MTS / I. Stroe: Stadioanele vor rămâne închise pentru public
Featured

MTS / I. Stroe: Stadioanele vor rămâne închise pentru public

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a transmis, sâmbătă, printr-un mesaj pe un site de socializare, că stadioanele vor rămâne închise pentru public, subliniind faptul că rămâne ferm în această privinţă având în vedere numărul în creştere al cazurilor de COVID-19.

"În ziua cu un record de cazuri de infectări pentru România, cu o întreagă echipă de fotbal afectată (n.r. - FC Dinamo), prezenţa publicului pe stadioane este ultimul subiect pe care îl putem discuta. Sportul are nevoie de spectatori, dar stadioanele vor rămâne închise pentru public câtă vreme există un pericol major pentru siguranţa oamenilor. Suntem fermi în această privinţă. Nu putem să ne jucăm cu sănătatea publică. Îi rog pe toţi, indiferent de funcţie, de poziţia pe care o au, să fie responsabili şi să nu mai lanseze asemenea scenarii fără temei. Încă putem câştiga această luptă, putem limita răspândirea virusului printr-un efort comun, în sport şi în întreaga societate", a adăugat ministrul Tineretului şi Sportului.", a afirmat Stroe pe pagina personală de Facebook.

FRF: 20 iulie este ultima zi pentru depunerea cererilor de înscriere în noul sezon de Liga 2 şi Liga 3
Featured

FRF: 20 iulie este ultima zi pentru depunerea cererilor de înscriere în noul sezon de Liga 2 şi Liga 3

Ca urmare a schimbărilor apărute în sistemul competiţional la nivel de Liga 2 şi Liga 3, precum și la nivelul întregii activităţi a FRF, din cauza pandemiei COVID-19, Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat următoarele modificări ale termenelor prevăzute în cuprinsul Regulamentului de Organizare a Activităţii Fotbalistice (ROAF).

Data limită până la care se pot depune cererile de înscriere în competiţiile Liga 2 şi Liga 3 este 20 iulie 2020. Cele şase cluburi care participă la barajul de promovare în Liga 2 vor depune cerere separată pentru fiecare competiţie, urmând ca în data de 10 august 2020, în funcţie de rezultatul barajului, să comunice în scris Departamentului Competiţii în ce competiţie vor continua în sezonul 2020-2021.

Până la data de 20 iulie 2020, cluburile din Liga 1, Liga 2 sau Liga Elitelor pot depune cerere de înscriere a unei echipe direct în Liga 3, cu respectarea normelor regulamentare în vigoare.

Cluburile care vor câştiga mini-grupele din cadrul barajului pentru promovarea în Liga 3, ediţia 2020-2021 vor trebui să depună cererea de înscriere în intervalul 10-12 august 2020.

Data limită de plată a garanțiilor financiare pentru cluburile care se înscriu în Liga a 2-a sau Liga a 3-a este aceeași cu dată limită prevăzută pentru înscrierea clubului în competiția respectivă, respectiv 20 iulie 2020. Pentru cluburile care promovează în Liga a 3-a, data limită pentru achitarea garanției financiare este 10 august 2020. În orice altă situație de excepție (completare locuri vacante etc) data limită de achitare a garanției financiare va fi data limită prevăzută pentru depunerea cererii de înscriere în competiție.

Ocupantele locului 2 din mini-grupele barajului pentru promovarea în Liga 3, ediţia 2020-2021, care vor completa locurile vacante din Liga 3 în conformitate cu prevederile Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea jocurilor de baraj pentru promovarea în Liga 3, ediţia 2020-2021, vor trebui să depună cererea de înscriere în intervalul 13-14 august 2020.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor de afiliere se modifică astfel:

– Cluburile nou promovate în Liga 1, masculin – 19 august 2020

– Cluburi promovate în Liga a 3-a masculin – 15 august 2020

– Fotbal feminin – 25 iulie 2020;

– Fotbal în sală – termenele prevăzute în prezent în ROAF nu se modifică

– Cluburi cu activitate exclusivă de juniori – termenele prevăzute în prezent în ROAF nu se modifică

Termenele limită pentru depunerea cererilor de schimbare de denumire (menționate în cuprinsul art. 2 din ROAF) sau modificare a structurii/formei juridice (menționate în cuprinsul art. 4 din ROAF), însoțite de toate celelalte documente prevăzute de ROAF, se prelungesc până la data de 24 iulie 2020. Termenul prevăzut de ROAF pentru asocierea cluburilor (art. 4 bis) – nu se modifică.

