Liga I Orange / Meciurile de sâmbătă din cadrul etapei a 25-a

Vineri s-a desfăşurat prima partidă din cadrul rundei a 25-a ligii I Orange la fotbal. În Moldova, Astra Giurgiu a dispus cu 1-0 de FC Botoşani, rămânând în continuare pe primul lic cu 50 de puncte.

Sâmbătă sunt programate alte două jocuri. De la ora 18.00, CSMS Iaşi – Poli Timişoara iar de la 20.30 de minute, Dinamo nu concepe decât victoria în duelul cu Concordia Chiajna.

CSMS IAȘI - POLI TIMIȘOARA, sâmbătă, ora 18.00

Șase victorii, trei remize şi trei înfrângeri este palmaresul grupării din Copou pe teren propriu în ediţia curentă a Ligii 1 Orange.

- Toate cele nouă victorii reuşite de trupa din Copou în ediţia curentă au fost izbutite la un gol diferenţă.

Oaspeţii nu a câştigat în deplasare din precedenta lor prezenţă pe prima scenă, mai exact din 27 aprilie 2014 (Pandurii - Poli 0-1). S-au mai disputat de atunci 14 jocuri, șapte încheiate la egalitate şi șapte cu înfrângeri.

Meciul din tur a fost singurul în care s-au întâlnit cele două într-o confruntare oficială. Partida din 25 septembrie 2015 a fost de-a dreptul spectaculoasă. Golubovici a deschis scorul (minutul 9), Luchin a egalat imediat după pauză (minutul 47), Ciucă a readus Iaşiul în avantaj (minutul 49), după care Goga a egalat din penalty (minutul 63), stabilind şi scorul final, 2-2.

La nivelul băncilor tehnice avem un duel între doi antrenori cu mare experienţă în campionatul României, Nicolo Napoli (148 jocuri - singurul tehnician străin care a depăşit 100 de meciuri) şi Florin Marin (422 partide). Aceştia s-au mai întâlnit de trei ori în Liga 1 Orange, de fiecare dată tabela arâtând la final un rezultat de egalitate.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: CSMS Iaşi - 27 ani şi 11 luni, a doua cea mai mare din campionat; Poli Timişoara - 27 ani şi 6 luni.

Linii de clasament

7. CSMS Iaşi                    24   12   8   4     31-23   44

11. ACS Poli Timişoara      24     4   9   11   22-34   21



FC DINAMO - CONCORDIA CHIAJNA, sâmbătă, ora 20.30

Un singur succes au reuşit ilfovenii în ultimele 17 deplasări din Liga 1 Orange, 1-0 la Iaşi, în rest au cinci remize şi 11 înfrângeri.

Dinamo a scos 21 de puncte din 21 posibile din confruntările cu ultimele patru clasate (2-1/1-0 Poli Timişoara, 3-1 Concordia, 3-0/3-1 FC Voluntari, 2-0/2-1 Petrolul).

Dinamo şi Concordia s-au întâlnit de nouă ori în Liga 1 Orange, de șase ori s-au impus bucureştenii, o dată ilfovenii, iar alte două jocuri s-au terminat la egalitate.

- Primele confruntări au avut loc în ediţia 2011-2012, atunci când Dinamo a câştigat acasă cu 2-0 (Dănciulescu, Bakaj) şi în deplasare cu 3-1 (Alexe dublă, Petrovici autogol, respectiv Ilie Iordache).

- În stagiunea 2012-2013, cele două au înregistrat o remiză albă la Chiajna în tur, iar în retur "alb-roşii" s-au impus cu 2-0 (Axente, Cosmin Matei).

- Au urmat alte două victorii trecute în contul lui Dinamo, ambele în sezonul 2013-2014, 2-1 în Bucureşti (George Ţucudean, Dragoş Grigore/Onduku) şi 3-1 pe terenul ilfovenilor (Rus, Matei, Ţucudean / Welington).

- Mult mai echilibrate au fost întâlnirile din campionatul trecut, cele în care Concordia a luat patru puncte din șase posibile, 0-0 acasă şi 3-0 în deplasare (Ricardo Alves, Hatem Elhamed - autogol, Dina).

- Ultima confruntate directă, cea din 28 septembrie 2015, s-a încheiat cu patru goluri pe tabelă, trei trecute în dreptul "alb-roşilor” (Rotariu, Gnohere dublă) şi unul în partea "vulturilor" (Marius Pena).

La nivelul băncilor tehnice, Mircea Rednic şi Adrian Falub se vor duela în premieră pe prima scenă din România.

Tehnicianul ilfovenilor a mai întâlnit-o pe Dinamo de patru ori în Liga 1 Orange, palmaresul său cuprinzând o remiză şi trei înfrângeri.

Linii de clasament

2. Dinamo Bucureşti     24   12   8   4      31-23   44

13. Concordia Chiajna   24    3   8   13     21-40   17

Sursa www.lpf.ro


S-a jucat până acum

FC Botoşani – Astra Giurgiu 0-1

A marcat: Teixeira (81)

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.