M. Dulce: I-am asigurat pe micii pugiliști care bat la porțile afirmării de toată susținerea noastră

M. Dulce: I-am asigurat pe micii pugiliști care bat la porțile afirmării de toată susținerea noastră

Lotul național de box juniori al României se află în cantonament la Călărași care a început pe 6 februarie și se va încheia pe 20 februarie, pentru a pregăti marile competiții din acest an, una dintre ele fiind Campionatul European ce se va desfășura în luna iulie la Ploiești. Din staff-ul tehnic fac parte și frații Valentin și Georgian Anghel, cei care conduc de ani buni destinele pugilismului călărășean în cadrul Clubului Sportiv Municipal.

Sâmbătă, primarul Marius Dulce i-a vizitat pe tinerii pugliștii care se antrenează de zor, susținând într-un mesaj postat pe pagina personală de Facebook că Municipalitatea va sprijini organizarea unei competiții de anvergură, la Călărași, în cazul în care Federația Română de Box, condusă de Vasile Cîtea, va lua în calcul această posibilitate.

“Lotul național de box juniori al României se antrenează la Călărași!

La invitația președintelui Federației Române de Box, domnul Vasile Cîtea, i-am vizitat pe componenții lotului național de box juniori al țării noastre, aflat într-un stagiu de pregătire la Călărași. Din stafful tehnic coordonat de Radu Zarif fac parte și frații, Valentin Anghel Georgian Anghel, antrenori, de numele cărora se leagă performanțele obținute în ultimii ani, în plan intern și internațional, de tinerii pugiliști călărășeni.

La această întâlnire, la care a fost prezent și directorul CSM Călărași, domnul Dumitru Chirilă, s-a discutat și despre posibilitatea organizării, într-un parteneriat cu federația, a unei competiții majore de box, la nivel juvenil, în municipiul nostru.

I-am asigurat pe micii pugiliști care bat la porțile afirmării de toată susținerea noastră și le-am promis că vom face tot ce ne stă în putință să găzduim aici, la Călărași, un loc ușor de reperat pe harta pugilistică a țării și nu numai și grație fostului arbitru internațional, regretatul Ioan Damian, un astfel de turneu de anvergură, mai ales că avem și antrenori apreciați care descoperă azi talente ce pot deveni mâine certitudini.”, se arată în mesajul postat pe Facebook de primarul Marius Dulce.

Cei mai buni sportivi ai anului 2022 au fost distinşi cu trofee de Ministerul Sportului
Featured

Cei mai buni sportivi ai anului 2022 au fost distinşi cu trofee de Ministerul Sportului

Prima ediţia a Galei Sportivul Anului, eveniment organizat de Ministerul Sportului pentru a celebra rezultatele deosebite obţinute de sportivii români pe parcursul anului 2022, şi-a desemnat câştigătorii.

Evenimentul a avut loc joi, 26 ianuarie, la Opera Naţională Bucureşti, cu participarea unor nume sonore din domeniu - legende ale sportului, preşedinţi de federaţii, reprezentanţi de cluburi, direcţii şi complexuri sportive naţionale, sponsori. Alături de ministrul Sportului, Eduard Novak, au mai fost prezenţi şi alţi oficiali de cel mai înalt nivel, în frunte cu prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.

Au fost acordate trofee la 14 categorii, selecţiile şi desemnarea câştigătorilor fiind realizate de partenerul Ministerului Sportului la eveniment, Asociaţia Presei Sportive din România, după consultarea unei largi majorităţi a membrilor săi.

Astfel, trofeele pentru cel mai bun sportiv şi cea mai bună sportivă a anului 2022 au fost câştigate de David Popovici, dublu campion mondial şi dublu campion european de seniori la 100 şi 200 m liber şi Simona Radiş, dublă medaliată cu aur la Campionatele Mondiale.

Canotajul a strâns cele mai multe trofee în cadrul Galei de joi, punctând, pe lângă Sportiva Anului şi la categoriile Antrenorul anului, prin Antonio Colamonici, dar şi la Echipa anului - masculin sporturi individuale, unde câştigători au fost campionii mondiali Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan, şi Echipa anului - feminin sporturi individuale, prin cea mai bună barcă feminină în 2022, cea de dublu vâsle, condusă de campioanele europene şi mondiale Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar.

Pe lângă distincţia oferită lui David Popovici, trofeu înmânat de ministrul Sportului, meritele nataţiei româneşti au primit recunoaştere şi la categoria Evenimentul anului în sport / Cea mai bună organizare a unei competiţii internaţionale în România, premiul fiind acordat Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern pentru Campionatele Europene înot juniori organizate la Otopeni. Trofeul a fost ridicat de preşedintele federaţiei, Camelia Potec.

