Alexandru Dincă. Sau Alex, pur şi simplu, este promisiunea certă a fotbalului călărăşean. Lider al generaţiei sale, Alex se simte exact ca peştele în apă, în cadrul echipei de juniori A a Dunării. Recent a împlinit 17 ani, jumătate dintre ei fiind petrecuţi cu gândul la fotbal.Alexandru Dincă a început să deprindă tainele fotbalului când avea doar 6 ani. Nu înţelegea mare lucru dar avea acasă un profesor pe cinste care nu uita să-i administreze zilnic doza de fotbal. Pasiunea pentru fotbal a prins contur în familie. Tatăl său, Doru Dincă, omul care conduce acum fotbalul judeţean, apăra la mijlocul anilor 90 blazonul Dunării chiar în liga a 2-a. Şi o făcea destul de bine! Evident şi în cazul de faţă e perfect adevărat ceea ce se spune de o mie de ani că aşchia n-are cum să sară prea departe de trunchi. “Am început fotbalul la vârsta de 6 ani. Primul meu antrenor a fost regretatul Marian Catană. Dumnealui m-a îndrumat către fotbalul mare, ca să zic aşa” astfel au sunat primele gânduri ale lui Alex când am purtat discuţia cu el în urmă cu câteva zile. “După ce a decedat Marian Catană, am fost nevoit să fac o pauză. Între timp şi clubul la care am început, Atletic Călăraşi, a fost preluat de domnul Ghiuţă. Am reînceput să joc fotbal pe la 8 ani şi jumătate. Mi-amintesc cu plăcere de acea perioadă chit că eram foarte mic” continuă Alex.
La început a vrut să fie ca tatăl său. Atacant. Pentru că-i plăcea nu doar balonul ci şi golul. Mai târziu a “coborât” în linia mediană, de acolo de unde vede mult mai bine jocul. Şi mai ales poarta! “La incept am jucat în atac după care “m-am reprofilat” pe postul de mijlocaş central” se confesează “vărsătorul” de 17 ani pe care i-a împlinit recent, mai exact pe 23 ianuarie.
După “startul” de la Călăraşi, cariera sa s-a consolidat în Capitală, departe de familie. Deh, lucrurile bune implică şi ceva doze de sacrificiu! Şi-a mutat “domiciliul” la Bucureşti, continuând să exploreze abecedarul fotbalului la Steaua. Carte a învăţat la Liceul cu program sportiv Mircea Eliade. “Am plecat în Bucureşti la vârsta de 14 ani. Am stat acolo 2 ani şi jumătate, aproape 3, timp în care am învăţat extraordinar de multe lucruri.” adaugă Alex. Şi avea de unde să înveţe. “Am lucrat la Steaua cu Alin Dimitriu, preparatorul fizic Alberto Simaola, Ion Frâncu sau Ion Toma. La şcoală mergeam la Liceul Mircea Eliade şi locuiam chiar în căminul situat în curtea liceului. Evident, fotbalul a fost tot timpul pe primul loc în topul preocupărilor mele. Nu m-am dus în Bucureşti ca să păcălesc pe cineva”
Cum a fost perioada petrecută “în curtea” Stelei? „Extraordinar de frumoasă” ne lămureşte chiar Alex care continuă „Am învăţat o grămadă de lucruri acolo. Atât pe plan fizic, sportiv cât şi psihic. Mi-am dezvoltat tehnicitatea şi rezistenţa foarte mult. Pe scurt, am trăit o experienţă de neuitat”
În vara anului trecut, Alex a revenit acasă dornic să arate tot ce a învăţat „prin străini”. A îmbrăcat rapid tricoul echipei de juniori A cochetând şi cu echipa mare, condusă atunci de Ionel Ganea. Antrenorul care n-a ezitat să-l arunce în luptă pe Alex, preţ de vreo 10 minute, în partida de la Bacău, cu localnicii de la SC, prima a returului. Debutul a fost trecut cu notă bună! „Fără încrederea acordată de domnul Ganea căruia îi mulţumesc şi pe această cale, nu aş fi putut fi pe teren ajutând echipa” recunoaşte cu mult fair – play Alex Dincă.
