CN U17 / Etapa preliminară / Dunărea, tot fără rivali în Seria a 7-a

Dunarea juniori BDunărea U17 merge ceas în cadrul CN U17, Etapa preliminară. În prima rundă a returului, elevii lui Dan Andronache şi Mircea Ştefan au învins în deplasare pe Victoria Bucureşti cu 4-0. Au marcat succesiv Nedelcu, D. Mihai, Petre şi G. Toma. Cei doi antrenori au mers pe mâna lui: Şerban – Sibiceanu, Nedelcu, Filip, D. Mihai – Miţă (A. Denis), Guşă (Rus), Niţă, Florea, Petre (Bucur) – G. Toma. Rezervă: Negoiţă – Dobre, Ilie.

După 6 etape, Dunărea ocupă locul I al Seriei a 7-a totalizând punctaj maxim (golaverajul, 20-1!). Duminică, echipa noastră va juca acasă urmând a se duela de la ora 18.00 cu Sport Team, ocupanta locului 2.

 

Etapa a 5-a / Rezultate

Progresul Spartac – Dunărea Giurgiu 4-3

ACS Pro Team – Dunărea Călăraşi 0-3

Victoria Bucureşti – Sport Team 1-8

 

Etapa a 6-a / Rezultate

Dunărea Giurgiu – Sport Team 1-5

Pro Team – Progresul Spartac 1-1

Victoria Bucureşti – Dunărea Călăraşi 0-4

 

Clasament

1. Dunărea Călăraşi   6   6   0   0   20-1   18

2. Sport Team          6   4    0   2   21-9   12

3. Victoria               6   3    0   3   10-19   9

4. Pro Team            6   2    2   2   10-12   8

5. Progresul            6   1    1   4     7-16   4

6. Dunărea Giurgiu   6   0   1   5      7-13   1

 

Etapa a 7-a

Sâmbătă, 16 septembrie

16.00 Pro Team – Dunărea Giurgiu

Duminică, 17 septembrie

16.00 Progresul Spartac – Victoria Bucureşti

16.00 Dunărea Călăraşi – Sport Team

CN U19 / Etapa preliminară / Dunărea a debutat cu dreptul în retur!

Dunarea juniori ADupă ce a învins miercuri în deplasare pe Pro Team cu 2-0, echipa de juniori Dunărea U19 a câştigat şi duminică, tot în deplasare, în faţa Victoriei Bucureşti, partida contend pentru runda a 6-a, prima a returului CN U19, Etapa preliminară. Au marcat pentru “galben – albaştrii”, A. Radu (2 goluri), Al. Dincă şi A. Ghiuţă, fiecare câte unul. Antrenorii Marius Păun şi Cosmin Onofrei au mizat pe: I. Alexandru – A. Lucan, G. Milu, N. Ismană, Al. Miţă – All. Dincă, M. Manole, C. Bărăşcu, Cr. Vasile – M. Radu, D. Ghiuţă.

Aflată pe 2 în topul Seriei a 7-a cu 13 puncte, Dunărea va juca duminică acasă împotriva bucureştenilor de Sport Team, ocupanţii locului I.

 

Etapa a 5-a / Rezultate

Progresul Spartac – Dunărea Giurgiu 6-3

ACS Pro Team – Dunărea Călăraşi 0-2

Victoria Bucureşti – Sport Team 0-9

 

Etapa a 6-a / Rezultate

Dunărea Giurgiu – Sport Team 2-9

Pro Team – Progresul Spartac 2-0

Victoria Bucureşti – Dunărea Călăraşi 2-4

 

Clasament

1. Sport Team          6   5   1  0  30-9   16

2. Dunărea Călăraşi  6   4   1   1 20-8   13

3. ACS Pro Team      6   3   1   2 13-8   10

4. Progresul            6   2   3   1  11-9     9

5. Dunărea Giurgiu   6   1   0   5 12-31   3

6. Victoria              6   0   0   6   4-25    0

 

Etapa a 7-a

Sâmbătă, 16 septembrie

16.00 Pro Team – Dunărea Giurgiu

Duminică, 17 septembrie

16.00 Progresul Spartac – Victoria Bucureşti

16.00 Dunărea Călăraşi – Sport Team

Fl. Brişan a devenit cetăţean de onoare al comunei Vîlcelele

brisan vilcelelePreşedintele AFC Dunărea 2005 Călăraşi, Florin Brişan a devenit de sâmbătă cetăţean de onoare al comunei Vîlcelele. Evenimentul a avut loc în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Comunei şi a Zilelor Fermierului şi derulate în parcul din satul Vîlcelele. Decizia a fost luată de consilierii locali în cadrul unei şedinţe de plen desfăşurată pe 27 august. Primarul Ionel Tatu a explicat şi motivul acordării acestei distincţii subliniind că Florin Brişan a devenit de vreo 10 ani cetăţean al comunei dezvoltând afaceri în agricultură şi legumicultură.

