenirea pe prima scenă, toţi plecaţi din Iaşi în această vară.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: CSM Poli Iaşi - 25 ani şi 5 luni; Gaz Metan - 26 ani şi 3 luni.

 

Dinamo - FC Botoşani, ora 21.00

Doar o partidă au pierdut bucureştenii pe teren propriu în 2017, Dinamo - Viitorul 1-2 (04.02.2017), în rest aiu cinci victorii şi două rezultate de egalitate.

De partea cealaltă, moldovenii au un singur succes în precedentele 15 deplasări din campionat, 2-0 la Târgu Mureş (15.05.2017). În tot acest interval, FC Botoşani a mai înregistrat patru remize şi 10 înfrângeri.

Dinamo şi FC Botoşani s-au mai duelat de opt ori în Liga 1, de patru ori s-au impus gazdele din acestă rundă, de două ori a câştigat gruparea moldavă, iar două partide s-au terminat la egalitate.

- Primele dispute din campionat au fost cele din ediţia 2013-2014, când Dinamo s-a impus în ambele jocuri, 1-0 acasă (George Ţucudean) şi 2-1 în deplasare (dublă Bilinski / Istvan Fulop).

- A urmat întâlnirea din 14 septembrie 2014, considerată de mulţi microbişti drept una dintre cele mai frumoase din sezonul 2014-2015. Fulop a deschis scorul, Alexe a egalat, Ngadeu a dus Botoşaniul pentru a doua oară în avantaj, Gavrilă a restabilit egalitatea în minutul 86. În prelungiri, Roussel a adus victoria moldovenilor, scor 3-2 (antrenor Leo Grozavu / Flavius Stoican)! Acel joc a intrat în istoria grupării botoşănene drept primul disputat acasă în nocturnă.

- O singură partidă s-a încheiat fără gol, pe 3 aprilie 2015, pe terenul bucureştenilor.

- În sezonul regulat 2015-2016, bucureştenii au scos patru puncte din șase posibile, FC Botoşani - Dinamo 1-1 (Cabrera / Essombe) şi Dinamo - FC Botoşani 1-0 (Costache).

- Ultima victorie FC Botoşani: 01.10.2016, FC Botoşani - Dinamo 2-1 (marcatori Elek, Vaşvari / Rotariu).

- Cea mai recentă confruntare: 20.02.2017, Dinamo - FC Botoşani 1-0 (gol Sergiu Hanca), meci care a consemnat şi debutul lui Cosmin Contra pe banca formaţiei "alb-roşie".

Cosmin Contra vs Costel Enache în Liga 1: Un joc - o victorie Contra (2012-2013, Ceahlăul - Petrolul 0-2).

Mediile de vârstă ale celor două loturi: Dinamo - 26 ani; FC Botoşani - 24 ani şi 5 luni.

sursa www.lpf.ro

 

 

Luni, 24 iulie

Ora 21.00 FC Voluntari - Astra Giurgiu

 

Etapa a II-a / Rezultate

 

Vineri, 21 iulie

 

Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Juventus Bucureşti 2-1

Au marcat S. Ghinga (62), Cl. Herea (90+1) / M. Stoenac (90+3)

 

ACS Poli Timișoara — FCSB 0-1

A marcat: E. Gnohere (63).

Cartonaș roșu: Alexandru Munteanu (ACS Poli, 45+1)

 

Sâmbătă, 22 iulie

 

CS Universitatea Craiova — Concordia Chiajna 1-1 (1-1)

Au marcat: Alexandru Băluță (13), respectiv Marian Cristescu (23).

 

CFR Cluj — FC Viitorul Constanța 2-0

Au marcat: Urko Vera (17), Kevin Boli (82, autogol)

Liga I / Campioana, provocare majoră pe Someş!

Etapa secundă a ligii I Betano la fotbal continuă sâmbătă când vor avea loc alte două partide. Prima va începe la ora 18.30 de minute şi se va desfăşura la Turnu Severin între CS U Craiova şi Concordia Chiajna. Meciul zilei e la Cluj – Napoca între CFR şi campioana, FC Viitorul, un duel între foştii mari internaţionali ai României, Dan Petrescu şi Gică Hagi. Duel va începe la ora 21.00.

Ieri s-au disputat două jocuri. În derby-ul promovatelor, Sepsi – Juventus 2-1, ultimele două reuşite, câte una pentru fiecare echipă fiind marcate în minutele de prelungiri.

FC SB a câştigat greu pe Bega, 1-0 în faţa lui ACS Poli Timişoara care a evoluat toată repriza a doua în inferioritate numerică.

Iată avancronicile partidelor programate sâmbătă:

 

CS U Craiova - Concordia Chiajna, sora 18.30

Cele două echipe s-au mai întâlnit de opt ori în Liga 1, de trei ori au câştigat oltenii, de patru ori au terminat la egalitate, iar un joc s-a încheiat cu victoria ilfovenilor.

