Liga a 2-a | Play-off: Dunărea – ASU Poli, sâmbătă, 3 aprilie, ora 21.30
Featured

Liga a 2-a | Play-off: Dunărea – ASU Poli, sâmbătă, 3 aprilie, ora 21.30

Calificată în play-off de pe locul 2, Dunărea va debuta în această fază a campionatului L2 la Călărași, prima sa adversară fiind ASU Politehnica Timișoara, formație care a prins in extremis TOP 6.

Patida se va desfășura sâmbătă, 3 aprilie, pe arena Ion Comșa, începând cu ora 21.30 de minute.

Dunărea și ASU Poli s-au întâlnit până acum de 6 ori, toate partidele desfășurându-se sub auspiciile ligii a 2-a.

Prima confruntare a avut loc la Călărași pe 29 octombrie 2016, Poli câștigând cu 3-2. Și în partida retur, desfășurată la Timișoara pe 6 mai 2017, alb-violeții s-au impus, de data asta, cu 4-1.

Următoarele două dueluri s-au consumat în ediția de campionat 2017-2018, la finele căreia echipa noastră a promovat, în premieră, în liga 1, cu Dan Alexa, actualul antrenor al lui Poli, pe bancă.

În tur, la Timișoara, pe 30 septembrie 2017, Dunărea a câștigat cu 1-0 iar în retur, pe 13 aprilie 2018, cu 2-0.

A 5-a și respectiv a 6-a confruntare au avut loc la Timișoara, ambele întâlniri încheindu-se cu același scor, 1-1. În partida programată pe 28 octombrie 2020, Dunărea a deschis scorul prin Valentin Alexandru în minutul 9, gazdele egalând în minutul 69 prin Petre Ivanovici.

Din cele partide directe, fiecare echipă a bifat câte două victorii, două jocuri încheindu-se la egalitate. Golaverajul este 9-8 în favoarea bănățenilor.

ASU Poli Timișoara, învinsă surprinzător duminică la Chiajna de Concordia cu 2-0, în etapa a 21-a a sezonului regular, se află pe ultima poziție a play-off-ului totalizând 32 de puncte (golaveraj, 18-14). Pustai&Co, învingători în ultima rundă a sezonului regular (2-1, acasă cu Viitorul Pandurii) ocupă locul secund cu 33 de puncte.

ASU Poli vs. Dunărea | Confruntări directe

28.10.2020 ASU Poli – Dunărea 1-1

Au marcat: P. Ivanovici (69) / V. Alexandru (9)

ASU: O. Hindrich – C. Scutaru, C. Pamfile, I. Coadă, N. Șofran, Al. Munteanu, P. Ivanovici, A. Ignea (72 S. Plazonja), J. Casado, B. Vasile (72. D. Codrea), M. Axente.

Antrenor: O. Benga

Dunărea: S. Krell – I. Sîrbu, K. Wiktorski, A. Lopez, R. Sălceanu – S. Djuric, A. Bedea (69. M. Calu) – M. Tudoran (86. Cr. Bud), A. Zaluschi (46. M. Fotescu), Al. Ciucur – V. Alexandru (90+1, I. Țenea)

Antrenor: C. Pustai

26.10. 2019 ASU Poli – Dunărea 1-1

Au marcat: A. Ignea (58) / B. Șandru (28 – pen.)

ASU: M. Contra – A. Ungureanu (71. A. Zabun), Al. Cherecheș, A. Ignea, C. Jurj, C. Popescu, Cr. Oros, Cr. Scutaru, I. Mera, M. Schieb (78. A, Manea), M. Axente.

Dunărea: N. Calancea – I. Sîrbu (76. Al. Sabangeanu), B. Șandru, R. Crișan, G. Mendy – R. Boboc, G. Honciu (82. A. Moise) – M. Tudoran (56. G. Preoteasa), S. Ekollo, G. Toma – B. Rusu.

Antrenor: Cr. Pustai.