Orice alte termene prevăzute în cuprinsul ROAF rămân nemodificate.

Sursa www.frf.ro

MTS / I. Stroe: Probabil că vom permite prezenţa spectatorilor când cifrele de infectări vor ajunge către zero sau vor fi în descreştere
Featured

MTS / I. Stroe: Probabil că vom permite prezenţa spectatorilor când cifrele de infectări vor ajunge către zero sau vor fi în descreştere

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, recent, într-o conferinţă de presă, că prezenţa spectatorilor pe stadioanele de fotbal din România va fi permisă atunci când "cifrele de infectări vor ajunge către zero sau vor fi în descreştere".

"Din păcate, situaţia actuală reflectată de cifrele îngrijorătoare ne impun menţinerea acelei restricţii privind participarea spectatorilor la competiţii. Nu e doar în România acest lucru. Competiţiile sportive sunt incomplete pentru că spectatorii nu sunt în tribune, însă e o măsură care nu face decât să protejeze sănătatea sportivilor. Ar fi hazardat din partea mea să ofer o perspectivă de timp în condiţiile în care Ministerul Sănătăţii şi cel de Interne creează noi reguli pentru a încerca să protejeze sănătatea populaţiei. Din păcate, ne pregătim pentru vremuri nu prea bune. Probabil că vom permite prezenţa spectatorilor când cifrele de infectări vor ajunge către zero sau vor fi în descreştere. Însă vă asigur că suntem pregătiţi pentru a crea cadrul legislativ şi modalitatea de păstrare a distanţei sociale care să asigure prezenţa spectatorilor pe stadioane. Dar numai în condiţiile în care cifrele vor coborî", a spus el.

Sursa www.agerpres.ro

FRF a stabilit datele pentru disputarea barajelor de promovare în Liga 3
Featured

FRF a stabilit datele pentru disputarea barajelor de promovare în Liga 3

Comitetul de Urgență FRF a aprobat astăzi, 7 iulie 2020, calendarul și regulamentul de organizare și desfășurare pentru partidele care vor contribui la configurarea componenței Ligii 3 în sezonul 2020/2021.

Pentru promovarea în al treilea eșalon, prin tragere la sorți fuseseră deja stabilite 14 mini-grupe de câte 3 echipe, în fiecare mini-grupă urmând să se dispute 3 partide, fiecare dintre acestea pe teren neutru.

Reprezentanta judeţului Călăraşi este ACSM Olteniţa (locul 3 în clasament) care nu va mai disputa “dubla” cu Unirea Mânăstirea, întrucât ocupanta locului secund din topul judeţean a declarat forfait.

Olteniţenii fac parte din Grupa B a Regiunii a 6-a urmând a-şi măsura forţele cu reprezentantele judeţelor Prahova (cel mai probabil CSO Plopeni) şi Ilfov (probabil Viitorul Domneşti).

Partidele se vor disputa conform tabelei Berger de patru echipe – 2 vs 3, 1 vs 2, 3 vs 1 -, iar fiecare echipă va îndeplini o dată rolul de gazdă, deși partidele se dispută pe teren neutru.

Câștigătoarele fiecărei mini-grupe vor promova în Liga 3.

Datele de disputare a partidelor din mini-grupe vor fi 1 august, 5 august și 9 august, de fiecare dată de la ora 17:30.

