Fotbal / Amical: Dunărea Călăraşi – Înainte Modelu 9-0 (4-0)

Dunarea Modelu 9 0Arena Ion Comşa a găzduit miercuri de la ora 11.00 amicalul dintre Dunărea şi Înainte Modelu. „Galben – albaştrii” cu gândul la jocul cu Pandurii din cadrul etapei a 9-a, programat sâmbătă la Călăraşi au câştigat clar cu 9-0 (4-0). Dunărea a dominat partida şi a punctat prin V. Alexandru (2 goluri), V. Munteanu (2 goluri), A. Mesquita (2 goluri), B. Kanda, G. Preoteasa şi B. Vasile, fiecare cu câte o reuşită.

Antrenorul Dan Alexa a început jocul cu: C. Lungu – I. Ţenea, B. Şandru, B. Manole, Cr. Puşcaş – G. Preoteasa, S. Pană – B. Kanda, M. Drăghiceanu, Missi Mezu – V. Alexandru.

După pauză a fost rulat tot lotul.

Liga a 2-a / D. Alexa: Pandurii, o echipă foarte periculoasă!

Dan Alexa 1Pandurii Tg. Jiu este următorul adversar al Dunării în cadrul etapei a 9-a, duelul fiind programat sâmbătă, 23 septembrie, la Călăraşi. Antrenorul Dan Alexa susţine că elevii săi vor întâlni o formaţie foarte periculoasă care a obţinut rezultate destul de bune în jocurile disputate în deplasare. „Pandurii Tg. Jiu e o echipă foarte priculoasă care a câştigat aproape toate jocurile disputate în deplasare. Vom întâlni o formaţie în care cei mai mulţi dintre jucăptori au evoluat şi în liga I. Va fi un meci foarte greu pe care trebuie să-l tratăm cu maximă seriozitate” a declarat Alexa care a avut un mesaj şi pentru elevii săi. „Să fie conştienţi că ne aflăm pe un drum bun, să avem încredere în potenţialul nostru. Dar în acelaşi timp e important să rămânem foarte modeşti. Mai sunt foarte multe etape şi prin urmare nu trebuie să facem paşi greşiţi” a continuat Dan Alexa.

Partida Dunărea – Pandurii va începe la ora 11.00 şi se va desfăşura pe arena Ion Comşa din incinta Complexului Sportiv Dunărea.

Fotbal / Amical: Dunărea Călăraşi – Înainte Modelu, miercuri, 20 septembrie, ora 11.00

Dunarea facebookÎnaintea meciului de campionat cu Pandurii Tg. Jiu, Dunărea va disputa miercuri, la Călăraşi, un amical cu formaţia de liga a 3-a, Înainte Modelu (locul 10 în topul Seriei a 2-a, cu 3 puncte), partida fiind programată de la ora 11.00.

Va fi cel de-al doilea test pentru “galben-albaştri”, în această toamnă, primul joc – şcoală având loc tot la Călăraşi pe 6 septembrie. Elevii lui Dan Alexa au învins atunci cu 16-0 pe ACS Roseţi, echipă ce evoluează în campionatul judeţean.

Sâmbătă, Dunărea va juca la Călăraşi împotriva gorjenilor de la Pandurii Tg. Jiu, duelul fiind programat tot de la ora 11.00, pe arena Ion Comşa.

Liga a 2-a / M. Drăghiceanu, a doua reuşită consecutivă!

Marian DraghiceanuMarian Drăghiceanu a marcat sâmbătă la Şiria, în cadrul etapei a 8-a, golul victoriei Dunării în partida cu UTA Arad, bifând a doua reuşită stagională după ce din runda precedentă, de acasă, cu Olimpia Satu Mare când a înscris pentru 3-1.

 

Născut la Săvineşti, pe 7 iulie 1999, Drăghiceanu are 3 prezenţe sub tricoul Dunării în acest sezon. A fost titular în partidele cu Academica Clinceni (et. 1 – a evoluat 73 de minute), Olimpia Satu Mare (et. 6 – a jucat 66 de minute înscriind în minutul 53) şi UTA Arad (et. 8 – în teren preţ de 85 de minute marcând în min. 78).

Mijlocaş ofensiv dar la fel de eficient pe ambele benzi, Drăghiceanu a debutat în liga I, pe 17 mai 2015 (Oţelul Galaţi – Ceahlăul Piatra Neamţ, scor 4-1) pe când avea 15 ani, 10 luni şi 10 zile.