13.04.2018 Dunărea – ASU Poli 2-0

30.09.2017 ASU Poli – Dunărea 0-1

06.05.2017 ASU Poli – Dunărea 4-1

29.10.2016 Dunărea – ASU Poli 2-3

Etapa 1

Joi, 1 aprilie, ora 19.30

CS Mioveni – U Craiova 1948

Sâmbătă, 3 aprilie, ora 21.30

Dunărea Călăraşi – ASU Politehnica Timişoara

Marți, 6 aprilie, ora 19.00

FK Csikszereda – Fotbal Club Rapid

Clasament

  1. U Craiova          19     9   8   2   30-15   35
  2. Dunărea            19   10   4   5   25-22   34
  3. CS Mioveni        19    9    6   4   23-11   33
  4. FC Rapid           19   10   3   6   33-28   33
  5. FK Csikszereda 19     9   5   5   23-15   32
  6. ASU Poli            19     8   8   3   18-14   32

Etapa 2 | 10 aprilie 2021

U Craiova 1948 – ASU Poli

FC Rapid – Dunărea Călărași

CS Mioveni – FK Csikszereda

Etapa 3 | 14 aprilie 2021

FK Csikszereda – U Craiova 1948

Dunărea Călărași – CS Mioveni

ASU Poli – FC Rapid

Etapa 4 | 17 aprilie 2021

U Craiova 1948 – FC Rapid

CS Mioveni – ASU Poli

FK Csikszereda – Dunărea Călărași

Etapa 5 | 24 aprilie 2021

Dunărea Călărași – U Craiova 1948

ASU Poli – FK Csikszereda

FC Rapid – CS Mioveni

Datele etapelor din retur: 30 aprilie 2021 (etapa 6), 8 mai 2021 (etapa 7), 12 mai 2021 (etapa 8), 15 mai 2021 (etapa 9) și 22 mai 2021 (etapa 10).

În faza play-off-ului se va intra cu toate punctele acumulate în sezonul regular.

Liga a 2-a | Programul celor două grupe de play-out
Featured

Liga a 2-a | Programul celor două grupe de play-out

Luni s-a tras la sorţi ţintarul play-out-ului, care va cuprinde două grupe cu câte şapte etape fiecare

Ca urmare a încheierii sezonului regular în data de 28 martie 2021, 14 echipe vor participa în play-out, împărţite în două grupe de câte şapte, în conformitate cu principiile stabilite în varianta aprobată de cluburile participante în sezonul 2020-2021 din Liga 2 în cadrul videoconferinţei cu reprezentanţii FRF desfăşurată înaintea şedinţei Comitetului Executiv din 18 august 2020 şi aprobată în şedinţa Comitetului Executiv din 18 august 2020.

Astfel, echipele vor fi împărţite în cele două grupe, în conformitate cu local ocupat la finalul sezonului regular, după cum urmează:

Grupa A: locurile 7, 10, 11, 14, 15, 18, 19

Grupa B: locurile 8, 9, 12, 13, 16, 17, 20

În cadrul play-out-ului, în fiecare grupă se va disputa un singur joc între participante, rezultând astfel şase meciuri pentru fiecare formație. La finalul play-out-ului, vor retrograda locurile 6 și 7, iar cele două formații de pe locul 5 în cele două grupe vor juca un baraj în dublă manşă pentru menținerea în Liga 2.

Barajul pentru evitarea retrogradării se va disputa pe 15 mai şi 22 mai 2021.

Pe baza clasamentului final al sezonului regular, în care departajarea la egalitate de puncte s-a făcut pe baza meciului direct, componenţa celor două grupe este următoarea:

GRUPA A: Farul, Metaloglobus, U Cluj, Comuna Recea, Ripensia, CSM Slatina, Pandurii Lignitul

GRUPA B: Viitorul Pandurii, FC Petrolul, SCM Gloria Buzău, Concordia, Unirea Slobozia, CSM Reșița, Aerostar

Procedura de stabilire a programului de disputare a play-out-ului se va face pe baza Tabelei Berger pentru opt echipe, numărul corespunzător fiecărei echipe fiind stabilit prin tragere la sorți. În urne se vor introduce bile cu numere doar de la 1 la 7, prin eliminarea bilei cu numărul 8 fiind posibilă asigurarea unui număr de meciuri egale în deplasare şi acasă (câte trei din fiecare) pentru cele şapte participante în fiecare grupă. Extragerea se va face în ordinea clasării la finalul sezonului regular.