Premiul special al Ministerului Sportului, la categoria Legendele Sportului, înmânat de prim-ministrul României, a revenit cuplului de aur Octavian Bellu şi Mariana Bitang, antrenorii declaraţi de Academia Recordurilor Mondiale (World Record Academy) - 'Cei mai de succes antrenori din lume - Duo'.

Alexandru Bologa (judo nevăzători) a primit trofeul la categoria Sportivul anului în sport paralimpic, pentru aurul de la Campionatele Europene din Italia şi bronzul cucerit la Campionatele Mondiale din Azerbaidjan.

Rapid Bucureşti (handbal feminin) şi CFR Cluj (fotbal) au fost desemnate ca cele mai bune echipe ale anului în sporturi de echipă. Trofeele au fost ridicate de handbalista Eliza Bucheschi, antrenorul principal Carlos Viver, antrenorul secund David Ginesta (Rapid Bucureşti), respectiv Cristian Balaj, preşedintele CFR Cluj.

Distincţia la categoria Antrenoarea anului a revenit Mihaelei Melinte (atletism), cea care o antrenează pe Bianca Ghelber, medaliată cu aur la Campionatul European. Trofeul a fost ridicat de preşedintele clubului unde este legitimată antrenoarea emerită (SCM Bacău), Ion Şarban.

Elena Zaharia (tenis de masă) şi Andrei Istrate (tenis de masă) au primit distincţiile categoriei Tinere talente feminin şi masculin. Trofeele celor doi sportivi, aflaţi în cantonament, au fost ridicate de Cristinel Romanescu, preşedinte FR Tenis de Masă şi Adriana Zamfir, secretar general al federaţiei.

Tot tenisul de masă a dat câştigătoarea şi la categoria Sportiva anului în sport paralimpic, prin Camelia Ciripan, medaliată cu bronz la Campionatul Mondial de Para Tenis de Masă din Spania.

Trofeele au fost înmânate, în ordinea desemnării câştigătorilor, de: Carmen Bunaciu, Marian Drăgulescu, Doina Melinte, Mihai Leu, Carmen Tocală, Dorinel Munteanu, Gică Popescu, Cristian Gaţu, Andreea Răducan, Octavian Morariu, Mihai Covaliu, ministrul Sportului Eduard Novak, prim-ministrul României Nicolae-Ionel Ciucă.

Nominalizările au fost realizate de APSR în urma unui amplu proces de consultare a membrilor săi, cele trei nominalizări finale la fiecare categorie fiind alese, pe baza rezultatelor din 2022, dintr-o bază mai largă de selecţie, în care au fost incluşi sportivii cu cele mai mari performanţe de anul trecut. în cadrul asociaţiei au avut loc mai multe runde de votare şi de consultări.

Cu toate că selecţiile finale au inclus doar câte 3 nominalizări, Gala Sportivul Anului este a tuturor celor care au dus tricolorul pe cele mai înalte culmi ale performanţei, a celor care ne inspiră cu poveştile lor sau cred în sportul românesc, celebrând nu doar excelenţa în înalta performanţă, ci şi sportul ca pilon strategic de dezvoltare pentru o societate sănătoasă.

Evenimentul a urmărit să se alinieze viziunii propuse prin Strategia Naţională pentru Sport, documentul cadru care stabileşte o direcţie clară de dezvoltare şi care poziţionează sportul ca prioritate naţională.

Evenimentul, care a fost posibil datorită sprijinului unor parteneri instituţionali precum Ministerul Culturii, Opera Naţională Bucureşti şi Asociaţia Presei Sportive din România, a fost transmis live pe TVR Info, dar şi pe pagina de Facebook @Gala Sportivul Anului.

Partenerii media asociaţi: Televiziunea Română, AGERPRES, Radio România Actualităţi, Radio România Bucureşti FM, ProSport, Adevărul.