A mai evoluat la Ceahlăul Piatra Neamţ (L2 – Sezonul 2015 – 2016) evoluând de 17 ori în cadrul sezonului regular şi de alte 4 ori în play – out / în total 1255 de minute).

Descoperit de fostul golgeter al Ceahlăului, Florin Axinia, Drăghiceanu are 4 selecţii la reprezentativa de juniori a României U17 şi una sub tricoul România U15.

Pe vremea când evolua la Ceahlăul a fost invitat să dea o probă de joc în Italia la Cagliari. S-a mai aflat în atenţia formaţiilor Stoke City, Galatasaray sau Lazio.

 

Marian Liviu Drăghiceanu – Scurt CV

S-a născut la Săvineşti pe 7 iulie 1999. Mijlocaş ofensiv (sau de benzi).

A evoluat la Ceahlăul Piatra Neamţ (1 joc în L1, 21 jocuri L2 – 1255 de minute). Din vara acestui an este fotbalistul Dunării Călăraşi (3 jocuri - 224 minute – 2 goluri).

A debutat în L1: 17 mai 2015: Oţelul Galaţi – Ceahlăul Piatra Neamţ 4-1 (a evoluat 2 minute înlocuindu-l în minutul 88 pe S. Tabacariu).

4 prezenţe România U17, 1 joc România U15.

Liga a 2-a / Programul jocurilor etapei a 9-a

Copy of Liga 2 Logo rgbLuni seară s-a disputat şi ultimul joc al etapei a 8-a. ASA Tg. Mureş şi Chindia Târgovişte au încheiat nedecis duelul, scor 0-0, rezultat care-i propulsează pe târgovişteni pe 5, în coasta Dunării, cu 14 puncte.

ASA Tg. Mureş rămâne pe 3 cu 17 puncte, la fel ca Ripensia, însă are un golaveraj mai slab faţă de bănăţeni.

Runda a 9-a se va desfăşura pe 23 şi 24 septembrie. Sâmbătă, vor avea loc 9 jocuri, 8 dintre ele de la ora 11.00. Printre ele şi partida de la Călăraşi dintre Dunărea şi Pandurii Tg. Jiu.

De la miezul zilei e programat duelul dintre Olimpia Satu Mare şi UTA Arad, formaţii învinse în acest sezon de trupa pregătită de Dan Alexa.

Ultimul meci al etapei va avea loc duminică, 24 septembrie de la ora 11.00 sub Turnul Chindiei.

 

Etapa a 9-a

 

Sâmbătă, 23 septembrie, ora 11.00

FC Argeş – Sportul Snagov

Metaloglobus – ASA Tg. Mureş

Academica Clinceni – Ripensia Timişoara

CS Mioveni – Luceafărul Oradea

AFC Hermannstadt – Foresta Suceava

CS Baloteşti – Ştiinţsa Miroslava

CS Afumaţi – ASU Poli Timişoara

Dunărea Călăraşi – Pandurii Tg. Jiu

 

Sâmbătă, 23 septembrie, ora 12.00

Olimpia Satu Mare – UTA Arad

 

Duminică, 24 septembrie, ora 11.00

Chindia Târgovişte – Dacia Unirea Brăila

 

Clasament

1. AFC Hermannstadt   8   7   0   1  15-5   21

2. Ripensia Timişoara   8   5  2   1   30-8  17

3. ASA Tg. Mureş         8   5   2   1  18-9   17

4. Dunărea Călăraşi     8   5   1   2  13-9   16

5. Chindia Târgovişte   8   4   2   2  22-6   14

6. Academica Clinceni  8   4   2   2  14-11 14

7. Sportul Snagov        8   4   2   2    8-5   14

8. ASU Poli Timişoara  8   4   1   3   11-12 13

9. Pandurii Tg. Jiu       8   3   3   2   15-11 12

10. Dacia Brăila          8   3   2   3   25-17 11

11. CS Mioveni           8   3   3   2   14-10 11

12. FC Argeş              8   3   2   3   12-8  11

13. UTA Arad             8   2   3   3     7-8  10

14. Metaloglobus        8   2   2   4    8-11   8

15. CS Afumaţi           8   2   2   4    5-9     8

16. Olimpia Satu Mare 8   2   1   5    5-15   7

17. CS Baloteşti         8   1   3   4    7-12   6

18. Luceafărul Oradea 8   1   2   5  10-16   5

19. Ştiinţa Mirolava    8   1   1   6  10-29   4

20. Foresta Suceava   8   1   1   6    4-42   4

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.