Liga a 2-a | E. Trică, înaintea meciului cu Dunărea: Ne așteaptă o partidă foarte dificilă

Liga a 2-a | E. Trică, înaintea meciului cu Dunărea: Ne așteaptă o partidă foarte dificilă

În ultima etapă a turului play-off-ului ligii a 2-a, Dunărea, locul 4 în clasament cu 38 de puncte își va măsura forțele cu ocupanta primului loc, U Craiova 1948 (45 de puncte). Antrenorul oltenilor, Eugen Trică (44 de ani) a prefațat partida de la Călărași, programată luni, 26 aprilie, de la ora 17.30 de minute declarând într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook a clubului că “Ne așteaptă o partidă foarte dificilă. Ați văzut că în ultimul joc al lor, cel de la Miercurea Ciuc, au reușit să câștige 3 puncte. Au schimbat și ei sistemul de joc, joacă cu 3 fundași centrali. Acum să vedem dacă vor juca la fel și cu noi. Cei care cred că vom avea o partidă ușoară se înșeală amarnic pentru că ei formează un grup puternic în ciuda problemelor financiare pe care le au de 4, 5 luni de zile. Îi cunosc foarte bine. Ei chiar se mobilizează la meciurile importante, mai ales că după victoria de la Miercurea Ciuc au intrat în cărți și ei pentru cele 2 locuri promovabile direct”.

În cadrul sezonului regular, Craiova s-a impus cu 2-1 în partida desfășurată pe 12 septembrie, anul trecut, la Turnu Severin.

U Craiova 1948 și Dunărea Călărași s-au clasat pe primele două locuri ale topului la finele sezonului regular.

Partida de luni va fi arbitrate la centru de bucureșteanul, Horia Mladinovici (36 de ani, arbitru L1)

Sezon regular | Et. 3 | 12 septembrie 2020

U Craiova 1948 – Dunărea Călăraşi 2-1

Au marcat: Călin Cristea (34’), Claudiu Bălan (90+4’) / Ionuţ Sîrbu (79’)

U Craiova 1948 (1-4-3-3): 31. R. Popa – 20. Gîţ, 23. Gugu, 13. B. Diallo, 5. Huyghebaert – 16. Vl. Pop (19. Anghelina, 46’), 8. Dr. Albu, 18. C. Cristea – 77. V. Munteanu (17. Raicea, 59’), 99. A. Ciolacu (9. Cl. Bălan, 59’), 11. Rob. Răducanu (24. Baeten, 77’).

Antrenor: Nicolo Napoli

Dunărea (1-4-2-3-1): 1. St. Krell – 3. I. Ţenea, 20. B. Şandru, 6. K. Wiktorski (5. R. Candrea, 74’), 18. R. Sălceanu – A. Lopez (8. M. Fotescu, 67’), 4. A. Bedea - 7. M. Tudoran (15. C. Anghel, 67’), 21. M. Calu (22. I. Sîrbu, 46’), 70. Al. Ciucur (11. S. Sava, 89’) – 26. Cr. Bud

Antrenor: Cristian Pustai

A arbitrat: Florin Marcu (Oradea)

Locuri ocupate la finele sezonului regular

1. U Craiova 1948   19     9   8   2   30-15   35

2. Dunărea              19   10   4   5   25-22   34

Linii de clasament

1. U Craiova 1948     4     3   1   0     4-1     45

4. Dunărea                4     1   1   2     4-10   38

Rezultate Play-Off

Dunărea Călăraşi

  1. Dunărea – ASU Poli 0-0
  2. Rapid – Dunărea 4-1
  3. Dunărea – CS Mioveni 1-5
  4. FK – Dunărea 1-2

U Craiova 1948

  1. CS Mioveni – Craiova 0-0
  2. Craiova – ASU Poli 1-0
  3. FK – Craiova 1-2
  4. Craiova – Rapid 1-0
Liga a 2-a | Rapid bifează și primul egal din play-off. Luni se joacă Dunărea – FC U
Featured

Liga a 2-a | Rapid bifează și primul egal din play-off. Luni se joacă Dunărea – FC U

Astăzi au avut loc primele două partide din cadrul etapei a 5-a, ultima a turului play-off-ului L2.

ASU Poli a fost învinsă acasă de FK Csikszereda cu 1-0 iar la Mogoșoaia, Rapid și CS Mioveni au încheiat la egalitate, 1-1. Hlistei a deschis scorul în minutul 43 însă Mioveniul a egalat în minutul 82 prin B. Rusu.