- Prima partidă a avut loc pe 19 octombrie 2014, 1-1 pe terenul Craiovei, marcatori Ferfelea, respectiv Wellington (ambele din penalty). Tot o remiză s-a consemnat şi în returul stagiunii 2014-2015, 2-2 la Chiajna (Maftei, Dina / Târnăcop, Bawab).

- Oltenii s-au impus în ambele dispute din sezonul regulat 2015-2016, de fiecare dată cu scorul de 2-0. În play-out, ilfovenii au învins pe teren propriu cu 1-0, marcator Gabriel Giurgiu, iar în retur, craiovenii au câştigat cu 2-0, goluri înscrise de Alexandru Băluţă şi Andrei Ivan.

- Ultimele două confruntări, cele din sezonul regulat 2016-2017, s-au terminat nedecise, 1-1 pe Extensiv (Măzărache / Constantinescu) şi 0-0 la Chiajna.

Dan Alexa vs CS U Craiova: Două jocuri - o remiză - o înfrângere.

Mediile de vârstă ale celor două loturi:CS U Craiova – 23 şi 11 luni; Concordia - 26 ani şi 3 luni.

 

CFR Cluj - Viitorul Constanţa, ora 21.00

Primul duel dintre echipele care au evoluat în play-off-ul stagiunii trecute se va da în Gruia, acolo unde CFR şi Viitorul promit fanilor clujeni un recital fotbalistic, aşa cum s-a întâmplat în multe dintre precedentele dueluri directe. În plus, suporterii "vişiniilor" se vor întâlni pentru întâia oară cu favoriţii lor, în care şi-au pus mari speranţe pentru această nouă ediție de campionat.

Cele două formaţii s-au mai întâlnit de 12 ori în Liga 1, de patru ori au câştigat ardelenii, de cinci ori s-au impus dobrogenii, iar trei jocuri s-au încheiat la egalitate.

Palmares cu CFR gazdă: Șase jocuri - două victorii CFR - o remiză - trei victorii Viitorul.

- Primul meci a avut loc pe 18 octombrie 2012 şi a consemnat o mare surpriză la vremea respectivă deoarece ardelenii evoluau în grupele UCL. Partida s-a terminat 1-0 pentru dobrogeni, chiar în Gruia, prin golul înscris de Gabi Iancu. În returul stagiunii 2012-2013 a fost 2-0 pentru CFR, marcatori Deac şi Sergiu Buş.

- Întâia remiză s-a înregistrat pe 28 februarie 2014, Viitorul - CFR Cluj 1-1 (la Chiajna), marcatori Larie, respectiv Maftei.

- În stagiunea 2015-2016, acestea au remizat la Ovidiu, scor 2-2 (dublă Cernat / Tade, Guima), în chiar primul meci jucat de elevii lui Hagi pe cocheta arenă de la malul Mării Negre, iar la Cluj s-au impus oaspeţii: CFR - Viitorul 1-2 (Cristian Lopez / Chiţu, Benzar).

- În sezonul regulat 2016-2017, fiecare şi-a câştigat meciul de pe teren propriu, 2-1 la Ovidiu (Iancu, Chiţu / Bud) şi 1-0 în Gruia (Ciprian Deac).

- Singura remiză albă: 09.04.2017, CFR Cluj - Viitorul 0-0.

- Cea mai recentă întâlnire a avut loc în ultima etapă a ediţiei precedente, pe 13 mai 2017, Viitorul - CFR 1-0 (gol Gabi Iancu), rezultat care a declanşat sărbătoarea la Ovidiu.

Un duel foarte interesant se anunţă a fi şi la nivelul băncilor tehnice. Dan Petrescu şi Gheorghe Hagi, doi dintre componenţii "Generaţiei de Aur", marcatori la turneul final al CM 1994, când "tricolorii" au reuşit cele mai mari performanţe din istoria fotbalului românesc se vor duela pentru a doua oară din această postură. De asemenea, aceştia au fost colegi la FCSB la finalul anilor 1980, izbutind împreună calificarea în finala Cupei Campionilor Europeni din ediția 1988-1989.

Dan Petrescu vs Gheorghe Hagi:

Ediția 2007-2008, Unirea Urziceni - FCSB 1-0.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: CFR Cluj - 26 ani şi 5 luni; Viitorul - 23 ani şi o lună.

 

Duminică, 23 iulie

Ora 18.30 CSM Poli Iaşi - Gaz Metan Mediaş

Ora 21.00 Dinamo - FC Botoşani

Luni, 24 iulie

Ora 21.00 FC Voluntari - Astra Giurgiu

 

Vineri, 21 iulie

Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Juventus Bucureşti 2-1

Au marcat S. Ghinga (62), Cl. Herea (90+1) / M. Stoenac (90+3)

ACS Poli Timișoara — FCSB 0-1

A marcat: E. Gnohere (63).

Cartonaș roșu: Alexandru Munteanu (ACS Poli, 45+1).

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.