Lista câştigătorilor

  1. Sportivul anului: David Popovici (înot) - dublu campion mondial şi dublu campion european de seniori la 100 şi 200 m liber
  2. Sportiva anului: Simona Radiş (canotaj) - dublă medaliată cu aur la Campionatele Mondiale
  3. Antrenorul anului: Antonio Colamonici (canotaj) - antrenor-coordonator al lotului olimpic de canotaj - câştigător a 4 medalii de aur la Mondiale şi 5 medalii de aur la Europene
  4. Antrenoarea anului: Mihaela Melinte (atletism) - antrenoare Bianca Ghelber
  5. Sportivul anului în sport paralimpic: Alexandru Bologa (judo nevăzători) - aur la Campionatele Europene din Italia, bronz la Campionatele Mondiale din Azerbaidjan
  6. Sportiva anului în sport paralimpic: Camelia Ciripan (tenis de masă) - bronz la Campionatul Mondial de Para Tenis de Masă din Spania
  7. Evenimentul anului în sport / Cea mai bună organizare a unei competiţii internaţionale în România: Campionatele Europene înot juniori Otopeni
  8. Echipa anului - masculin sporturi de echipă: CFR Cluj (fotbal) - campioana României pentru a 5-a oară consecutiv
  9. Echipa anului - feminin sporturi de echipă: Rapid Bucureşti (handbal feminin) - campioana a României şi participantă în Liga Campionilor
  10. Echipa anului - masculin sporturi individuale: barca de dublu rame (canotaj) - Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan - campioni mondiali şi europeni
  11. Echipa anului - feminin sporturi individuale: barca de dublu vâsle feminin (canotaj) - Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar - campioane europene şi mondiale, cea mai bună barcă feminină în 2022
  12. Premiul special al Ministerului Sportului / Legenda sportului: Octavian Bellu şi Mariana Bitang
  13. Tinere talente feminin: Elena Zaharia (tenis de masă) - aur la Campionatele Europene U 21
  14. Tinere talente masculin: Andrei Istrate (tenis de masă) - aur la Campionatele Europene U21 (dublu mixt).
Evenimentele sportive din 2023
Featured

Evenimentele sportive din 2023

Debutul anului 2023 vine cu o serie de competiţii importante în sportul mondial, cum ar fi primul turneu de Mare Şlem al sezonului, Australian Open, Campionatul Mondial de handbal masculin, Universiada de iarnă sau Festivalul Olimpic al Tineretului European, ediţia de iarnă.

Calendarul evenimentelor sportive internaţionale din anul 2023:

IANUARIE

29 decembrie-8 ianuarie - Tenis: United Cup, la Brisbane, Perth şi Sydney

31 decembrie 2022-15 ianuarie - auto-moto: Raliul-raid Dakar 2023, în Arabia Saudită

1 - Fotbal: etapa a 17-a din Ligue 1

1 - Sărituri cu schiurile: Turneul celor Patru Trambuline, Garmisch-Partenkirchen (Germania)

4 - Sărituri cu schiurile: Turneul celor Patru Trambuline, Innsbruck (Austria)

6 - Sărituri cu schiurile: Turneul celor Patru Trambuline, Bischofshofen (Austria)

7-8 - Fotbal: 32-imile de finală ale Cupei Franţei

11-15 - Fotbal: Supercupa Spaniei, în Arabia Saudită (FC Barcelona, Real Madrid, Betis Sevilla, Valencia CF)

11-29 - Handbal: Campionatul Mondial masculin, în Polonia şi Suedia

12-22: Universiada de iarnă, Lake Placid (USA)

14 - Auto: Campionatul Mondial de Formula E, din Mexic

16-29 - Tenis: Australian Open, la Melbourne

17-22 - Ciclism: Tour Down Under, Adelaide

19-22 - Auto: Raliul Monte-Carlo, prima etapă a Campionatului Mondial de Raliuri (WRC)

21-28: Festivalul Olimpic al Tineretului European, ediţia de iarnă, în Friuli-Venezia-Giulia

23-29 - Patinaj artistic: Campionatele Europene, la Espoo (Finlanda)

FEBRUARIE

1-11 - Fotbal: Cupa Mondială a Cluburilor, în Maroc

4-5 - Rugby: Prima etapă a Turneului celor Şase Naţiuni

6-19 - Schi alpin: Campionatele Mondiale, la Courchevel şi Meribel (Franţa)

8-19 - Biatlon: Campionatele Mondiale, la Oberhof (Germania)

9-12 - Auto: Raliul Suediei, etapa a doua a Campionatului Mondial de Raliuri (WRC)

11-12 - Rugby: Etapa a doua a Turneului celor Şase Naţiuni

12 - Fotbal American: A 57-a ediţie a Super Bowl-ului, la Glendale (Arizona)

14-15 - Fotbal: optimile de finală ale Ligii Campionilor - tur

16 - Fotbal: Europa League - turul play-off-ului pentru optimi

16 - Fotbal: Europa Conference League - turul play-off-ului pentru optimi

17-19 - Baschet: weekend-ul All-Star Game în NBA

18 - Atletism: Campionatele Mondiale de cros, la Bathurst (Australia)

19-25 - Tenis: Turneul WTA 1.000 de la Dubai

20-26 - Ciclism: Turul Emiratelor Arabe Unite

21-22 - Fotbal: optimile de finală ale Ligii Campionilor - tur

21 februarie-5 martie - Schi nordic: Campionatele Mondiale, la Planica (Slovenia)

