Insuficient de bun la Călărași, dar apreciat la Piatra Neamț!

Insuficient de bun la Călărași, dar apreciat la Piatra Neamț!

David Anăstase este portar, are 17 ani, pe care i-a împlinit pe 19 martie, și de puțină vreme a ajuns în Moldova, la Piatra Neamț. Pentru că i s-au dat prea puține șanse la Călărași, nefiind suficient de bun pentru oficialii Dunării care au transferat în vară doi tineri portari, deși ar fi avut de ales chiar din propria curte, a acceptat fără nicio ezitare propunerea antrenorului Cristi Pustai care-l știa de când era un puști, de a se pregăti cu Ceahlăul Piatra Neamț, club ce evoluează în liga 2.

Adolescentul David e un “uriaș” (are deja 1,98 m înălțime!) cu foarte multe calități care l-ar putea propulsa într-un timp scurt, în elita fotbalului românesc. Deocamdată apără buturile formației secunde a Ceahlăul, în liga 4 Neamț, și o face destul de bine. Este apreciat de stafful tehnic și colegi pentru talentul dar mai ales pentru seriozitatea de care dă dovadă.

Departe de casă, de părinți și prieteni, David învață dimineața și trage tare la antrenamente după-amiaza, fiind convins că în curând va face pasul spre marea performanță. Deunăzi, chiar i s-a dat o primă șansă, fiind introdus de profesorul Pustai în ultimele 10 minte ale amicalului, desfășurat sub Pietricica, cu Oțelul Galați. Și a făcut-o bine, chit că a încasat un gol care nu i se poate imputa.

David e pe un drum bun, fiind înconjurat de oameni care mânâncă fotbal pe pâine. Are de la cine învăța!

david2

david3

Portarul Dunării, Vlad Răfăilă, în lotul naționalei U19 pentru dubla amicală cu Israel

Portarul Dunării, Vlad Răfăilă, în lotul naționalei U19 pentru dubla amicală cu Israel

Reprezentativa U19 a României continuă pregătirile pentru meciurile din calificările EURO 2024 ce vor avea loc în luna octombrie a acestui an.

În perioada 3-12 septembrie, naționala pregătită de Adrian Dulcea va efectua un stagiu de pregătire unde va juca și două meciuri cu reprezentativa similară a Israelului. În intervalul 3-8 septembrie, lotul U19 se va pregăti la București, urmând ca ulterior continue stagiul în Israel.

Din lot face parte și portarul Dunării, Vlad Răfăilă, transferat în vară de la Farul Constanța. El va rata astfel partidele din campionat cu Progresul Fundulea (vineri, 8 septembrie) și LPS HD Clinceni (marți, 12 septembrie), ambele programate la Călărași.

Meciurile se vor desfășura după următorul program:

Duminică, 10 septembrie: Israel U19 – România U19, ora 11:00

Marți, 12 septembrie: Israel U19 – România U19, ora 11:00

Lotul convocat pentru această acțiune:

Portari: Adrian Frânculescu (CSA Steaua), Vlad Răfăilă (Dunărea Călărași)

Fundași: Mario Aioanei (Unirea Slobozia), Mario Tudose (Campionii FC Argeș), Robert Jalade (Sevilla FC / Spania), Matteo Duțu (Lazio / Italia), Robert Bădescu (FC Rapid 1923), Ionuț Anișorac (Chindia Târgoviște)

Mijlocași: George Gogescu (FCSB), Fabiano Cibi (CSC Dumbrăvița), Patrick Dulcea (Campionii FC Argeș), Eric Vînău (CSC 1599 Șelimbăr), Luca Banu (Farul Constanța), Victor Stancovici (FC Unirea Dej), Dan Spătaru (Kids Tâmpa Brașov), Luca Manolache (Chindia Târgoviște), Laurențiu Vlăsceanu (Unirea Slobozia), Enes Sali (Farul Constanța), Codrin Cărăușu (FC Botoșani), Mihnea Rădulescu (ACS Petrolul 52)

Atacanți: Alexandru Stan (FC Rapid 1923), Raul Rotund (CSC 1599 Șelimbăr)

Reprezentativa U19 va evolua, în perioada 11-17 octombrie, în prima etapă a calificărilor pentru EURO 2024. România face parte din Grupa 10, alături de Cehia, Finlanda și San Marino. Gazda meciurilor va fi Cehia. Primele două clasate din fiecare grupă de calificare, alături de cea mai bună echipă clasată pe locul 3, se califică la Turul de Elită. Turneul final EURO 2024 va avea loc în Irlanda de Nord.