GRUPA A

Etapa 1

Farul Constanţa – Ripensia Timişoara

Fotbal Comuna Recea – Pandurii Târgu Jiu

CSM Slatina – Universitatea Cluj

Metaloglobus Bucureşti stă.

Etapa 2

Pandurii - CSM Slatina

Ripensia - Comuna Recea

Metaloglobus - Farul

U Cluj stă.

Etapa 3

Comuna Recea - Metaloglobus

CSM Slatina - Ripensia

U Cluj - Pandurii

Farul stă.

Etapa 4

Ripensia - U Cluj

Metaloglobus - CSM Slatina

Farul - Comuna Recea

Pandurii stă.

Etapa 5

CSM Slatina - Farul

U Cluj - Metaloglobus

Pandurii - Ripensia

Comuna Recea stă.

Etapa 6

Metaloglobus - Pandurii

Farul - U Cluj

Comuna Recea - CSM Slatina

Ripensia stă

Etapa 7

U Cluj - Comuna Recea

Pandurii - Farul

Ripensia - Metaloglobus

CSM Slatina stă.

GRUPA B

Etapa 1

CSM Reşiţa – Petrolul Ploieşti

Concordia Chiajna – Unirea Slobozia

Viitorul Pandurii Târgu Jiu – SCM Gloria Buzău

Aerostar Bacău stă.

Etapa 2

Gloria Buzău stă

Unirea Slobozia - Viitorul Pandurii

Petrolul - Concordia

Aerostar Bacău - CSM Reșița

Etapa 3

CSM Reșița stă

Concordia - Aerostar Bacău

Viitorul Pandurii - Petrolul

Gloria Buzău - Unirea Slobozia

Etapa 4

Unirea Slobozia stă

Petrolul - Gloria Buzău

Aerostar Bacău - Viitorul Pandurii

CSM Reșița - Concordia

Etapa 5

Concordia stă

Viitorul Pandurii - CSM Reșița

Gloria Buzău - Aerostar Bacău

Unirea Slobozia - Petrolul

Etapa 6

Petrolul stă

Aerostar Bacău - Unirea Slobozia

CSM Reșița - Gloria Buzău

Concordia - Viitorul Pandurii

Etapa 7

Viitorul Pandurii stă

Gloria Buzău - Concordia

Unirea Slobozia - CSM Reșița

Petrolul - Aerostar Bacău

În faza play-out-ului se va intra cu toate punctele acumulate în sezonul regular, iar programul celor şapte etape din play-out va fi următorul:

Etapa 1 – 3 aprilie 2021

Etapa 2 – 10 aprilie 2021

Etapa 3 – 14 aprilie 2021

Etapa 4 – 17 aprilie 2021

Etapa 5 – 24 aprilie 2021

Etapa 6 – 30 aprilie 2021

Etapa 7 – 8 mai 2021

Liga a 2-a | Luni are loc tragerea la sorţi a programului play-off-ului și play-out-ului
Featured

Liga a 2-a | Luni are loc tragerea la sorţi a programului play-off-ului și play-out-ului

Duminică, 28 martie, va avea loc ultima etapă din sezonul regular, iar în primul weekend din aprilie se va juca prima rundă a celei de-a doua faze a eşalonului secund.

Formatul competiţiei Liga 2 Casa Pariurilor s-a modificat din acest sezon, prin decizia Comitetului Executiv din 18 august, fiind compus din două faze: sezonul regular şi play-off/play-out. La finalul primei faze, programate a se încheia pe 28 martie, primele şase echipe clasate vor participa în play-off, în timp ce restul de 14 echipe rămase vor participa în play-out, împărţite în două grupe a câte şapte.

În acest sens, luni, 29 martie, în sala “Nicolae Dobrin” a Casei Fotbalului, cu începere de la ora 11:00, va avea loc tragerea la sorţi în urma căreia se va stabili programul play-off-ului şi play-out-ului.

Sistemul din play-off

Primele şase clasate își vor disputa locurile de promovare într-un play-off în care partidele se vor juca tur-retur, rezultând astfel încă 10 meciuri pentru fiecare formație. La finalul play-off-ului, primele două clasate vor promova direct în Liga 1, în timp ce ocupantele locurilor 3 și 4 vor disputa un meci de baraj cu locurile 8 și 7 din play-out-ul Ligii 1.