22 - Atletism: World Indoor Tour, reuniunea de la Madrid

23 - Fotbal: Europa League - returul play-off-ului pentru optimi

23 - Fotbal: Europa Conference League - returul play-off-ului pentru optimi

23-26 - Gimnastică artistică: Cupa Mondială pe aparate, la Cottbus (Germania)

25-26 - Rugby: Etapa a treia a Turneului celor Şase Naţiuni

25 - Ciclism: Omloop Het Nieuwsblad, la Gent (Belgia)

25 - Auto: Etapă din Formula E, loc neprecizat

MARTIE

1-4 - Gimnastică artistică: Cupa Mondială pe aparate, la Doha

2-5 - Atletism: Campionatele Europene indoor, la Istanbul

4 - Ciclism: Strade Bianche, la Siena (Italia)

5 - Formula 1: Marele Premiu al Bahrainului (Sakhir)

5-12 - Ciclism: cursa Paris-Nisa

5-15 - Tir sportiv: Campionatele Europene, aer comprimat, 10 metri, Tallinn

6-12 - Ciclism: Cursa Tirreno-Adriatico, în Italia

7-8 - Fotbal: Liga Campionilor, returul optimilor

8-19 - Tenis: turneul ATP Masters 1.000/WTA 1000 de la Indian Wells

9 - Fotbal: Europa League - turul optimilor

9 - Fotbal: Europa Conference League - turul optimilor

9-12 - Gimnastică artistică: Cupa Mondială pe aparate, la Baku

11 - Auto: Formula E, etapă într-un loc nestabilit încă

11-12 - Rugby: Etapa a patra a Turneului celor Şase Naţiuni

11-12 - Atletism: Cupa Europei la aruncări, la Leiria (Portugalia)

13-19 - Lupte: Campionatele Europene Under-23, la Bucureşti

14-15 - Fotbal: Liga Campionilor, returul - optimilor

15-31 - Box: Campionatele Mondiale feminine IBA, la New Delhi

16 - Fotbal: Congresul FIFA la Kigali (Rwanda), pentru alegerea preşedintelui

16 - Fotbal: Europa League - returul optimilor

16 - Fotbal: Europa Conference League - returul optimilor

16-19 - Auto: Raliul Mexicului, etapă din Campionatul Mondial de Raliuri (WRC)

18 - Ciclism: Cursa Milano-Sanremo

18 - Rugby: Etapa a cincea şi ultima a Turneului celor Şase Naţiuni

19 - Formule 1: Marele Premiu al Arabiei Saudite (Jeddah)

20-26 - Ciclism: Turul Cataloniei

20-26 - Patinaj artistic: Campionatele Mondiale, la Saitama (Japonia)

22 martie-2 aprilie - Tenis: ATP Masters 1.000/WTA 1.000 de la Miami

22 - Ciclism: Cursa Bruges-La Panne, în Belgia

23 - Fotbal: Debutul preliminariilor EURO 2024

24 - Ciclism: Cursa E3 Saxo Bank Classic, la Harelbeke (Belgia)

26 - MotoGP: Marele Premiu al Portugaliei, la Algarve

26 - Ciclism: Cursa Gent-Wevelgem, în Belgia

26 - Canotaj: Regata Oxford - Cambridge

29 martie-2 aprilie - Gimnastică artistică: Campionatele Mondiale de juniori, la Antalya (Turcia)

31 martie-3 aprilie - Gimnastică ritmică: Cupa Mondială de la Sofia

APRILIE

2 - Ciclism: Turul Flandrei

2 - Formula 1: Marele Premiu al Australiei (Melbourne)

2 - MotoGP: Marele Premiu al Argentinei, la Termas de Rio Hondo

3-8 - Ciclism: Turul Ţării Bascilor

8-16 - Tenis: Turneul ATP Masters 1.000 de la Monte-Carlo

9 - Ciclism: Cursa Paris-Roubaix

11-12 - Fotbal: Liga Campionilor, turul sferturilor de finală

11-16 - Gimnastică artistică: Campionatele Europene, în Antalya (Turcia)

13 - Fotbal: Europa League - turul sferturilor de finală

13 - Fotbal: Europa Conference League - turul sferturilor de finală

14-16 - Gimnastică ritmică: Cupa Mondială, la Taşkent (Uzbekistan)

15-23 - Haltere: Campionatele Europene, la Erevan

16 - MotoGP: Marele Premiu al Americilor, Austin (SUA)

16 - Ciclism: Amstel Gold Race, la Maastricht (Olanda)

17-23 - Lupte: Campionatele Europene, la Zagreb

18-19 - Fotbal: Liga Campionilor - returul sferturilor de finală

19 - Ciclism: Săgeata Valonă (Belgia)

20 - Fotbal: Europa League - returul sferturilor de finală

20 - Fotbal: Europa Conference League - returul sferturilor de finală

20-23 - Auto: Raliul Croaţiei, etapă din Campionatul Mondial de Raliuri (WRC)