În situația în care o partidă se termină la egalitate, se vor executa lovituri de departajare, dar rezultatul acestora va fi luat în considerare DOAR drept criteriu pentru situația în care două sau trei echipe sunt la egalitate de puncte în mini-grupă, criteriul 7 din lista de criterii:

  1. rezultatele directe
  2. golaverajul în jocurile directe
  3. număr mai mare de goluri marcate în meciurile directe
  4. număr mai mare de goluri marcate în deplasare în jocurile directe (deși partidele se dispută pe teren neutru, una din echipe are statutul de gazdă)
  5. golaverajul general din mini-grupă
  6. număr mai mare de goluri marcate în mini-grupă
  7. rezultatul executării loviturilor de departajare în jocurile directe terminate cu remiză între echipele aflate la egalitate de puncte

În conformitate cu noile modificări aduse Legilor Jocului, s-a aprobat creșterea la cinci a numărului de schimbări permise în aceste partide.

Sursa www.frf.ro

MTS / Stroe: Copiii care se înscriu la cluburile sportive pentru a face performanță vor primi vouchere. Vor fi 100.000 de beneficiari, iar bugetul total este de 30.000.000 de lei

MTS / Stroe: Copiii care se înscriu la cluburile sportive pentru a face performanță vor primi vouchere. Vor fi 100.000 de beneficiari, iar bugetul total este de 30.000.000 de lei

Marţi, 7 iulie, Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, împreună cu secretarul de stat pe probleme pe tineret, Andra Costache, au susținut o conferință de presă în care au prezentat măsurile pe sport și tineret din Planul Național de Investiții și Relansare Economică, “Reclădim România”.

Astfel, pe partea de sport subiectele atinse au fost voucherele pentru  tinerii sportivi, granturile și investițiile în infrastructura sportivă, iar pe partea de tineret apelul de proiecte pentru integrarea pe piața muncii pentru tinerii 16-29 ani și reabilitarea a 40 de tabere școlare – infrastructură educațională și de cercetare.

Principalele declarații făcute de Ionuț Stroe, ministrul tineretului și sportului:

“După ce se va consuma această criză provocată de pandemie trebuie să fim mai puternici, trebuie să avem viziune şi trebuie să avem un plan concret. Iar acest plan concret vizează refacerea din temelii a bazei sportului românesc în următorii ani. Prin investiţii în special în zona copiilor, a juniorilor, în zona infrastructurii sportive, în zona cluburilor, iar pe zona de tineret trebuie să creăm şi să diversificăm oportunităţile tinerilor din această ţară în a-şi construi un viitor aici. Dar pentru aceste lucruri este nevoie de o infrastructură atât de sport, cât şi de tineret solidă şi extinsă. Investiţiile în următorii ani sunt esenţa Programului Naţional de Investiţii şi Relansare Economică pe care Guvernul Orban din care fac parte l-a gândit şi l-a prezentat public săptămâna trecută. De data aceasta, Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică cuprinde componenta sport şi tineret ca prioritate. Este pentru prima oară când un plan de relansare economică de o asemenea anvergură tratează sportul şi tineretul ca pe o prioritate. Iar ele au capitole în acest document, în această viziune de dezvoltare a ţării. Este cel mai îndrăzneţ şi cel mai consistent plan de dezvoltare a sportului şi tineretului.”

“Vorbim de un Plan pentru următorul ciclu de dezvoltare a României, echivalent cu cel după care lucrează și Uniunea Europeană, atunci când își face bugetele, 2021-2027, în fapt, sincronizăm dezvoltarea României cu bugetarea europeană, după un model liberal, bazat pe investiții. Banii se vor duce în două mari direcții: prima ține de investiții masive în infrastructură, fie că vorbim de baze si centre sportive, terenuri sau sali de sport, patinoare, bazine, fie că vorbim de  fostele tabere scolare transformate in centre de agrement , consiliere, educatie, pe zona de tineret. A doua direcție ține de  măsurile active:  în domeniul sportiv pentru a crește  numărul tinerilor care fac sport și mărirea bazei de selecție – printr-un sistem de vouchere, aici vorbim practic de relansarea sportului de masă, într-o prima fază, iar pe partea de tineret prin măsuri active pentru facilitarea accesului la o carieră profesională, categoriei de vârstă 16-29 ani.”