Sursa text și foto www.frf.ro

Augustin Călin revine în Arabia Saudită!
Featured

Augustin Călin revine în Arabia Saudită!

Antrenorul Augustin Călin revine în Arabia Saudită, preluând pentru un sezon conducerea echipei de ligă secundă Ohod Saudi Football Club (înființată în 1936). În prima parte a anului el a pregătit echipa U19 a clubului saudit. Ohod va debuta în campionat pe 16 august, primul meci fiind în deplasare cu Hajer.

În vârstă de 43 de ani pe care i-a împlinit pe 1 august, Augustin Călin, posesor al licenței UEFA A, a mai antrenat pe Phoenix București, Naaba Kango (Burkina Faso), Yeleen Olympique (Mali), Electroaparataj București, US Chaouia (Algeria), Phoenix Ulmu, Comprest GIM București, ES Collo (Algeria), Ramdane Djamel (Algeria), USM Blida (Algeria) CS Balotești, Mostiștea Ulmu, CSM Oltenița și Concordia Chiajna.

În această vară, Augustin Călin s-a ocupat de pregătirea echipei Progresul Fundulea care se va alinia, în premieră, la startul ligii a 3-a. Locul său va fi luat de Cristian Catană, fost antrenor al ilfovenilor de la CS Balotești.

Progresul va disputa partidele considerate pe teren propriu la Călărași, arena din Fundulea suferind ample îmbunătățiri în această perioadă.

augustincalinohodclub

Din 6 august, fotbalul amator e pregătit de spectacol!

Din 6 august, fotbalul amator e pregătit de spectacol!

Cel mai important eveniment sportiv al anului destinat amatorilor. Campionatul destinat fotbalului amator debutează duminică 6 august pe terenul de minifotbal din incinta stadionului ,,Ion Comsa,, din municipiul Călăraşi.

Cea de a-IV- a editie a ,,Cupei Marinei Realitatea din Călăraşi,, este organizată în acest an de publicaţia locală REALITATEA DIN CĂLĂRAŞI în parteneriat cu Primăria Municipiului Călăraşi. Este pentru prima dată în ultimii şapte ani când municipalitatea se implică şi demonstrează că îi pasă şi este aproape de iubitorii de fotbal neprofesionişti. La acest campionat s-au înscris 16 echipe, în total 240 de jucători.

  1. United Modelu
  2. Inter Modelu
  3. Digi Calarasi
  4. Saint Gobain Calarasi
  5. Drunk Team Calarasi
  6. Dedeman Calarasi
  7. Dunarea Old Boys Calarasi
  8. TNL Calarasi
  9. Surubarii Calarasi
  10. Primaria Calarasi
  11. Dunarea Gradistea
  12. BRCT Calarasi
  13. Vulturii Chiselet
  14. Soimii Sohatu
  15. Ideal Team
  16. TSD Calarasi

Organizatorii au pregatit pentru participanţi următoarele premii :

- Premiul I 3000 LEI

- Premiul II 2000 LEI

-Premiul III 1000 LEI

- Premiul IV 500 LEI

- 16 mingi de fotbal pentru echipele participante

- trofee pentru arbitri

- trofeu cel mai bun jucător

- trofeu golgheter

- trofeu fair play

- trofeu cel mai bun portar

- medalii pentru echipele clasate pe primele locuri (aur,argint si bronz)

- plachete de onoare pentru cei care şi-au pus amprenta în dezvoltarea fotbalului călărăşean.