21-23 - Gimnastică ritmică: Cupa Mondială de la Baku

23 - Ciclism: Cursa Liege-Bastogne-Liege

24 aprilie-7 mai - Tenis: Turneul ATP Masters 1.000/WTA 1.000 de la Madrid

25-30 - Ciclism: Turul Romandiei (Elveţia)

27-30 - Gimnastică artistică: Cupa Mondială pe aparate, la Cairo

29 - Fotbal: Finala Cupei Franţei, la Saint-Denis (Stade de France)

29 - Baschet: Tragerea la sorţi a Cupei Mondiale masculine, la Manila

30 - Formula 1: Marele Premiu al Azerbaidjanului (Baku)

30 - MotoGP: Marele Premiu al Spaniei (Jerez de la Frontera)

MAI

1 - Ciclism: Cursa Eschborn-Frankfurt (Germania)

1-14 - Box: Campionatele Mondiale, la Taşkent

5 - Atletism: Reuniunea de la Doha, prima din circuitul Diamond League

6 - Fotbal: Copa del Rey - finala, la Sevilla

6-28 - Ciclism: Turul Italiei

7 - Formula 1: Marele Premiu de la Miami

7-14 - Judo: Campionatele Mondiale, la Doha

8-21 - Tenis: Turneul ATP Masters 1.000/WTA 1.000 de la Roma

9-10 - Fotbal: Liga Campionilor - turul semifinalelor

11 - Fotbal: Europa League - turul semifinalelor

11 - Fotbal: Europa Conference League - turul semifinalelor

11-14 - Auto: Raliul Portugaliei, etapă din Campionatul Mondial de Raliuri (WRC)

12-28 - Hochei pe gheaţă: Campionatul Mondial, în Finlanda

14 - MotoGP: Marele Premiu al Franţei, la Le Mans

16-17 - Fotbal: Liga Campionilor - returul semifinalelor

17-21 - Gimnastică ritmică: Campionatele Europene de senioare şi junioare, la Baku

18 - Fotbal: Europa League - returul semifinalelor

18 - Fotbal: Europa Conference League - returul semifinalelor

20 - Rugby: Finala Champions Cup, la Dublin

20 mai-11 iunie - Fotbal: Cupa Mundială Under-20, în Indonezia

20-28 - Tenis de masă: Campionatele Mondiale, la Durban (Africa de Sud)

21 - Formula 1: Marele Premiu al regiunii Emilia-Romagna (Imola/Italia)

28 - Formula 1: Marele Premiu GP de Monaco

28 - Atletism: Reuniune din circuitul Diamond League, la Rabat

28 - Auto: Cursa de 500 de mile de la Indianapolis

28 mai-11 iunie - Tenis: Turneul de la Roland-Garros, la Paris

31 - Fotbal: Finala Europa League, la Budapesta (Puskas Arena)

IUNIE

1-4 - Auto: Raliul Italiei-Sardinia, etapă din Campionatul Mondial de Raliuri (WRC)

1-18 - Baschet: Finala NBA

2 - Atletism: Reuniune din circuitul Diamond League la Roma

3-4 - Handbal: Turneul Final Four al Ligii Campionilor la feminin, la Budapesta

3-4 - Fotbal: Etapa a 38-a şi ultima din Ligue 1

3/4 - Fotbal: Finala Ligii Campionilor la fotbal feminin, la Eindhoven

4 - Formula 1: Marele Premiu al Spaniei, la Barcelona

4-11 - Ciclism: Cursa Criterium du Dauphine

7 - Fotbal: Finala Europa Conference League, la Praga

9 - Atletism: Reuniune din circuitul Diamond League la Paris

10 - Fotbal: Finala Ligii Campionilor, la Istanbul (Stadionul Olimpic Ataturk)

10-11 - Auto: Cursa de 24 de ore de la Le Mans (Franţa)

11 - MotoGP: Marele Premiu al Italiei, la Mugello

11-18 - Ciclism: Turul Elveţiei

14-18 - Fotbal: Turneul Final al Ligii Naţiunilor

15 - Atletism: Reuniune din circuitul Diamond League la Oslo

15-25 - Baschet: Campionatul European feminin, în Slovenia şi Israel

16-17 - Atletism: Campionatele Europene pe echipe, la Chorzow (Polonia)

17-18 - Handbal: Turneul Final Four al Ligii Campionilor la masculin, la Koln

18 - Formula 1: Marele Premiu al Canadei (Montreal)

18 - MotoGP: Marele Premiu al Germaniei, la Sachsenring

21 iunie-8 iulie - Fotbal: Campionatul European Under-21, în România şi Georgia

21 iunie-2 iulie: A treia ediţie a Jocurilor Europene, Cracovia şi Malopolska (Polonia)

