Anunţ de lansare a proiectului cu titlul „Dezvoltarea Baseball-ului în Municipiul Călăraşi la nivel de seniori”, derulat în baza contractului de finanţare nerambursabilă cu nr. 30.147 / 11.07.2018

Finanţator – Primăria Municipiului Călăraşi

Domeniul: Activităţi sportive şi de tineret. Activităţi nonprofit de interes local pe anul 2018.

Clubul Sportiv Leaders Călăraşi a câştigat în urma licitatiei de proiecte, iniţiată de Primăria Municipiului Călăraşi, în baza legii 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, proiectul „Dezvoltarea Baseball-ului în Municipiul Călăraşi la nivel de seniori”, cu un buget total de 19.589 lei, din care 17.089 lei de la Primăria Municipiului Călăraşi şi 2.500 lei din aport propriu CS Leaders Călăraşi.

Proiectul „Dezvoltarea Baseball-ului în Municipiul Călăraşi la nivel de seniori” a fost conceput în vederea participării echipei de seniori la un cantonament de pregătire, fapt ce ar duce la creşterea tuturor factorilor sportivi necesari unei bune pregătiri în vederea obţinerii unor rezultate mai bune în anul competiţional 2018.

De asemenea dorim să participăm la turneele rămase din Campionatul Naţional de baseball seniori pe anul 2018 şi la Cupa României. Echipa de baseball seniori a clubului nostru, vicecampioană naţională pe anul 2017 şi cu doi sportivi în echipa naţională de baseball seniori a României, doreşte a se clasa în continuare pe podium şi în anul 2018.

Obiective:

a. Obiectiv general:

Promovarea activităţilor sportive în cadrul secţiilor pe ramura de sport în Municipiul Călăraşi.

b. Obiective specifice:

1. Clasarea pe locurile I-III în Campionatele Naţionale de baseball ale României 

2. Minim 2 sportivi selecţionaţi în loturile naţionale de baseball ale României

Grup ţintă: Sportivii secţiei baseball a CS LEADERS Călăraşi.

Rezultatele scontate: impactul proiectului şi mijloace de monitorizare şi evaluare a rezultatelor: Prin implementarea acestui proiect încercăm să creştem capacitatea de efort a sportivilor, toate acestea pentru ca sportivii care practică baseballul în municipiul Călăraşi să urce în clasamentele naţionale şi să aducă o imagine pozitivă municipiului nostru şi Primăriei Călăraşi.

Echipa Proiectului: În cadrul acestui proiect vor activa un număr de 15 persoane componenţi ai echipei de baseball seniori, 14 sportivi componenţi ai echipei de baseball juniori şi un antrenor al echipei (Prof. Bălan Ion – antrenor). 

Preşedinte

Prof. Ion Bălan

Free Joomla templates by Ltheme