Organizatorii si Primaria Municipiului Calarasi multumesc patenerilor media care s-au alaturat acestei initiative :

INFORMATIA DE CALARASI

ATITUDINEA DIN CALARASI

EXPRESS DE CALARASI

CALARASIPRESS

OBIECTIV DE CALARASI

EDITIA DE CALARASI

OPINIA DE CALARASI

FRESH FM

STIL FM

ARENAMEDIA

IMPACT

CANAL/SUD

ABC CIVIC

ARGUMENT

CALARASI NEWS

DIVERS MEDIA

INFO MUNTENIA

Finala si semifinala turneului de minifotbal pentru amatori vor avea loc in data de 15 august. Toate partidele vor fi transmise live pe pagina de facebook Realitatea din Calarasi TV.

macheta2

macheta

Turul României 2023 – un nou traseu, mai multe etape și un spectacol unic oferit de peste 20 de echipe profesioniste din 14 țări
Featured

Turul României 2023 – un nou traseu, mai multe etape și un spectacol unic oferit de peste 20 de echipe profesioniste din 14 țări

Federația Română de Ciclism, alături de Agenția Națională pentru Sport și Auchan România, în calitate de partener principal, anunță ediția din 2023 a Turului României, una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din sud-estul Europei. Anul acesta competiția se va derula în perioada 4-10 septembrie, având parte de o etapă în plus față de edițiile anterioare, pe un traseu de peste 930 km ce va porni din Suceava și care va traversa orașele Piatra Neamț, Focșani, Tulcea și Călărași. Marea finală va avea loc în București, în premieră pe un traseu în jurul Palatului Parlamentului și între Piața Constituției și Piața Unirii.

Turul României 2023: peste 930 km, peste 120 de cicliști, 7 zile, 6 etape

Suceava va găzdui timp de 3 zile caravana ciclistă, fiind punctul de pornire al ediției din acest an. Astfel, sucevenii vor avea parte de un spectacol complet, începând din 3 septembrie cu prezentarea echipelor și o cursă dedicată copiilor, prologul din 4 septembrie, dar și startul primei etape din 5 septembrie cu destinația Piatra Neamț.

Noutatea ediției din acest an constă în adăugarea unei noi etape, o probă de contratimp individual ce va avea loc la Focșani, iar de aici cicliștii vor pleca spre Tulcea. Penultima etapă, de peste 200 km, cu finish la Călărași, va include traversarea noului pod peste Dunăre de la Brăila.

În premieră în istoria Turului României, marea finală se va desfășura pe un traseu nou în București, în jurul Palatului Parlamentului și între Piața Constituției și Piața Unirii.

Astfel, Mica Buclă evidențiază și anul acesta importante zone și obiective turistice din România, precum Cetatea Sucevei, Mănăstirea Voroneț, lacul Bicaz, stațiunea Durău, zona viticolă a Vrancei, Munții Măcinului, dar și localități traversate de Dunărea.

  • Prolog (4 septembrie): Suceava
  • Etapa 1 (5 septembrie): Suceava - Piatra Neamț
  • Etapa 2 (6 septembrie): Piatra Neamț - Focșani
  • Etapa 3 (7 septembrie): Focșani (contratimp individual)
  • Etapa 4 (8 septembrie): Focșani – Tulcea
  • Etapa 5 (9 septembrie): Tulcea – Călărași
  • Etapa 6 (10 septembrie): București

 „Turul României reprezintă mult mai mult decât un eveniment sportiv internațional. Acesta este o carte de vizită care pune în valoare obiectivele turistice și peisajele unice ale țării, dar și tradițiile și frumusețea oamenilor locului. Turul României este o emblemă a sportului autohton, un declanșator pentru pofta de mișcare și un reper pentru cei mici. Prin evoluția constantă a acestuia, prin recenta victorie a lui Vlad Dascălu la Jocurile Europene, la proba de Mountain Bike, sau prin creșterea numărului de practicanți, traversăm o perioadă prolifică pentru ciclismul românesc, ceea ce sper să contribuie nu numai la creșterea performanței, dar și la imaginea țării și la o societate mai sănătoasă. Mulțumim Auchan România, partenerii noștri tradiționali, pentru toată contribuția adusă Turului în ultimii ani, dar și pentru activitatea intensă a echipei naționale de ciclism.”, a precizat Cătălin Sprinceană, Președintele Federației Române de Ciclism.