22 - Baschet: Draft-ul NBA

22-25 - Auto: Raliul Kenyei, etapă din Campionatul Mondial de Raliuri (WRC)

25 - MotoGP: Marele Premiu al Olandei, la Assen

30 - Atletism: Reuniune din circuitul Diamond League la Lausanne

IULIE

1-23 - Ciclism: Turul Franţei

2 - Formula 1: Marele Premiu al Austriei (Spielberg)

2 - Atletism: Reuniune din circuitul Diamond League la Stockholm

3-16 - Tenis: Turneul de la Wimbledon

4-9 - Înot: Campionatele Europene de juniori de la Belgrad

7-9 - Gimnastică ritmică: Campionatele Mondiale de junioare, la Cluj-Napoca

9 - Formula 1: Marele Premiu al Marii Britanii (Silverstone)

9 - MotoGP: Marele Premiu al Kazahstanului, la Sokol

12-15 - Atletism: Campionatele Europene Under-23, la Espoo (Finlanda)

14-30 - Nataţie: Campionatele Mondiale, la Fukuoka (Japonia)

16 - Atletism: Reuniune din circuitul Diamond League în Silezia (Polonia)

20-23 - Auto: Raliul Estoniei, etapă din Campionatul Mondial de Raliuri (WRC)

20 iulie-20 august - Fotbal: Cupa Mondială feminină, în Australia şi Noua Zeelandă

21 - Atletism: Reuniune din circuitul Diamond League, la Monaco

21-23 - Gimnastică ritmică: Cupa Mondială, la Milano

22-30 - Scrimă: Campionatele Mondiale de la Milano

23 - Atletism: Reuniune din circuitul Diamond League, la Londra

23 - Formula 1: Marele Premiu al Ungariei (Budapesta)

25 iulie-6 august - Tir sportiv: Campionatele Europene de talere, la Leobersdorf (Austria)

29 - Atletism: Reuniune din circuitul Diamond League la Shanghai

29 iulie-4 august - Ciclism: Turul Poloniei

30 - Formula 1: Marele Premiu al Belgiei, la Spa-Francorchamps

31 iulie-6 august - Tir cu arcul: Campionatele Mondiale de la Berlin

AUGUST

1-12 - Escaladă: Campionatele Mondiale, la Berna (Elveţia)

2-5 - Atletism: Campionatele Europene Under-20, la Cluj-Napoca

3 - Atletism: Reuniune din circuitul Diamond League, la Shenzhen (China)

3-6 - Auto: Raliul Finlandei, etapă din Campionatul Mondial de Raliuri (WRC)

3-13 - Ciclism: Campionatele Mondiale de la Glasgow

5-12: Jocurile Mondiale de plajă, la Bali (Indonezia)

6 - MotoGP: Marele Premiu al Marii Britanii, la Silverstone

7-13 - Tenis: Turneul Masters 1.000 de la Toronto/WTA 1.000 de la Montreal

10-13 - Înot: Campionatele Europenele de tineret U23 de la Dublin

14-20 - Tenis: ATP Masters 1.000/WTA 1.000 de la Cincinnati

14 august-3 septembrie - Tir sportiv: Campionatele Mondiale de la Baku

15 august-3 septembrie - Volei: Campionatul European feminin, în Belgia, Germania, Italia şi Estonia

16 - Fotbal: Supercupa Europei

19-27 - Atletism: Campionatele Mondiale de la Budapesta

20 - MotoGP: Marele Premiu al Austriei, la Spielberg

21-27 - Badminton: Campionatele Mondiale de la Copenhaga

21-29 - Pentatlon modern: Campionatele Mondiale de la Bath (Anglia)

23-27 - Kaiac-canoe: Campionatele Mondiale, la Duisburg (Germania)

23-27 - Gimnastică ritmică: Campionatele Mondiale, la Valencia

25 august-10 septembrie - Baschet: Cupa Mondială masculină, în Indonezia, Japonia şi Filipine

26 august-17 septembrie - Ciclism: Turul Spaniei

27 - Formula 1: Marele Premiu al Olandei (Zandvoort)

28 august-10 septembrie - Tenis: US Open, la New York

28 august-16 septembrie - Volei: Campionatul European masculin, în Italia, Macedonia de Nord, Bulgaria şi Israel

31 - Atletism: Reuniune din circuitul Diamond League la Zurich

SEPTEMBRIE

2-17 - Haltere: Campionatele Mondiale, la Riad (Arabia Saudită)

3 - Formula 1: Marele Premiu al Italiei (Monza)

3 - MotoGP: Marele Premiu al Cataloniei (Barcelona)