Procedura de stabilire a programului de disputare a play-off-ului se va face pe baza Tabelei Berger pentru şase echipe, numărul corespunzător fiecărei echipe fiind stabilit prin tragere la sorți. Extragerea se va face în ordinea clasării la finalul sezonului regular.

Sistemul din play-out

Echipele din play-out-ul ediției 2020-2021 a Ligii 2 vor fi împărțite în două grupe a câte şapte echipe, în conformitate cu principiile stabilite în varianta aprobată de cluburile participante în sezonul 2020-2021 din Liga 2 în cadrul videoconferinţei cu reprezentanţii FRF desfăşurată înaintea şedinţei Comitetului Executiv din 18 august 2020 şi aprobată în şedinţa Comitetului Executiv din 18 august 2020.

Astfel, echipele vor fi împărţite în cele două grupe, în conformitate cu local ocupat la finalul sezonului regular, după cum urmează:

Grupa A: locurile 7, 10, 11, 14, 15, 18, 19

Grupa B: locurile 8, 9, 12, 13, 16, 17, 20

În cadrul play-out-ului, în fiecare grupă se va disputa un singur joc între participante, rezultând astfel şase meciuri pentru fiecare formație. La finalul play-out-ului, vor retrograda locurile 6 și 7, iar cele două formații de pe locul 5 în cele două grupe vor juca un baraj în dublă manşă pentru menținerea în Liga 2.

Procedura de stabilire a programului de disputare a play-out-ului se va face pe baza Tabelei Berger pentru opt echipe, numărul corespunzător fiecărei echipe fiind stabilit prin tragere la sorți. În urne se vor introduce bile cu numere doar de la 1 la 7, prin eliminarea bilei cu numărul 8 fiind posibilă asigurarea unui număr de meciuri egale în deplasare şi acasă (câte trei din fiecare) pentru cele şapte participante în fiecare grupă. Extragerea se va face în ordinea clasării la finalul sezonului regular.

Atât în play-off, cât şi în play-out, echipele vor intra cu punctajul acumulat la finalul sezonului regular.

Sursa www.frf.ro

FOTBAL | Preliminariile CM 2022: rezultate și program
Featured

FOTBAL | Preliminariile CM 2022: rezultate și program

Au început preliminariile europene pentru Cupa Mondială 2022 găzduită de Qatar.

Europa trimite 13 naționale la turneul final. Primele 10 echipe calificate vor fi câștigătoarele celor 10 grupe din preliminarii. Mai rămân, așadar 3 locuri disponibile, pentru care vor concura 12 echipe:

10 echipe clasate pe locul 2 în grupele preliminare

2 echipe – cele mai bune câștigătoare de grupă în Liga Națiunilor 2020/21 care nu s-au clasat pe primele două locuri în preliminariile CM 2022

PLAY-OFF PENTRU MONDIAL

  • Din cele 10 echipe clasate pe locul 2 în grupele preliminare vor fi aleși 6 capi de serie, pe baza punctelor obținute în grupe, excluzând rezultatele cu ultima clasată.
  • Vor fi astfel 6 capi de serie + alte 6 echipe, dintre care 2 provenind din ierarhia Ligii Națiunilor.
  • Se dispută baraj într-o singură manșă, pe terenul capilor de serie, între aceste 6 echipe și celelalte 6 rămase.
  • Vor rezulta 6 echipe calificate mai departe. Prin tragere la sorți, se vor stabili 3 echipe gazdă și 3 echipe oaspete pentru ultimul baraj, tot într-o singură manșă!

Grupa A: Portugalia, Serbia, Irlanda, Luxemburg, Azerbaidjan

Miercuri, 24 martie: Serbia – Irlanda 3-2 (Vlahović 40′, A. Mitrović 69′, 75′ / Browne 18′, Collins 86′), Portugalia – Azerbaidjan 1-0 (Medvedev 36′-autogol)

Sâmbătă, 27 martie: Serbia – Portugalia, Irlanda – Luxemburg (ora 21:45)

Marți, 30 martie: Azerbaidjan – Serbia (ora 19:00), Luxemburg – Portugalia (ora 21:45)

Grupa B: Spania, Suedia, Grecia, Georgia, Kosovo

Joi, 25 martie: Suedia – Georgia 1-0 (Claesson 35′), Spania – Grecia 1-1 (Morata 33′ / Bakasetas 57′-pen.)