Cele două echipe așteaptă cu sufletul la gură finalul meciului Dunărea – FC U Craiova, programat luni, la Călărași, de la ora 17.30 de minute. Oltenii ocupă primul loc cu 45 de puncte, în vreme ce Dunărea e pe 4 cu 38 de puncte.

Etapa 5

ASU Poli – FK Csikszereda 0-1

A marcat: M. Schieb (14)

FC Rapid – CS Mioveni 1-1

A marcat: C. Hlistei (43) / B. Rusu (82)

Luni, 26 aprilie

Ora 17.30 Dunărea Călărași – U Craiova 1948

Clasament

  1. U Craiova          4      3   1   0   4-1     45
  2. FC Rapid           5      3   1   1   8-4     43
  3. CS Mioveni        5     2   3    0 10-2     42
  4. Dunărea             4     1   1    2   4-10   38
  5. FK Csikszereda 5     1   1    3   3-5     36
  6. ASU Poli            5     0   1    4   1-8     33

Etapa 6

Vineri, 30 aprilie

Ora 15.00 ASU Poli – Dunărea

Ora 20.00 U Craiova 1948 – CS Mioveni

Sâmbătă, 1 mai

Ora 20.00 FC Rapid – FK Csikszereda

Liga a 2-a | Play-off: Sâmbătă, primele 2 jocuri din ultima etapă a turului
Featured

Liga a 2-a | Play-off: Sâmbătă, primele 2 jocuri din ultima etapă a turului

Sâmbătă, 24 aprilie sunt programate primele două confruntări din cadrul rundei a 5-a, ultima a turului play-off-ului ligii a 2-a.

Prima partidă e programată la Timișoara, pe Dan Păltinișanu, începând cu ora 12.30, între codașele clasamentului, ASU Poli și FK Csikszereda. Ambele echipe au câte 33 de puncte fiind departajate de golaveraj. Meciul va fi condus la centru de Sorin Costreie (Buftea).

Meciul – vedetă al rundei se va desfășura la Mogoșoaia, de la ora 15.00 între FC Rapid și CS Mioveni, ocupantele locurilor 2 și respectiv 3. Duelul va fi gestionat de o brigade condusă de Florin Andrei (Tg. Mureș).

Ultima partidă, Dunărea – U Craiova 1948 se va desfășura luni, 26 aprilie, de la ora 17.30. Oltenii se află pe primul loc cu 45 de puncta în vreme ce Dunărea e pe 4, loc de participare la barajul de promovare în L1, cu 38 de puncte.

Etapa 5

Sâmbătă, 24 aprilie

Ora 12.30 ASU Poli – FK Csikszereda

Arbitri: Sorin Costreie (Buftea) – Gero Szabo (Cluj Napoca), Florin Păunescu (Rm. Vâlcea). Rezervă: Ioan Boldea (Ciuguzel – Alba)

Observatori: Marcel Savaniu (Brașov), Daniel Sabou (Zalău)

Ora 15.00 FC Rapid – CS Mioveni

Arbitri: Florin Andrei (Tg. Mureș) – Valentin Dumitru (Gherghița – Prahova), Claudiu Lucaciu (Cluj Napoca). Rezervă: Claudiu Marcu (Constanța)

Observatori: Ionuț Borcan (Ploiești), George Constantinescu (Slatina).

Luni, 26 aprilie

Ora 17.30 Dunărea Călărași – U Craiova 1948

Clasament

  1. U Craiova            4     3   1   0   4-1     45
  2. FC Rapid             4     3   0   1   7-3     42
  3. CS Mioveni          4     2   2   0   9-1     41
  4. Dunărea               4     1   1   2   4-10   38
  5. FK Csikszereda   4     0   1   3   2-5     33
  6. ASU Poli              4     0   1   3   1-7     33

Etapa 6

Vineri, 30 aprilie

Ora 15.00 ASU Poli Timișoara– Dunărea Călărași

Ora 20.00 U Craiova 1948 – CS Mioveni

Sâmbătă, 1 mai

Ora 20.00 FC Rapid – FK Csikszereda

FOTBAL | România și-a aflat adversarii din grupă la Jocurile Olimpice de la Tokyo
Featured

FOTBAL | România și-a aflat adversarii din grupă la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Marți, 21 aprilie, a avut loc tragerea la sorți a grupelor turneului masculin de fotbal din cadrul Jocurilor Olimpice de la Toyko.

România a fost repartizată în Grupa B alături de Noua Zeelandă, Coreea de Sus şi Honduras. Primul meci e programat pe 22 iulie împotriva echipei Honduras.