3-10 - Canotaj: Campionatele Mondiale, la Belgrad

7-10 - Auto: Raliul Greciei, etapă din Campionatul Mondial de Raliuri (WRC)

8 septembrie-28 octombrie - Rugby: Cupa Mondială masculină, în Franţa

8 - Atletism: Reuniune din circuitul Diamond Legue, la Bruxelles

8 - Ciclism: Grand Prix-ul de la Quebec

10 - Ciclism: Grand Prix-ul de la Montreal

10 - MotoGP: Marele Premiu al statului San Marino, la Misano (Italia)

16-17 - Atletism: Reuniune din circuitul Diamond League la Eugene (finala)

16-24 - Lupte: Campionatele Mondiale, la Belgrad

17 - Formula 1: Marele Premiu al statului Singapore

20-24 - Ciclism: Campionatele Europene de şosea, la Drenthe (Olanda)

22-24 - Tenis: Laver Cup, la Vancouver

23-24 - Breaking: Campionatele Mondiale, la Louvain (Belgia)

23 septembrie-8 octombrie: Jocurile Asiatice, la Hangzhou (China)

24 - Formula 1: Marele Premiu al Japoniei (Suzuka)

24 - MotoGP: Marele Premiu al Indiei, la Buddh

29 septembrie-1 octombrie - Auto: Raliul statului Chile, etapă din Campionatul Mondial de Raliuri (WRC)

29 septembrie-8 octombrie - Gimnastică artistică: Campionatele Mondiale, la Anvers (Belgia)

30 septembrie-1 octombrie - Atletism: Campionatele Mondiale de alergare pe şosea, la Riga

OCTOMBRIE

1 - MotoGP: Marele Premiu al Japoniei, la Motegi

7 - Ciclism: Turul Lombardiei

8 - Formula 1: Marele Premiu al Qatarului (Losail)

15 - MotoGP: Marele Premiu al Indoneziei, Mandalika

20 octombrie-5 noiembrie: Jocurile Panamericane, la Santiago de Chile

22 - Formula 1: Marele Premiu al Statelor Unite, la Austin

22 - MotoGP: Marele Premiu al Australiei, Phillip Island

26-29 - Auto: Raliul Europei Centrale, etapă din Campionatul Mondial de Raliuri (WRC)

29 - Formula 1: Marele Premiu al Mexicului (Ciudad de Mexico)

29 - MotoGP: Marele Premiu al Thailandei, la Buriram

30 octombrie-5 noiembrie - Tenis: Turneul ATP Masters 1.000 de la Paris

NOIEMBRIE

date nestabilite - Tenis: Turneul Campioanelor

date nestabilite - Tenis: Faza finală a Billie Jean King Cup

2-5 - Judo: Campionatele Europene de la Montpellier

5 - Formula 1: Marele Premiu al Braziliei (Sao Paulo)

11 - Fotbal: Copa Libertadores - finala

12 - MotoGP: Marele Premiu al Malaeziei, la Sepang

12-19 - Tenis: Turneul Campionilor, la Torino (Italia)

16-19 - Auto: Raliul Japoniei, etapă din Campionatul Mondial de Raliuri (WRC)

18 - Formule 1: Marele Premiu de la Las Vegas

19 - MotoGP: Marele Premiu al Qatarului, la Losail

20-26 - Tenis: Turneul final al Cupei Davis, la Malaga (Spania)

26 - Formule 1: Marele Premiu de la Abu Dhabi (Yas Marina)

26 - MotoGP: Marele Premiu al Valenciei

30 noiembrie-17 decembrie - Handbal: Campionatul Mondial feminin, în Danemarca, Norvegia şi Suedia

DECEMBRIE

date nestabilite - Fotbal: Tragerea la sorţi a grupelor turneului final al EURO 2024 (Hamburg)

5-10 - Înot: Campionatele Europene în bazin scurt, la Bucureşti

10 - Atletism: Campionatele Europene de cros, la Bruxelles

Sursa www.agerpres.ro

Liga Elitelor U16 | Dunărea s-a calificat în play-off!
Featured

Liga Elitelor U16 | Dunărea s-a calificat în play-off!

În ultimul meci al rundei a 11-a, ultima a sezonului regular al Ligii Elitelor U16, Dunărea Călărași a învins-o pe teren propriu cu 1-0 pe Progresul Spartac, calificându-se în play-off-ul competiției. O performanță care trebuie subliniată pentru elevii lui Dan Andronache, participanți în premieră în această competiție!

Dunărea încheie prima parte a sezonului pe locul 5 totalizând la finele celor 11 partide jucate 19 puncte (6 victorii, o remiză și 4 eșecuri).