Duminică, 28 martie: Georgia – Spania (ora 19:00), Kosovo – Suedia (ora 21:45)

Miercuri, 31 martie: Grecia – Georgia, Spania – Kosovo (ora 21:45)

Grupa C: Italia, Elveția, Irlanda de Nord, Bulgaria, Lituania

Joi, 25 martie: Bulgaria – Elveția 1-3 (Despodov 46′ / Embolo 7′, Seferović 10′, Zuber 13′), Italia – Irlanda de Nord 2-0 (Berardi 14′, Immobile 38′)

Duminică, 28 martie: Bulgaria – Italia, Elveția – Lituania (ora 21:45)

Miercuri, 31 martie: Lituania – Italia, Irlanda de Nord – Bulgaria (ora 21:45)

Grupa D: Franța, Ucraina, Finlanda, Bosnia-Herțegovina, Kazahstan

Miercuri, 24 martie: Finlanda – Bosnia-Herțegovina 2-2 (Pukki 58′, 77′ / Pjanić 55′, Stevanović 84′), Franța – Ucraina 1-1 (Griezmann 19′ / Sydorchuk 57′)

Duminică, 28 martie: Kazahstan – Franța (ora 16:00), Ucraina – Finlanda (ora 21:45)

Miercuri, 31 martie: Bosnia-Herțegovina – Franța, Ucraina – Kazahstan (ora 21:45)

Grupa E: Belgia, Țara Galilor, Cehia, Belarus, Estonia

Miercuri, 24 martie: Estonia – Cehia 2-6 (Sappinen 12′, Henri Anier 86′ / Schick 18′, Barák 27′, Souček 32′, 43′, 48′, Jankto 56′), Belgia – Țara Galilor 3-1 (De Bruyne 22′, T. Hazard 28′, R. Lukaku 73′-pen. / Wilson 11′)

Sâmbătă, 27 martie: Belarus – Estonia (ora 19:00), Cehia – Belgia (ora 21:45)

Marți, 30 martie: Țara Galilor – Cehia, Belgia – Belarus (ora 21:45)

Grupa F: Danemarca, Austria, Scoția, Israel, Insulele Feroe, Moldova

Joi, 25 martie: Israel – Danemarca 0-2 (Braithwaite 13′, Wind 67′), Moldova – Insulele Feroe 1-1 (Nicolaescu 9′ / M. Olsen 83′), Scoția – Austria 2-2 (Hanley 71′, McGinn 85′ / Kalajdzic 55′, 80′)

Duminică, 28 martie: Danemarca – Moldova (ora 19:00), Israel – Scoția, Austria – Insulele Feroe (ora 21:45)

Miercuri, 31 martie: Moldova – Israel, Scoția – Insulele Feroe, Austria – Danemarca (ora 21:45)

Grupa G: Țările de Jos, Turcia, Norvegia, Muntenegru, Letonia, Gibraltar

Miercuri, 24 martie: Turcia – Țările de Jos 4-2 (Burak Yılmaz 15′, 34′-pen., 81′, Hakan Çalhanoğlu 46′ / Klaassen 75′, L. de Jong 77′), Gibraltar – Norvegia 0-3 (Sørloth 43′, Thorstvedt 45′, Svensson 57′), Letonia – Muntenegru 1-2 (J. Ikaunieks 40′ / Jovetić 41′, 83′)

Sâmbătă, 27 martie: Muntenegru – Gibraltar (ora 16:00), Țările de Jos – Letonia, Norvegia – Turcia (ora 19:00)

Marți, 30 martie: Gibraltar – Țările de Jos, Muntenegru – Norvegia, Turcia – Letonia (ora 21:45)

Grupa H: Croația, Slovacia, Rusia, Slovenia, Cipru, Malta

Miercuri, 24 martie: Malta – Rusia 1-3 (J. Mbong 56′ / Dzyuba 23′, Mário Fernandes 35′, Sobolev 90′), Cipru – Slovacia 0-0, Slovenia – Croația 1-0 (Lovrić 15′)