La Călăraşi s-a acomodat foarte repede făcând „naveta” între juniori şi seniori, ori de câte ori a fost nevoie. „La juniori, da, chiar pot să spun că sunt în largul meu. La echipa mare nu prea îmi permit prea multe lucruri dar şi acolo când îmi permit câteodată sunt lăudat, alteori mi se fac reproşuri, depinde de ce-mi iese” spune Alex care mai adaugă „Aici mi se pare mult mai OK pentru că la club sunt mai mulţi adulţi care au multă experienţă şi ne îndrumă şi pe noi juniorii. E chiar foarte bine. Bineînţeles că se mai fac şi glume în vestiar pe seama noastră dar asta nu-i o problemă. Trebuie şi noi să ne călim”
Cel puţin 2 ani de zile, mai are de tras Alex la juniori. Visul său este să crească de la meci la meci, să progreseze „peste tot” iar într-o bună zi să facă şi pasul cel mare. Decisv, spre un club mare din România şi de ce nu?, chiar în străinătate. „Dacă voi continua în următorii 2 ani să joc şi la echipa mare, nu neapărat meci de meci, dar să o fac bine când se va apela la mine, aş vrea să prind şi un contract” adaugă Alex, prezent şi în această iarnă în lotul Dunării care s-a antrenat preţ de 10 zile la Ciuta pentru încărcarea bateriilor.
Fotbalul e „prioritate zero” pentru Alex care nu neglijează câtuşi de puţin şcoala deşi cel mai aprig inamic al său rămâne timpul. „Merge şcoala cu toate că e în paralel cu fotbalul. Se întâmplă să mai lipsesc 2-3 ore însă recuperez, îmi iau lecţiile pentru acasă” spune Alex care de multe ori din cauza programului încărcat nici nu mai are timp de mâncare între şcoală şi antrenamente.
Şcoala dar mai ales fotbalul nu-i prea mai lasă timp şi pentru distracţii. „Poate în weekend. Dacă se poate, bine, dacă nu, nu. Nici foarte multă distracţie nu-i binevenită pentru că se acumulează şi oboseală. Fotbalul e cel mai important lucru pentru mine” „decretează” Alex, fan declarat al spaniolilor de la Real Madrid şi al lui Cristiano Ronaldo.
În amicalele Dunării din această iarnă, Alex a fost pe teren muncind alături de colegii săi mai mari cot la cot. Prima repriză a duelului cu Venus Independenţa din urmă cu o săptămână nu o va uita prea curând. A marcat 3 goluri consecutive, unul mai frumos decât celălalt! Şi pentru asta a fost felicitat de toată lumea. A prins curaj şi aşteaptă cu sufletul la gură debutul în liga a 2-a şi pe centralul călărăşean. Pare un vis dar sunt ferm convins că acea zi nu e prea departe!
Alex a crescut frumos, ştie fotbal, e muncitor şi dornic de a-şi croi drumul propriu prin lumea fotbalului.
Altfel, e limpede că la Călăraşi, investiţiile realizate în ultimii 2-3 ani la nivelul sectorului de copii şi juniori încep să dea roade. Alex Dincă e un exemplu elocvent din vitrina cu promisiuni a grupării din B-dul Republicii, 39. Dar nu e singurul. Dunărea se poate baza pe o întreagă generaţie care în curând ar putea oferi nume importante măcar pentru fotbalul călărăşean.
„Mă simt bine când joc mijlocaş central, nu atacant. Îmi place să intru la combinaţii, ador jocul cu mingea. Ca atacant nu te duci de foarte multe ori cu mingea.”
Alex Dincă
„Pot să spun că mă deranjează asocierea cu tatăl meu pentru că multă lume spune ca tata e „o scară”, să zic aşa, pentru mine. Ceea ce nu este deloc adevărat. Mai pune o vorbă bună în stânga, dreapta, OK, dar lumea vede calităţile mele nu le vede pe ale lui tata. Da într-adevăr şi tata a fost un avantaj foarte bun pentru că m-a dus de colo-colo. E sprijinul meu principal.”
Alex Dincă
„Mă antrenez 4 ore pe zi. Două ore antrenament de dimineaţă, avem şi după amiaza alte două ore plus ce mai fac eu.”
Alex Dincă