Brişan este şi un om de afaceri de succes conducând de ani buni societatea Condorul SA, concesionar Groupe Renault în judeţele Călăraşi şi Ialomiţa.

Tot sâmbătă au mai primit Titlul de cetăţean de onoare, Teodora Dumitru, professor de istorie, Nelu Balaciu, om de afaceri şi Ion Iliuţă, “fost coleg de bancă” al primarului Tatu şi totodată fratele actualului preşedinte al CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă, fost primar al localităţii preţ de 12 ani.

La decernarea distincţiilor a fost prezentă şi prima campioană olimpică din judo-ul românesc, Alina Dumitru, cea care a devenit din 2016 cetăţean al comunei Vîlcelele.

Dunărea / D. Alexa, despre Missi Mezu: Va fi un câştig mare pentru noi!

Dan Alexa 1La primul său meci sub tricoul Dunării, internaţionalul gabonez, Gaetan Missi Mezu (21 de ani) a lăsat o bună impresie marcând, în minutul 42, al doilea gol al “galben – albaştrilor” în confruntarea din cadrul etapei a 7-a cu Olimpia Satu Mare (scor final 5-1). Evoluţia sa a fost evidenţiată şi de antrenorul Dan Alexa care a declarat după meci “El este un atacant de viteză, de forţă. A dat gol, a mai avut două situaţii clare. E un jucător periculos. A jucat în naţionala de seniori a Gabonului. Cred că va fi un câştig mare pentru noi”.

Missi Mezu a jucat timp de 62 de minute fiind înlocuit cu Vali Alexandru. La ieşirea de pe teren, gabonezul cu naţionalitate franceză a fost aplaudat la scenă deschisă de cei prezenţi la joc.

Liga a 2-a / Septembrie de foc pentru Alexa&Co

Dunarea facebookSub bagheta lui Dan Alexa, Dunărea a obţinut 4 victorii din tot atâtea meciuri disputate (golaveraj 9-2). În ultimul joc, “galben – albaştrii” au făcut şi spectacol câştigând clar duelul de la Călăraşi cu Olimpia Satu Mare, scor 5-1. Pentru Alexa&Co urmează 3 meciuri extrem de dificile. Sâmbăta viitoare, echipa noastră va juca la Arad împotriva celor de la UTA. Fosta echipă a lui Adi Mihalcea, antrenată acum de Adrian Falub nu e în cea mai bună formă fiind învinsă sâmbătă în deplasare de CS Afumaţi cu 2-0.

După UTA urmează Pandurii Tg. Jiu (23 septembrie), echipă antrenată de un alt fost tehnician al Dunării, Adrian Iencsi. Tot în această lună (30 septembrie) e programat şi duelul cu ASU Poli, la Timişoara, partida contând pentru etapa a 10-a.

Urmează aşadar o serie infernală, obiectivul fiind obţinerea tuturor punctelor puse la bătaie.

În cele 12 etape rămase de disputat din acest tur, Dunărea va juca de 6 ori pe teren propriu şi de tot atâtea ori în deplasare.

După 7 etape, Dunărea se află pe 6, totalizând 13 puncte, cu 5 mai puţine decât ocupanta locului I, FC Hermannstadt.

 

Cu cine va juca Dunărea până la finalul turului

 

Acasă

Et. 9 Pandurii Tg. Jiu (23.09.)

Et. 11 Ştiinţa Mirolava (14.10)

Et. 13 Luceafărul Oradea (28.10)

Et. 15 ASA Tg. Mureş (4.11)

Et. 17 FC Argeş (11.11)

Et. 19 Metaloglobus (25.11)

 

Deplasare

Et. 8 UTA Arad (16.09)

Et. 10 ASU Poli Timişoara (30.09.)

Et. 12 Foresta Suceava (14.10)

Et. 14 Ripensia Timişoara (28.10)

Et. 16 Dacia Brăila (8.11)

Et. 18 Chindia Târgovişte (18.11)

Free Joomla templates by Ltheme