Sâmbătă, 27 martie: Rusia – Slovenia (ora 16:00), Croația – Cipru (ora 19:00), Slovacia – Malta (ora 21:45)

Marți, 30 martie: Cipru – Slovenia (ora 19:00), Slovacia – Rusia, Croația – Malta (ora 21:45)

Grupa I: Anglia, Polonia, Ungaria, Albania, Andorra, San Marino

Joi, 25 martie: Andorra – Albania 0-1 (Lenjani 41′), Ungaria – Polonia 3-3 (Sallai 6′, Szalai 53′, Orbán 78′ / K. Piątek 60′, Jóźwiak 61′, Lewandowski 83′), Anglia – San Marino 5-0 (Ward-Prowse 14′, Calvert-Lewin 21′, 53′, Sterling 31′, Watkins 83′)

Duminică, 28 martie: San Marino – Ungaria, Polonia – Andorra, San Marino – Albania (ora 21:45)

Miercuri, 31 martie: San Marino – Albania, Andorra – Ungaria, Anglia – Polonia (ora 21:45)

Grupa J: Germania, ROMÂNIA, Islanda, Macedonia de Nord, Armenia, Liechtenstein

Joi, 25 martie: Liechtenstein – Armenia 0-1 (Frommelt 83′-autogol), România – Macedonia de Nord 3-2 (F. Tănase 28′, Mihăilă 50′, Hagi 86′ / Ademi 82′, Trajkovski 83′), Germania – Islanda 3-0 (Goretzka 3′, Havertz 7′, Gündoğan 56′)

Duminică, 28 martie: Armenia – Islanda (ora 19:00), Macedonia de Nord – Liechtenstein, România – Germania (ora 21:45)

Miercuri, 31 martie: Armenia – România (ora 19:00), Liechtenstein – Islanda, Germania – Macedonia de Nord (ora 21:45)

Sursa text si foto www.frf.ro

FOTBAL | Programul preliminariilor CM 2022
Featured

FOTBAL | Programul preliminariilor CM 2022

În această lună încep preliminariile europene pentru Cupa Mondială 2022 găzduită de Qatar.

Europa trimite 13 naționale la turneul final. Primele 10 echipe calificate vor fi câștigătoarele celor 10 grupe din preliminarii. Mai rămân, așadar 3 locuri disponibile, pentru care vor concura 12 echipe:

10 echipe clasate pe locul 2 în grupele preliminare

2 echipe – cele mai bune câștigătoare de grupă în Liga Națiunilor 2020/21 care nu s-au clasat pe primele două locuri în preliminariile CM 2022

PLAY-OFF PENTRU MONDIAL

  • Din cele 10 echipe clasate pe locul 2 în grupele preliminare vor fi aleși 6 capi de serie, pe baza punctelor obținute în grupe, excluzând rezultatele cu ultima clasată.
  • Vor fi astfel 6 capi de serie + alte 6 echipe, dintre care 2 provenind din ierarhia Ligii Națiunilor.
  • Se dispută baraj într-o singură manșă, pe terenul capilor de serie, între aceste 6 echipe și celelalte 6 rămase.
  • Vor rezulta 6 echipe calificate mai departe. Prin tragere la sorți, se vor stabili 3 echipe gazdă și 3 echipe oaspete pentru ultimul baraj, tot într-o singură manșă!

Grupa A: Portugalia, Serbia, Irlanda, Luxemburg, Azerbaidjan

Miercuri, 24 martie: Serbia – Irlanda, Portugalia – Azerbaidjan (ora 21:45)

Sâmbătă, 27 martie: Serbia – Portugalia, Irlanda – Luxemburg (ora 21:45)

Marți, 30 martie: Azerbaidjan – Serbia (ora 19:00), Luxemburg – Portugalia (ora 21:45)

 

Grupa B: Spania, Suedia, Grecia, Georgia, Kosovo

Joi, 25 martie: Suedia – Georgia, Spania – Grecia (ora 21:45)

Duminică, 28 martie: Georgia – Spania (ora 19:00), Kosovo – Suedia (ora 21:45)