„Este o onoare pentru noi să fim alături de Federația Română de Ciclism, deja de 5 ani, și suntem deosebit de încântați că împreună am reușit să creștem Turul României la nivelul de astăzi – o competiție cu notorietate națională, cu expunere internațională, cu finanțare, cu o echipă în continuă dezvoltare, cu parteneriate cu autoritățile locale și centrale. Ne bucurăm, de asemenea, că prin intermediul acestei competiții reușim să aducem în atenția cetățenilor importanța unui stil de viață sănătos și a unei alimentații sănătoase. Mulțumim Federației pentru excelenta colaborare și vă asigurăm pe această cale că rămânem la fel de determinați să susținem eforturile echipei și performanța remarcabilă a sportivilor români, dezvoltând în continuare această competiție pentru a deveni un eveniment de referință pe harta ciclismului mondial. În egală măsură, mulțumesc partenerilor noștri furnizori și colegilor noștri din toate magazinele și din serviciile suport care contribuie la succesul acestui tur”, a declarat Tiberiu Dănețiu, Director Marketing Auchan România.

Astfel, pentru a încuraja mersul pe bicicletă, dar și ciclismul profesionist, Turul României va fi completat și anul acesta de curse pentru micii amatori în fiecare dintre orașele traversate de plutonul profesionist. Potrivit organizatorilor, peste 2000 de copii au participat anul trecut la cursele dedicate, cea mai mare prezență fiind înregistrată în București.

Cicliști din 14 țări participă la Turul României 2023

Până în prezent, 22 de echipe profesioniste au confirmat prezența la startul din Suceava. Printre acestea se numără echipe continentale, procontinentale și naționale din Noua Zeelandă, Austria, Germania, Canada, SUA, Olanda, Polonia, Danemarca, Italia, Cehia, Ungaria, Bulgaria dar și o echipă din Japonia, aflată pentru prima dată în România. Țara noastră este reprezentată de două echipe continentale: Sofer Savini Due și Mentorise Elite Team, precum și de echipa națională a României.

În cadrul unui parteneriat pe termen lung cu Federația Română de Ciclism, Auchan România este, pentru al cincilea an consecutiv, partener principal al Turului României susținând astfel în continuare dezvoltarea sportului românesc și promovarea valorilor locale. Mai mult, împreună cu furnizori care au decis să se alăture Turului României în calitate de sponsori, retailerul va susține și promova Turul României în cadrul magazinelor Auchan și pe auchan.ro prin acțiuni și proiecte speciale.

În cadrul competiției din acest an vor fi acordate 6 tricouri distinctive:

  • Tricoul galben – Lider în Clasamentul General, oferit de Alpro
  • Tricoul roșu – Lider în Clasamentul pe Puncte, oferit de Orange
  • Tricoul verde – Lider în Clasamentul Cățărătorilor, oferit de M&M
  • Tricoul alb – Lider în Clasamentul Tinerilor (Sub 23 de ani), oferit de Gebrüder Weiss
  • Tricoul albastru – Lider în Clasamentul Românilor, oferit de Gillette
  • Tricoul gri – Lider în clasamentul pe echipe, oferit de Auchan  

Turul României 2023 este organizat de Federația Română de Ciclism, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Sport și Auchan România.

Partener tehnic: Bellotto

Parteneri instituționali:

  • Primăria Municipiului Suceava
  • Primăriei Municipiului Bucuresti
  • Primăria Municipiului Piatra Neamț
  • Consiliul Județean Vrancea și Primăria Focșani
  • Primăria Municipiului Tulcea
  • Primăria Municipiului Călărași

lansareturulromaniei2

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.