„Copiii care se înscriu la cluburile sportive pentru a face performanță vor primi vouchere. Vor fi 100.000 de beneficiari, iar bugetul total este de 30.000.000 de lei. Voucherul va fi de 300 de lei per copil și va viza susținerea cheltuielilor pentru echipament. Programul va începe în toamnă. Vrem să-i îndreptăm pe cei care practică sport într-un cadru organizat. Vom acorda sprijin cluburilor private și de stat, chiar și federațiilor. Vor fi granturi de maximum 200.000 de euro. Suma toată e de 180 de milioane de euro, din bani europeni. Vorbim de investiții în terenuri de antrenament, de centre de recuperare medicală, noi tehnologi. Din estimări, numărul beneficiarilor va fi de aproximativ 1.500 de structruri sportive. Vom construi 12 complexuri sportive, 8 bazine olimpice, 5 Săli Polivante, cu o capacitate în 5.000 și 16.000 de locuri, 5 patinoare artificiale, 250 de săli de sport și 400 de baze sportive”.

“Una dintre marile probleme o reprezintă numărul mic de copii care fac sport. Pentru a creşte numărul lor vom vorbi despre acordarea de vouchere pentru cei care se vor legitima la un club pentru practicarea sportului de performanţă. Este o măsură bugetată cu 30 de milioane de lei, iar numărul beneficiarilor direcţi se estimează la aproximativ 100.000 de copii. Azi avem legitimaţi puţin peste 80.000 de copii, dintre care activi, sunt aproximativ 55.000. Dacă e să comparăm cu aceste cifre, numărul de sportivi seniori, adică de 95.000 dintre care 75.000 activi, atunci vedem că avem în România o situaţie paradoxală. Aşadar în România avem mai mulţi seniori decât copii care practică sport. Acest lucru este anormal pentru că în actualele condiţii avem pentru viitor o resursă mult mai mică decât nevoia reală a sportului românesc. Dacă nu acţionăm urgent, riscăm ca sportul românesc să se sufoce în viitor.”

“Voucherul va fi acordat beneficiarului direct prin tutorele legal. Condiţia este ca acel copil beneficiar să rămână cel puţin un an legitimat la clubul respectiv. La rândul său clubul trebuie să dovedească faptul că are activitate relevantă, că participă la competiţii. Voucherul va avea o valoare de 300 de lei şi va viza în principal susţinerea cheltuielilor legate de echipamentul sportiv. Programul va începe din toamnă. Printre cei 100.000 de copii care se vor înscrie vom regăsi şi viitoarea Simona Halep sau viitorul campion la tenis al României. Nu ne facem iluzii că 300 de lei vor finanţa activitatea unui viitor tenisman de performanţă, dar reprezintă ceva, este sprijinul pe care statul îl poate acorda pentru a deschide apetitul pentru sport. Acesta este sensul acestei măsuri.”

Investiţii în infrastructură de 13,5 miliarde lei în perioada 2021-2027

“În ceea ce priveşte investiţiile în infrastructură, suma totală se va ridica la 13,5 miliarde de lei în perioada 2021-2027. Este vorba despre construirea a 12 complexuri sportive cu o capacitate cuprinsă între 3.000 şi 30.000 locuri, a 8 bazine olimpice, a 5 săli polivalente cu o capacitate între 5.000 şi 16.000 de locuri, a 5 patinoare artificiale pentru competiţii, a 250 de săli de sport şi a 400 de baze sportive. Aceste investiţii sunt semnale de alarmă pentru infrastructura sportivă a Capitalei. Este îngrijorător că această capitală europeană nu are acum o sală polivalentă la standarde europene, nu are un patinoar, nu are arene de tenis care să găzduiască un turneu internaţional. Marea infrastructură pentru sportul de performanţă se află într-un proces de ameliorare pentru că la fotbal vedem deja stadioane la standarde europene. Viitorul ar trebui să aparţină sălilor polivalente multifuncţionale, pentru că toate sporturile suferă în momentul de faţă, apoi patinoarelor şi apoi bazinelor. Acestea sunt cam trei tipuri de investiţii în infrastructură care ar trebui să aibă prioritate în ceea ce priveşte investiţiile publice.”

Sursa www.mts.ro

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.