Miercuri, 31 martie: Grecia – Georgia, Spania – Kosovo (ora 21:45)

 

Grupa C: Italia, Elveția, Irlanda de Nord, Bulgaria, Lituania

Joi, 25 martie: Bulgaria – Elveția (ora 19:00), Italia – Irlanda de Nord (ora 21:45)

Duminică, 28 martie: Bulgaria – Italia, Elveția – Lituania (ora 21:45)

Miercuri, 31 martie: Lituania – Italia, Irlanda de Nord – Bulgaria (ora 21:45)

 

Grupa D: Franța, Ucraina, Finlanda, Bosnia-Herțegovina, Kazahstan

Miercuri, 24 martie: Finlanda – Bosnia-Herțegovina, Franța – Ucraina (ora 21:45)

Duminică, 28 martie: Kazahstan – Franța (ora 16:00), Ucraina – Finlanda (ora 21:45)

Miercuri, 31 martie: Bosnia-Herțegovina – Franța, Ucraina – Kazahstan (ora 21:45)

 

Grupa E: Belgia, Țara Galilor, Cehia, Belarus, Estonia

Miercuri, 24 martie: Estonia – Cehia, Belgia – Țara Galilor (ora 21:45)

Sâmbătă, 27 martie: Belarus – Estonia (ora 19:00), Cehia – Belgia (ora 21:45)

Marți, 30 martie: Țara Galilor – Cehia, Belgia – Belarus (ora 21:45)

 

Grupa F: Danemarca, Austria, Scoția, Israel, Insulele Feroe, Moldova

Joi, 25 martie: Israel – Danemarca (ora 19:00), Moldova – Insulele Feroe, Scoția – Austria (ora 21:45)

Duminică, 28 martie: Danemarca – Moldova (ora 19:00), Israel – Scoția, Austria – Insulele Feroe (ora 21:45)

Miercuri, 31 martie: Moldova – Israel, Scoția – Insulele Feroe, Austria – Danemarca (ora 21:45)

 

Grupa G: Țările de Jos, Turcia, Norvegia, Muntenegru, Letonia, Gibraltar

Miercuri, 24 martie: Turcia – Țările de Jos (ora 19:00), Gibraltar – Norvegia, Letonia – Muntenegru (ora 21:45)

Sâmbătă, 27 martie: Muntenegru – Gibraltar (ora 16:00), Țările de Jos – Letonia, Norvegia – Turcia (ora 19:00)

Marți, 30 martie: Gibraltar – Țările de Jos, Muntenegru – Norvegia, Turcia – Letonia (ora 21:45)

 

Grupa H: Croația, Slovacia, Rusia, Slovenia, Cipru, Malta

Miercuri, 24 martie: Malta – Rusia, Cipru – Slovacia, Slovenia – Croația (ora 21:45)

Sâmbătă, 27 martie: Rusia – Slovenia (ora 16:00), Croația – Cipru (ora 19:00), Slovacia – Malta (ora 21:45)

Marți, 30 martie: Cipru – Slovenia (ora 19:00), Slovacia – Rusia, Croația – Malta (ora 21:45)

 

Grupa I: Anglia, Polonia, Ungaria, Albania, Andorra, San Marino

Joi, 25 martie: Andorra – Albania, Ungaria – Polonia, Anglia – San Marino (ora 21:45)

Duminică, 28 martie: San Marino – Ungaria, Polonia – Andorra, San Marino – Albania (ora 21:45)

Miercuri, 31 martie: San Marino – Albania, Andorra – Ungaria, Anglia – Polonia (ora 21:45)

 

Grupa J: Germania, ROMÂNIA, Islanda, Macedonia de Nord, Armenia, Liechtenstein

Joi, 25 martie: Liechtenstein – Armenia, România – Macedonia de Nord, Germania – Islanda (ora 21:45)

Duminică, 28 martie: Armenia – Islanda (ora 19:00), Macedonia de Nord – Liechtenstein, România – Germania (ora 21:45)

Miercuri, 31 martie: Armenia – România (ora 19:00), Liechtenstein – Islanda, Germania – Macedonia de Nord (ora 21:45)

sursa text si foto www.frf.ro

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.