Ierarhia este deschisă de Farul Constanța cu 31 de puncte, pe 2 situându-se FC Rapid cu 27 de puncte. Urmează pe 3 FCSB cu 25 de puncte dar cu un golaveraj mai slab. Poziția a 4-a este ocupată de CSA Steaua tot cu 25 de puncte dar cu un golaveraj ceva mai slab. Tot în play-off va juca și Progresul Spartac București, ocupanta locului 6 cu 18 puncte.

Etapa 11 | Rezultate

Farul Constanța – SC Dinamo             7-1

CS Dinamo București – FCSB             0-1

CSA Steaua – Concordia Chiajna        4-1

FC Rapid – Daco Getica București       5-0

FC Voluntari – Sport Team București    3-1

Dunărea Călărași – Progresul Spartac 1-0

Clasament Seria 2

1. Farul Constanța     11   10   1   0   60-9    31

2. FC Rapid                11    9   0   2   45-12   27

3. FCSB                      11    8   1   2   40-11   25

4. CSA Steaua            11    8   1   2   33-13   25

5. Dunărea Călărași    11    6   1   4   21-25   19

6. Progresul Spartac   11    6   0   5   22-22   18

................................................................................

7. Concordia Chiajna   11    5   2   4   22-18   17

8. Daco Getica             11    4   0   7   13-39   12

9. FC Voluntari             11    3   0   8   17-42     9

10. CS Dinamo             11    2   0   9   10-41     6

11. Sport Team             11   1   0   10   10-33    3

12. Dinamo București   11    0   0   11    9-37    0  

 

Sistem competițional

1.1 Etapa regulară:

Echipele participante în competiția Liga Elitelor U16 vor fi repartizate, pe baza criteriului geografic, în serii a câte maxim 12 echipe. Echipele vor juca în sistem tur rezultând câte 11 etape pentru fiecare serie.

După parcurgerea acestei etape, echipele vor participa în faza următoare a competiției în funcție de poziția din clasament, menținându-se punctele acumulate în această etapă.

1.2 Etapa play-off / play-out:

După încheierea etapei regulare, echipele din fiecare serie vor fi împărțite în grupe valorice, după cum urmează:

- În prima grupă vor participa echipele clasate pe locurile 1 – 6 la finalul etapei regulare,

- În grupa a II-a vor participa echipele clasate pe locurile 7 – 12 la finalul etapei regulare.

Fiecare echipă va disputa jocuri tur – retur cu toate celelalte echipe din grupa sa (sistem campionat), rezultând astfel un număr de 10 etape (5 tur – 5 retur).

La sfârșitul celor 10 etape echipele clasate pe primul loc din prima grupă valorică a fiecărei serii (play-off), se vor califica în etapa semifinală a competiției plus cea mai bună ocupantă a locului doi (necesare completării numărului de 4 echipe pentru această etapă).

La terminarea acestei etape, ierarhia valorică a echipelor se stabilește în funcție de locul ocupat de fiecare în grupa valorică în care a participat.

1.3 Etapa semifinală:

În etapa semifinală a competiției participă 4 echipe, respectiv echipele clasate pe locurile de calificare urmare a etapei play-off, conform ierarhiei valorice. Împerecherea se va face în ședința tehnică ce va avea loc luni, pe data de 01 mai 2023.

1.4 Etapa finală:

În etapa finală a competiției participă 4 echipe, dintre care 2 dispută finala mică (echipele învinse în semifinale), iar celelalte 2 dispută finala mare (câștigătoarele etapei semifinale).

Semimaraton ASCălărași / Aleargă pentru copiii vulnerabili, sâmbătă, 15 octombrie, la Călărași
Featured

Semimaraton ASCălărași / Aleargă pentru copiii vulnerabili, sâmbătă, 15 octombrie, la Călărași

ALERGAREA DE SÂMBĂTĂ CĂLĂRAȘI, susținută de Fundația CID, Club Sportiv YZO-GY, Primăria Municipiului Călărași, Consiliul Județean Călărași, Direcția Județeană de Tineret și Sport Călărași și C.S. Locomotiva București organizează, în premieră, la Călărași, sâmbătă,15 octombrie 2022, evenimentul ,,Semimaraton ASCălărași Aleargă”, rezervat atât alergătorilor mari cât și mici.

La start vor fi aproximativ 120 de copii și 200 de adulti care vor alerga în probele de 400/800m, 3km, 5km, 10km și 21km.

Vor fi premiați adulții și copiii de la fiecare categorie de vârstă precum și adultii de la OPEN.

,,Semimaraton ASCălărași Aleargă / Aleargă pentru copiii vulnerabili” este la prima ediție, obiectivul organizatorilor fiind inițierea în fiecare an a concursului.

semimaraton

Free Joomla templates by Ltheme