Turneul va avea loc în perioada 21 iulie – 7 august 2021. Iată cele 4 grupe:

Grupa A: Japonia, Africa de Sud, Mexic, Franța

Grupa B: Noua Zeelandă, Coreea de Sud, Honduras, ROMÂNIA

Grupa C: Egipt, Spania, Argentina, Australia

Grupa D: Brazilia, Germania, Coasta de Fildeș, Arabia Saudită

Programul meciurilor

Joi, 22 iulie

Noua Zeelandă – Coreea de Sud (ora locală 17:00, Kashima)

Honduras – România (ora locală 20:00, Kashima)

Duminică, 25 iulie

Noua Zeelandă – Honduras (ora locală 17:00, Kashima)

România – Coreea de Sud (ora locală 20:00), Kashima)

Miercuri, 28 iulie

România – Noua Zeelandă (ora locală 17:30, Sapporo)

Coreea de Sud – Honduras (ora locală 17:30, Yokohama)

Gazdele, japonezii, vor ocupa prima poziție în grupa A (masculin). Echipele au fost repartizate în patru urne pe baza unui clasament construit în funcție de performanțele de la ultimele cinci turnee olimpice de fotbal, motiv pentru care reprezentativa României se află în urna a patra.

Principiul după care se va efectua tragerea la sorți este acela că în fiecare grupă nu trebuie să se regăsească mai mult de o singură echipă din fiecare confederație.

Selecționerul Mirel Rădoi a ales deja lista lărgită de 61 de jucători. Dintre aceștia, 24 evoluează în străinătate. Conform regulamentului, pentru ediția din acest an a Jocurilor Olimpice sunt eligibili jucătorii născuți începând cu 1 ianuarie 1997. Lotul final va fi format din 18 jucători, dintre care maximum 3 peste limita de vârstă. În afara lotului de 18 vor fi 4 jucători pe lista suplimentară, la care se va apela în cazul unor indisponibilități.

Jocurile Olimpice de la Tokyo au fost inițial programate în 2020, dar au fost amânate pentru anul acesta din cauza pandemiei. Turneul de fotbal va debuta pe 22 iulie și se va încheia pe 7 august. România s-a calificat în urma prestației echipei naționale Under 21 la Campionatul European din 2019, când a ajuns în semifinale.

sursa text si foto www.frf.ro

FOTBAL | România va găzdui EURO U19 în 2025
Featured

FOTBAL | România va găzdui EURO U19 în 2025

Comitetul Executiv UEFA a decis în ședința de luni, 19 aprilie 2021, ca România să găzduiască în 2025 Campionatul European sub 19 ani.

În februarie, forul continental a anulat în contextul pandemiei ediția din acest an care era programată să se desfășoare în România. Următoarele ediții ale EURO U19 se vor disputa în Malta – 2023 și Irlanda de Nord – 2024.

De asemenea, au mai fost stabilite gazdele pentru următoarele turnee finale:

EURO U17 feminin: Estonia – 2023, Suedia – 2024, Insulele Feroe – 2025

EURO U17: Ungaria – 2023, Cipru – 2024

EURO U19 feminin: Belgia – 2023, Lituania – 2024, Belarus – 2025

Comitetul Executiv a luat o decizie importantă și cu privire la un nou format al competițiilor de club începând din sezonul 2024-2025.

Ce se modifică:

– Numărul echipelor din Liga Campionilor va crește de la 32 la 36;

– Faza grupelor va fi înlocuită de un format de tip campionat;

– Fiecare club participant va avea asigurate cel puțin 10 meciuri în fața a 10 adversari diferiți (5 jocuri pe teren propriu, 5 în deplasare);

– Primele 8 clasate se califică automat în faza eliminatorie, în timp ce echipele clasate pe locurile 9-24 vor evolua într-un play-off în dublă manșă pentru un loc în optimile de finală;

– Un format similar va fi aplicat în cazul UEFA Europa League (8 meciuri în prima fază) și UEFA Conference League (6 meciuri în prima fază). De asemenea, prin viitoare decizii, numărul participantelor în aceste două competiții ar putea crește la 36;

– Calificarea în Liga Campionilor va depinde de performanța cluburilor în competițiile interne;

– Unul dintre locurile suplimentare va fi acordat ocupantei locului 3 din campionatul aflat pe poziția a cincea în ierarhia UEFA. Un altul va fi ocupat prin mărirea de la 4 la 5 a numărului de cluburi calificate din ”Champions Path”;

– Ultimele două locuri vor fi ocupate de cluburile cu cel mai mare coeficient în ultimii 5 ani și care nu au obținut calificarea în Liga Campionilor, Europa League sau Conference League;

– Meciurile din competițiile europene, mai puțin finala, se vor disputa, ca și până acum, la mijlocul săptămânii.

SURSA WWW.FRF.RO

Free Joomla templates by Ltheme